Primăria Mangalia va prelua în administrare Grădinile de vară Saturn şi Venus, imobile aflate în prezent în patrimoniul Consiliului Judeţean Constanţa, dacă aleşii judeţeni îşi vor da votul în acest sens. Proiectul de hotărâre se află pe ordinea şedinţei CJC de marţi, 28 februarie.
Încă de acum patru ani, Primăria Mangalia a solicitat Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „România – Film” ca Grădina de Vară Saturn şi Grădina de Vară Venus să revină în administrarea municipalităţii. Din diferite motive, acestei solicitări nu i s-a dat curs, iar cele două clădiri au ajuns în cele din urmă în curtea Consiliului Judeţean Constanţa.
Anul trecut, pe 22 septembrie, Consiliul Local Mangalia vota o hotărâre prin care îşi exprima acordul însuşirii în domeniul public al municipiului şi în administrarea consiliului a imobilelor Grădina de vară Saturn şi Grădina de vară Venus. În urma acestei solicitări, marţi, 28 februarie, Consiliul Judeţean va vota proiectul de hotărâre prin care cele două obiective să intre în administrarea municipiului Mangalia.
Potrivit memoriilor justificative, cele două grădini de vară au nevoie de reparaţii capitale: „În prezent, din Grădina de vară Venus au rămas doar zidurile, ecranul, cabina de proiecţie, construcţia în care se găseşte grupul sanitar, care este complet dezafectat. Aducerea acestuia la stadiul de funcţionare presupune reparaţii capitale de reconstrucţie a clădirii şi de retehnologizare.
În ceea ce priveşte Grădina de vară Saturn, aceasta necesită reparaţii anuale, prin specificul imobilului, condiţiile climaterice deteriorând continuu starea acesteia (vopsirea scaunelor deteriorate, repararea şi vopsirea ecranului, zugrăvirea şi repararea zidurilor interioare şi exterioare, deoarece, pe unele porţiuni, tencuiala este căzută, repararea grupurilor sanitare)”.
„Acum, ce să facem cu ele?“Deşi transferul acestor proprietăţi se face la solicitarea administraţiei publice locale din Mangalia, aceasta nu mai este la fel de încântată de idee. Reprezentanţii Primăriei spun că aceste grădini de vară trebuiau trecute în administrarea Consiliului Local atunci când mai erau încă în picioare, şi nu acum când au ajus o ruină.
„De fapt, Consiliul Judeţean ne dă nişte ruine. Noi le-am cerut de mult timp aceste imobile, când se mai putea face ceva acolo, când costurile de reabilitare ar fi fost mult mai mici. Acum, ce să facem cu ele? Au rămas doar pereţii din ele şi aceia stau să se prăbuşească. Nu înţelegem ce s-a urmărit de fapt cu aceste grădini de vară. Le-au ţinut până le-au făcut praf şi apoi ni le dau ruină. Noi le vom prelua aşa şi vom căuta să le repunem în circuit”, ne-au declarat reprezentanţi ai Primăriei Mangaliei.
Investiţii private pentru reabilitarea lorPotrivit administraţei locale, după preluare aceste imobile vor fi evaluate şi expertizate pentru a se vedea exact starea lor de degradare:
„Trebuie să vedem să nu se dărâme. După care, cea mai bună variantă pentru a le reda funcţionalitatea este concesionarea lor unor agenţi economici privaţi. Ei le vor reabilita, moderniza şi le vor redeschide publicului, având obligaţia să nu le schimbe destinaţia şi obiectul de activitate. Altă variantă ar fi să le reabilităm noi, cu bani de la bugetul local, dar trebuie să găsim surse de finanţare, ceea ce va fi foarte greu.
Pe aceeaşi idee mergem şi cu Cinematrograful „Pescăruşul” şi Grădina de vară Farul, ambele din Mangalia, pe care le-am preluat la începutul anului trecut. Cu acestea va fi poate puţin mai uşor deoarece se află în municipiul Mangalia şi cred că se găsesc investitori doritori să deschidă aici primul cinematograf din sudul judeţului. În momentul de faţă, cine vrea să vadă un film la cinema trebuie să meargă la Constanţa, pentru că în Mangalia nu există niciunul”.
Cosmin Zaporojan, Cuget Liber 25.02.2017
Întotdeauna Radu și compania găsesc un pretext, un vinovat pentru incompetența și delăsarea lor. De 4 ani nu face nimic, dar alții sunt de vină! CR nu vrea decât binele orașului, dar noi nu vrem să recunoaștem și să-i mulțumim! Suntem tare nerecunoscători!
Comentariu by Anonim — 25 februarie 2017 @ 17:38
Bine că avem mulți rromi,avem cartierul BARACI in care de poate face un circuit turistic pentru că oaspeții să vadă cum se trăia în preistorie pentru că cei care locuiesc acolo așa de comporta și îi ajută și zona plus condițiile de trai
Comentariu by Lucian — 25 februarie 2017 @ 21:12
nu va mai plingeti ,acum aveti director competent la cultura in persoana d-lui Doru Colgiu,gaseste dumnealui variante de reabilitare ca e destept
Comentariu by anonim — 26 februarie 2017 @ 7:42
Am auzit ca au inceput sa faca drumuri pe la parchet sa dea socoteala pentru matrapazlacurile pe care le fac prin Mangalia noastra, lua-i-ar DNA-ul odata de hoti ordinari!
Comentariu by dana — 26 februarie 2017 @ 8:42