Mangalia – politica locală

26 septembrie 2017

Împrumut de 60 milioane lei pentru modernizarea a peste 100 de străzi din Mangalia

Filed under: Consiliul Local — lucian visa @ 19:12

Consiliul Local Mangalia a aprobat, marţi, proiectul de hotărâre privind contractarea unei finanţări rambursabile pentru realizarea lucrărilorde modernizarea peste o sută de străzi din Mangalia, a Casei de Cultură şi cinematograful „Pescăruş”. În acest sens, reprezentanţii Primăriei Mangalia au stabilit că, pentru realizarea investiţiei este necesar un împrumut de peste 60 milioane de lei, pe o perioada de 12-15 ani, astfel încât să nu existe nici o presiune asupra bugetului local, după cum a explicat edilul municipiului. Primarul Mangaliei, Radu Cristian a adus câteva argumente în cadrul şedinţei Consiliului Local. „Investiţia în infrastructura publică este primordială, dacă dorim dezvoltare economică. Am făcut permanent demersuri de găsire a unor surse alternative de finanţare, cum ar fi bani europeni sau fonduri guvernamentale”, a explicat edilul Mangaliei. Totodată, el a spus că fondurile proprii ale bugetului local nu sunt suficiente pentru investiţiile în infrastructură. „Potrivit unui calcul simplu, o stradă nu poate fi asfaltată niciodată din banii încasaţi din taxele şi impozitele plătite de locuitorii acelei străzi. De aceea, orice Primărie are nevoie de surse externe, cum ar fi fonduri UE, guvernamentale sau împrumuturi”, a explicat primarul Mangaliei. Edilul Radu Cristian a mai precizat că axele europene de finanţare s-au deschis anul trecut şi s-au depus deja câteva proiecte, aflate în perioada de evaluare, în vederea finanţării. „Oraşul nostru are nevoie de investiţii astăzi, nu mâine, şi stă în puterea noastră, a Consiliului Local, a cetăţenilor de fapt, să le facem în termene scurte, rezonabile. Mangalia nu este la primul împrumut contractat, având deja în derulare un credit din anul 2006. Mai mult, Municipiul Mangalia a fost unul dintre pionierii finanţării investiţiilor prin împrumut cu obligaţiuni, emiţând în anul 2001 obligaţiuni pentru amenajarea aleii pietonale aferentă falezei în zona sudică a zonei urbane şi pentru demararea lucrărilor de construire a sălii de sport a Liceului Callatis. Împrumutul nu va avea un impact negativ asupra locuitorilor, nu vor creşte taxele şi impozitele locale, a mai subliniat primarul Mangaliei.

Replica 26.09.2017

4 Comments

  1. Toată lumea a amuțit.Ne gândim la cât de minunat va fi orașul nostru. Sa nu cădem din pat și sa ne trezim din vis.

    Comentariu by Doctorand — 26 septembrie 2017 @ 22:01

  2. https://www.replicaonline.ro/ratele-la-creditele-in-lei-crestere-exploziva-ganditi-va-bine-daca-vreti-sa-luati-un-imprumut-de-la-banca-331269/

    Comentariu by Anonim — 27 septembrie 2017 @ 2:35

  3. domnule Foleanu, asteptam lista pupincuristilor care au votat pentru hotie….
    din „justificarea” imptumutului, mi-a plact, cind numitul primar spune – ca nici o strada nu poate fi reabilitata sau asfaltata din taxele si impozitele celor ce locuiesc pe acea strada. Pai cine a spus vreodata asa prostie, Radule ???? A spus vreun primar din lumea asta , ca a „rezolvat” problema asa ???? Hal de gindire la un primar…
    Tov Radu, dupa ce-ti vei incheia si acest mandat, cu ajutorul fricosilor ce nu vor sa semneze demiterea, VEI MAI VENI PRIN MANGALIA?????? eu cred ca nu…

    Comentariu by zek — 27 septembrie 2017 @ 10:29

  4. Dacă sunt puțini nemulțumiți, înseamnă că e bine ce s-a făcut.

    Comentariu by lucian visa — 27 septembrie 2017 @ 15:17

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress