În ultimele luni, activitatea Poliţiei Locale a fost una intensă, fiind orientată către prevenirea şi combaterea faptelor antisociale săvârşite pe raza municipiului. Astfel, în perioada septembrie – noiembrie, poliţiştii locali au aplicat mai multe amenzi cetăţenilor care nu au respectat legea, în diferite domenii. Într-un astfel de caz, este vorba de S.A. şi B.A. din localitate, surprinşi la volanul autovehiculului marca BMW, cu nr. de înmatriculare GJ 12 NAM, respectiv autoturismului marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare 3350 DFL, în timp ce turau motoarele maşinilor fără un motiv întemeiat, deranjând liniştea locuitorilor din zona Dispeceratului Raja. În consecinţă, conform HCL 152/2015, art. 16., tinerii au fost legitimaţi şi sancţionaţi cu amenzi de 300 de lei, respectiv 500 de lei. În aceeaşi parcare, S.I. din localitate a primit un avertisment scris, conform Legii 61/1991, art.3, alin.1, lit.e, deoarece consuma băuturi alcoolice pe domeniul public. Alt contravenient surprins că tura motorul autovehiculului marca Mercedes, în parcarea Raja, perturbând liniştea şi ordinea publică, este P.C.G. din Schitu, comuna Costineşti. El a primit o amendă contravenţională în valoare de 200 de lei, în baza aceluiaşi act normativ. Cu o amendă de 500 de lei a fost sancţionat şi I.A. din Mangalia, conform HCL 201/2013, art. 22, lit. i. Acesta a fost depistat în timp ce circula pe DN 39 către stada M.I.Dobrogeanu cu vehiculul cu tracţiune animală în care se aflau lemne provenite din pădurile din staţiuni. Drept urmare, lemnele au fost confiscate şi depozitate în locul special de depozitare al ADPP. Lui Ş.G. din Mangalia, poliţiştii locali i-au aplicat o amendă contravenţională în valoare de 1000 de lei, după ce s-a abătut de la prevederile Legii 61/1991, art.3, alin. 1, lit. b. şi a fost identificat în baza de date a Poliţiei Locale. Acesta a fost surprins în lenjeria intimă, în parcul situat în spatele BL. MG20, pe strada Matei Basarab. Bărbatul se afla în această postură după ce întreţinuse relaţii sexuale cu numita H.M., aceasta fiind găsită, la rândul ei, dezbrăcată şi într-o stare vădită de ebrietate. Faptele antisociale s-au desfăşurat în prezenţa unui copil de patru ani, fiica femeii. Într-un alt caz, au fost amendaţi cu câte 100 de lei S.C.A. şi S.T., aceştia fiind depistaţi că au folosit substanţe inflamabile în Parcul Evergreen, dând foc unor sticle şi cartoane pe placa de beton din interiorul parcului. Poliţiştii locali l-au sancţionat contravenţional cu 50 de lei şi pe I.A., deoarece nu a luat măsurile necesare pentru a-l împiedica pe A.S., de 15 ani, aflat în grija sa, de a săvârşi diverse fapte de natură antisocială şi vagabondaj.
Mihaela UNGUREANU, Replica 18.11.2016
BRAVO……UITE FRATILOR CA ACEASTA MILITIE …LOCALA VEGHEAZA PENTRU LINISTEA NOASTRA ASA CA DORMITI LINISTITI FIINDCA N-O SA MAI AUZITI MOTOARE TURATE, LUMEA NU MAI INTRETINE RELATII SEXUALE PE STRAZI, PA ATELAJE …PE DRUMURILE PUBLICE,DAR NU ZICE NIMIC DE TRAFICUL DE TIGARI SAU DROGURI……OARE DE CE?
Comentariu by CETATEANUL NE..TURMENTAT — 18 noiembrie 2016 @ 7:43
http://www.replicaonline.ro/ce-se-intampla-din-2017-cu-angajatii-santierului-naval-daewoo-mangalia-298050/
Comentariu by nabuco — 18 noiembrie 2016 @ 13:54
Ce de treaba au, saracul director e frint… Acum ca au ramas putine, au loc in masini.
Intre timp, orasul se dezvolta, constructiile fara autorizatie cresc pe zi ce trece prin oras si statiuni.
Sa ne traiti, Angelesti si Romulus! Dormiti linistiti consilieri locali, ginditi-va repede cam ce ar mai fi de furat…
Comentariu by Anonim — 19 noiembrie 2016 @ 15:50