Elena-Alexandra Silistra: Am fost înştiințată la ora 13:17, printr-un e-mail, că la ora 14:00 are loc o şedință de îndată, având pe ordinea de zi două puncte. Nu vă spun acum la ce anume se referă cele două puncte, dar vreau să fac apel la rațiunea, dacă o are, ceea ce mă îndoiesc, a celui care a convocat într-o atât de mare pripă, întrebându-l: În virtutea căror legi ale fizicii crede domnia sa că se poate ajunge atât de rapid la această şedință?
Sunt convinsă de faptul că cei ce trebuiau să fie prezenți au fost anunțați din timp, prezența celorlalți fiind incomodă pentru trecerea celor două proiecte.
I-aş spune să îi fie ruşine, dar mi-ar lua prea mult timp să îi explic ce este aia.
Dacă şi problemele Mangaliei s-ar rezolva cu aceeaşi viteză, cu care crede domnia sa că putem ajunge la această şedință, oraşul nostru ar ajunge departe. Pe când aşa, el este departe doar de normalitate. (Miercuri, 28.06.2017).
UPDATE:
Leonard Tanase: La 13.26 primarul convoaca ședință de consiliu pentru ora 14.00. Scopul ? – să își pună oameni in comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor de director de școală. Mare grabă…il cam încurcă profesorii se vede treaba…
mangalianews.ro
Se pare ca primarul pune singur gaz pe foc si cam vrea sa plece de pe functie. E cam mare palaria asta pentru un Pinochio asa de mic. As fi curios daca maestrul Ciuraru are curajul unei opinii personale privind acest obicei mizerabil al primarului de a convoca sedinte de CL cu nici o ora inainte.
Comentariu by Marian Vasile — 28 iunie 2017 @ 17:03
Pai sa ne zica domnul Ciuraru, mare politician devotat al Mangaliei. Omul cu texte platite pe Facebook prin care isi arata cu desavarsire talentul de prozator si lingau al piticului.
Comentariu by zozo — 28 iunie 2017 @ 17:45
Propun ca director peste toate scolile din Mangalia pe Nitoi Alina.
Sau care secretara urmeaza???…
PS: Sa ne puneti sa scrie. Doar oral.
Comentariu by Anonim — 28 iunie 2017 @ 19:05
Ce ascensiune a avut fatuca asta Cabuz Andreea. Cu cat esti mai sus cu atat iti rupi gatul mai repede. E doar o chestiune de timp.
Comentariu by zozo — 28 iunie 2017 @ 19:10
Multi vor plati pentru toate aceste gainarii marca Radu Cristian din 2012 incoace. Cand acest primar numit in functie nu va mai fi, o sa inceapa showul adevarat cu multi cacanari ”competenti” din primarie. Acum nu isi dau seama pentru ca ”sunt pe val” la mare inaltime sfitand cam totul. Valabil pentru multi directorasi dastia mari ”competenti” numiti de mincinosul suprem. Dar si cateva dudui vor da cu subsemnatul. Multi cacanari din primarie sunt constienti de gainariile marca Radu Cristian, dar nu au ce face, au intrat in joc si trebuie sa joace cu acest rege al mostenirilor de la soacra Babusca din Constanta – Campus – Lac Siutghiol – vecin cu Domnul Comanescu de la GSP. Nu uitati dragi prieteni ca daca vedeti prin Constanta un BMW seria 5 cu nr CT-13-WET sa stiti ca este al domnului primar din Mangalia, Radu Cristian.
Comentariu by zozo — 28 iunie 2017 @ 19:18
Wet???? 🙂 Hai, sfinte ce predestinat…
Comentariu by Anonim — 28 iunie 2017 @ 19:20
Da WET, culoarea negra 🙂 cine stie ce hobby-uri are domnul primar. Arata ca un mafiot la valon, smecher omu’ nimic de zis. Acum nu stiu daca vine si la Mangalia cu masina asta sau il aduce taxy driver Ro(e)mulus Dumitrana cu ”gipul”.
Comentariu by zozo — 28 iunie 2017 @ 19:25
Ce sa mai…. ?!?! …, daca a ajuns sa ne conduca unul care n- a luat treapta! Iti dai seama ca toti cei care l- au ales sunt sub nivelul lui de inteligenta! N- am acceptat niciodata sa ma conduca unul mai prost decat mine.
Comentariu by Anna — 29 iunie 2017 @ 7:12
Pe Remulus il aduce la primarie Mihai Angelescu cu loganul
Comentariu by Anonim — 29 iunie 2017 @ 8:34
sau vicele cu smartul.
Comentariu by Edy — 29 iunie 2017 @ 9:38
CT 70 WET. Acesta este numarul. BMW.
Si nu e negru, e bleumarin.
Comentariu by Anonim — 29 iunie 2017 @ 17:48
Dacă tot aveți date, poate ne spuneți câte ceva și despre ferma ecologică de la cantonul din pădurea Comorova.
Comentariu by lucian visa — 29 iunie 2017 @ 17:54
Fasole de la Eforie. Angelestii. Dumitrana. Ilie Marius. Stamate. Femeile de la piete cu munca. Chelmeze.
Cosa nostra.
Comentariu by Anonim — 29 iunie 2017 @ 17:59
@11 Asa asa. De la distanta l-am vazut negru. Dar ala e.
Comentariu by zozo — 29 iunie 2017 @ 19:21
Astept acum niste informatii de sus printr-o filiera mai putin legala din Romania. Si vor iesi multe la suprafata. Vor iesi la suprafata multe cacanarii ilegale.
Comentariu by zozo — 29 iunie 2017 @ 19:24
Urmarind filmarea sedintei am constatat ca domnii Tanase și Moroianu au refuzat sa faca parte din comisie. De ce? Ce ipocriti! Tipa ca prostii pe subiect, dar in acelasi timp refuza implicarea.
Comentariu by ALDE — 30 iunie 2017 @ 9:12
stai linistit, domnul tanase e tot un ciuraru dar mai pe invers….au facut rocada
Comentariu by wow — 30 iunie 2017 @ 9:37
Nici nu mai are importanta pe cine desemneaza, au rol de observator…nu mai au drept de vot…au fost facute niste modificari la lege.
Comentariu by Pop — 30 iunie 2017 @ 10:57
PTR Pop
Înseamna ca Tanase Leonard a mancat cacat ca sa fie bagat in seama.
Comentariu by ALDE — 30 iunie 2017 @ 11:01
Esenta subiectului nu este cine face parte din comisii,oricum nu are importanta.Subiectul esential este de fapt modul cum sunt convocate sedintele,(noaptea ca hotii)cu 20 minute inainte de a incepe sedinta ,moment in care se trimite e mail si documentatia pentru sedinta.Si caracterul sedintei -urgenta”,care a fost de fapt urgenta.Probabil ca a fost si va spun de ce cred ca a fost ;pt ca cei de la politia locala Bucuresti deja se aflau in Mangalia si isi efectuau serviciu
Comentariu by Anonim — 30 iunie 2017 @ 13:51
Stie cineva ceva concret despre incidentul de circulatie in care a fost implicat Cristian Radu la Constanta zilele trecute?
E adevarat sau nu ca a avut un accident cu motocicleta? Ar fi ajuns la spital pt ingrijiri medicale? (Doamne Fereste ! Ca nici in visele noastre negre nu dorim asa ceva !)
Are cineva detalii?
Comentariu by Theo — 30 iunie 2017 @ 15:12
Daca a ajuns la spital la Mangalia, totul e rezolvat. A fost noua directoare la capataiul lui si e ca nou.
Comentariu by Anonim — 30 iunie 2017 @ 20:19
Nu serveste spitalul din Mangalia ,ii pute.
Comentariu by VUCEA DAN — 1 iulie 2017 @ 19:13
Dupa cum a zburat Barbora de pe lista , Sinistra e foarte rapida , deci nu cred ca e o problema ca a primit materialele cu 40 de minute inainte. Era timp si de o finalizare la sefu de judet.
Comentariu by Babardeala — 2 iulie 2017 @ 8:48
Bai babarditule , de ce esti nesimtit ? Alexandra a muncit mult cu spirit de abnegatie , nu a precupetit nici un efort , e nascut crescuta in Mangalia , e veche in partid , numai datorita muncii depuse si inteligentei sclipitoare a obtinut mandatul. Ceilalti erau mai prosti ca ea de au ramas in josul listei. Ar merge chiar o numire pe post de manager la Spitalul Judetean Constanta pentru a ii face in ciuda Alinutei. Mai lucreaza un pic pe Capatana si gata.
Comentariu by Ana — 2 iulie 2017 @ 8:52
Pt. #17
http://www.mangalianews.ro/2017/07/dragos-patraru-de-la-starea-natiei-vine-la-mangalia-cu-prilejul-redeschiderii-librariei-bookstoretea/
Comentariu by nabuco — 2 iulie 2017 @ 10:13
Ce atata munca ….la PMP era doar o secretara!a fost gandita toata chestia din timp …..treaba cu Barbora.
Lasa prostu sa alerge si ii iei mandatul.in timp tu joaca-te de-a secretara!Mi-e sila!
Comentariu by Sunt curios ce a muncit — 2 iulie 2017 @ 11:00
Oricum nu au oameni de calitate si cu singe in instalatie sa conduca o scoala,invatamintul din Mangalia sa fie cu adevarat valoros cu elevi care sa reuseasca printre primii la stat.Nu mai sunt oameni ca Terente,Zaharia etc.Gastile obediente Inspectoratului,partidului vor face jocurile.
Comentariu by doru — 2 iulie 2017 @ 16:05
Nu mai fi asa curios. Ce ar putea sa munceasca o fetiscana ca ea sa ii intre in gratie lui Claudiu ? Pana si un copil isi da seama.
Comentariu by Dana — 2 iulie 2017 @ 19:03
Se vorbeste ca ar fii nepoata lui Palaz!Nu ca ar fi dat…altceva!
Comentariu by Ary — 2 iulie 2017 @ 20:03
pai nu toti sefii sefutii directorasii cand se ajung isi gasesc una doua trei ,,nepoate’? fiecare dupa putirinta…si cum palas e make din cate am auzit e f usor sa ai nepoata moldoveanca nu?
Comentariu by wow — 3 iulie 2017 @ 10:53