Politica locală în Mangalia

1 noiembrie 2016

Convocatorul ședinței extraordinare a CL Mangalia din 04.11.2016

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 16:39

convocator04-11-2016

Reorganizarea nu se poate face fără avizele MC şi DJCCP. Primarul Mangaliei a declarat „război” arheologilor de la Muzeul Callatis! (documente+galerie foto)

Consilierii locali de la Mangalia s-au întrunit ieri în şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi, la propunerea primarului Cristian Radu, aleşii au avut de aprobat şi modificarea planului de ocupare a funcţiilor publice ale aparatului de specialitate al primarului şi din cadrul Complexului Cultural Callatis Mangalia. Pe scurt, este vorba despre desfiinţarea a trei posturi de arheologi, astfel încât Muzeul Callatis va rămâne fără niciun angajat înscris în Registrul Arheologilor din România.

În replică, primarul Cristian Radu spune că această reorganizare se impunea de mult timp şi, în calitate de ordonator de credite al bugetului local, s-a săturat să plătească salarii unor oameni care nu-şi îndeplinesc atribuţiile de serviciu. Povestea pe larg o citiţi în cele ce urmează.

Şedinţa de Consiliu Local s-a desfăşurat, însă proiectul cu nr. 3 a fost retras de pe ordinea de zi, urmând să fie reintrodus cu proxima ocazie. Se pare că punctele de vedere ale Ministerului Culturii, respectiv ale Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu (DJCCP), care erau nefavorabile reorganizării instituţiei muzeale, au determinat executivul de la Mangalia să ia această decizie. Magdalena Tiţă, şeful DJCCP, ne-a declarat că, în punctul de vedere transmis CL şi Primăriei Mangalia, Direcţia recomandă să nu se modifice organigrama Muzeului Callatis. „Nu suntem de acord cu modificarea organigramei, avem acelaşi punct de vedere ca şi Ministerul Culturii. Este imposibil ca într-un municipiu de talia Mangaliei un singur om, şi acela cu jumătate de normă, să poată desfăşura lucrări cu specific arheologic. Din contră, noi recomandăm mărirea acestei organigrame”, declară Magdalena Tiţă, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa.

SOS Muzeul Callatis vine chiar de la un şef din Ministerul Culturii!

„Colegii de la Mangalia trebuie sprijiniţi, pentru că în şedinţa Consiliului Local de astăzi (n.r. ieri) se va supune votarea desfiinţării Secţiei Muzeul de Arheologie Callatis din cadrul Complexului Cultural din Mangalia. În prezent, există această secţie, alcătuită din 13 posturi, condusă de un şef de secţie, însă la propunerea primarului vor fi daţi afară toţi cei trei cercetători înscrişi în Registrul Arheologilor din România (printre ei, şi şeful de secţie) şi un muzeograf. Astfel, Complexul Cultural Callatis nu va mai avea niciun angajat înscris în Registrul Arheologilor din România, ci doar un colaborator cu jumătate de normă. Acest lucru este inacceptabil într-un stat european în care noţiunea de patrimoniu nu a devenit arhaism!”, a anunţat, ieri, printr-un mesaj postat pe un site de socializare, preşedintele Comisiei de Arheologie din cadrul Ministerului Culturii, Ovidiu Ţentea.

Contactat, Ţentea ne-a precizat: „Faptul că sunt înlăturaţi arheologii din Callatis va rămâne ca o mare pată pe obrazul Primăriei. Reorganizarea din Muzeul de Arheologie Callatis în Complexul Cultural Mangalia le-a fost aproape fatal. Oricum, dacă la nivel local se va hotărî acest lucru, Ministerul Culturii, prin Comisia Naţională a Muzeelor, îşi poate exercita dreptul de veto! Trebuia să nu se fi ajuns aici!”, a completat acesta.

O altă soluţie ar putea fi instanţa, în cazul în care Comisia Naţională a Muzeelor nu va putea apela la dreptul de veto, fiind vorba despre o reorganizare, şi nu desfiinţare.

„Este de neînţeles o asemenea decizie prin prisma necesităţilor curente tot mai mari de protejare a patrimoniului arheologic antic într-un oraş precum Mangalia, care suprapune una dintre marile metropole antice din Europa. Dezvoltarea urbană modernă nu trebuie să considere patrimoniul o povară, întrucât acest lucru înseamnă distrugerea vestigiilor trecutului şi pierderea identităţii locale. Dintr-o perspectivă durabilă, în beneficiul comunităţii, patrimoniul trebuie privit ca o valoare adăugată şi un reper de identitate! Comunitatea arheologilor din România îşi manifestă sprijinul pentru colegii lor de la Mangalia”, mai susţine preşedintele Comisiei de Arheologie din Ministerul Culturii.

Cristian Radu – „Eu răspund de bugetul comunităţii din Mangalia şi nu vreau să plătesc salarii de 4.500 de lei unor oameni care nu vin la serviciu!”

Aşa cum era firesc, am luat legătura şi cu primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, pentru a-l întreba care sunt motivele care au condus la această restructurare în rândul specialiştilor din cadrul Muzeului Callatis.

Edilul-şef din Mangalia susţine că nu este vorba despre desfiinţare, ci doar despre o reorganizare, menită să aducă o eficientizare a activităţii muzeului.

„Facem o reorganizare. Eu răspund de bugetul comunităţii din Mangalia şi nu vreau să plătesc salarii de 4.500 de lei unor oameni care fie nu vin la serviciu, fie nu-şi fac datoria. Nu este o răzbunare, aceşti oameni nu corespund. Muzeul arată la fel ca acum 20 de ani. Au avut la dispoziţie patru ani să-şi dovedească profesionalismul. N-au făcut-o, să lase locul celor care vor să muncească. Cei care vor rămâne trebuie să susţină un examen pe post. Din cei cinci arheologi vor rămâne doar doi, practic, reorganizarea vizează cinci posturi din cele 23, câte are muzeul în organigramă”, a precizat Cristian Radu.

Cât despre reacţia virulentă din partea reprezentantului Ministerului Culturii, primarul Mangaliei a răspuns: „Eu nu ştiu pe cine vrea să protejeze acest domn. Să-i ia la minister dacă sunt competenţi. În plus, pentru reorganizare nu avem nevoie de niciun aviz de la Ministerul Culturii, ci doar de la Agenţia Funcţionarilor Publici” (n.r. publicăm în facsimil avizul negativ pe care l-a primit în 2015 de la Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, o altă încercare a avizare a organizării Complexului Cultural „Callatis”, respectiv transformarea acestuia în direcţie).

Totodată, primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a precizat că va urma şi o evaluare a mandatului managerului Complexului Cultural „Callatis”.

Lipsa specialiştilor va fi suplinită la nevoie de arheologi din alte instituţii similare, a mai spus primarul Mangaliei: „Vom încheia contracte punctuale cu specialiştii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa”.

Memoriul angajaţilor Muzeului Callatis, pe masa ministrului Culturii

Angajaţii Muzeului Callatis din Mangalia au trimis un memoriu către secretarul de stat Oana Bogdan din cadrul Ministerului Culturii, prin care cer ajutor. „În organigrama actuală a Complexului Cultural Callatis există o secţie distinctă numită «Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia», condusă de un şef de secţie, însă, prin noul proiect de hotărâre, această secţie este desfiinţată şi, de asemenea, nu se mai regăsesc trei posturi de cercetători ştiinţifici, unul dintre acestea fiind ocupat de şeful secţiei Muzeul de Arheologie Callatis, şi un post de muzeograf. Prin măsurile propuse de primar, pentru a fi adoptate de consilierii locali, se va periclita dreptul Complexului Cultural Callatis de a mai desfăşura cercetări arheologice preventive, întrucât complexul cultural nu va mai avea niciun angajat înscris în Registrul Arheologilor din România, ci doar un colaborator cu o jumătate de normă, în persoana dr. Mihai Ionescu, profesor şi director al Şcolii Gimnaziale nr. 3 Mangalia. Dr. Tatiana Odobescu nu a participat şi nu poate participa la cercetările arheologice preventive sau sistematice, întrucât nu este înscrisă în Registrul Arheologilor din România, nefiind calificată în domeniul arheologic, ci în arte vizuale. Ţinând cont de situaţia municipiului Mangalia, care suprapune antica cetate Callatis şi necropolele antice, primarul şi consilierii locali au obligaţia respectării Legii 50 din 1991, anume că orice autorizaţie de construire are nevoie de un aviz arheologic”, se arată în memoriul pe care îl puteţi citi integral în secţiunea „Documente”.

Arheologii spun că nu este pentru prima dată când autoritatea publică locală din municipiul Mangalia încearcă să ignore legislaţia în vigoare, atât în privinţa protejării patrimoniului arheologic al Cetăţii Callatis, cât şi în privinţa reorganizării Muzeului de Arheologie Callatis.
Totodată, aceştia avertizează că cercetările arheologice preventive realizate de arheologii din cadrul muzeului sunt singurele activităţi profitabile pentru instituţie, iar în aceste zile se desfăşoară săpături în apropierea municipiului Constanţa, în baza unui contract de cercetare arheologică în valoare de 120 de milioane de lei.

„Desfiinţând cele trei posturi de cercetători, astfel de contracte nu vor mai putea fi onorate, iar cheltuielile Complexului Cultural Callatis vor trebui subvenţionate exclusiv din bugetul local al municipiului Mangalia”, mai susţin semnatarii memoriului – CS III dr. Tatiana Odobescu – directorul Complexului Cultural Callatis, CS III dr. Sorin Marcel Colesniuc – şeful Muzeului Callatis şi CS II dr. Mihai Ionescu – responsabil ştiinţific.

De altfel, angajaţii muzeului au precizat că vor fi prezenţi la şedinţa Consiliului Local pentru a susţine tot ce au transmis şi Ministerului Culturii. Proiectul a fost retras deocamdată, iar vineri ar putea fi repus în discuţie.

http://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/11/01/2_Documente/documente_muzeu_callatis_de_pus_watermark/Adresa_Minister_1.pdf

Lavinia Siclitariu, Ziua de Constanța 01.11.2016

25 Comments

  1. Conform propriei declaratii de avere, pe anul 2016, THeodora castiga pe luna 4640 de lei (brut), mai mult decat un cercetator stiintific de la Muzeu !

    Cum care THeodora? Nu o cunoasteti? Secretara primarului Radu Cristian ! Vanzatoarea de cuie si suruburi de la IM Polux ajunsa sefa peste listele electorale ale PNL de la Serviciul de buletine si Pasapoarte a Politiei Mangalia !

    De ce castiga atat?

    Poate pentru simplul motiv ca „vine la servici” conform declaratiei lui Radu Cristian?

    Ca alte motive eu nu vad pentru cei 4640 de lei pe luna!
    Dar, hai sa desfiintam Muzeul, ca astia, intelectualii „dracului” castiga aproape cat THeodora !

    Comentariu by dan stuparu — 1 noiembrie 2016 @ 17:38

  2. Cum sa ia un cercetător 4500 lei pe luna? Ce-i aia cercetător, ce-i aia cercetare? Aduce bani în buzunarul lor? Nu. Atunci dam la avocați cate 1 milion RON pe fiecare contract ca e mai rentabil. Dar veți vedea ca sorin mihai , MARE OM și intelectual cum îl știm nu va permite ca primarul sa-si bata joc de cultura și istoria acestui oraș și nu va vota organigrama. Ba va face și o conferință de presă în care-si va exprima intr-un mod tranșant poziția.

    Comentariu by nedumerire — 1 noiembrie 2016 @ 17:50

  3. cristi, tată, ține-o tot așa! Ești deștept ca curca și cult ca muta! Conform pregătirii, nu? Succes!

    Comentariu by Zoga — 1 noiembrie 2016 @ 19:21

  4. @1 In declaratiile de avere se trece venitul net!

    Comentariu by Alpak — 1 noiembrie 2016 @ 19:23

  5. pt. 4

    Exact asta spuneam si eu: venitul brut al THeodorei este de 4640, venitul net, publicat pe declaratia de avere este de 3250 pe luna !

    Iar primarul cand se referea la cercetatorii de la muzeu, tot la venitul brut se referea (4500 de lei brut) ca atat are (brut) un cercetator stiintific cu doctorate si studii serioase !

    Cu alte cuvinte ia de compara pe secretara „poale lungi” de la suruburi cu un cercetator stiintific!

    Comentariu by dan stuparu — 1 noiembrie 2016 @ 19:30

  6. Am vrut sa fac mentiunea pentru ca nu am vazut specificat in comentariul dumneavoastra faptul ca ati calculat brtutul pe baza venitului net din declaratie. Iar referitor la comparatie spun doar atat: pentru Radu valoarea se masoara in supunere! Cine e mai sclav si mai supus ala „corespunde” ca sa folosesc termenul lui militienesc! Zici ca oamenii trebuie sa aiba un anumit tipar ca sa „corespunda”! Sa ne amintim ca toate secretarele au ajuns directoare? Una pe la taxe, una pe la turism, una la evidenta populatiei! Asa avant sa tot ai!

    Comentariu by Alpak — 1 noiembrie 2016 @ 20:43

  7. Ce e aia cercetator ? Vreun moldovenas pripasit prin sentru angajat de Georgescu ? Vreo lucrare de doctorat plagiata sau facuta de nevasta ? Dottoreee Dottoree cat mai e spaga sa nu gasesti vreun papirus prin sapatura de fundatie ?

    Comentariu by Base — 1 noiembrie 2016 @ 23:01

  8. Baaaa Cristii baa ! Tu vrei sa desfiintezi muzeul unde o ducem ca in rai cu salarii triple ca ale fetelor care stau peste program in primarie ???

    Comentariu by Trantor — 1 noiembrie 2016 @ 23:09

  9. L-a umplut cu bani pe Grinberg si pe fasole de la Perfect Tree , de la scos gard viu si taiat copaci …si acum spune Piticu ca nu mai are bani ptr muzeu…….Alooooooo DNA-ul nu vedeti miliardele praduite de Radu Cristian cu Romulus! Angeslescu si Boita ?….14,5 miliarde pe un proces pierdut…este cea mai mare suma platita de vreo Primarie din Romania….ptr un proces…..

    Comentariu by Ofiterul — 2 noiembrie 2016 @ 0:19

  10. SPERAM CA I SCRISOAREA A TREIA DE LA DOMNUL VUCEA SA FIM INSTIINTATI CA DNA A INCEPUT ANCHETA.PENTRU CA DOMNUL VUCEA I-A DAT PE MANA DNA.

    Comentariu by dana — 2 noiembrie 2016 @ 6:19

  11. Vrea sa-i dea afara pe cercetatorii de la muzeu care aduc bani la buget ( efectueaza cercetarea arheologica la lucrarile de constructii) si sa aduca firma lui Hasoti de la Constanta pe care sa-i plateasca de la buget cu preturi de 3 ori mai mari decat pana acum. Adica in loc sa luam bani la buget mai bine ii platim de la buget ca sa ajunga in buzunarul lor. Asa nu mancau nimic.

    Comentariu by Anonim — 2 noiembrie 2016 @ 10:00

  12. Sorin Mihai a cerut 100.000 de euro ca sa voteze el si Dop un imprumut de 10 milioane de euro. Inca se negociaza. Este vorba de punctul 3- diverse. Daca se inteleg apare si imprumutul. RUSINE !!!!

    Comentariu by A.N. — 2 noiembrie 2016 @ 17:46

  13. Organigrama contravine OUG 137/2000… pe langa altele…

    Comentariu by Anonim — 2 noiembrie 2016 @ 17:52

  14. Cica i-a dat pe mana DNA , ca de prosti ce sunt , nu au reusit sa constate ca timp de doi ani granicerul a incasat atat pensia nesimtita cat si salariul.

    Comentariu by Ha ha — 2 noiembrie 2016 @ 23:37

  15. Cercetatorii aduc bani la buget. Corect. La bugetul personal bineinteles ca trebuie spaga sa semneze. Cel mai bun exemplu este vila lui Lita unde s-au pus in fundatie … pietrele din zidul cetatii Callatis. Dar nici cu carciuma rezemata de … muzeu sau mesele din fata nu ne e rusine.

    Comentariu by Spaguta — 2 noiembrie 2016 @ 23:40

  16. Sa vedeti voi cand o sa platiti la Hasoti de 10 ori mai mult decat se plateste acum la ai nostri. Cand ca sa faci o casa o sa te coste 3000 de euro arheologia ca nu o sa mai existe autorizatie de constructie fara arheologie. Sa vezi bani scursi de la buget pentru lucrarile publice. Milioane. Arheologii sunt noii avocati.

    Comentariu by Anonim — 4 noiembrie 2016 @ 0:07

  17. Hasoti e noul Grimberg. Bineinteles ca doua treimi se intorc la pitic ,ca la avocati.

    Comentariu by Anonim — 4 noiembrie 2016 @ 0:09

  18. Pt. 15

    Cand naiba s-a facut vila lui Lita? Acum vreo 25 de ani? Si unde? Despre ce vorbesti? Ca Lita are vreo 15 ani de cand a murit!

    Iar carciuma langa muzeu a facut-o “piticul”, Cristian Radu, asociat cu Victor Manea, cu Romulus si cu prietenul lui Adrian Craciunescu….asta…cum il cheama….ca am si uitat! Ala care a facut hoteluri pe nisip la Neptun ! Prietenul lor !

    Cum naiba il cheama? Asta care e patron la Sens, la Cristopher ?!
    Membru de vaza al PNL Constanta?

    Cum de imi scapa numele?!

    Comentariu by dan stuparu — 4 noiembrie 2016 @ 3:11

  19. A TRECUT ORGANIGRAMA,SPOR LA HOTII

    Comentariu by anonim — 4 noiembrie 2016 @ 14:11

  20. Pt.14 .
    Cum era sa-i plateasca banii personali cheltuiti de Vucea in campaniile 2012 si 2016.Dar despre banii de campanii probabil ca dl.Vucea v-a spune mai multe.Abia il asteptam.

    Comentariu by fn — 4 noiembrie 2016 @ 16:36

  21. Radu nu vrea sa plateasca un cercetator cu 4500 lei ,dar sa spuna cum plateste aceleasi sume unor angajati care 4 ani nu au facut NIMIC,unora care 6 luni nu au venit la serviciul lor si au fost platiti ilegal,sa spuna cum zeci de ,,ciraci „sunt platitii pe statele unor departamente si nu vin la munca.Asta tot de competenta DNA este.

    Comentariu by fn — 4 noiembrie 2016 @ 16:42

  22. ptr 21– chestia cu plata fara prezenta o practica si tusac si nu s-a intimplat nimic. toata lumea „ciocu mic” de frica sau sa nu fie deranjat de intrebari..

    Comentariu by zek — 4 noiembrie 2016 @ 17:52

  23. pt.22
    Se pot dovedii cele semnalate cu acte si martorii.

    Comentariu by fn — 5 noiembrie 2016 @ 8:54

  24. Carciuma a fost facuta pe vremea lui Iorgus. De unde sa stie moldovenii veniti acum 3 ani cu pluta ? Daca Lita are 15 ani de cand a murit , inseamna ca ilegalitatea devine legala ? NU Chiar ca trebuie restructurati unii de la muzeu.

    Comentariu by Vasile — 5 noiembrie 2016 @ 23:41

  25. Pt.12
    Eu nu cred ca Sorin Mihai s-a vandut .Nu a trecut nici 7 luni de cand m-a chemat la el si imi spunea altceva despre Radu si ,,acolitii”sai.Este adevarat Sorine ,te-ai vandut?Iesi si spune public asta ca pana acum ne omorai cu comunicate.

    Comentariu by Vucea Dan — 6 noiembrie 2016 @ 10:13

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress