Vergil Chițac a organizat joi, 30 martie, a.c., o conferință de presă prin care a făcut câteva precizări cu privire la contestarea alegerilor: „M-am declarat și vreau să fiu garantul alegerilor corecte în interiorul filialei Constanța, în ciuda presiunilor la care am fost supus. Nu pot tolera abuzul, care au devenit un deja-vu o dată la patru ani, când au loc alegeri interne la PNL Constanța”.
„Probabil că știți că suntem într-un proces de contestare a acestor alegeri la nivel național, am făcut demersuri și în justiție. Contestarea se bazează pe doi piloni. Întâi de toate nu sunt de acord cu data de 31 martie, pentru că nu am fost consultați. Cum este posibil ca să planifici data alegerilor data în care președintele organizației municipale, și se știa lucrul ăsta de două săptămâni, într-o delegație parlamentară NATO, având și calitatea de președinte a delegației române. Nu pot să lipsesc. Asta în contextul că sesiunea anuală va fi organizată la București. Așa se face o dată la 6 ani, între 6 și 9 octombrie, iar eu trebuie să transmit acolo un mesaj cum că România se va pregăti exemplar. Am contestat convocatorul. Eu observând în campania pentru Primărie că nu a existat așa o infuziune cum mă așteptam. În vară, am făcut un recesământ a tuturor membrilor PNL. Am luat Registrul Național al membrilor, și din 2100 de oameni. La capătul acestui proces am rămas cu 230 de membri la municipiu. În momentul de față sunt 270 de membri. Convocatorul pe care l-au prezentat cei de la județ conține 700 de membri. Am observat că în Constanța, sunt 400 de oameni care s-au înscris în 2016. Din cei 700, că este foarte important, 375 mai precis s-au înscris în 2016”, a declarat Vergil Chițac. Chițac a adăugat și că în caz de va pierde contestația, va rămâne un simplu membru de partid. „Nimeni nu va participa la alegeri pentru că prezența noastră ar legitima aceste alegeri. Înscrierile pe funcții s-au făcut pentru o dată care va fi stabilită în urma contestației pe care am făcut-o noi. Noi credem că vom câștiga. Vom înainta un proces prin care vom cere anularea alegerilor din 31, și vom cere și amânarea alegerilor din județ. Dacă nu vom câștiga, nu vom câștiga. Ne vom retrage în glorie proprie! Eu rămân un simplu membru de partid și îmi văd de treaba mea”, a conchis Chițac.
Claudia CORBU, Replica 31.03.2017
Noi de ce nu sintem lasate sa intram in sediu, stie cineva de ce mama Hashimoto de la busteni incuie usa la pnl?
Comentariu by bruxelles — 31 martie 2017 @ 19:04
Ce asteptari ai, de la paznica de parc la menopauza cu iesiri de ratoi frustrat la adropauza? Ca acum se volatilizeaza si fuge la fata ei in creierul europii, broblem Mayer? Ramai fara eminenta cenusie a partidului, doamna cu pachete de la brucel!?!?
Comentariu by griluta — 31 martie 2017 @ 19:21
Asta este ca-n fabula aia cu “Broasca si vaca” de La Fontaine! Asa este Radice cand promiti cuiva cu IQ-ul mic, ca-l faci mare, nu?
Comentariu by sorina — 31 martie 2017 @ 19:32
Si asa, duduia care dadea scaune pe plaja, se facu mare…, bravos Radice!?
Este in boardul tau,numa’ unul si unul, plaiesi cu acte-n regula, de la MMpr,la driveri’, Holstein de Holstein…, mare sef, te admir!
Comentariu by balnear — 31 martie 2017 @ 19:47
Rinocerul a simțit nevoia să comenteze de 4 ori. Iartă-l Doamne!
Comentariu by Anonim — 31 martie 2017 @ 21:57
http://www.stareanatiei.ro/2017/04/pnl-ul-pregateste-o-noua-gluma/
Comentariu by nabuco — 4 aprilie 2017 @ 13:30