După ce PSD Mangalia a anunţat, prin intermediul unui comunicat remis rdacţiilor, că aleşii locali ai acestui partid nu vor vota în şedinţa convocată marţi iniţiativa primarului Radu Cristian de contractare a unui împrumut, edilul reacţionează virulent! Iată mesajul lui Radu, în replică la cele anunţate de PSD:
„Coalitia minciunii și dezinformării (PSD-ALDE) se opune proiectelor de modernizare a infrastructurii și asfaltare a străzilor din Mangalia. Cele doua partide au procedat la fel și in iarna anului 2015, când au blocat in Consiliulul Local finalizarea proiectelor cu finanțare UE – Parcul Evergreen și Aleea Teilor, doar pentru ca cele doua investiții sa nu fie realizate de primar, pana la alegerile din 2016. Aceleași partide au refuzat sa aprobe un sprijin financiar din partea Guvernului, pentru ca apoi sa arate cu degetul către primar, ca nu are bani sa întrețină orașul. Pentru a face investiții, orice Primărie apelează la surse externe, cum ar fi fonduri UE, guvernamentale sau împrumuturi. In Mangalia, sunt in derulare proiecte cu finanțare de la Guvern si sunt in curs de implementare proiecte cu fonduri UE. Totuși, pentru a acoperi toate nevoile comunității, in primul rând cele legate de infrastructura, au fost făcute demersuri pentru contractarea unui împrumut cu o dobânda redusă, de aproximativ 1%. Banii vor fi folosiți exclusiv pentru proiecte aprobate in prealabil de CL, cu maximum de transparentă. Atenție: nu va exista nicio presiune pe bugetul local, iar cetățenii nu vor plăti impozite sau taxe mai mari. Orice locuitor al Mangaliei vrea sa asfaltam străzile, sa modernizăm Casa de Cultura sau sa redeschidem cinematograful Pescăruș. Singurii care nu vor sunt politicienii PSD-ALDE, din motive strict electorale: sa puna primarului bete-n roate, chiar dacă atacurile lor se răsfrâng direct asupra comunității. De altfel, demagogia acestor politicieni este fără margini. In loc sa blocheze un împrumut pe care Primaria Mangalia l-ar putea lua, in cele mai bune condiții bancare din ultimii 10-15 ani, consilierii PSD-ALDE ar trebui sa explice public ce împrumuturi s-au luat in 2001 și 2006, la ce dobânzi și mai ales ce au făcut cu banii. Chiar unii dintre actualii consilieri s-au înfruptat din acei bani, „construind” barăci pentru infractorii orașului, aduși in Mangalia pentru voturi, de un fost primar. Locuitorii Mangaliei trebuie sa afle adevarul, nu sa fie mintiti la nesfârșit. Inca din 2013, când am racordat orașul la rețeaua de gaze, au mințit ca am îngropat o butelie. Anul trecut, in campanie, un pseudo-politician PSD, făcut consilier „noaptea, ca Hoții”, scotea lumea in strada, pe Facebook, cu celebra minciuna a „zidului de 3 metri” de pe Aleea Teilor. Cat masoara, de fapt, acel zid? Același politruc a dezinformat lumea ca plătim 1,2 mil. Euro pe un proiect la care contribuția totala a Primăriei Mangalia este de numai câteva mii de euro, pe doi ani. Cum sa mai creadă cineva in manipulările PSD-ALDE, când ei au vândut iluzii ca fac apa 1 leu, iar apoi au votat cu doua mâini MAJORAREA prețului la apa. Fac apel la cetățenii de buna credință ai Mangaliei, sa nu plece urechea la intoxicările unor politicieni care, pentru interesele lor, au fost in stare sa lase orașul in frig, in miezul iernii, iar acum folosesc frânturi de adevăr pentru a construi un imperiu al minciunii, dezinformarii și manipulării politice”.
Replica 24.09.2017
Ce s-a făcut cu banii împrumtați în mandatul trecut ? A existat vreo transparență ?
Comentariu by lucian visa — 25 septembrie 2017 @ 14:04
Eu l-aş întreba pe ce a risipit cele PATRU bugete anuale, de am ajuns cel mai îndatorat oraş.
Am eu, însă, o întrebare pentru Cel Ales:
Domnule, dacă aveţi convingerea şi puteţi demonstra că modernizarea se poate face NUMAI ŞI NUMAI cu bani luaţi cu dobîndă şi că opoziţia „se opune proiectelor de modernizare a infrastructurii și asfaltare a străzilor din Mangalia”, atunci votaţi-vă proiectul de hotărîre li lăsaţi-ne, naibii, în pace!
Dacă nu puteţi explica de ce modernizarea se poate face numai cu bani împrumutaţi, atunci explicaţi ce vreţi, de fapt, să faceţi cu banii aceia luaţi cu dobîndă.
A, şi vă mai rog să faceţi legătura logică între
1. „vrem să finanţaţi asfaltarea din bani NERAMBURSABILI”
şi
2.”opoziţia se opune proiectelor de modernizare a infrastructurii și asfaltare a străzilor din Mangalia”.
Dacă puteţi.
Comentariu by Părintele Frecţie — 26 septembrie 2017 @ 0:22
Da de ce gura mati nu vii cu bani de acasa , ca ai de unde la cat ai ciordit!
Comentariu by IPSI — 26 septembrie 2017 @ 7:41
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-22020532-hotelierii-litoral-propun-infiintarea-unei-agentii-guvernamentale-pentru-aduce-forta-munca-din-strainatate-special-din-asia.htm
Comentariu by I.S — 26 septembrie 2017 @ 8:08
Niciodata nu am fost uniti cand a fost vorba despre binele localitatii. Vrea primarul aa asfalteze ? Cum adica, sa faca ceva bun pentru noi? Nu suntem de acord, vrem sa calcam prin gropi inca trei ani fie ca sa avem de ce sa ne legam in campania electorala viitoare ca sa nu mai castige burghezul si gasca lui. Vrem sa fim nostalgici cu orice oret si sa nu progresam social si economic. Ne cam meritam soarta.
Comentariu by Fara — 26 septembrie 2017 @ 19:17
@5. Citiţi postarea de la nr. 2.
Comentariu by Părintele Frecţie — 26 septembrie 2017 @ 20:02