Politica locală în Mangalia

12 iunie 2017

Sputnik ARATĂ care-i cea mai mare RUŞINE a României

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 17:30

Sputnik: Pregătiți-vă de condiții spartane dacă ați decis să mergeți pe litoralul Mării Negre din România. Potrivit presei din țara vecină, care face referire la un raport al unei Asociații pentru drepturile omului, pe tot litoralul românesc există doar patru toalete ecologice și acelea nu în stațiuni, ci în orașul Mangalia. Aşa începe avertismentul pentru turiştii care se vor încumeta să vină la noi în acestă vară şi nu ne onorează.

Practic, acesta este reclama pe care a făcut-o o televiziune românească: ”Situație rușinoasă pe litoralul românesc. Sunt amplasate doar câteva toalete ecologice, și acelea în Mangalia. În plus, lipsesc și grupurile sanitare cu plată”.

Potrivit unei Asociații pentru drepturile omului, pe tot litoralul românesc al Mării Negre există DOAR patru toalete ecologice și acelea nu în stațiuni, ci în orașul Mangalia. În aceste condiţii n-ar mai trebui să ne mirăm de reclama negativă care se face litoralului românesc.
Societatea internațională pentru drepturile omului din România a anunțat că a depus deja o sesizare la Direcția Sănătate Publică și Garda de Mediu. Responsabilii de la Direcția Sănătate Publică au reacționat imediat. Aceștia au spus că vor atenționa primăriile să monteze aceste toalete, în caz contrat APL-urile vor fi amendate de la 2 mii până la 4 mii de lei românești, în lei moldovenești aceasta ar însemna de la 9 mii la 18 mii de lei, mai spune sursa menţionată.

Antonia Hendrik, evz.ro 12.06.2017

Menabit Ozzy: AL CUI ESTE REFERENDUMUL?

Filed under: PSD — lucian visa @ 17:10

Menabit Ozzy: ”Consider că cetățenii Mangaliei au dreptul să decidă demiterea unui primar care și-a încălcat promisiunile electorale și ne-a adus municipiul în starea deplorabilă în care se află astăzi. Nu este o acțiune politică, ci una cetățenească.
Referendumul nu poate fi decât al cetățenilor!

Cei care au interese personale să nu fie demis primarul lansează zvonul că în spatele acestui demers democratic se află Zanfir Iorguș, pentru a îngrijora cetățenii cu ideea că sunt folosiți în interes personal al cuiva, ori al unui grup de persoane.
Nu am să accept niciodată acest lucru: ca cetățenii Mangaliei să fie folosiți pentru avantajul politic al unor individuali; încrederea cetățenilor nu se înșeală, ci trebuie câștigată.

Nu am nicio înțelegere cu domnul Zanfir Iorguș. De altfel, politic, sunt consilier local din partea PSD.

Nu fac opoziție persoanei Radu Cristian, ci îl consider pe actualul primar al Mangaliei în opoziție față de cetățenii municipiului nostru, pentru modul cum a sabotat turismul si economia Mangaliei, fiind vinovat pentru dezastrul administrativ cu care suntem contemporani.

În discuțiile noastre, atât eu, cât și ceilalți consilieri locali, cei care sprijinim campania de strângere de semnături pentru referendum, am stabilit că o facem în slujba cetățenilor nemulțumiți. Oricare membru de partid sau oricare persoană politică care intenționează să își asume acest demers cetățenesc – altfel decât în calitate de simplu cetățean – va denatura civismul acestei acțiuni.

Invit cetățenii care vor să se implice la instituirea unui comandament pentru strângerea de semnături, indiferent de culoarea lor politică sau dacă sunt apolitici, într-un front comun pentru a stopa distrugerea Mangaliei. Vor fi instruiți pentru respectarea legislației. Un astfel de demers democratic are succes daca este bine organizat și dacă se face în conformitate cu legea. De asemenea trebuie să fim uniți în același scop cel puțin 25% din cetățenii Mangaliei cu drept de vot.
Iar partidele să se abțină de la comunicate privind referendumul.

Îi urez domnului Zanfir Iorguș sănătate și să-și trăiască liniștit senioratul. Nu-i poate îngrădi nimeni dreptul de cetățean al Mangaliei și nu-l poate împiedica nimeni să semneze pentru demiterea primarului actual, la fel ca oricare dintre cetățeni. Asigur pe cei care își imaginează că aș face parte din combinații politice nefirești, pe cei cărora a început să le tremure cuvântul, să nu-mi mai asocieze activitatea de cetățean al Mangaliei cu alte persoane „politice” sau cu alte partide decât PSD, al cărui membru sunt.
Politic, sunt în opoziție cu primarul PNL.

Dar înainte de toate, sunt „mangaliot”.
Campania cu strângerea de semnături pentru demiterea primarului este un demers cetățenesc. Pe linia mea organizez în calitate de cetățean îngrijorat pentru starea deplorabilă în care a fost adusă Mangalia.

Nu vă faceți griji, de listele strânse de mine nu se va folosi nimeni. Listele mele vor sta la mine până la final.

Nu există un termen limită de strângere a semnăturilor, se depun după ce se strâng. Numărul mare de semnături reprezintă vocea locuitorilor Mangaliei, care trebuie să se facă auzită de către prefect și autoritățile statului. Comandamentul va fi organizat conform necesităților ca acest demers să aibă succes, cu parteneri cunoscători ai sistemului juridic, cu logistică de centralizare a datelor și cu persoane instruite legal să gestioneze date cu caracter personal. Pentru o mai mare confidențialitate, cei 3 autorizați să gestioneze si sa verifice computerizat datele nu sunt din Mangalia, dar participă prin voluntariat.

Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de către locuitorii comunei, orașului sau municipiului, în cazul în care acesta a nesocotit interesele generale ale colectivității locale sau nu și-a exercitat atribuțiile care îi revin.

Motivele legale vor fi bine întemeiate de către juriștii voluntari și vor fi publice. Motivele cetățenilor care semnează sunt: neîndeplinirea promisiunilor electorale, neîndeplinirea atribuțiilor de primar, nepunerea în aplicare a unui HCL inițiat de către cetățeni și aprobat în ședința consiliului local în 04.04.2026, când au fost alocate bugete pentru asfaltări și plombări a străzilor din Mangalia, etc., în general motive care au nemulțumit cetățenii care doresc să semneze demiterea primarului și vor fi incluse în motivarea către prefect.

Vom folosi logistica permisă de lege, pentru informarea cetățenilor privind acest demers democratic și pentru a oferi posibilitatea ca cererea către prefect pentru inițierea unui referendum de demitere a primarului să fie la îndemână pentru cei care doresc să semneze.

Dumnezeu să ne ajute pe toți! Dar trebuie să ne ajutăm și între noi”. (12.06.2017).

mangalianews.ro

Proiect masiv de modernizare a stațiunii Saturn. Ce planuri are primarul Radu Cristian

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 7:11

Edilul municipiului Mangalia, Radu Cristian, a anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că de săptămâna următoare, la instituțiile Uniunii Europene se va depune proiectul de modernizare a stațiunii Neptun, în valoare de 3 milioane de euro, care va include reabilitarea celor 4 străzi rămase în subordinea municipalității, montarea de camere video, piste de bicicliști sau stații moderne.

De asemenea, alte proiecte vor fi depuse care vor avea în vedere modernizări și reabilitări atât în Mangalia, cât și în stațiunile aferente.

„Săptămâna viitoare, vom depune la instituţiile UE proiectul de modernizare a staţiunii Saturn, în vederea obţinerii unei finanţări de aproximativ 3 milioane de euro. Colegii din Primăria Mangalia au lucrat la documentaţia acestui proiect de aproape un an de zile, munca lor fiind îngreunată de faptul că în toată staţiunea, Primăria mai are doar 4 străzi. Toate drumurile secundare şi aleile de acces către plajă au fost VÂNDUTE acum 20 de ani, de cei care astăzi manipulează opinia publică, disperaţi că-şi pierd zecile de hectare de teren pe malul marii. Colegilor din Primărie le mulţumesc pentru efortul depus, întrucât muncă lor nu se vede, dar în spatele oricărui astfel de proiect cu finanţare UE este un volum imens de muncă şi responsabilitate. Dacă totul decurge normal, lucrările în teren ar trebui să demareze în primăvară anului viitor, dar depindem foarte mult de procedurile de licitaţie şi legislaţia stufoasă. Oricum, avem şanse foarte mari să primim finanţarea, iar banii vor fi folosiţi pentru reabilitarea străzilor şi trotuarelor pe străzile: Lavrion, Greenport, Henny Ignatie şi Corneliu Coposu. Modernizarea presupune amenajarea spaţiilor verzi şi a reţelei de iluminat, mobilier urban şi camere video. Pentru fluidizarea traficului, va fi amenajat un sens giratoriu la intersecţia străzilor Lavrion cu Corneliu Coposu şi Henny Ignatie. Pe strada Greenport, la intersecţia cu strada Henny Ignatie, se va amenaja un sens giratoriu unde vor fi montate monitoare LED, pe care vor rula informaţii despre evenimentele estivale, temperatura aerului şi apei marii etc. Totodată, se vor monta totemuri şi monitoare LED la toate intrările în staţiune pentru o mai bună vizibilitate, dar şi pentru a veni în sprijinul turiştilor. Toate cablurile de pe stâlpi vor fi introduse în tubulatura subterană, va fi refăcut integral sistemul de iluminat public şi va fi înfiinţată o staţie taxi, pe stradă Corneliu Coposu. Vom amenaja noi parcări, dar şi piste de biciclete pe străzile Gala Galaction – Lavrion – Henny Ignatie. Modernizarea staţiunii Saturn este doar unul dintre proiectele la care lucrăm de luni bune, la Primăria Mangalia. Zilele următoare va voi prezenta şi alte proiecte cu fonduri UE, printre care se numără: Faleza Mangalia-Saturn, reabilitarea a peste 25 de străzi din oraş, modernizarea Pieţei Republicii, etc. Sunt proiectele la care muncim şi care vor rămâne după noi zeci de ani, de-acum încolo. Sunt convins că oamenii de bună credinţă ştiu să aprecieze şi să înţeleagă că un proiect de o asemenea anvergură nu se face peste noapte. Pe cei care se pricep doar să bage băţul prin gard, îi invit să se plimbe prin Parcul Evergreen (amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi) sau pe celebra Aleea Teilor. Acolo este munca noastră, care va dăinui foarte mulţi ani după ce lumea va fi uitat de intoxicările şi dezinformările unor politicieni mărunţi”, a scris primarul Radu Cristian pe o rețea de socializare.

C.C., Replica 12.06.2017

Powered by WordPress