Odinioară mergeam foarte des în stațiunile din sudul litoralului. Uneori stăteam întreaga vară la Neptun sau la Olimp, iar aminitirile sunt încă vii în memoria mea. Locurile erau extrem de frumoase, exista curățenie și destul de multă atenție la nevoile celor din jurul tău. Adică nu-mi amintesc să fi văzut coceni de porumb fiert aruncați pe plajă, nici cutii de bere ”uitate” de turiști. În ce privește localurile, pe atunci încă existau chelneri școliți, care știau cum se aranjează o masă și cum se servește o sticlă cu vin. Farmecul stațiunilor din acea vreme mă fascina și mă relaxa în același timp. Neptun-Olimp era perla litroralului românesc, în vreme ce stațiunea Mamaia era prăfuită. Anii au trecut, iar lucrurile s-au schimbat radical. De-acum lumea care dispune de mulți bani dă fuga la Mamaia pentru a se distra, iar cei care nu au sau nu vor să arunce banii pe fereastră preferă să meargă în sud. Bine, despre Olimp nu sunt prea multe lucruri frumoase de spus, există multe hoteluri abandonate, altele funcționează în condiții precare. Neptunul, odinioară o stațiune frecventată de nemți, olandezi, italieni etc., a rămas la stadiul de stațiune bolnavă. Venus încearcă să devină o oază într-o mare năclăită și reușește într-o oarecare măsură. Saturnul are, de asemenea, câteva hoteluri arătoase dar ce folos dacă sunt atât de multe lucruri care dezamăgesc turiștii? Nemulțumiri sunt cu nemiluita și, din fericire, există din ce în ce mai mulți oameni care nu vor să tacă și să accepte lucrurile așa cum sunt ele. Sunt români care vin în concediu și chiar își doresc să aibă parte de zile frumoase în prezența familiei și a prietenilor.
Un turist extrem de nemulțumit
Întâmplător, am intrat pe un site al Primăriei Mangalia, pe care am găsit mai multe postări. Negative, firește! Prima îi aparține unui turist din București, care s-a declarat foarte nemulțumit de condițiile pe care le-a găsit la malul mării. Nu-mi permit să fac vreun comentariu, așa încât voi posta integral textul lui Adrian Colțea. ”0756.201.202 nu e numărul de telefon al Primarului, domnule primar Radu Cristian? 0747.299.129 nu este numărul la care răspunzi dumneata, domnule Mihai Angelescu, director executiv al Poliției locale? Nu sunt numerele astea postate pe site-ul Primăriei?!
Atunci de ce mă iei în râs, domnule primar, când te sun, nu răspunzi și când, în sfârșit, mă suni dumneata, mă întrebi pe mine cine sunt? Atunci de ce mă iei la misto, domnule director Angelescu, atunci când, la orele nopții te solicit să faci ordine și liniste în perimetrul hotelului Romanța din Neptun, unde am fost cazat între 13 și 20 iulie a.c.? Ca să nu sun în fiecare noapte (mai ales că eu la orele alea trebuia să dorm liniștit, netulburat de haitele de câini din perimetrul hotelului și al restaurantului Barchetta, și nu să sun la dumneata și a doua zi și a treia, și până la sfârșitul concediului). Nu eram venit la Neptun ca să mă iei dumneata la mișto, că nu am somn la ora 4 și jumătate, nu crezi?
Încercați să vă plimbați noaptea pe faleza stațiunii Saturn, între Aida și Diana, dacă luminează vreun bec, să mi-l dați să-l înghit. Fierbinte. Unde să mă plimb noaptea, domnule primar, pe strada principală, plină de mașinile patronilor de localuri sau ale șmecherilor din oraș?! Să merg cu batalionul? Cu plutonul de turiști? Pe un trotuar de doi metri? Ce distracție am în Stațiunile de la malul mării, domnule primar? Ce optiune am, alta decât să intru într-o cârciumă, cu copii cu tot, să îmi înec amarul de a fi fost păcălit încă un an, într-o halbă de bere? Ce parc de distracții e acela din orice stațiune,domnilor? Când ai de gând să reașezi pavelele de pe trotuar la același nivel, domnule primar? Sau să refaci scările de acces de la plajă la hotelurile Aida, Cupidon, Cleopatra, Narcis, Semiramis, Tosca. Vezi că le cunosc, domnule primar? Că stau denivelate de zeci de ani, și ne rupem gleznele, domnule primar. Nu trebuie altele, trebuie puțină muncă, primăvara, pentru reașezarea lor și eventual înlocuirea celor sparte. Dacă nu crezi, la vara viitoare revin și ți le număr eu. Cu condiția să vii acolo să stăm de vorbă, eventual și cu alți turiști. Că ne rupem gleznele, primare! Cum ne transporți, primare, de la o stațiune la alta? Că poate eu stau în Venus, dar poate vreau să mă întâlnesc cu cineva care stă în Neptun. Cu microbuze a căror oră de retragere este la 11 seara?! Mă mir că nu dai și stingerea la ora 11!
Domnule Primar, domnilor edili, dacă noi nu v-am vizita, an de an, dacă nu ne-am încăpățâna să ne placă marea lângă care ne-am făcut vacanțe și concedii și unde avem amintiri dragi, dacă nu am reveni cu încăpățânare, an de an, voi și cu orașul vostru ați cădea de pe hartă. Nu ați fost în stare să aduceți gaze natural, care ar asigura încălzirea hotelurilor și ar prelungi sezonul cu multe săptămâni în toamnă. Nu vă interesează nici o linie ferată electrificată și modernizată, ca să nu facem o oră și jumătate(!!!!) până la Constanța. Da, vin cu trenul la mare, domnule primar, îmi las mașina acasă, ca să mă bucur de relaxare, să nu mă cert pe locul de parcare, ca acasă, să nu fiu tentat să alerg toată ziua prin alte locuri în căutare de ceva care să mă distreze, că de aia sunt în vacanță!
Nu vă interesează nimic. Voi știți că noi venim pentru că ne e dragă marea. Atâția câti venim, vă suntem suficienți. La ce bun să faci o școală de ospătari, de personal HORECA, de barmani, de recepționeri, de cameriste ca să avem și noi o servire profesionistă? Merge și așa, primare! Noi tot venim, nu? Merge și cu îngălații care ne servesc cu mânecile murdare, cu cameriste care ne trezesc la ora 7, că ele atunci încep serviciul, cu recepționere care consideră tejgheaua aia un fel de masă de tribunal, unde ele au puterea absolută și exercita poliția turiștilor.
Ajunge, primare! Abia ai fost ales ,poate reales, nu știu încă, dar sfidarea la adresa turițtilor nu mai trebuie să continue. Să nu îmi spui că nu am eu treabă aici, că eu sunt cetățean al Bucureștiului. Am treabă aici, căci stă scris pe plăcuțele de la intrare în fiecare stațiune „stațiune de interes național”. Trebuie să însemne asta ceva, nu sunt numai vorbe goale. Așa că, la alegerile următoare, vei da examen în fața mea, a noastră, primare! Facebook e o rețea de socializare deosebit de bună, care și-a dovedit utilitatea în multe cazuri, care a făcut să cadă multe capete ce se credeau bine legate de trup. Nu îți mai permitem să îți bați joc de vacanțele noastre. Mizați întotdeauna că nu ne stricăm noi vacanțele certându-ne cu voi, mai ales că familiile trag de noi să nu ne implicăm, să încercăm să ne simțim bine câteva zile. Mizați pe faptul că, ajunși acasă, uităm și ne vedem de ale noastre. Apoi, anul următor, luam țeapă din nou. E timpul să înceteze asta. Te asigur, primare, că eu nu mai uit. Și mă voi implica. Și nu vei avea liniște, primare, până când nu voi vedea că miști ceva în Mangalia și în stațiunile pe care le ai în administrare. Pentru că Mangalia și stațiunile aferente ne aparțin nouă, tuturor. Pentru că sunt DE INTERES NAȚIONAL, domnule primar Radu!
Adrian Coltea, București, telefon 0723909247, să nu te chinui să cauți în telefon în zilele de 13-20 iulie. Eu sunt cel pe care l-ai sunat și i-ai cerut să se recomande el întâi, ca să știi dacă are sens să-i vorbești cu respect.”
Să nu vă imaginați că este un singur mesaj
Pe data de 3 august, Klara Manolescu posta și ea un mesaj. Iată-l:”Treziți-vă, oameni buni, și apucați-vă de curățenie. Toate stațiunile de la Olimp la Mangalia arată jalnic, bălăriile au invadat totul, sunteți orbi? Ce fel de administrație faceți acolo, ce fel de oameni conduc această instituție? Primarule, felul în care se prezintă stațiunile reprezintă cartea ta de vizită. Gunoaiele cât casa sau împrăștiate peste tot, lipsa coșurilor de gunoi, iarba necosită, copaci netoaletați, lipsa toaletelor publice…dezolant și dezonorat. Să vă fie rușine, pentru că nu aveți nici o scuză!” Cele două mesaje au fost postate de ceva vreme, adică pe datele de 14 și 3 august. Nu știm dacă edilul Cristian Radu și colegii săi din Primărie le-au citit, dar mi-aș dori să cred că da și că acum încearcă să pritocească un răspuns. Însă, indiferent că le-au citit ori ba, cele două mesaje sunt dure – ele reprezintă opiniile a doi oameni total diferiți, care au trecut în interval de 11 zile prin aceleași stațiuni și au fost dezamăgiți de aproape tot ce au întâlnit. Dar dacă s-ar apuca să posteze toți turiștii care ajung pe aici? Noroc cu marea!!! Doar ea ne mai salvează.
Maria Ionescu, ordinea.ro 18.08.2016
Se cam exagereaza. Articolul e facut la comanda.
Comentariu by xyz — 20 august 2016 @ 8:36
Cine „se cam exagereaza”? Cam cat se exagereaza? 10%? 14,5%? Ce cantitate de exagerare reprezinta acest „cam”?
Dupa promisiunile din campania electorala, racnite in timp ce arata spre NOI cu degetul, si desenate frumos de tovarasii lui, ai vazut vreo continuare? Nu conteaza despre care campanie e vorba, ca ambele au fost la fel de mincinoase, la fel de pline de momeala pentru mintile pr… celor care l-au votat.
De cand este primar acest personaj, l-ai vazut sa puna pe masa public proiectul de oras? Pe tine te-a intrebat ce vrei si cum vrei sa fie?…
Nu te mai obosi, iti raspund eu. Nu te-a intrebat.
A dat buzna in viata ta, ti-a povestit ambitiile lui si te-a facut sa te simti vinovat pentru esecul lui daca nu il votezi.
„Vot de responsabilitate” s-a tradus ca „Daca nu ma votezi, tu esti vinovat ca orasul merge prost”.
Iar tu ai cazut in plasa acestei strategii de teleshopping.
Pana la nunta a fost baiat bun, muncitor, atent, plin de promisiuni si colonie. Soacra mica era in extaz, prietenii miresei erau fermecati si combateau vehementi pe cei care indrazneau sa spuna ca mirele ar cam avea probleme… Insa dupa nunta ai constatat ca te bate, ca e betiv, ca are amante la Constanta, ca vine tarziu acasa si ca risipeste banii familiei la poker.
Ai avut ocazia sa divortezi, dar te-a aburit din nou, in genunchi cu lacrimi in ochi, cum ca nu e vina lui, ci a anturajului.
Iar tu ai cedat si l-ai „iertat”, pentru ca esti convins ca nu te mai ia nimeni asa, in dezonoare, cu vanatai si julituri.
In plus, a inceput sa iti si placa!
Comentariu by What? — 20 august 2016 @ 10:44
Bai boule, tu mergi vreodata prin oras si statiuni, la pas, pe jos, ca sa vezi a totul pute si se lipeste? Niciodata orasul nu a fost atit de imputit!
Nu se exagereaza cu nimic, dimpotriva. Respectivii stau aici o saptamina si pleaca acasa la ei. Deci suporta mizeria citeva zile. Noi cei de aici o suportam tot timpul.
Cei care v-au votat pe liste cu semnaturi si pe pachete distribuite noaptea acasa sa va aiba pe constiinta!
Probabil nu va dati seama de mizerie pentru ca voi sinteti niste oameni murdari! Si mici!
Comentariu by Anonim — 20 august 2016 @ 10:48
Aberati. Radu Cristian o sa aibe grija de voi la un moment dat. Primaria Mangalia este a lui, nu a voastra. El este seful in primarie si face ce vrea. Cetatenii sunt doar sclavii lui. Voi ramaneti cu slabii consilieri.
Comentariu by xyz — 20 august 2016 @ 10:50
Pentru boul de la nr.3 Vino in primarie daca ai tupeu, sa vedem ce poti, sa vedem cu cine vorbesti acolo. Inca 4 ani suntem sefi.
Comentariu by xyz — 20 august 2016 @ 10:54
Ptr.2. Ozzy, sub orice nume scrii tu, comentariile tale sint prea lungi si te pierzi in amanunte care nu pot fi urmarite. Daca tot scrii, fii la obiect si coerent. Subiecte ai, acces la informatii poti avea…. deci, fa ceva ca lumea.
P.S. Vezi ca „mentalist” se traduce si „in mintea criminalului”….
Comentariu by Anonim — 20 august 2016 @ 10:55
Ptr.5. Tocmai despre asta vorbeam si eu: sinteti boi. Asta e formula voastra -sinteti sefi inca 4 ani. Si ce? Crezi ca va respecta cineva sau va vrea locul? NU. E o rusine sa fii sef in echipa rc.
Nimeni nu va respecta pentru ca sinteti hoti analfabeti curvari. Uriti orasul si oamenii. Va mincati intre voi. Mici!
Si inca ceva: multi dintre voi nu veti apuca 4 ani….
Comentariu by Anonim — 20 august 2016 @ 11:03
Voi tot nu ati inteles ca avem oameni competenti si stiu sa rezolve o situatie gen: Marius Ilie, fratii Angelescu, domnul Filip Dumitru,domnul Romulus Dumitrana, secretarele, Cabuz Andreea, si lista poate continua, precum doamna Nicoleta Griguta, etc, etc.
Comentariu by xyz — 20 august 2016 @ 11:09
Se vede… tot e rezolvat…..acum intelegem de ce pute asa de rau in oras……….
Comentariu by Anonim — 20 august 2016 @ 11:28
Nu numai ca pute orașul,dar au invadat șobolanii si nu mai e decât un pas pana la o epidemie.Iar materialul prezentat e nuanțat dar are 99%adevăr.Unele dintre critici nu cad in sarcina primăriei,hai sa fim realiști,când e de dat cu primarul de pământ sunt intru totul de acord si ați văzut că nu l-am menajat.De ex.scoala de pregătit ospătari,bucătari,avem la liceul economic,dar nu am văzut niciodată practica a acestor elevi într-o unitate de alimentație publică.Nu mai exista ucenicia la locul de munca,iar codul muncii nu -ți permite dacat încadrarea cu contract de munca de la 15 ani cu acordul parintilor.Si daca îl angajează e doar muncitor necalificat care face munca pe măsură,nu servește direct clientul,nu face ciorba,deci practica zero,chiar daca el e elev la un liceu de specialitate.Aici primarul ce sa faca? Turistul dorește ca oricare dintre noi,pentru banii plătiți,servicii pe măsură.In societatea noastră de azi si de mâine e cam greu de realizat.Fara schimbări în sistem nimic nu evoluează în bine.
Comentariu by D'ale lui Mitica — 20 august 2016 @ 11:57
Cui nu-i convine sa se mute din oras. Orasul arata foarte frumos de cand a venit domnul Radu Cristian primar. Sens giratoriu, trotuare, gazon, trafic fluidizat, politia locala mereu la locul potrivit. Nu mai zic si de transparenta cu care se lucreaza in primarie, etc.
Comentariu by xyz — 20 august 2016 @ 12:01
Pt 6: Pupa-l-ar mamitica de anonim destept!…
Pt xyz: Touché!
Comentariu by What? — 20 august 2016 @ 12:11
Oameni buni,trebuie sa scapam de banditii din primarie cu tot cu directorii care sunt numiti dupa gradul de obedienta si slugarnicie, ne duc de rapa.Consilieri, organizati campanie de strangere de semnaturi pentru referendum, nu ii ma suportam patru ani aici.
Comentariu by dana — 20 august 2016 @ 12:21
11 si 12 si gasca de directori, sefi, sefute, secretare, consilieri – sinteti jalnici si limitati. Primaria si orasul nu sint ale voastre. Va stim cum ginditi si actionati, atit puteti voi. Nu faceti nici cit o ceapa imputita.
Mai devreme sau mai tirziu, veti bea un pahar racoros la beciul domnesc. Sa ne spui xyz cum pute acolo…..
Comentariu by Anonim — 20 august 2016 @ 12:35
Hai ca mi-a placut ce caterinca am facut cu piticul si navetistii lui. V-am atacat putin. E bine asa. Mai facem show pe seama jigodiilor lu’ piticu’.
Comentariu by xyz — 20 august 2016 @ 12:39
Ozzyyyy, te-am prins… te rugam, inainte de a mai deschide gura, repara-ti dintii. Daca nu, ramii pe facebuce cu prietenele tale secretarele.
XYZ – esti prost monser. Da multi.
Comentariu by Anonim — 20 august 2016 @ 12:47
@16 Anonim latrii prea mult cu filosofiile tale de rahat. De asta esti anonim, pentru ca esti prost si ti-e frica, pentru ca esti un las, si un om de nimic.
Comentariu by xyz — 20 august 2016 @ 12:49
Problema ramane.
Orasul e mai murdar ca niciodata. Centrul e jalnic. Faleza groaznica.
Primarul si ai lui -incompetenti si mincinosi.
Cine e in stare sa ia atitudine?
Comentariu by Anonim — 20 august 2016 @ 13:39
Ar trebui huiduiti si cei care l- au sustinut, din cauza lor am ajuns in halul asta: ruini, moloz, hartoape, putoare si mizerie!
Comentariu by Anna — 20 august 2016 @ 15:41
Bai 16, ai probleme grave de intelegere. Stii de ce? Pentru ca esti plin de c… propria persoana.
Comentariu by What? — 20 august 2016 @ 19:32
Pt. 6
Scriu cu nickname Mentalistul (a rămas asa, la misto!), si nu eu am scris la 2.
Asum ce scriu, nu arunc strâmbe sau la mișto, sub anonimat.
Comentariu by Mentalistul — 21 august 2016 @ 1:49
Praduitorilor, ați furat startul la campania electorală ! Strategia scrisorilor pe toate temele posibile si improvizate este fumata de mult si este de manual . ,,Opozanților in frunte cu mentalistul confucionist si profesorasul cel viteaz le aduc la cunoștință ca sunt folosiți in cel mai jalnic mod de catre ,,analistii anarhiști ” care iau caimacul politic si astora le da firimitura de la covrig . Nu merge baeti așa; cu agresivitati, jigniri, ura patologica, invective si etichetari gratuite nu faceți altceva decât sa arătati public cât de lihniti, manipulați si fara simtul măsurii sunteți ca oameni . Politica se face cu dezbateri, comunicare si soluții si, dacă se poate pe un ton cât mai moderat si concentrat pe întelesul cetateanului . Atâta știți, atâta faceți: promovare personală fara pic de conținut, feisbucizare demna de ulița sau toloaca si, eventual, scremutul din toți rarunchii prin care nu vreți sa acceptati si pace ca ați pierdut niște alegeri….Daca va doare atât de mult de orașul asta si de oamenii lui de ce, de exemplu nu m-ați numit pe mine la Gold cu votare in unanimitate care se vedea din avion ca era perpelita din paleoliticul timpuriu ! Brodeala sau lupta pe ciolan, hiper- mega- extra- nemaipomenitii si nemaiantalnitii consilieri cu numărul 10 ? Nu- mi raspundeti voi, ca-i luați pâinea de la gura, prietenei mele , turtureaua Dana !
Comentariu by Dan — 21 august 2016 @ 2:28
Comentariu by vawdqdf — 21 august 2016 @ 5:54
Ciurarule esti anonim acum???
Comentariu by 22 e ciuraru — 21 august 2016 @ 7:59
24 – le, ești in eroare ; pe mine ma cheamă Ion, noaptea lucru, ziua dorm…., sunt din Mangalia din strămoși, sunt propriul meu stăpân si nu depind decât de calitatea muncii mele; de aceea îmi permit sa ma exprim liber pt ca, nu datorez nimănui nimic inafara familiei, desigur ! Fiind mai mult plecat din oraș , încerc sa ma informez zilnic despre ceea ce se întâmpla in orașul meu pt ca IMI PASA ! Copiii sunt Crescuți in același spirit si cunosc destul de multe familii din oraș absolut obisnuite care, deja se simt stanjenite atunci când , prieteni de prin tara le vorbesc despre circul acesta întreținuț absolut voluntar in spațiul public . Cred ca este deja exagerat si, dacă tot ați fost puși pe listele de partid dupa criterii numai de voi știute, negociate sau remunerate, faceți cumva si va rezolvati ,, afacerile politico -administrativ- locale cu Ușile închise iar la noi sa ajungă doar rezultatul ! Propunerea de la Gold, îmi sfidează inteligenta elementara si, întreb încă odată de ce nu eu sau vecinul, colegul, postasul din cartier nu ,,furam” nominalizati si votati fara pic de motivare, dezbatere, chestii? .Intelegeti odată a, si neafiliatii politic au un cuvânt de spus, poate cel mai important !!! P.S. Sa ai o zi senina, libelula magica, Dana !
Comentariu by Dan — 21 august 2016 @ 8:55
Bai uratule de la 22, nu e vorba ca unora le cade greu faptul ca proiectul lor nu a atras suficiente voturi, ci e vorba ca astia de ne conduc acum au castigat pe voturi furate, iar acum au tupeul sa le reproseze „perdantilor” ca fac prea multa galagie si ca „nu se poate lucra, dom’le, asa!”.
Cu o nota mica, luata pe bune si pe cat ai stiut, te impaci mai usor decat cu o nota mica luata pe naspa, ca sa intre pila sefului.
Intrebarea este: din ce fel de cacat sunt facuti aia care accepta note mari, luate pe pile, si se mai si lauda cu ele?
Comentariu by What? — 21 august 2016 @ 9:14
Bai Dane , bai, nu este vorba numai de cei care au pierdut alegerile, este vorba de un oras intreg si chiat de o tara sau mai mult ca se minuneaza turistii de cata mizerie, balarii, balegar, miros ingrozitor, imtuneric, hartoape, faleza distrusain plin sezon, si primarul plecat pe alte meleaguri ca aici ii pute. Tu chiar ne crezi prosti pe toti?
Comentariu by Anna — 21 august 2016 @ 9:28
Atat timp cat a iesit iar primar, da sunteti prosti.
Comentariu by xyz — 21 august 2016 @ 9:59
A iesit primar prin hotie, minciuna si prin pacalirea prostilor. Ia spune si mie ce a facut bun acest primar, vreun proiect bun dus la bun sfarsit, a risipit si furat bugetul orasului, banii nostri ai tuturor, si dupa mintea ta e bine asa, nu?!?!
Comentariu by Anna — 21 august 2016 @ 10:23
Trebuie sa intelegeti ca nu exista om pe lumea asta mai javra ca acest nenorocit de primar. O scursura de om rau, razbunator, un frustrat, un recalcitrant, un mincinos notoriu, etc. De hotii sa nu mai vorbim. Sa speram ca il vom regasi cat mai curand langa soacra lui de la care a mostenit atatea.
Comentariu by xyz — 21 august 2016 @ 10:54
Comentariu by ikxvdadl — 21 august 2016 @ 13:16
In urma controalelor comisiilor infiintate de CL speram sa vina DNA-ul si sa ne scape de javrele aciuate la orasul nostru, sa se duca langa ai lor, Dima,Mazare si Constantinescu, prietenii si colegii lor penali.
Comentariu by dana — 21 august 2016 @ 13:54
Comisiile nu vor face nimic ,nu vor avea dovezi ca actele se vor da numai cu cerere scrisa si refuzata.Asa ca……
Comentariu by anonim — 21 august 2016 @ 15:42
Primul care da banii inapoi in nume propriu este George Calin.In urma controlului curtii de conturi suma ar fi de 14 miliarde.Isi cauta avocati pe la Bucuresti in aparare.Ce parere aveti?!Lucrurile incep sa mearga
Comentariu by anonim — 21 august 2016 @ 15:47
cumpar vederi cu ORASUL MANGALIA ,inainte de perioada nefasta a invaziei MOLIILOR DIN CONSTANTA….
Comentariu by zek — 21 august 2016 @ 18:04
Eu am cateva , dar sunt de pe vremea lui Tusy , e caruselul din fata Casei de Cultura al doamnei Delu , contabila lui Beinur care acum ia pachete si altele moca , sunt chioscurile lui Cioby , pepenii de pe Rozelor , e cam naspa sa cumperi din astea. Singurul lucru bun e ca nu se vede frigul in poza..
Comentariu by Dana — 21 august 2016 @ 18:48
Vederi…? Încearcă pe okazii.ro. Filmări cu siguranță au destule persoane dar sunt mai greu de obtinut si de identificat daca sunt autentice.
Comentariu by D'ale lui Mitica — 21 august 2016 @ 18:57
Calin George soferul de la garda numit director are de dat bani?Sigur? Cand a fost Curtea de Conturi in control?14 miliarde,sigur?Pai unde sunt banii?
Comentariu by dana — 22 august 2016 @ 6:56
Primarul ăsta cred ca are o trauma cauzată de aspectul fizic,cum e vorba de apărut în poza el e nelipsit.In spitalul municipal s-a inaugurat aparatura medicala oftalmologica adusa de turci,iar el e de decor acolo.
Comentariu by D'ale lui Mitica — 22 august 2016 @ 14:13
https://www.youtube.com/watch?v=IWsTkMDX0LM
… min. 22:20 – 25:55 !
Comentariu by nabuco — 22 august 2016 @ 15:34