Politica locală în Mangalia

8 decembrie 2016

Doar în „Mangalia aleşilor locali” se poate: Moş Crăciun nu dă, ci răpeşte cetăţenilor bucuria darurilor de sărbători!

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 12:43

chÎntr-un oraş normal, autorităţile publice locale lucrează permanent în favoarea cetăţenilor, a celor care contribuie la crearea bugetului local, a celor care i-au instalat pe scaunele atât de călduţe şi vânate, dacă nu din convingere, măcar drept răsplată.

Într-un oraş condus de către persoane care îngraşă porcul în Ajun, sprijinul vine doar de sărbători şi se materializează în diverse ajutoare financiare sau constând în dulciuri, jucării şi alimente pentru copii şi persoanele defavorizate.

În Mangalia, oraş care acumulează tot mai multe aberaţii şi decizii halucinante, ajutorul nu vine nici măcar de Sfântul Crăciun. Cu un Serviciu Social ticsit cu angajaţi, familiile nevoiaşe, copiii bolnavi, în prag de abandon şcolar sau cu părinţii plecaţi în străinătate nu impresionează, motiv pentru care nu le va întinde nimeni o mână de ajutor. Nici familiile cu membri bolnavi, venituri aproape inexistente şi datorii mari acumulate la utilităţi şi întreţinere nu reprezintă cazuri care să intre în atenţia autorităţilor. Pe de altă parte, niciun consilier local nu a iniţiat în acest mandat şi nici în cele anterioare proiecte de hotărâre care să vizeze acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru cazurile disperate. Şi ele, vă asigurăm, există! De exemplu, o familie de vârstnici care locuieşte în Căminul C5 luptă nu doar cu bolile, ci şi cu lipsa banilor care i-au adus înglodaţi în datorii. Atât de mari sunt lipsurile, încât şi încărcarea unei butelii reprezintă un efort mult prea mare. O altă familie face, lunar, eforturi financiare uriaşe pentru a-şi trata fetiţa grav bolnavă. Alte zeci de familii locuiesc în frig şi nu beneficiază de apă potabilă ori energie electrică. Şi exemplele pot fi enumerate la nesfârşit.

Din cauza lipsei de implicare, a indiferenţei, Mangalia a ajuns urbea aleşilor locali, nu mai este a cetăţenilor. De cetăţeni, aleşii îşi aduc aminte în campaniile electorale când pun în scenă piese de teatru lacrimogene, imploră, fac promisiuni şi jură că vor face şi vor drege pentru oraş. Realitatea a demonstrat că după alegerile locale, Mangalia şi-a continuat decăderea, astfel că nu ne-am ales decât cu peticirea străzilor.

În continuare, elevii din Mangalia învaţă în două schimburi, fac orele de sport afară, în frig, sportivii participă la competiţii doar cu ajutorul financiar al părinţilor, copiii sunt privaţi de plimbarea într-un târg de Crăciun, de relaxarea într-un Orăşel specific de Crăciun ori de admirea unor luminiţe impresionante. Locurile de muncă sunt infime, investitorii ne ocolesc, oraşul rămâne fără cetăţeni care pleacă să muncească pe alte meleaguri, aspectul municipiului este cenuşiu şi denotă delăsare din partea aleşilor locali.

Timid, dar, poate, sigur, oraşul va reveni locuitorilor rămaşi aici în oraşul cu potenţial, dar abandonat de aleşi, iar un prim pas a fost făcut. Aşa cum vă informam, o doamnă a iniţiat împodobirea parcului de la Balnear, iar alţi cetăţeni contribuie cu bani, alimente şi alte bunuri la întremarea persoanelor cu probleme de sănătatate şi financiare.

Ne mai rămâne ca la primăvară să pornim o campanie de plantări şi înfrumuseţare a oraşului, să organizăm campanii umanitare pentru toate categoriile defavorizate, să strângem fonduri pentru sportivii şi copiii talentaţi ai Mangaliei.

Până când comunitatea se va mobiliza şi va face demersuri palpabile şi permanente pentru schimbarea firească a oraşului, Mangalia rămâne a aleşilor locali care acţionează doar potrivit propriului interes: votează sume astronomice pentru servicii juridice, consultanţă şi alte activităţi de care cetăţeanul nu beneficiază, aprobă desfiinţarea unor servicii publice funcţionale, ignoră agenţii economici cu contracte expirate, sunt nepăsători la suferinţa cazurilor sociale, trec cu vederea tristeţea municipiului.

Aşa că, anul acesta, Moş Crăciun va lua Mangaliei darurile meritate, lăsând în urmă un viitor sumbru şi aspru, asemenea gerului de afară.

editiadesud.ro 08.12.2016

76 Comments

  1. Nu e obligatoriu ca doar primăria să organizeze evenimente, fie ele şi în aer liber. O pot face – poate chiar mai bine! – şi privaţii, şi cetăţenii.

    Problema e că, pentru un eveniment pe domeniul public trebuie autorizaţie şi trebuie plătite taxe la… primărie.
    Şi, în faţa ghişeului de la Casierie, te întrebi, ca prostu’, pentru ce dracu’ mai plăteşti celelalte taxe?…

    Comentariu by Vipera cu elice — 8 decembrie 2016 @ 14:47

  2. Problema e că am votat ca proștii niște oameni puși pe căpătuială care nu au frică de Dumnezeu și pentru care orasul este o modalitate de a se îmbogăți pe spatele fraierilor

    Comentariu by Anonim — 8 decembrie 2016 @ 18:07

  3. @2
    Mai grav este ca de fiecare data, la alegerile locale, parlamentare, prezidentiale ori europarlamentare, alegem acelasi tip de oameni cu mici exceptii.

    Comentariu by Marian Vasile — 8 decembrie 2016 @ 18:12

  4. Votam zamfir iogus

    Comentariu by Iorgus — 8 decembrie 2016 @ 18:45

  5. Ca cand era el aveam si fasole de 1 decembrie si brad si capre si ursi ba si cu tusac era bine ca aveam brad la casa de cultura si oi

    Comentariu by Iorgus — 8 decembrie 2016 @ 18:47

  6. da cu tusac aveam mult mai multe decoratiuni decât acum

    Comentariu by Anonim — 8 decembrie 2016 @ 19:22

  7. votăm cu psd-istii vânduti

    Comentariu by Anonim — 8 decembrie 2016 @ 19:23

  8. Ma alătur cu drag pentru a ajuta

    Comentariu by Carmen — 8 decembrie 2016 @ 19:43

  9. La munca , nu la distractie ! Nu avem bani pentru luminite ca stam in frig. La altceva ne trebuie energia electrica. Cand or plati taxe si intermediarii de cazare care strica toata imaginea vara , cersetorii de la Sebat , tiganii cu tigari , mecanicii din garajele de la bloc , manichiuristele de domiciliu , punatoarele de unghii false , cele de extensii si multi altii sa mai vb de taxe. Auzi la ei platesc taxe .. ha ha hai pa ca vine nea Gica sa imi repare instalatia electrica. Fara factura ca asa e mai ieftin.

    Comentariu by Barbut — 8 decembrie 2016 @ 20:16

  10. Frustrata autoarea articolului. Cica servicii functionale? Probabil a pierdut o sinecura sau vreo sursa de finantare!

    Comentariu by Anonim — 8 decembrie 2016 @ 20:39

  11. Orașul arde…..și Barbut ..se piaptănă…am ajuns mai rău ca o ..Comuna….Navetiștii lucrează cu spor …..la DISTRUGEREA orașului…

    Comentariu by Cristian — 8 decembrie 2016 @ 22:24

  12. Am fost sa-mi fac pedichiura si manichiura ,am dat 42 de lei.Ma intreb si eu ce a consumat de bani astia,3 l apa,aceeasi trusa de ani de zile si dintr-o sticala de oja da peste 50 de persoane.Fara bon .Daca are 10 persoane pe zi sun 450 lei.Cine controleaza aceste locatii,evaziune fiscala la greu.

    Comentariu by anonim — 9 decembrie 2016 @ 7:57

  13. Cei doi bătrâni din articol sunt caz semnalat de mine, am scris mesajul lor pentru ca in ziua in care am primit mesajul eram preocupat cu un alt caz, am simțit disperarea ca au nevoie de ajutor si din criza de timp am cerut ajutor oamenilor. Oamenii sunt capabili de întrajutorare.
    Si oameni cu suflet bun au vizitat aceasta familie, le-au dus alimente si bani. Marile lor necazurile sunt de sănătate, dar trăiesc in panica deoarece le este teamă să nu fie evacuați din cămăruța socială in care traiesc, după infima acțiune a primarului de a arunca oamenii in strada pe vremea asta.
    Sunt de acord că trebuie să dispară ghetoul, dar cazurile cu adevarat disperate trebuiesc ajutate de catre societate.
    Exemplu cei doi bătrâni: nu descriu situatia lor, trebuie vizitați pentru a intelege, peste ei s-a abătut o nenorocire si cel mai rău este să mori încet din neputință. M-a impresionat ca nu chinul nenorocirii îi afectează atat de mult, cât îi afectează rușinea neputinței. Doamna a plâns tot timpul, de rușine pentru că a ajuns in situatia de a cere ajutor. Paralizata, dumneaei face mâncare pentru amândoi, atunci cand au ce, iar soțul este imobilizat din cauza unei boli care ii țin picioarele o rană deschisă. Se vede ca a muncit, este robust la vârsta lui, bine legat.

    Au primit in aceste zile cateva alimente, sunt recunoscători lucrurile pe care le-au primit, au fost ajutați cu niște bănuți pentru medicamentele urgente. Doamna este planificată pe 15 Decembrie pentru comisie la Constanta pentru a primi ajutor de handicap. Nu au avut bani de drum sa o faca pana acum, s-au împrumutat la Provident pentru operația domnului si pentru a plăti chiria restanta la SPAS. Un prieten o sa o ducă la comisie.

    Acesta este doar un caz. Vă dau o lista dacă doriți să ajutați. În viața apar nenorociri pe neașteptate, de obicei probleme de sănătate, si dărâmă spiritul oamenilor, mulți nu stiu cum să ceară ajutor sau le este prea rușine ca sa îl ceară. Am vazut o doamna care mesteca pe ascuns frunze dintr-un pom, am crezut inițial ca este nebuna. M-a vazut si a început sa plângă, sa nu o judec, dar a mâncat in ultima luna doar făina si mălai, ii era teama ca fara ceva vegetal ii cedează organismul. Exista oameni rușinați de nenorocirea lor încât nu stiu sa ceară ajutor.
    Oamenii pot ajuta oameni. Să nu credeți ca ma apucă doar de sărbători, dar am observat ca oamenii sunt preocupați cu ale lor si de sărbători au timp sa se gândească sa ajute pe altii. Asa ca ma folosesc de moment si rog pe toti: dacă sunteti oameni, sa ajutați alți oameni, va dau o lista concretă. Si asta ne lipsește ca sa ne facem bine ca societate.

    Articolul este o sinteza a situației sociale din Mangalia, asa cum vede autoarea. Eu sunt consilier local si tot ce am putut face pentru a se îmbunătăți ceva, am facut. Va dau vouă calitatea mea de consilier: concepeți proiecte de HCL, iar dacă sunt in conformitate cu legea eu le inițiez. Am dreptul acesta. Vă fac consilier pe fiecare, dau posibilitatea de a putea contribui fiecare. Asa descopăr si eu oameni capabili, pricepuți in administratie, împreună poate reușim mai multe pe viitor.

    La câtă pasiune depuneți pentru ponegrit si denigrat, sunt convins ca aceasta pasiune e puternica si in alte lucruri.

    Consider ipocrit faptul ca din cei care mă acuză că nu am făcut nimic in calitate de consilier pentru a se îmbunătăți starea orasului, între ei sunt câțiva care sunt și ei consilieri. Ori au prieteni apropiați care sunt consilieri.

    Comentariu by Mentalistul — 9 decembrie 2016 @ 8:45

  14. Iar te bagi in seama mentalistule. Trebuia sa te gandesti la batrani si la copii cand ai votat milioane la avocati.

    Comentariu by Anonim — 9 decembrie 2016 @ 9:13

  15. Mentalistule/ Cautis , te rugam frumos, cu gânduri bune , lasă-ne! Vrei sa fii consilier și sa te vinzi, în final te vinzi pe tine. Dacă nu ai coloana vertebrala și am fost mințiți și de tine , asta e, din greșeli învățăm. În schimb constat 2 lucruri:
    1. Nu va caracterizează modestia. Și exemple ați dat cu gramada;
    2. Sunteți cinic și demagog. Sa dați exemple de oameni sărmani care sunt vai de mama lor și sa va folosiți de ei pentru a va creea imagine….spune multe de caracterul pe care nu îl aveți. Asta după ce ați aprobat și organigrama și rectificarea de buget pentru filatelistul Mangaliei.
    Faceti- va treaba, vindeti- va cui vreți, umpleti-va Facebook-ul cu fabulațiile vostre dar….lasati- ne!
    Sărbători fericite!

    Comentariu by Dorel — 9 decembrie 2016 @ 9:28

  16. Dar cati sunteti voi, astia, neamul lui Dorel? E blogul tau cumva de-i spui sa te lase?
    Daca esti asa de virulent cu Ozghiun ar trebui, prin comparatie, sa-l injuri de 100 de ori pe zi pe primar si consilierii PNL.
    Referitor la oamenii nevoiasi ai putea constata chiar de la acestia ca in urma mediatizarii cazului, de catre cel pus la zid de tine, acesti oameni au primit ajutor din partea altor oameni si in mod cert vor interveni si cei de la social dupa ce informatorii lui Ali Baba ii vor comunica ce se discuta prin mediul online.
    Sarbatori fericite si tie, Dorele !

    Comentariu by Marian Vasile — 9 decembrie 2016 @ 10:24

  17. Oamenii erau pe lista spas-ului și primesc și pachete. Asa ca …povesti nemuritoare mai Vasile. Aștept de la Mentalist ceva proiecte de HCL pentru iluminat ca se lauda de 6 luni! Dar ca de obicei- le va face altcineva și el se va lauda ca le- a făcut el. Am citit pe blogul asta ca asa face. Și nu a fost capabil sa demonstreze contrariu – vezi contestarea organigramei la prefectura!

    Comentariu by Dorel — 9 decembrie 2016 @ 10:39

  18. Pt Mentalistul aka Marian Vasile aka Cautis Alex =navetiști în lui RC
    Băiatul se vede din felul în care scrii ca nu locuiești în Mangalia, faci naveta din când în când. Mentalistul tău se exprima live într-un mod apropiat de cel al lui Vucea Dan. Asta nu este o rușine doar arata ca nu Ozzy comentează pe blog și Facebook. Încercarea voastră, lăudabilă în alte condiții, de a concentra în votul Mentalistului toată energia celor nemulțumiți de RC și hoții lui, este sortita eșecului datorita comportamentului duplicitar demonstrat prin votul dat. Povesti ca votam proiecte care sunt pentru binele orașului am mai auzit la mincinoșii lui RC. Explicați ce plus valoare aduce orașului suplimentarea bugetului la juridic. Am zis plus valoare orașului, nu lui RC , Boitei sau celor la care se mai împarte șpagă.

    Comentariu by Anonim — 9 decembrie 2016 @ 11:03

  19. @Dorel/Anomim &co
    Crezi ca un pachet pe luna le rezolva problema. Povesti nemuritoare sunt pentru tine, pentru cei care au fost acolo e o drama reala si din nefericire nu e singura. Incercarea voastra de a abate atentia de la Ali Baba si cei patruzeci de hoti, plus noua ficusi votanti de la PNL, care vor primi in patru ani tot cam un milion de euro nu prea are sanse.
    Nu trebuie sa-ti demonstreze Ozghiun nimic unuia ca tine. Daca vrei demonstratii cere-le de la primar, viceprimar, de la Ciuraru, Sorin Andrei etc. Ei cheltuie bugetul Mangaliei aiurea nu mentalistul. Suplimentarea bugetului pentru juridic a fost ceruta de primar, de ce nu-i cereti socoteala vitejilor? Pentru acel vot dat de cei de la PSD s-a acceptat de catre Ali Baba ca RAJA sa faca canalizarile in cartierele Dobrogea.
    Nu vreti ca lumea sa priceapa ca indiferent ce decide CL privint cheltuirea bugetului cel care-l cheltuie efectiv este primarul si acesta poate ocoli, inclusiv legal, ceea ce decide CL iar Ali Baba asta a facut mandatul anterior si asta face si acum. Iar voi si cei care l-au ales vreti sa rezolvati totul prin criticarea unui singur consilier local si sperati ca lumea sa se ia dupa voi. Sunteti jalnici baieti iar faptul ca va legati si de gramatica lui Vucea, alt om care dezvaluie din bucataria primarului, arata clar care este treaba voastra cu orasul si cine sunteti.

    Comentariu by Marian Vasile — 9 decembrie 2016 @ 11:59

  20. Vai , ți-a ieșit porumbelul din gura , mai Marian/Cautis/Ozghiun! Adică vindeți Mangalia , votați după cum primit-o ordin de la Constanța și Stroe și Radu sa fie mulțumiți! Mama voastră de hoți. Ne-ați vândut lui Stroe Raja și lui mincinosul de RC.
    Vucea nu sta bine cu gramatica . Nu ma iau de Vucea. Nu te face ca nu înțelegi. Vucea scrie cum vorbește. Dar gândește corect. Ozghiun al tău vorbește ca Vucea. Dar când scrie , ce sa vezi ? Ori are inspirație divina de la Ginghis Han ori de la Cautis! Asta e , atât poate băiatul. Nu era o problema dacă nu era VÂNDUT.

    https://youtu.be/IG4zj0ge8wA

    Asta sunteți, toți la fel, niște hoți ordinari și mincinoși! Cred ca v-a cunoscut Socaciu când venea la mare la festivalul Callatis. Festival pe care nimicul , piticul asta de primar l-a anulat TOT CU VOTUL VOSTRU , AL VÂNDUȚI LOR DIN PSD!

    Comentariu by Anonim — 9 decembrie 2016 @ 13:33

  21. Domnule Vasile Marian, cum poate primarul sa cheltuie bani din bugetul dacă nu are bugetul aprobat? Cum sa cheltuie bani pentru procese dacă acei bani nu sunt aprobați de consiliu? Cum? Ilegal doar ! Dacă avea nebunia sa o facă ilegal , nu îi aștepta pe cei de la PMP si PSD sa ii voteze rectificarea bugetara. Doar dezinformați și încercați sa duceți discuția în alta direcție domnule Vasile Marian. Referitor la banii pentru organizarea unor festivități de Craciun, este de apreciat initiativa domnului Menabit, dar am înțeles ca a fost tardiva. Intrebarea este : de ce colegii consilieri ai domnului Menabit , cu mandate de consilieri la activ, nu l-au ajutat pe acesta sa facă un proiect la timp? PSD nu este o echipa? Nu știe Foleanu ce face Menabit? Se pare ca pe unii chiar nu i-a interesat decât sa se vândă acestui primar de nimic…..

    Comentariu by Anonim — 9 decembrie 2016 @ 14:16

  22. @ 20 Mai semechere, Mangalia-i vanduta cam toata in ultimii 15 ani. Acum se jefuiesc mai ales cetatenii prin sifonarea bugetului local. De ce nu-i injuri tu pe cei vinovati de vanzarea orasului si de ce crezi ca vinovatul e Menabit? Ziaristul Cautis nu are din cate stiu afaceri cu Mangalia. Imi place cum il critici tu pe primar si oamenii dand vina pe PSD, de fapt pe Ozghiun, desi stii ca in mandatul trecut viceprimarul PSD-ist si ceilalti consilieri i-au cantat lui Radu in struna. Unde ai fost pana acum mai justitiarul lui peste ? Critica si tu ceva concret, palpabil, asa cu insulte si afirmatii generale, cum faci comentariile pe aici, puti urat de tot a postac platit ori interesat pe abaterea atentiei.
    Parca ai fi un proaspat consilier PNL care oficial tace de ceva vreme dar e tare activ sub anonimat.

    @ 21
    La fel cum a terminat parcul si aleea fara a avea bani pentru ele nici de la UE nici de la buget, un om care a lucrat la garda financiara se pricepe la astfel de manevre. Ai aici pe blogul lui Vișa toata istoria administrativa a celor 4 ani din mandatul anterior citeste si te lamuresti cum si ce a facut primarul. Ia vezi cam cate rectificari bugetare s-au facut in fiecare an de mandat. Ia vezi cum a dublat el, cu un papagal de arhitect care luat nota 3 la examenul pentru titularizare, spatiul verde al orasului si astfel plateste dublu firma lui Fasole. Sa nu-mi spui ca abia acum ai aparut din neant si te miri cum poate face furaciuni un primar.
    Nu dezinformez pe nimeni, nu-l cunosc personal pe Menabit dar apreciez ceea ce incearca sa faca pentru oras chiar si in conditiile in care partidul ii limiteaza initiativele. Fata de alti consilieri cu 2-3 mandate, baiatul asta chiar se zbate pentru oras. Sa-i dai in cap doar lui, fara sa-i porcai si sa-i critici pe primar, pe oamenii lui si consilierii care l-au ajutat sa demoleze orasul in mandatul trecut, ori cei proaspat alesi, care voteaza ce spune primarul ca marionetele (vezi cele doua doamne profesoare care au votat inclusiv impotriva intereselor invatamantului local), nu are sens decat daca cineva te pune sa-l denigrezi ori tu, facand parte din gasca primarului, ai interesul sa nu-l lasi sa se afirme si sa-ti ridice lumea in cap.

    Comentariu by Marian Vasile — 9 decembrie 2016 @ 15:47

  23. A votat cu primarul pentru jaful orașul, este la fel ca Radu piticul. Ca a apărut mai târziu în peisaj nu e vina lui. Tot un hot. Cred ca împarte cu cu Marian Vasile 🙂

    Comentariu by Anonim — 9 decembrie 2016 @ 16:20

  24. MENTALISTUL sa se afirme ca hot? Ca votant a lui Radu Cristian? Ca ce sa se afirme? Și dacă Radu Cristian a furat mandatul trecut trebuie fure și mandatul asta? Sa ii criticam pe ceilalți ca au furat cu RC dar pe Ozghiun ca îl ajuta acum pe primar sa fure – sa nu îl criticam!

    ASTA SPUNE VASILE MARIAN!

    Comentariu by Dana — 9 decembrie 2016 @ 16:34

  25. Norocul nostru este ca de primar și gasca lui se ocupa oameni cu oo, ca Vucea și alții. La Mangalia numai procuratura mai face curat iar unii au înțeles asta. Restul ii votează lui RC proiectele ( furaciunile) si așteaptă resturile ce ii rămân acestuia de la masa. Sau cum a scris Marian Vasile : ii votam lui Radu un proiect ca sa aibă de unde sa fure ei ( pnl) si ei votează proiectul lui Stroe- Raja, de unde furam noi ( PSD). Știu, o sa debitati ca proiectul Raja este important etc. Dacă era important mai PSD- ule, ce ai făcut în ultimii 6 ani. Cum i-a venit rândul lui Mazăre și Constantinescu sper sa le vina și celor de la PNL, PSD,ALDE, PMP și altora care au furat și fura orașul asta. Inclusiv lui Menabit dacă fura cu ei sau se face părtaș la hoțiile lor…..

    Comentariu by Alina — 9 decembrie 2016 @ 16:45

  26. Mai oamenii buni nu va mai agitați atât. Menabit era la chiolhanuri cu oamenii lui Radu Cristian la cantonul silvic. Se da anticorupt și mananca la masa cu corupții. Menabit a lucrat pe terasa la Boita . Probabil el este contactul intre PSD și RC.

    Comentariu by Anonim — 9 decembrie 2016 @ 16:54

  27. Ai dreptate @26. Menabit Ozghiun este o gluma proasta de politruc. E ca și cum Remulus Dumitrana zice de mâine ca se dezice de Radu și trece la PSD sau ALDE! Și apoi o sa îl apuce și pe asta anticorupția. Toți o apa și un pământ!
    PS. Și Minca era la fel , toată ziua era bot în bot cu primarul, dacă primarul nu ii semna vreo mangla, îl apuca opoziția și grija de Mangalia….

    Comentariu by Anonim — 9 decembrie 2016 @ 17:00

  28. @ Dana
    Nu asta am vrut sa spun. Daca observi toate criticile sunt indreptate spre Ozghiun. Nimeni nu mai critica pe aici nimic altceva. Majoritatea comentariilor sunt anonime ori niste nickname-uri proaspete. Nu ai cum sa nu pricepi ca sunt facute cu scopul clar de a denigra un om care iese din cadrul general cu care ne-au obisnuit cei din administratia locala. In acelasi timp astfel de critici abat atentia de la chestiunile reale ale orasului si permit celor cu adevarat vinovati sa-si faca de cap in continuare.
    Dar asta se intampla doar aici unde comentatorii sant noname. Pe facebook unde e foarte greu sa te ascunzi sunt comentarii ale oamenilor reali, oameni cunoscuti de alti oameni si ale caror pareri sunt diferite de cele de aici.
    A incercat her Ciuraru sa comenteze pe acolo cu un nume de imprumut dar l-au descoperit repede si a fost blocat.
    @ Alin/a
    Si tu intelegi din doi in doi dar fiind platita sa intelegi si mai ales sa comentezi asa, e ok. Daca-i intrebi pe cei din Dobrogea care au dat bani grei sa-si faca case si care folosesc fosa septica si vidanja o sa-ti spuna ca vor canalizare pe care de 10 ani nu le-o face nimeni, vor si asfalt sa nu mai umble cu cizme de cauciuc si cu masini 4×4 când ploua.
    Dar tu care cunosti din Mangalia doar portiunea de la herghelie la primarie nu ai de unde sti asta. Nu sunt PSD-ist și nici simpatizant al vreunui alt partid dar pentru voi cei nascuti din incest politic si crescuti in curvasarie politica e greu de crezut asta.
    Procuratura asta nu e Mos Craciun, Moș Nicolae sau iepurasul de Pasti sa vina macar odată pe an. Vezi dupa cat timp a inceput sa-i ia la intrebari pe Iorgus si Tusac și inca n-au terminat asa că slabe sperante sa ajunga si la Ali Baba in viitorul apropiat. Iar daca-i condamna la 2-3 ani cu suspendare si ei/voi raman/ramaneti cu milioanele de euro la chimir iar noi orasul cu paguba nu am facut nimic.
    Am inteles noua gaselnita, nu faceti scandal, nu criticati nu protestati nu iesiti in strada, lasati organele sa ancheteze si sa condamne. Mai era unul Alcibiade pe aici care deja rezolvase treburile cu organigrama pe la prefectura si-l deranja ca si tatarul se ocupa de asta.

    Comentariu by Marian Vasile — 9 decembrie 2016 @ 20:49

  29. Numai prosti si frustrati pe acest blog ….in afara de injurat si criticat nu stiti mai pacalicilor ….se vede de la o posta ca cei mai ofticati sunt cei 3 consilieri ALDE ……. normal ca tatucu Iorgus ii pune sa latre …..vai mama voastra

    Comentariu by Traseistii — 9 decembrie 2016 @ 21:41

  30. @28 Il critica toti pentru ca e singuru care dupa ce s-a vindut mai face si pe eroul. Ailalti si-au luat banii si ii beau in liniste. Da asta chiar ne crede prosti si ne mai si face capu mare cu ce face el pentru oras. face pe dracu- voteaza cu Radu Cristian asta face. Si porma ne ia de prosti. Nu sintem chiar asa de prosti domnule Marian Vasile. Si nu sint de la alde. Am votat psd mereu dar nu si acum. Nici nju ma duc la vot ca imi e scirba.

    Comentariu by Anonim — 9 decembrie 2016 @ 22:39

  31. Pt 30: Asta e şi ideea, să stea lumea acasă duminică. O minimă cultură politică ne spune că forţa PSD-ului stă în cei care nu votează. Dacă PNL avea strategie de cîştig, îndemna lumea să iasă la vot.

    Pt 29: Păcălicii de la PNL au bătut palma cu penalii de la PSD, de-aia în campanie nu s-au văzut nici unii, nici ceilalţi. ALDE, USR, PUR şi alte fantome nu au nici o greutate, nici luate separat, nici unite. Doar o freacă la rece…

    Comentariu by Vipera cu elice — 9 decembrie 2016 @ 23:52

  32. De la Marian Vasile zicere:
    ” Un Ozy neincorsetat de regulile de partid si de functia de consilier poate fi liantul unei societati civice si daca doar jumatatea celor din grupul de pe facecook il asculta si urmeaza, intr-o luna Ali Baba si hotii lui dispar complet din Mangalia.
    Comentariu by Marian Vasile — noiembrie 17, 2016 @ 10:36 pm”
    Neincorsetat ai? Nu ti- ar fi rușine demagogule . Și tu ești tot un anonim fără Facebook …..

    Comentariu by Anonim — 10 decembrie 2016 @ 8:35

  33. Mentalistul :
    „Dacă ați ajuns să mă suspectați de combinații in favoarea oamenilor primarului, deja ați intrat pe tărâmul SF.
    Dacă era în caracterul meu să mă vând, cine cunoaște situatia politică de la Mangalia știe că puteam să o fac, interesul e mai mare să tac eu. „Cel Vândut” era prea inofensiv de cumpărat, dar până la urmă s-au mulțumit doar cu votul lui. Cred ca mai mult le este teamă ce lume cunosc, nu neaparat de mine.
    …..
    Pentru asta sunt acuzat de combinații sau corupție, ori ce asociere colgistă vrei să faci? Am declarație de avere zero peste tot. Tocmai ca sa fie ușor de depistat dacă obtin ceva necuvenit sau nemuncit. Nu am firmă (chiar aveam de gând sa fac un restaurant, dar am intrat in politică si m-am oprit tocmai ca să pot spune acum ca afirmi prostii), nu am mașină – pe jos prin oraș pentru că îi văd problemele, nu mă încântă banii. Fetița mea – care in urma muncii mele si pentru ca am construit o companie cu acoperire națională, pe care i-am lăsat-o ei la divorț, are din ce sa trăiască toată viața, ea si nepoții ei – mi-a spus „Tati, nu te vinde. Să faci bine! Dacă vreodată ai nevoie, oricât, ai acces la cont.”
    Cum as putea sa ma mai uit eu in ochii fetei mele, care iubește orasul acesta si il numeste „acasă”?
    (va urma)
    Comentariu by Mentalistul — noiembrie 16, 2016 @ 12:16 pm”
    AOLEU! Ce ai făcut tați? Te-ai VÂNDUT? Ai dat-o în SF-uri? Cum îți mai privești fetita în ochi mai vandutule?

    Nu te acuzase nimeni ca ai mașină, firma etc. Te acuza ca ești trădător și vândut, ceea ce ai demonstrat deja.
    Sa îți iei „declanșatorul de emotiei”- povestea cu fetita – și sa ți-o bagi în 3 litere, mai draga pesedist încolonat !

    Comentariu by Anonim — 10 decembrie 2016 @ 8:53

  34. Asa este anonimule!
    Se contrazic singuri….probabil este aceeași persoana. Are memoria scurta Mentalistul/ Vasile Marian. Măcar știm ce votam mâine. Nu mincinoși și trădători. Mulțumesc mentalistului ca mi-a adus aminte cum a trădat psd Mangalia și același partid ne-a ținut în frig. Acum fura cu mincinosul. Mangalia va este recunoscătoare!

    Comentariu by Dana — 10 decembrie 2016 @ 9:06

  35. @33
    Poate ia blocat accesul la cont! Dar rai sunteți fraților? Voi vreți ca numai oamenii mincinosului sa se îmbogățească? PSD- ii de ce nu ? Ce,ei nu e oameni? Gura lor nu mănâncă?

    În alta ordine de idei, pnl-ul a sărbătorit aseară la un restaurant victoria din consiliu local și subordonarea consiliului. Oare mate fripte asta de Ozzy o fi fost invitat? Desigur doar ca sa își facă meseria , sa le gătească, vreau sa spun!

    Comentariu by Dorel — 10 decembrie 2016 @ 9:20

  36. Intru mai rar pe aici, m-au plictisit inepțiile.

    Pentru ignoranți: Am fost singurul care am blocat desființarea SPAS si ADPP, prin singurul amendament făcut. Ceilalți au discutat mai mult de 1 oră, dar de jure am fost singurul care am insistat sa se consemneze amendamentul legal. Dar dacă vă deranjează atât de mult, se poate debloca imediat prin votarea trecerii patrimoniului.

    Pentru aceeasi ignoranți: eu nu pot face nimic ca sa aveți mai multă inteligență încât să pricepeți consecințele unor acțiuni. Au fost modificate proiectele cum am solicitat, introduse proiecte benefice pentru oraș, care erau refuzate. Dar nu va doare pe voi nici in fund de oraș, ăștia 4 care înjurați ca tembelii pe aici, fara sa știți nici măcar ce înjurați.
    Contractele juridice ale avocaților au fost fie denunțate, fie diminuate drastic prin reconciliere. Nu stiu cu cât, nu știu care din ele, nici nu ma interesează in momentul ăsta. Mai trece 1 lună si atunci mă interesează cum a fost executat bugetul, pe ce a fost executat, sunt convins că la o adică DNA va deveni interesat.
    Bugetul pe care l-am aprobat pentru servicii juridice o parte era necesar, iar o mare parte il veti regăsi neatins. Se stie ca e sub lupă, nu cred ca mai are curaj cineva.

    Dar de la strategii administrative de a stopa ceva, până la a mă acuza că m-am vândut, sunteți ori prost influențați, ori cu anumite interese, sau totalmente imbecili.
    Fac cel mai mult împotriva acestei proaste administrații, si aici nu ma refer la prostiile altora care tot dau in judecată pe primar fără niciun succes in a schimba ceva, ci la ce se schimba efectiv pentru oras. Îmi cer scuze, in timpul procesului am atins mânjiți si manglitori din toate taberele, este normal sa fiu atacat aici in blogul in care își varsă manglitorii frustrările.

    Nu am fost la nicio petrecere săptămana aceasta, m-am ocupat sa ajut cateva familii sau persoane, m-am preocupat sa primească toti copiii din Mangalia cadouri de sărbători, ori m-a preocupat cum sa opresc un alt jaf organizat asupra UAT Mangalia. Ori sa rezolvam cumva problema Pediatriei, dar si a Maternității.
    Dar vi se rupe vouă despre asta. Mai important este sa înjurați cu motive false si aberante. V-am provocat sa inițiați proiecte HCL, eu le inițiez pentru voi, dar sa fie ceva pentru oras.

    Va pasă? Sunt aici si va dau puterea consilierului sa faceți ceva cu ea.
    Ca de înjurat, orice prost stie sa înjure.

    Comentariu by Mentalistul — 10 decembrie 2016 @ 12:01

  37. Dorel asta chiar le stie pe toate….din fiecare cate nimic !!!

    Comentariu by Doru — 10 decembrie 2016 @ 12:11

  38. Pt 37

    La cat de tare in gură esti, iti dau tie posibilitatea sa faci ce proiect vrei, sa fie bun pentru oras, si eu inițiez pentru tine.

    Daca tot te dai priceput.

    Comentariu by Mentalistul — 10 decembrie 2016 @ 12:23

  39. Morții mamii voastre, nu v-ar murii multi înainte! – asta este injurie, asa ca nu te mai da fata mare. Nu te-a înjurat nimeni pana acum. Ți-a spus doar adevărul, cu vorbele și faptele tale!

    Comentariu by Dorel — 10 decembrie 2016 @ 12:25

  40. Am sa candideze în următorul mandat. Doar ca sa îți arat ca poți face treaba fără sa te vinzi. Manjitule!

    Comentariu by Dorel — 10 decembrie 2016 @ 12:26

  41. Sa candidezi?????
    „Morții mamii voastre, nu v-ar murii multi înainte! „…o asa lepra !

    Comentariu by Doru — 10 decembrie 2016 @ 12:55

  42. Este pentru trădători și vânduți! Te simți, Dorule?

    Comentariu by Dorel — 10 decembrie 2016 @ 13:03

  43. O sa repostez acest pasaj de cate Ozzy va scrie pe aici. Poate în final înțeleg el și amicii lui : suntem sătui de lepre trădătoare.

    Mentalistul :
    „Dacă ați ajuns să mă suspectați de combinații in favoarea oamenilor primarului, deja ați intrat pe tărâmul SF.
    Dacă era în caracterul meu să mă vând, cine cunoaște situatia politică de la Mangalia știe că puteam să o fac, interesul e mai mare să tac eu. „Cel Vândut” era prea inofensiv de cumpărat, dar până la urmă s-au mulțumit doar cu votul lui. Cred ca mai mult le este teamă ce lume cunosc, nu neaparat de mine.
    …..
    Pentru asta sunt acuzat de combinații sau corupție, ori ce asociere colgistă vrei să faci? Am declarație de avere zero peste tot. Tocmai ca sa fie ușor de depistat dacă obtin ceva necuvenit sau nemuncit. Nu am firmă (chiar aveam de gând sa fac un restaurant, dar am intrat in politică si m-am oprit tocmai ca să pot spune acum ca afirmi prostii), nu am mașină – pe jos prin oraș pentru că îi văd problemele, nu mă încântă banii. Fetița mea – care in urma muncii mele si pentru ca am construit o companie cu acoperire națională, pe care i-am lăsat-o ei la divorț, are din ce sa trăiască toată viața, ea si nepoții ei – mi-a spus „Tati, nu te vinde. Să faci bine! Dacă vreodată ai nevoie, oricât, ai acces la cont.”
    Cum as putea sa ma mai uit eu in ochii fetei mele, care iubește orasul acesta si il numeste „acasă”?
    (va urma)
    Comentariu by Mentalistul — noiembrie 16, 2016 @ 12:16 pm”
    AOLEU! Ce ai făcut tați? Te-ai VÂNDUT? Ai dat-o în SF-uri? Cum îți mai privești fetita în ochi mai vandutule?
    Nu te acuzase nimeni ca ai mașină, firma etc. Te acuza ca ești trădător și vândut, ceea ce ai demonstrat deja.
    Sa îți iei „declanșatorul de emotiei”- povestea cu fetita – și sa ți-o bagi în 3 litere, mai draga pesedist încolonat !
    Comentariu by Anonim — decembrie 10, 2016 @ 8:53 am

    Comentariu by Anonim — 10 decembrie 2016 @ 13:13

  44. Erata – de cate ori Ozzy va scrie…..

    Comentariu by Anonim — 10 decembrie 2016 @ 13:14

  45. OZZY A CUMPARAT BRAD DE 6 METRI SI SE LAUDA CA IL AMPLASEAZA IN PARC SI IL IMPODOBESTE CU FETITA LUI,IMAGINE NU GLUMA.DA BINE LA PUBLIC,DOAR ASTA FACE CEL MAI BINE, SHOW.CICA PE BANII LUI A CUMPARAT BRADUL, L-AS INTREBA DE UNDE PROVIN, DIN VANZAREA LUI LA PRIMAR?CU UN BRAD NE SCOTI OCHII VANDUTULE? AI VOTAT 45 MILIARDE DIN BANII MANGALIEI PE CHELTUIELI JURIDICE CA SA SE APERE PENALII DIN PRIMARIE, BANI LA AVOCATI.

    Comentariu by dana — 10 decembrie 2016 @ 14:39

  46. Dana, te rog frumos nu mai critica! Cică ii înjuri, dacă ii critici. Sau mai rău ești iorgusista sau penelista!. Anticorupția, corectitudinea, cinstea, onestitatea au fost deja monopolizate de Mentalist/ Cautis/ Vasile Marian.

    Comentariu by Radu — 10 decembrie 2016 @ 14:50

  47. Bravo PSD …..votam cu incredere PSD

    Comentariu by Alegator — 10 decembrie 2016 @ 15:46

  48. Ultimul zvon care circula prin aceasta metropola este ca cica se vrea ca Mangalia sa intre in circuitul mondial de Formula 1 si ca se va construi o pista. Cica domnul primar isi doreste foarte mult acest lucru, alaturi de domnul viceprimar si Ro(e)mulus Dumitrana.

    Comentariu by xyz — 10 decembrie 2016 @ 16:01

  49. Măcar dacă ar construi ceva calitativ ,ca parcul Nevergreen este bun pentru cross country mtb nu pentru plimbări de relaxare. După o tura de bicicleta pe alei se plânge copilul ca o zdruncina prea tare…..

    Comentariu by Radu — 10 decembrie 2016 @ 16:24

  50. pistele de formula I se construiesc in zone cu foarte multa populatie, asa ca terminati cu dezinformarile. plus ca programul de F1 e foarte incarcat si s-a extins f mult prin orient etc. tari care nu numai ca investit enorm in pista si infrastructura dar si cotizeaza pt circuit. ce sa caute ei in mangalia unde nici lumina nu e.

    Comentariu by Anonim — 10 decembrie 2016 @ 17:29

  51. Ăștia cred ca sunt în stare sa construiască o pista de formula 1 asa cum au construit aia prin tara stadioane în panta….

    Comentariu by Radu — 10 decembrie 2016 @ 17:36

  52. Ia zi mai ziarista lu peste si consilierul lui platica : cat a muncit la viata lui ala robustu de nu are pensie sa plateasca o butelie ? Cat a muncit nevastasa , ca daca ar fi muncit cat trebuie le intrau acum 2000 in casa lejer ? De ce oare nu dam nume ? Ne e frica ca Mangalia e mica si s-ar cunoaste trecutu lor ,,maret,, ? Toate pocnitorile care au ars gazul si ospatarii cu 3 luni pe vara muncite se dau acum sarmani. Pai asta e si ideea sa vada lumea ca e bine sa muncesti sa ai vechime .

    Comentariu by Geale — 10 decembrie 2016 @ 19:36

  53. Oferta pentru proiecte in interesul Mangaliei este deschisă.
    Mai ales pentru cei îngrijorați pentru soarta orasului.
    Imi scrieți textul si eu depun documentația conform tehnicii legislative. Nu cred ca un alt consilier v-a oferit calitatea de a fi dvs consilieri.
    Dacă nu aveți niciun proiect de inițiat, tot atât de mult vă pasă de oraș.

    Vă răspund la întrebări: fetița mea, la vârsta ei, este proprietara unei grădinițe private si a unui after-school. În București. Mama ei are o companie cu acoperire naționala, cea pe care am construit-o. Din mândrie nu am apelat niciodată pentru mine, dar pentru acțiuni civice nu am rușine. Daca nu era iarna si nu presupunea o logistica greoaie, aveam la dispoziția si cel mai mare cort de evenimente din România, cu tot cu scenă, pe care il deține compania si organizează in fiecare an festivalul berii germane, timp de 2 saptamâni, vis-a-vis de Regie în București. 1800 locuri. Are in dotare si 12 baruri mobile cu draught de bere, trimis de Oettingger. Si in plus, chiar si fiind sponsorizare, unii care fac spume pe aici plus cei din primărie ar fi facut alte spume ca nu stiu ce combinații as fi facut, chiar daca s-ar fi dat berea gratis. Deja pentru un brad se screm ei, darămite la un festival primit gratis.
    Si ca sa fie corul si mai aprig, aflați ca am primit drepturile folosinței numelui si a asociației pentru Festivalul Callatis de la dna Vertan. Si folosinta spațiului in care a avut redacția.
    Iar la vară am să propun reluarea Festivalului Callatis, cu ajutorul unui post TV, altul decat a fost in trecut.

    Nu mi-am schimbat cu nimic activitatea de până acum, in continuare ma lupt cu primăria pentru oras. Am fost singurul din consiliu care am cerut un Orășel al Copiilor pentru sărbători, si daca m-am lovit de o împotrivire, o sa faca ceva cetățenii orasului. Nu sunteți de acord cu asta? Cu ce doresc cetățenii?

    Cred ca din toate lucrurile făcute, un singur lucru nu s-a inteles. De fapt 2, primul fiind Organigrama. Va asigur ca este blocată, daca nu credeți urmăriți sedinta CL. Mi se cereau dovezi pe aici, tot asa ma acuzau unii de nu stiu ce, dovada este in sedinta. Deci nu au avut habar ce s-a întâmplat, si exact pe mine ma acuzau ca am aprobat HCL cu desființarea ADPP, cand de fapt am reusit la prefect amendamentul cu punctul 10. Deci … acuzat pe nedrept. Se stie, dar corul Madrigal are interesele lui. Nu cânta nimic despre autorul organigramei, dar orăcăie despre mine.
    Al doilea lucru este bugetul. Nu a comentat nimeni despre alocarea de la Aleea Teilor, sau despre alte bugete, dar comentează la un buget care oricum trecea. Si care din păcate pentru dl primar, acum sunt bani blocați. Dar in continuare, nu interesează pe cei din cor strategia care il blochează pe primar sau aduce sub lupa unor structuri execuția unor rubrici bugetare, ci se leagă de asta ca sa aibă despre ce face zgomot. Fiecare dintre voi puteți cere in Ianuarie informatii despre cum a fost executat bugetul anului 2016, la unele rubrici, conf. L 544, ori consilierii care scriu aici sub anonimat conf L 393.

    Deci … dacă aveți proiecte, le aștept ca sa le initiez. Dacă nu aveți, înseamna că atât vă pasă de orașul acesta si gargara e doar pentru interese personale meschine.

    Comentariu by Mentalistul — 10 decembrie 2016 @ 19:46

  54. Domnule Consilier Ozghiun Menabit, dacă tot ce scrieți este adevarat și vreți sa readuceti Festivalul Callatis în Mangalia , am o mare rugăminte: ÎNCEPEȚI DEMERSURILE DE ACUM ! Asa cred ca este timp pentru contracararea tuturor manevrelor pe care RC le-ar putea încerca…..
    Aștept cu interes

    Comentariu by Haegemon — 10 decembrie 2016 @ 20:48

  55. A scris Mentalistul!
    O sa repostez acest pasaj de cate ori Ozzy va scrie pe aici. Poate în final înțeleg el și amicii lui : suntem sătui de lepre trădătoare.
    Mentalistul :
    „Dacă ați ajuns să mă suspectați de combinații in favoarea oamenilor primarului, deja ați intrat pe tărâmul SF.
    Dacă era în caracterul meu să mă vând, cine cunoaște situatia politică de la Mangalia știe că puteam să o fac, interesul e mai mare să tac eu. „Cel Vândut” era prea inofensiv de cumpărat, dar până la urmă s-au mulțumit doar cu votul lui. Cred ca mai mult le este teamă ce lume cunosc, nu neaparat de mine.
    …..
    Pentru asta sunt acuzat de combinații sau corupție, ori ce asociere colgistă vrei să faci? Am declarație de avere zero peste tot. Tocmai ca sa fie ușor de depistat dacă obtin ceva necuvenit sau nemuncit. Nu am firmă (chiar aveam de gând sa fac un restaurant, dar am intrat in politică si m-am oprit tocmai ca să pot spune acum ca afirmi prostii), nu am mașină – pe jos prin oraș pentru că îi văd problemele, nu mă încântă banii. Fetița mea – care in urma muncii mele si pentru ca am construit o companie cu acoperire națională, pe care i-am lăsat-o ei la divorț, are din ce sa trăiască toată viața, ea si nepoții ei – mi-a spus „Tati, nu te vinde. Să faci bine! Dacă vreodată ai nevoie, oricât, ai acces la cont.”
    Cum as putea sa ma mai uit eu in ochii fetei mele, care iubește orasul acesta si il numeste „acasă”?
    (va urma)
    Comentariu by Mentalistul — noiembrie 16, 2016 @ 12:16 pm”
    AOLEU! Ce ai făcut tați? Te-ai VÂNDUT? Ai dat-o în SF-uri? Cum îți mai privești fetita în ochi mai vandutule?
    Nu te acuzase nimeni ca ai mașină, firma etc. Te acuza ca ești trădător și vândut, ceea ce ai demonstrat deja.
    Sa îți iei „declanșatorul de emotiei”- povestea cu fetita – și sa ți-l bagi în 3 litere, mai draga pesedist încolonat !
    Comentariu by Anonim — decembrie 10, 2016 @ 8:53 am
    Comentariu by Anonim — decembrie 10, 2016 @ 1:13 pm

    Comentariu by Anonim — 10 decembrie 2016 @ 21:09

  56. Va rugam , nu votati organigrama . Numai asa ne vom putea face de cap la ADPP SI Social . Iorgus le-a infiintat sa preia munca grea dar i-am tras-o : noi luam spaguta si cand nu merge ceva aruncam pisica la politia locala sau alte organe de control. Daca pana acuma am facut manevre cu garajele si terenurile ce ar fi sa vina acum unul sa verifice si sa ne bage in rahat ?

    Comentariu by adpppist — 10 decembrie 2016 @ 22:01

  57. De ce nu are cetateanul de rand o lista cu toti subventionatii ? Sa vedem si noi care sunt amaratii ?

    Comentariu by Galina — 10 decembrie 2016 @ 22:04

  58. Ptr toți pupincuristii navetistilor..inclusiv noii PSD -isti….voi înțelegeți unde am ajuns …dacă Răducu a plătit 25 lei și un pachet de țigări la cei care au venit la lansarea PNL-stilor de la cCasa de Cultura , acum la Parlamentare!!!!! ( unii…..ceilalți slugarnici de profesie….Condruz , Griguta , ! Linica Stan, Ciuraru ….vin moca).

    Comentariu by Vio — 10 decembrie 2016 @ 23:23

  59. Pt 55

    Este exact cum am scris si atunci, poti sa mai postezi o dată. Și încă o dată, și încă o dată, până le intră în cap.

    Și ție.

    Comentariu by Mentalistul — 11 decembrie 2016 @ 1:09

  60. O sa repostez acest pasaj de cate ori Ozzy va scrie pe aici. Poate în final înțeleg el și amicii lui : suntem sătui de lepre trădătoare.
    Mentalistul :
    „Dacă ați ajuns să mă suspectați de combinații in favoarea oamenilor primarului, deja ați intrat pe tărâmul SF.
    Dacă era în caracterul meu să mă vând, cine cunoaște situatia politică de la Mangalia știe că puteam să o fac, interesul e mai mare să tac eu. „Cel Vândut” era prea inofensiv de cumpărat, dar până la urmă s-au mulțumit doar cu votul lui. Cred ca mai mult le este teamă ce lume cunosc, nu neaparat de mine.
    …..
    Pentru asta sunt acuzat de combinații sau corupție, ori ce asociere colgistă vrei să faci? Am declarație de avere zero peste tot. Tocmai ca sa fie ușor de depistat dacă obtin ceva necuvenit sau nemuncit. Nu am firmă (chiar aveam de gând sa fac un restaurant, dar am intrat in politică si m-am oprit tocmai ca să pot spune acum ca afirmi prostii), nu am mașină – pe jos prin oraș pentru că îi văd problemele, nu mă încântă banii. Fetița mea – care in urma muncii mele si pentru ca am construit o companie cu acoperire națională, pe care i-am lăsat-o ei la divorț, are din ce sa trăiască toată viața, ea si nepoții ei – mi-a spus „Tati, nu te vinde. Să faci bine! Dacă vreodată ai nevoie, oricât, ai acces la cont.”
    Cum as putea sa ma mai uit eu in ochii fetei mele, care iubește orasul acesta si il numeste „acasă”?
    (va urma)
    Comentariu by Mentalistul — noiembrie 16, 2016 @ 12:16 pm”

    AOLEU! Ce ai făcut tați? Te-ai VÂNDUT? Ai dat-o în SF-uri? Cum îți mai privești fetita în ochi mai vandutule?
    Nu te acuzase nimeni ca ai mașină, firma etc. Te acuza ca ești trădător și vândut, ceea ce ai demonstrat deja.
    Sa îți iei „declanșatorul de emotiei”- povestea cu fetita – și sa ți-l bagi în 3 litere, mai draga pesedist încolonat !

    Comentariu by Anonim — 11 decembrie 2016 @ 4:26

  61. Am înțeles ca nu se mai furnizează căldură în zona sensului. Știe cineva de ce? Defecțiune sau manevra „politica”?

    Comentariu by Miky — 11 decembrie 2016 @ 8:04

  62. Stați calmi. Scrieți pe Facebook Mentalistului și rezolva tot.

    Comentariu by Anonim — 11 decembrie 2016 @ 8:08

  63. Pt 62

    Rezolvat.

    Comentariu by Mentalistul — 11 decembrie 2016 @ 9:51

  64. O sa repostez acest pasaj de cate ori Ozzy va scrie pe aici. Poate în final înțeleg el și amicii lui : suntem sătui de lepre trădătoare.
    Mentalistul :
    „Dacă ați ajuns să mă suspectați de combinații in favoarea oamenilor primarului, deja ați intrat pe tărâmul SF.
    Dacă era în caracterul meu să mă vând, cine cunoaște situatia politică de la Mangalia știe că puteam să o fac, interesul e mai mare să tac eu. „Cel Vândut” era prea inofensiv de cumpărat, dar până la urmă s-au mulțumit doar cu votul lui. Cred ca mai mult le este teamă ce lume cunosc, nu neaparat de mine.
    …..
    Pentru asta sunt acuzat de combinații sau corupție, ori ce asociere colgistă vrei să faci? Am declarație de avere zero peste tot. Tocmai ca sa fie ușor de depistat dacă obtin ceva necuvenit sau nemuncit. Nu am firmă (chiar aveam de gând sa fac un restaurant, dar am intrat in politică si m-am oprit tocmai ca să pot spune acum ca afirmi prostii), nu am mașină – pe jos prin oraș pentru că îi văd problemele, nu mă încântă banii. Fetița mea – care in urma muncii mele si pentru ca am construit o companie cu acoperire națională, pe care i-am lăsat-o ei la divorț, are din ce sa trăiască toată viața, ea si nepoții ei – mi-a spus „Tati, nu te vinde. Să faci bine! Dacă vreodată ai nevoie, oricât, ai acces la cont.”
    Cum as putea sa ma mai uit eu in ochii fetei mele, care iubește orasul acesta si il numeste „acasă”?
    (va urma)
    Comentariu by Mentalistul — noiembrie 16, 2016 @ 12:16 pm”

    AOLEU! Ce ai făcut tați? Te-ai VÂNDUT? Ai dat-o în SF-uri? Cum îți mai privești fetita în ochi mai vandutule?
    Nu te acuzase nimeni ca ai mașină, firma etc. Te acuza ca ești trădător și vândut, ceea ce ai demonstrat deja.
    Sa îți iei „declanșatorul de emotiei”- povestea cu fetita – și sa ți-l bagi în 3 litere, mai draga pesedist încolonat !

    Comentariu by Anonim — 11 decembrie 2016 @ 9:56

  65. Foarte interesantă oferta dumneavoastră, domnule Menabit. Când aș putea să vă găsesc să discutăm despre un proiect?

    Comentariu by Cetateanul neturmentat — 11 decembrie 2016 @ 10:46

  66. Se aud zvonuri prin oras precum ca primarul si ai sai vor sa demareze un proiect de telegondola costiera de la Mangalia pana la Olimp. Si ca acest proiect va fi finalizat pana la finele anului 2018.

    Comentariu by xyz — 11 decembrie 2016 @ 12:19

  67. Pt 65

    Mesaj privat pe Facebook. Sau ma găsiți la partid, de obicei intre 10.00-12.00h, în fiecare zi.

    Comentariu by Mentalistul — 11 decembrie 2016 @ 14:43

  68. În religia creștină există 7 păcate. Primul este mândria. Poate ar trebui să reflectezi un pic la el, chiar dacă ești musulman.

    Comentariu by lucian visa — 11 decembrie 2016 @ 15:30

  69. http://editiadesud.ro/?p=24545

    Comentariu by andrei gica — 11 decembrie 2016 @ 18:25

  70. Mangalia Oras European….

    Comentariu by anonimous — 11 decembrie 2016 @ 19:44

  71. Pentru Obor sunt obținute toate avizele,proiectul este făcut, mincinosul l- a dat în judecata pe Iorgus și atat. Eu propun sa nu ii mai spunem lui Radu Cristian mincinosul- sa ii spunem „neterminatul” !

    Comentariu by Alina — 11 decembrie 2016 @ 20:02

  72. Psd cistiga la pas in Mangalia alegerile parlamentare …acum ce mai zici nene Visa ? Invidia din tine gaseste ceva de rau despre org Psd Mangalia . o sa mori de inima rea tu si toti distrusii ca vb de PSD

    Comentariu by Alegator — 12 decembrie 2016 @ 5:30

  73. @72
    Castiga pe seama hotiilor si furaciunilor facute de primar si gasca lui. PSD local nu prea are nici un merit, la Mangalia campania pentru PSD a fost facuta pe PNL local.
    Ia vezi pe facebook „Valentin Ciuraru-consilier local” ce flegme primeste la postarile pro PNL. Daca nu posta nimic cred ca PNL avea 2-3 sute de voturi in plus. Alte cateva sute de voturi s-au pierdut prin mesajul pe facebook al primarului.

    Comentariu by Marian Vasile — 12 decembrie 2016 @ 13:25

  74. Pt.72
    Are vreun merit PSD Mangalia la câștigarea alegerilor în oraș ?
    Poate să-mi spună cineva câțiva membri PSD, activi și de valoare ?

    Vezi și http://stirileprotv.ro/special/analiza-cristian-tudor-popescu-pnl-a-gresit-totul-psd-a-castigat-incitand-la-ura-impotriva-strainilor.html

    Comentariu by lucian visa — 12 decembrie 2016 @ 15:37

  75. Nene Visa te roade invidia …. in PSD Mangalia chiar s-a muncit …. echipa este importanta dl frustrat … ce spui tu chiar nu face doi bani

    Comentariu by Alegator — 13 decembrie 2016 @ 16:56

  76. En lo que se refiere a las interpretaciones, pues son mucho más resaltables de lo que se ha querido ver. http://caboteerdevelopment.com/component/k2/itemlist/user/372877

    Comentariu by Pole Dance Madrid Precio — 13 decembrie 2016 @ 18:50

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress