Mangalia – politica locală

26 mai 2017

Prefectul solicită Consiliului Local revocarea deciziei de subveţionare a apei reci!

Filed under: Consiliul Local — lucian visa @ 15:32

Un proiect ce nu a fost nicio secundă pus în aplicare, deşi a fost aprobat cu voturile a zece aleşi locali, este, acum, desfiinţat de prefectul judeţului, Adrian Nicolaescu. Este vorba despre HCL 54/2016, prin care se aproba subvenţia cu 50% a preţului apei potabile şi canalizării, în limita a 7 mc/lună/familie sau persoană singură, proiect votat de zece din cei nouăsprezece aleşi locali. La şedinţa de Consiliu Local ce va avea loc săptămâna viitoare, aleşii sunt chemaţi, de către primarul Cristian Radu, să anuleze această decizie.

Prefectul a înaintat, în luna martie 2017, o adresă prin care solicită primăriei revocarea acestui proiect. Prefectul motivează această decizie prin aceea că HCL-ul a fost „adoptat cu încălcarea prevederilor legale în vigoare“, mai exact subvenţiile s-ar fi acordat pentru toate categoriile de persoane din Municipiul Mangalia, fără a exista un cadru normativ şi contrar Legii 241/2006, republicată, privind serviciile de alimentare cu apă şi canalizare. Această lege, spune prefectul Nicolaescu, arată că pot fi luate măsuri de protecţie socială pentru plata serviciului de alimentare cu apă şi canalizare şi acordate ajutoate lunare de la bugetul local doar pentru persoanele din locuinţele şi gospodăriile la care este „depăşită rata de suportabilitate“ şi numai în condiţiile legii.

Deşi adresa a fost înregistrată la Primăria Mangalia în martie, iată că ajunge pe masa aleşilor locali abia la finele lunii mai, adică o hârtie oficială a avut nevoie de două luni pentru a „urca“ un etaj al instituţiei publice!

Rămâne de văzut dacă aleşii care au votat, iniţial, proiectul de hotărâre, vor adapta decizia pentru a o face pe placul prefectului şi vor înainta o nouă formă a HCL-ului sau, dimpotrivă, vor decide să renunţe, cu totul, la el.

editiadesud.ro 26.05.2017

2 Comments

  1. La fel este si cu pretul la gigacalorie subventionat pentru toti utilizatorii. Daca de apa beneficiaza toti locuitorii la energie termica sunt bransati mai putin de jumatate din locuitori.

    Comentariu by Marian Vasile — 26 mai 2017 @ 19:47

  2. http://www.nasul.tv/cealalta-jumatate-a-nato-fotografia-cu-primele-doamne-ale-statelor-aliantei-care-a-devenit-virala/

    Comentariu by nabuco — 26 mai 2017 @ 21:38

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress