Politica locală în Mangalia

31 iulie 2016

Alertă pe litoral. Cinci copii au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 13:02

Alertă în staţiunea Venus. Cinci copii au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară, vineri noaptea, având nevoie de îngrijiri medicale. Cu toţii au mâncat la all inclusive, acuzând, imediat, dureri de burtă și vărsături. Aceştia erau cazaţi la hotelul Mera din Venus.

Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Cosumatorului au fost, sâmbătă, 30 iulie a.c., în control la unitatea cu pricine și, din spusele directorului Paul Anghel, nu s-a găsit nimic în neregulă în bucătăria restaurantului Mera. „Am fost în control, totul a fost în regulă, în termen, tot ce se găsea în frigider, în bucătărie. DSV a ridicat probe din mâncare, o să vedem rezultatul“, a spus Anghel.

Culmea este că, alţi turişti s-au îmbolnăvăit aici, în urmă cu o săptămână, după ce au consumat la restaurantul hotelului. Atunci, ANPC a amendat patronul cu 15.000 lei și a dispus remedierea măsurilor. „Este al doilea caz de toxiinfecție la această unitate. Acum o săptămână 14 turiști s-au intoxicat, 3 au ajuns la spital. Atunci, am amendat unitatea cu 15.000 lei. Ulterior, au remediat problemele“, a mai precizat directorul ANPC.

Acesta nu exclude posibilitatea ca o cauză probabilă a îmbolnăvirii să fie consumul alimentelor pe plajă, de la comercianții ambulanți. „S-ar putea să fie vorba și de factori externi. Să fi consumat pe plajă, de la comercianții ambulanți, Noi am verificat, însă este greu să-i găsești. Am sesizat și Poliția, iar oamenii legii au promis că vor face razii în această zonă. Cauza a 50, 60 % din persoanele care se îmbolnăvesc pe litoral este comerțul ambulanț“, a mai completat Anghel. O altă cauză care urmează să se stabiliească ar fi chiar unul din bucătarii restaurantului. „E posibil ca cineva să aibă o problemă, un microb“, a conchis Paul Anghel.

Vezi şi:

Uite mărturia unei turiste intoxicată, la fel ca și copilul ei, din cauza mâncării de la restaurantul hotelului Mera, din Venus

Replica 31.07.2016

5 Comments

  1. Secolul XXI – secolul comunicării, al vitezei informaţiei.

    Cu 20 de ani în urmă, dacă făceai din birou o ştire despre un eveniment în derulare, zburai din redacţie cu fulgi cu tot. Ca să facă ştirea, reporterul ieşea pe teren, găsea persoane dispuse să spună povestea, intervieva pe actorii principali ai chestiunii. Şi aveai imagini de la faţa locului, în elicea mea!

    În minunatul secol al infomaţiei, conţinutul media se face din birou, cu curul pe scaun, ochii pe Shutterstock şi pe paginile de socializare ale te-miri-cui. Apoi acest conţinut dubios este regurgitat pe sticlă sau pe portalurile „de ştiri” cu grimase „fireşti” într-un limbaj îndoielnic, de multe ori sub formă de viol gramatical şi logic.

    Aşa stînd lucrurile, eu nu mai iau în seamă asemenea petarde, mai ales dacă e menit să îţi declanşeze o reacţie emoţională în lod de a-ţi da o informaţie concretă, direcţionată către creier, nu către stomac.

    Din această „ştire” eu pot formula cîteva ipoteze, egale ca probabilitate şi posibilitate:
    -sabotaj intern (angajat care lucrează pentru concurenţă)
    -zvonistică otrăvită (gen „ciuperci radioactive”) într-un război estival vesel
    -ştire pornită de la o mămică dezaxată, cu date exagerate şi/sau scoase din cur pentru audienţă
    -cîrlig pentru click-uri ca să crească cota bannerelor de pe site, cu articole de umplutură.
    -şpagă la ANPC/DSV ca să dea notă bună

    Am putea crede că accesibilitatea aproape infinită la informaţii este un mare cîştig al acestei perioade. Dar să nu uităm că informaţiile alea sînt puse acolo de nişte persoane care decid dacă, unde şi în de formă să le pună. Cu alte cuvinte, ne-am aştepta ca sursele şi agregtorii de informaţii să fie persoane educate, cultivate, cu onestitate intelectuală. Numai că, dacă ne uităm la exigenţele din şcoli, termenii aceştia au ajuns să fie de-a dreptul ofensatoare…

    Dar nu e vorba numai de proaspeţii absolvenţi, majoritatea cu analfabetism funcţional, cărora mediul trebuie să le găsească o utilitate. E vorba şi despre părinţii lor, cu intelectul eşuat în şuşanele, bere, mici, cancanuri, telenovele turceşti şi taraţi de lipsa cronicizată a apetitului pentru muncă productivă.

    Dorinţele lor sînt cultivate şi stîrnite de oferta de posibilităţi. Asta ar avea rezultate bune dacă valorile morale ar fi direcţionate către bunăstare, educaţie şi randament.

    Dar vedem că lucrurile nu stau aşa. Bunăstare e atunci cînd iei bani din bancă pentru super-plasmă, randament este un cuvînt ofensator pentru că este interpretat ca o aluzie la lipsa de randament, educaţie este atunci cînd ai pagină de „social media” şi înveţi „numai ce îţi foloseşte”, cum ar fi… Chiar aşa, cum ar fi?…

    În loc să ne educăm viitorul, am obţinut retarzi, sociopaţi şi semianalfabeţi care aleargă să prindă Pokemoni, votează roşiile crude, puii plini de chimicale, salamurile făcute din hîrtie igienică şi merele injectate.


    Articolul în discuţie nu este informativ, este laş şi leneş. Te f#te la cap că e de la Mera, appoi o scaldă, pe la sfîrşit, că, poate, o fi de la mîncarea de pe plajă.

    Cauzalitatea e o chestiune complicată, nu e decisă de martori, ci de o investigaţie.

    Ce aflăm noi din articol? Că e sigur de la Mera, dar poate că e de pe plajă. Iar musiu Anghel ne spune că e un microb, ceva. No shit!…

    Comentariu by Vipera cu elice — 31 iulie 2016 @ 14:58

  2. Ce informație?Nimic concret,abureala pentru un scop al cuiva.Am citit ca multi dintre cei afectați si cu simptomatologie de toxiinfecție alimentara erau copii mici(1-3ani).După ce au călătorit niște ore,(ca deocamdată nu avem linii aeriene pana in sudul litoralului),in conditii de canicula,te infrupti din mâncăruri grele,din locuri si la ore nepotrivite

    Comentariu by D'ale lui Mitica — 31 iulie 2016 @ 15:49

  3. …dai vina pe gazda,ca ea e utilizatorul final.Poate e apa,prea rece sau prea calda(cea potabila).Poate fi si apa din piscina inghitita accidental.Specific romanului,când ceva merge bine,sa-i punem piedica, sa cada in nas.

    Comentariu by D'ale lui Mitica — 31 iulie 2016 @ 15:56

  4. http://www.nytimes.com/2016/07/31/upshot/why-voters-dont-buy-it-when-economists-say-global-trade-is-good.html?_r=4

    Comentariu by nabuco — 1 august 2016 @ 16:16

  5. este al doilea articol cu acelasi continut. ori toti se intoxica la mera or ne intoxica replica cu vreun interes ceva.

    Comentariu by Anonim — 1 august 2016 @ 22:28

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress