Cearta nesfârşită din sânul Consiliului Local a continuat şi în cea mai recentă întâlnire a aleşilor din Mangalia. Mărul discordiei l-a constituit un proiect de hotărâre privind acordarea unei subvenţii de 50% din preţul apei potabile şi canalizării furnizate populaţiei din Mangalia, în limita a 7 metri cubi/lună/familie.
În timp ce aleşii care au iniţiat acest proiect – consilierii PMP, ALDE şi PSD – au clamat că, din taxele şi impozitele locale se poate face acest minim efort, care nu ar implica un cost prea mare, comparativ cu bugetul rezultat din strângerea dărilor de la populaţie, consilierii PNL au considerat că, dimpotrivă, acest proiect ar presupune majorarea tarifului preţului apei. În plus, numirea aleşilor locali în comisiile de concurs pentru posturile de directori ai instituţiilor de învăţământ a constituit un alt motiv pentru un şuvoi de declaraţii belicoase, şi de o parte şi de cealaltă a baricadei politicienilor.
Proiectele care au stârnit nemulţumirea părţii peneliste a Consiliului Local, au fost cele de pe ordinea suplimentară a convocatorului şedinţei, toate iniţiate de consilierii PMP, ALDE şi PSD, spre deosebire de celelalte, iniţiate de primar. În prim plan s-a aflat o solicitare a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Constanţa (ADI) care doreşte accesarea unor fonduri europene pentru proiecte ai căror beneficiari sunt UAT-urile (Unități Administrativ-Teritoriale) membre ale acestui organism. Un alt proiect suplimentar a fost acela al desemnării a doi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, care vor face parte din comisiile de concurs pentru ocuparea funcţiilor de directori ai şcolilor, iar cel mai „fierbinte“ punct de pe ordinea de zi, votat de majoritatea consilierilor locali în lipsa celor de la PNL, a fost acela al micşorării, cu 50% a preţului la apă potabilă şi canalizării, în limita a 7 metri cubi/familie/lună.
În privinţa primului proiect, ce a fost solicitat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Constanţa (ADI), existau toate avizele necesare adoptării lui. În ce constă acest proiect, a explicat consilierul local Paul Foleanu: „Mangalia, la fel ca şi alte 60 de alte localităţi ale judeţului, face parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Constanţa (ADI). Această asociaţie a decis accesarea de fonduri europene, pentru îmbunătăţirea reţelelor de apă şi canalizare. RAJA Constanţa nu dispune de banii necesari co-finanţării, de aceea a decis contractarea unui împrumut la BERD. Însă, acest organism, a solicitat toate dovezile privind bonitatea RAJA, printre actele cerute fiind şi o strategie de preţ pe următorii 16 ani. Din această strategie rezultă posibilitatea de majorare a preţului apei, în următorii 16 ani, cu 22%. Însă, majorarea preţului o face numai primarul sau Consiliul Local Mangalia, deci nu se pune problema scumpirii preţului apei“, a declarat consilierul local.
Socoteala funcționarilor nu s-a potrivit cu cea a consilierilor pe tema examinării directorilor unităților de învățământ
Proiectul a trecut cu 10 voturi „pentru“ şi nouă „împotrivă“, aleşii PNL susţinând, în ciuda dovezilor, că este vorba despre o majorare a tarifului la apă potabilă pentru populaţia Mangaliei. Nu de aceeaşi părere au fost, însă, în cazul celui de al doilea proiect, ce viza micşorarea acestui preţ, cu 50%, în limita a 7 metri cubi/familie/lună, acuzând de populism ieftin atitudinea consilierilor majoritari şi susţinând că acest lucru ar împovăra bugetul local: „Dar pentru ce strânge Primăria Mangalia taxele şi impozitele locale, nu pentru a face mai uşoară viaţa locuitorilor? Putem arunca milioane de euro pe avocaţi sau spaţii verzi şi nu putem aloca câteva sute de mii de euro pentru binele cetăţenilor?“ a declarat Leonard Tănase, consilier ALDE.
Secretarul primăriei, Petrina Boiţă, a spus că, din punctul său de vedere, proiectul nu poate fi unul legal, din trei motive: „Cred că în acest caz este nevoie de o dezbatere publică, de un referat al compartimentului de specialitate al primăriei, precum şi de arătarea sursei de finanţare“.
În continuare spiritele s-au încins la maximum, aşa cum, de altfel, ne-au obişnuit aleşii locali ai Mangaliei, decişi să facă mai multă zarvă şi ceva mai puţină muncă pentru cetăţenii urbei. Consilierii locali ai PNL s-au ridicat de la masă şi au părăsit sala, în frunte chiar cu… preşedintele de şedinţă! Dumitru Filip a declarat că are propria sa opinie asupra acestui proiect şi că nu consideră necesară prezenţa sa în sală. În cele din urmă, cu Paul Foleanu „uns“ preşedinte al şedinţei, acest proiect a trecut cu 10 voturi.
Mai trebuie spus şi faptul că, tot la aceste puncte suplimentare, aprige discuţii au fost strârnite pe marginea numirii aleşilor locali în comisiile de exeminare ce vor audia concurenţii pentru fotoliile de directori ai instituţiilor de învăţămât din oraş. Pentru a evita nemulţumirea peneliştilor locali, extrem de sensibili, se pare, la acest subiect – dovadă stând plecarea intempestivă din şedinţa de data trecută a acestora, pe motiv că nu au fost nominalizaţi în
CA-urile şcolilor din localitate – prof. Mihai Sorin i-a rugat să îşi nominalizeze proprii membri în comisiile de concurs. Cum, însă, se pare că socotelile membrilor PNL erau altele încă înainte de şedinţă, aceştia au declarat că politicul trebuie scos din şcoli, iar reprezentanţii în aceste comisii ar trebui să fie apolitici. Desigur, aceştia ar fi urmat să provină din rândurile angajaţilor primăriei…
Proiectul a trecut, însă, cu majoritatea celor prezenţi în sală, astfel încât, din comisiile de concurs vor face parte consilieri locali şi nu funcţionari ai primăriei.
editiadesud.ro 23.09.2016
La ședință madam Griguță a venit cu tot neamul: soț, văr, prietenă pe post de agitatoare. Un neam de manipulatori care-i fac jocul bățosului din capul mesei.
Comentariu by Anonim — 23 septembrie 2016 @ 18:35
Te așteptai sa se bazeze pe pregătire profesionala și pe principii ?
Comentariu by nedumerire — 23 septembrie 2016 @ 21:29
Deci in loc de afonii de angajati ai primariei vor fi super afonii de consilieri. Un maistru militar sau o ciocanitoare vor examina directorii .. ma pis pe mine da ras. Sau mai bine pe aia care i-au votat..
Comentariu by Dana — 23 septembrie 2016 @ 22:14
Eu ma bucur ca din cei 20 de milioane de euro risipiti anual de gasca constanteana, raman cateva sute de mii in oras in beneficiul populatiei! Felicitari consilierilor de la ALDE, PMP si PSD.
Comentariu by Alpak — 24 septembrie 2016 @ 0:16
http://www.replicaonline.ro/sc-raja-sa-nu-mareste-pretul-la-apa-replica-data-de-regie-primarului-mangaliei-cristian-radu-291486/
Comentariu by Anonim — 24 septembrie 2016 @ 2:11
madam Griguta face jocul primarului,mai are ceva de primit pe la Neptun un teren si sa-l mentina pe barbasu in functie.
Comentariu by anonim — 24 septembrie 2016 @ 7:11
mai dana… tu tot timpul esti pe ciclu?
o sa plangeti cu lacrimi de crocodil cand RAJA o sa faca apa 20 lei mc si o sa aveti subventie la jumate. Faceti o socoteala.. nu e greu.. pentru aia care stiu putina aritmetica
Comentariu by 123 — 24 septembrie 2016 @ 10:16
a mai fost in 2010 un simulacru de examen pentru reducerea personalului din primarii,servicii.Cine credeti ca era in comisia de examinare ,ANA PAUKER alias GEORGIANA TEODORESCU care a facut numai rau colegilor si acum se plinge ca a fost umilita si terorizata de TUSAC.A uitat ca stampilele le tinea ea si venea ca dictatoarea prin birouri . Stia ea sa examineze un om care lucra in adminstratie de ani buni.Asa si acum se doresc in comisiile de examinare functionari care sa -si dea cu parearea si sa ramiina cine trebuie
Comentariu by anonim — 24 septembrie 2016 @ 10:45
La ce sa te astepti de la fufele lui Iorgu? Mai mult nu pot si se multumesc cu firimiturile scapate la colțul mesei.
Comentariu by Anonim — 24 septembrie 2016 @ 14:27
http://editiadesud.ro/?p=23716
Comentariu by Anonim — 24 septembrie 2016 @ 17:54
Stamate, de blocuri nu ai bani sa le dai in folosinta dar sa te spargi in bani si sa te tii de cumetrii prin Mangalia ai ? Nu uita sa il angajazi pe finul Coleasa ! Pe fina ai dus-o in Bulgaria ca pe secretara? Intrebare: de unde ai bani sa dai la nunta nasicule ? Din salariu sau din contractele cu Tontonel? O sa aflam noi, stai linistit! Tu pastreaza niste margarina ca o sa ai nevoie la mititica ….
Comentariu by Mentalist — 24 septembrie 2016 @ 18:21
In rest ” casa de piatra” tinerilor insuratei!
Comentariu by Mentalist — 24 septembrie 2016 @ 18:22
In ce lume traim,nu mai are voie omul sa cunune pe cineva ca se intrerpreteaza.Ce legatura exista intre viata privata si blocuri de locuit,ca nu le face Stamate din buzunarul lui.Apoi se tot vorbeste de legaturi sentimentale ,oare cei care au venit la conducere in accest oras sunt tauri comunali. Lasati asfel de lucruri si comentati despre ce fac ei d.p.d.v administrativ.
Comentariu by anonim — 24 septembrie 2016 @ 18:36
Sa scoata contractele cu Tontonel si jur ca nu mai spun nimic!
Comentariu by Mentalist — 24 septembrie 2016 @ 18:38
Din punct de vedere administrativ nu face decat ….parandarat! Ca altceva nu stie ….
Comentariu by Mentalist — 24 septembrie 2016 @ 18:40
Dar daca ii duci grija atat de mult, poate ne spui tu ce face, ” anonimule” ! Si nu mai pierde timpul pe bloguri ca intarzii la nunta …doamna anonim!
Comentariu by Mentalist — 24 septembrie 2016 @ 18:42
Stie cineva ce asteptari avem dupa controlul Curtii de Conturi asupra contractelor din primarie?Cine stie , poate ajung si pe la Tontonel.
Comentariu by dana — 24 septembrie 2016 @ 19:16
Curtea de conturi ajunge cu dedicatie
Comentariu by VS — 25 septembrie 2016 @ 18:46