Mangalia – politica locală

3 octombrie 2016

Alina Gorghiu, preşedinte unic al PNL

Filed under: PNL — lucian visa @ 16:09

Liberalii au decis, sâmbătă, ca Alina Gorghiu să fie preşedinte unic al PNL, europarlamentarul Daniel Buda fiind împuternicit să semneze listele electorale, din partea fostului PDL.

Tot în şedinţa de sâmbătă liberalii au propus ca preşedintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, să fie coordonator al campaniei pentru alegerile parlamentare.

Consiliul Naţional de Coordonare al PNL se va reuni sâmbăta viitoare pentru validarea acestor decizii.

„Este un semn de maturitate al unei echipe care s-a format de doi ani încoace (…). Nu este o misiune uşoară cea pe care eu şi Vasile Blaga ne-am asumat-o acum doi ani de zile. Este mult mai greu acum pentru că povara, până astăzi, am împărţit-o cu Vasile Blaga şi mi-a fost mult mai uşor. Este momentul să ne uităm la tot ce înseamnă perspectiva pe care PNL o are şi sunt momente în care din criză poţi să ieşi întărit, mai unit, uitându-te înainte cu speranţa că lucrurile vor merge mai bine”, a declarat Gorghiu, într-o conferinţă de presă.

Ea a arătat că priorităţile PNL sunt legate de programul de guvernare, arătând că acest document va fi prezentat la şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare al formaţiunii politice, care va avea loc săptămâna viitoare.

„Lista PNL va fi una de care să nu ne jenăm nici la Iaşi, nici la Bucureşti, nici la Suceava, nici în Călăraşi. Va fi o listă aşa cum şi-o doreşte electoratul şi cum mare parte a organizaţiilor şi-o doresc”, a adăugat Gorghiu.

Cuget Liber 03.10.2016

14 Comments

  1. PDL e istorie. Votanții PDL se vor orienta către PMP, iar PNL va ajunge încet și sigur la cei 20 % pe care-i avea și înainte de fuziune.
    Cel mai câștigat e Băsescu, care nu mai are niciun obstacol pentru a duce PMP-ul în Parlament.

    Comentariu by lucian visa — 3 octombrie 2016 @ 16:15

  2. http://www.cotidianul.ro/marian-munteanu-voi-candida-in-acest-oras-288846/

    Comentariu by nabuco — 3 octombrie 2016 @ 16:21

  3. Dupa 26 se ani…a spus unul marele adevar ! Asta e cu partidele noastre neocomuniste…cu alegerile parlamentare si a integrilor…presedinti ! :Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicatiilor condamnat, luni, de Inalta Curte de Casatie si Justitie la 3 ani de inchisoare cu executare in dosarul Microsoft, a sustinut, dupa aflarea sentintei, ca „Nu exista niciun ministru in Romania care sa fi ajuns ministru fara sa fie conditionat sa finanteze partidele. O campanie electorala costa 60 de milioane de euro. Toti ministrii sunt conditionati sa finanteze partidele”.-Din pacate ramane actual : https://www.youtube.com/watch?v=Fj8ASnJ1n6M

    Comentariu by Anonim — 3 octombrie 2016 @ 18:31

  4. Traiasca partidul ca poporul!

    Comentariu by Anonim — 3 octombrie 2016 @ 18:42

  5. #PS la#3- Am uitat sa loghez si a iesit Anonim revin pentru a nu fi confundat cu un psd-ist,sau cu un pnl-ist,sau cu „alde” aia de-si zic si taranisti si pesedisti…si USL-isti si Mama lor de hoti !

    Comentariu by I.S — 3 octombrie 2016 @ 18:43

  6. #E impardonabil ca din pozitia de politician cu vechime sa dai credit unui partid surogat cum este PMP! Ti-ai pierdut total luciditatea politica.

    Comentariu by Anonim — 3 octombrie 2016 @ 19:20

  7. Eu cred ca acest (partid)surogat al lui Basescu nu are nici o sansa iar cei care vor vota cu el chiar nu au inteles nimic din epoca lui Basescu cind pur si simplu in cei 10 ani si-au batut joc de tara. Au adus coruptia si hotia la nivel de virtute,au distrus tot ,justitie sistemul de sanatate, politie, invatamint, cultura etc…etc….Mi-aduc aminte perfect unul din punctele de pe platforma aia care-i zicea..program.. de candidatura…citez: REFORMAREA STATULUI DE DREPT…iata unde ne-a adus….si acum exista continuatori acesti…pmp-isti, adica basisti…..Acest Basescu a pirjolit pur si simplu pe oricine i-a stat in cale si aici ma refer la oameni cu care a plecat la drum dupa anii 90….Petre Roman,Theodor Stolojan, Vasile Blaga Emil Boc, ca sa nu mai zic de adversari pe care i-a bagat in puscarie ….

    Comentariu by Marian Iorga — 4 octombrie 2016 @ 8:08

  8. Politica sa nascut cand primul ticalos a intalnit primul prost!

    Comentariu by IPSI — 4 octombrie 2016 @ 8:58

  9. Prostul cel mai prost este cel alterat de filozofie ! Nu „sa” nascut inca cel care sa-i dea lui lectii !

    Comentariu by I.S — 4 octombrie 2016 @ 9:57

  10. QED
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Proclama%C8%9Bia_de_la_Timi%C8%99oara#Punctul_8

    Comentariu by nabuco — 4 octombrie 2016 @ 10:10

  11. @10-Politică pe linie de partid
    Theophyle octombrie 21, 2010 Politica & Doctrine
    7 comentarii 3,618 Vizualizari

    Oamenii nostri din teritoriu’ reprezinta una din cele mai vestite sintagme ale politicii romanesti. Trebuie sa recunosc ca am cunoscut cativa din “oamenii nostri din teritoriu,” impresia a fost bizara. Oamenii din teritoriu pot fi intalniti peste tot, inclusiv in toate sectoarele capitalei. Toti “oamenii din teritoriu,” femei sau barbati, tineri sau mai in varsta, au o trasatura distinctiva proeminenta si extrem de suparatoare: agresivitatea. Majoritatea discutiilor, care din punctul lor de vedere pot fi plauzibile, sunt cele politice. Omul din teritoriu nu poate discuta despre vreme, spre exemplu. Vremea nu este o chestie de partid, nu poate fi indoctrinata si nici controlata de la centru. Sa te fereasca Dumnezeu sa-i accepti imediat preferintele politice, tu trebuie sa fii convins, bineinteles convins de el. Daca ii accepti imediat parerile devii suspect si atunci esti sau infiltrat sau potential competitor in teritoriu.

    Teritoriul este domeniul lui feudal, el este cel mai tare, ii cunoaste pe toti, pe cei care au fost, pe cei care sunt si are pronosticuri despre cei care vor fi. Majoritatea oamenilor din teritoriu (de la o anumita varsta) au fost oameni din teritoriu si pe timpul “partidului”, activismul este o boala pe care ei o poarta din tinerete. “Omul din teritoriu” isi poarta cu sfintenie relicvele sfinte, o poza semnata cu presedintele partidului, cu ministrii sau cu “greii partidului”, ii cunoaste pe toti, le cunoaste viata, obiceiurile, are bancuri subtile despre ei pe care intotdeauna le povesteste la o bere, tuica sau o vodcă mica, desi toata adunarea le cunoaste in zecile de versiuni existente “pe piata”; el le personalizeaza, bineinteles el fiind intotdeauna personajul principal.

    Activistul de partid este unul dintre cele mai tragicomice personaje din politica contemporana, in majoritatea cazurilor este acelasi activist comunist, care-si astepta randul pentru un post “la centru,” o gratificatie pentru activitatea lui “in slujba partidului si a conducatorului iubit,” poate niste ani la Şt. Gheorghiu pentru a deveni un “activist intelectual” al partidului. Astazi isi doreste o delegatie la Bruxelles sau mai stiu eu unde, un post de ajutor de bagator de seama intr-un judet sau marea rasplata, un post intr-un CA bine remunerat la firma de stat cand partidul este la putere. Pentru acesti oameni, opozitia este ucigatoare, o seceta de nedescris, o lovitura divina asupra bunastarii personale. Partidul este el si el este partidul. Ingrozitori oameni – ii puteti intalni in toate partidele, sunt absolut incolori, din nefericire majoritatea lor nu este si inodora.

    Comentariu by I.S — 4 octombrie 2016 @ 10:32

  12. Pt. #11
    http://mises.ro/53/
    samd

    Comentariu by nabuco — 4 octombrie 2016 @ 11:26

  13. PSD + ALDE = 50% Singura si cea mai buna solutie pt tara noastra . PONTA PREMIER

    Comentariu by 666 — 4 octombrie 2016 @ 12:40

  14. Exact. Comunistii lui Ilici , raul Romaniei si cu Tariceanu taxa alt dobitoc. Lipseste partidul prostanacului totusi

    Comentariu by Alecu — 5 octombrie 2016 @ 17:46

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress