Deşi necesar Mangaliei, Parcul Evergreen nu reuşeşte să ofere copiilor şi adulţilor un spaţiu de joacă şi relaxare la standarde optime. Ciudat este faptul că fiind o construcţie nouă, ar trebui să arate ca atare, numai că luat la pas, parcul scoate la iveală imperfecţiuni şi hibe cauzate de modul precar în care au fost executate lucrările de amenajare.
Mai exact, sunt zone unde dalele sunt, deja, sfărâmate ori desprinse, iar în alte locuri prezintă denivelări ce pot provoca accidentări serioase. Mulţi copaci sunt uscaţi, covorul artificial este, pe alocuri, deja, dezlipit, semn că a fost prins în dorul lelii. În tot parcul nu există nici măcar o floare, în schimb, poate fi „admirat” un ansamblu şocant de bolovani. Toate aceste defecte au fost puse în spatele constructorului, care ar urma, potrivit autorităţilor publice locale, să fie tras la răspundere.
Pe de altă parte, nici cetăţenii care vizitează parcul nu merită să fie lăudaţi pentru că îi trec pragul. Motivul, comportamentul suburban de care dau dovadă. Covoare întinse de coji de seminţe, ambalaje, doze de bere, sticle de suc şi chiar fecale umane sunt lăsate amintire de către cei care, teoretic, vin să se relaxeze, dar care, în realitate, vin să polueze parcul.
Fără doar şi poate, existenţa unui parc întins, cu multe posibilităţi de destindere reprezintă, de ani buni, o necesitate pentru municipiu, numai că, în primul rând, ar trebui să conteze calitatea şi siguranţa acestuia. În schimb, s-a lucrat în grabă, deoarece lucrările au început cu întârziere. A fost deschis, deşi prezintă multe capcane pentru copii şi nu este păzit, dovadă gunoaiele şi excrementele ce se găsesc în zona de belvedere.
Este drept, mulţi cetăţeni trec uşor cu vederea problemele din parc, deoarece Mangalia nu dispune de prea multe zone de recreere, iar locurile de joacă dintre blocuri sunt degradate aproape în totalitate. Chiar şi aşa, nu este normal ca autorităţile să-i lase pe cetăţeni să se mulţumească cu puţin. Dacă tot este vorba despre o construcţie nouă, nu trebuie lăsată să arate ca şi cum ar fi fost finalizată în urmă cu cinci ani. Dar se preferă aruncarea pisicii şi mai puţin spre deloc asumarea unor greşeli, cu toate că la mijloc se află fonduri considerabile, publice sau europene, nu se ştie exact.
Aşa cum am mai amintit, lucrările la Parcul Evergreen au fost demarate în luna august a anului trecut şi ar fi trebuit finalizate în patru luni, până la finele lui 2015.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, valoarea totală a proiectului „Înființare Parc Evergreen” este de 9.082.475,79 lei, din care contribuţia Uniunii Europene este de 4.457.820,55 lei contribuţia Guvernului României este de 376.376,79 lei, cea a Primăriei de 98.657,09 lei, iar valoarea neeligibilă (în care este inclus şi locul de joacă pentru copii) este de 4.149.621,36 lei.
Parcul a fost amenajat pe fosta staţie de betoane COMCM, are o suprafaţă de 28.148 mp., iar lucrările au constat în crearea de locuri de joacă pentru copii, platforme pentru fitness, spaţii verzi, construirea unui punct de belvedere; instalarea unui sistem de iluminat public şi dotarea cu mobilier urban modern, respectiv bănci, coșuri de gunoi, cișmele, cinci grupuri sanitare, cinci cabine de pază, rollerparc, fântâni arteziene, precum şi deja celebrele pergole din metal, extrem de înalte, pe care se spune că s-ar planta trandafiri căţărători.
La întâlnirea în care a fost anunţată finalizarea investiţiei, singura problemă amintită de către autorităţi a fost cea a scurgerii pluviale. Lucru adevărat, astfel că şi după ploaia de acum câteva zile, întreg parcul a fost inundat, aspect care nu poate face decât rău suprafeţelor amenajate şi aşa superficial.
editiadesud.ro 22.09.2016
Pe repede înainte și cu bani foarte multi, dar nu de la ei ci de la noi pentru ei.
Comentariu by nedumerire — 22 septembrie 2016 @ 18:25
Prima poza e un „selfie de navetist”?
Comentariu by nabuco — 23 septembrie 2016 @ 10:20
Parcul asta ara cam asa Se futura si murii de V .Alecsandri .
Comentariu by anonim — 23 septembrie 2016 @ 16:03