Dragi locuitori ai orașului Mangalia
M-am născut în Mangalia. Am 37 de ani, sunt de religie creștin ortodox, căsătorit cu Sibel Simona și avem două fete, Maria și Andreea.
Educația primară am primit-o la Școala Generală nr. 3, ciclul gimnazial l-am terminat la Școala Generală nr. 5, iar studiile preuniversitare la Liceul Teoretic nr. 1, Mangalia. Sunt absolvent al Academiei de Studii Economice din București, specializarea Finanțe Bănci.
După finalizare studiilor am lucrat în administrația locală a municipiului Mangalia, parcurgând mai multe trepte ierarhice în serviciile administrative. În anul 2008 am fost ales consilier local din partea PSD Mangalia, iar din anul 2012 sunt viceprimar.
PROGRAM ELECTORAL 2016 – 2020
Eliminarea cheltuielilor inutile
Executarea de către primărie a lucrărilor necesare orașului în regie proprie, prompt, la prețuri de cost, cu forță de muncă locală.
Taxe și impozite corecte
Stabilirea taxelor și impozitelor în funcție de veniturile contribuabililor, astfel încât încasările primăriei să fie maximizate.
Accesarea fondurilor europene
Realizarea proiectelor majore de investiții pentru dezvoltarea orașului prin accesarea eficientă a fondurilor europene.
Reabilitarea infrastructurii
Reabilitarea și modernizarea infrastructurii stradale și a iluminatului public în tot orașul. Inițierea imediată a programului de asfaltare și dezvoltarea rețelei de utilități în cartierele Dobrogrea I și II.
Investiții în educație
Modernizarea și reabilitarea grădinițelor și școlilor pentru schimbarea radicală a condițiilor de învățământ din oraș.
Proiecte pentru tineri
Construirea de locuințe pentru familiile tinere și acordarea de facilități angajatorilor locali pentru crearea de noi locuri de muncă, precum și dezvoltarea unui hub cultural și sportiv.
Protecție socială
Ajutorarea și sprijinirea persoanelor vârstnice și a celor cu venituri reduse sau aflate în dificultate.
Dezvoltarea turismului
Implementarea unui program integrat de acțiuni având drept rezultat creșterea numărului de turiști.
Organizarea de evenimente culturale
Readucerea Mangaliei în topul organizatorilor de festivaluri culturale și muzicale.
Readucerea Mangaliei în topul organizatorilor de festivaluri culturale și muzicale.
FB Bogdan Maganu
festivaluri unde bogdanelul mamii va presta cu foc.of of mai mai!e un program facut parca in doru lelii ca sa nu para ca nu face campanie.si doar saracu are bani de campanie ca vorbeste lumea ca a primit recent niste restante de la transport.
Comentariu by anonim — 12 mai 2016 @ 18:16
enumera si realizarile financiare ,cind erai omul lui tusac…
-e adevarat ca ai incasat bani de la festivall Callatis???? Si cite or mai fi…
Daca e adevarat, cu ce tupeu vii sa te votam primar?????
Comentariu by zek — 12 mai 2016 @ 18:20
Un program electoral simplu, fara minciuni si realist.
Succes va doresc!
Comentariu by Florin — 12 mai 2016 @ 18:44
Program slab, vag, steril. Nu spune nimic concret. Normal, doar și-a luat cașcavalul pt transport. Penibil, în orice caz! Decât să mimezi campania, mai bine o lași baltă. Băieții nu înțeleg că oamenii nu mai pot fi prostiți. De aceea, gafează și își dau și mai mult arama pe față.
Comentariu by Anonim — 12 mai 2016 @ 19:03
Preţ de cîteva secunde chiar începusem să regret că l-am criticat pe dl. Maganu. Dar mi-am revenit repede, cînd am citit, în micro CV, că nu a lucrat nici o secundă piaţa liberă!.
Restul programului electoral arată exact ca al unuia care nu ştie şi nu înţelege cum e să mănînci ceea ce munceşti, care nu înţelege cine sînt şi care este rolul intreprinderilor private.
Practic, Maganu promite că va termina de jupuit sectorul privat, pentru că şase din cele nouă puncte implică efort bugetar consistent şi susţinut pentru lucrări finanţate de la buget, în condiţiile în care doar atragerea de fonduri europene are menirea vagă de a aduce nişte „proiecte majore de investiții pentru dezvoltarea orașului”.
Eu menţin ce am mai spus: Maganu nu ştie administraţie publică!
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 19:13
Chiar incepusem sa cred ca totusi oamenii in Mangalia pot vedea dincolo de interesele personale. Pai sa vedem doamna vipera de ce jupoaie Maganu privatii? Poti sa detaliezi? Ca eu am citit exact pe dos. In speta ca vrea sa cheltuiasca bani mai putini pentru intretinerea orasului, cu oameni din Mangalia. Iar taxele si impozitele crede ca trebuie stabilite dupa posibilitatile reale de plata . Daca avem in vedere ca un privat plateste pricum la stat de ii iese pe nas, masura asta imi pare extrem de bine gandita. Plus ca agentii care „produc” turism beneficiaza de facilitati ….Deci, cum zici ca ii inglodeaza in datorii pe privati?
Comentariu by Anonim — 12 mai 2016 @ 19:29
Pt 6:
Primul atribut al administraţiei publice e de a lucra în folosul urbei, care e formată, în general, din privaţi.
Atunci cînd singura ta activitate „privată” e să iei şpagă sau să îţi asiguri o „afacece” fără concurenţă, nu ai cum să înveţi nimic altceva!
Deci, să le luam pe rînd:
„Executarea de către primărie a lucrărilor necesare orașului în regie proprie, prompt, la prețuri de cost, cu forță de muncă locală.”… Cu alte cuvinte, după „ştiinţa” lui, primăria prestează în locul privatului şi angajează direct muncitorii pe salarii de căcat! … de la buget, fără număr…
„Stabilirea taxelor și impozitelor în funcție de veniturile contribuabililor, astfel încât încasările primăriei să fie maximizate.” … Adică, ca să înţelegi şi tu, diferenţa dintre cît plăteşte bogatul şi cît plăteşte săracul va fi de 1-2 lei, pentru că ponderea taxelor locale în ceea ce datorăm cezarului este foarte mică! Maganul doar ACOLO poate să umble, adică la ceva ce, oricum are pondere mică. … de la buget, fără număr…
„Realizarea proiectelor majore de investiții pentru dezvoltarea orașului prin accesarea eficientă a fondurilor europene.”…. Să ne dea şi omul nişte exemple de „proiecte majore de investiții”, ca să ştim dacă visează tot la gazoane sau nu.
„Inițierea imediată a programului de asfaltare și dezvoltarea rețelei de utilități în cartierele Dobrogrea I și II.”… Asta e foarte tare! Va să zică, mai întîi asfaltează – pe banii TĂI – apoi sparge ca să pună utilităţile, tot pe banii TĂI, apoi asfaltează DIN NOU!… Asta, DA, noaptea minţii!… de la buget, fără număr…
„Construirea de locuințe pentru familiile tinere și acordarea de facilități angajatorilor locali pentru crearea de noi locuri de muncă, precum și dezvoltarea unui hub cultural și sportiv.”… Nu ne spune cam cîte locuinţe, că poate vreo două-trei sînt de ajuns, că e „la plural”. Cine elicea mea mai angajeză acum, cînd nu prea mai e nimic de făcut? … de la buget, fără număr…
„Ajutorarea și sprijinirea persoanelor vârstnice și a celor cu venituri reduse sau aflate în dificultate.” … de la buget, fără număr…
„Implementarea unui program integrat de acțiuni având drept rezultat creșterea numărului de turiști.” … Adic[ e un alt fel de a spune „Dezvoltarea turismului”, doar că în mai multe cuvinte. Tipic PSD.
„Readucerea Mangaliei în topul organizatorilor de festivaluri culturale și muzicale.”… Mangalia ESTE în top, doar că FOARTE JOS!
…
Talibani, votaţi PSD în continuare! Dar votaţi degeaba, că minerii nu mai vin de data asta, aplaudacilor!
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 19:59
@7 : big like !!!
Bogdane tata, mai baga o fisa … Poate iese.
Comentariu by Unu' de prin oras — 12 mai 2016 @ 20:03
Am citit cu atentie programul de mai sus si mie mi se pare chiar de bun simt. Fara bla, bla-uri inutile. Scurt, concis si la obiect.
Chiar nu ma intereseaza ca e candidat PSD. Oricum, lalaiala asta cu partidele e doar un circ pentru prosti. Chestii in care cred de-alde (chiar asa 😀 de-ALDE!) ciuraru si rucarul nichita si alti tristi.
Eu o sa-l votez pe Bogdan Maganu, desi niciodata nu am mai dat votul psd-ului.
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 20:09
program slab facut de OZZY
Comentariu by anonim — 12 mai 2016 @ 20:11
@7 Am inteles! V-a lasat cu argumentul asta: bani de la bugetul local..Adica nu e bine ca vrea sa economiseasca si sa investeasca dupa nevoi, insa fantasmagoriile febletei tale realizabile in procent de maxim 10% si DOAR cu bani imprumutati, din bugetul local al urmatorilor 20 de ani sunt cele care trebuie sa ne convinga !
Comentariu by Anonim — 12 mai 2016 @ 20:17
Pt. vipera: si nea Nelu, ala cu mineriadele, a fost presedinte doua mandate si jumatate. Iorgus, a luat-o pe coaja si de la Tusac si de la RC. O sa iasa Maganu si peste 4 ani Iorgus iar va fi candidat. Asta a crezut ca Mangalia e mosia lui si nu renunta. Sunteti niste nostalgici care cred ca Ceausescu a facut bine.
Comentariu by Provider NET — 12 mai 2016 @ 20:33
Pt 11: În loc de „ba pe-a mătii”, poate ai ceva argumente…
Şi, mă rog, cam cine îţi imaginezi tu că e „febleţea” mea?
Pt. 9: Niţică consecvenţă nu ar strica! 😉
Chiar nu observi că „Dezvoltarea turismului” este formularea prescurtată de la „Implementarea unui program integrat de acțiuni având drept rezultat creșterea numărului de turiști.”? Pracic, e acelaşi lucru! Se numeşte TAUTOLOGIE.
La celelalte puncte a mai reuşit cîte o detaliere, cîte o precizare, ici colo. Dar, pe la sfîrşit, l-au lăsat nervii şi a revenit la mintea de clasa a şaptea, cînd elevii descoperă că exprimările „de umplutură” le aduc un punct, două la notă, dar doar pentru efort, nu pentru altceva…
Am mai spus şi altă dată: din programul candidatului vedem cam cu cine îşi imagineză respectivul că stă de vorbă.
Dacă Iorguş încearcă să ne „ia faţa” cu multe exemple concrete, Maganu parcă a plecat la grădiniţă şi şi-a uitat pacheţelul cu mîncare acasă!
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 20:38
Pt 12:
Am adus argumente şi exemple că Maganu, în OPT ani de administraţie şi ZERO zile în piaţa liberă, nu a învăţat nimic! din ceea ce trebuie să ştie un pretendent la funcţia de primar… Nici măcat nu înţelege de ce vine la servici!
Tu ce motive ai să crezi că Maganu va fi ales?
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 20:42
Am o nedumerire! Si mi-a fost inoculata de elicea lui viperache…
Mintea mea in sinea ei se framanta sa-si aduca aminte: oare ce cunostinte vaste despre administratia publica a avut Iorgus cand si-a inceput primul mandat??? Zau, ca nu-mi amintesc!
Si totusi, Iorgu a facut si lucruri bune. In primul mandat. Putintele chiar si in al doilea. Dupa aia…stim cu totii.
Asa ca, de ce Maganu e musai sa aiba ‘experienta’? Nu inteleg!
Sa intreb si despre vasta experienta cu care a venit actualul edil? Hmmm… Pierdere de vreme…
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 20:43
Pt 15:
Să nu confundăm „experienţa” cu „cunoştinţele de administraţie”!
Eu NU am zis că Maganu nu are experienţă, ci că NU ŞTIE administraţie. Nu are cunoştinţele necesare pentru a administra ceva, deşi semnează condica DE OPT ANI!
Nu ştiu cît timp s-a pregătit Iorguş înainte de candida. Pot doar să estimez că suficient pentru a avea performanţă aproape din prima zi, cum zic unii.
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 20:53
Uuups! Am mai citit…
Consecventa? Pai, despre asta este vorba. Eu unul, ma consider consecvent in a-mi sustine urbea in care traiesc. Si vreau lucruri simple si de bun simt.
Nu visez la apa de 1 leu… Vreau un oras curat, decent, prin care sa-mi faca placere sa ma plimb. Oamenii sa aiba locuri de munca, activitatea economica locala sa fie sprijinita si nu doborata (chiar asa…au disparut circa 1200 de firmulite din Mangalia in ultimii cativa ani).
Am acum nevoie de bla, bla-ul infinit al atarnatorilor? Nu. Vreau doar bun simt! Restul, se poate face.
Doar din motivul asta si tind sa cred ca Ozzy nu-i cu capul iar Maganu ar avea o sansa.
Pe de alta parte, 😀 ma gandesc asa: am vazut ce a facut Iorgu impreuna cu tataru de Sebat… Hai, sa-i dau o sansa si lui Maganu cu tataru de Ozzy! Mai rau decat cu gasca din Constanta…nu are cum sa fie.
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 20:55
Maganu: Vreu să dezvolt turismul.
Întrebare: Şi ce acţiuni veţi întreprinde în această direcţie? Ce veţi face?
Maganu: Voi implementa un program integrat de acțiuni având drept rezultat creșterea numărului de turiști.
…
Varianta 2. Înlocuim „turism” cu „repararea maşinii”
Maganu: Vreu să repar maşina.
Întrebare: Şi ce acţiuni veţi întreprinde în această direcţie? Ce veţi face?
Maganu: Voi implementa un program integrat de acțiuni având drept rezultat repararea maşinii.
…
Tot nu e clar că ne ia de proşti?
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 20:59
Incă nu stiu cu cine voi vota dintre Iorgus si Maganu, nici unul nu e la stadardele mele dar decat RC e mai bun oricare dintre ei. Voi vedea cum stau in sondaje inainte de vot. Cert este ca indiferent pe care-l voi vota la consilieri voi vota pe cei din celalat partid.
Comentariu by Marian Vasile — 12 mai 2016 @ 21:01
Pt 17:
„Vreau un oras curat, decent, prin care sa-mi faca placere sa ma plimb”… Arată-mi un candidat care spune „Vreau un oras murdar, decent, prin care sa-mi faca scîrbă sa ma plimb”…
„Oamenii sa aiba locuri de munca, activitatea economica locala sa fie sprijinita si nu doborata”. Şi eu vreau. Toată lumea vrea. Toţi vrem să fie bine, ca să nu fie rău! 😉
Rămîne cum am spus: din doi-trei candidaţi care au programe aproape identice, îl voi alege cel care are… urechile mai mari.
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 21:04
Viperache, daca vrei sa facem analiza pe text… 😀 putem face, da’ repejor, pana nu apare ciuraru si ne ia la ture! Ca, el e nenea maistru…
Am crezut ca-i limpede ca vorbim despre acelasi lucru (de aia am bagat ghilimelele alea – ca si cu tautologia de la dezvoltarea turismului).
Ce mi-e clar, din tot ce am putut citi ca informatie publica pana in prezent, si Maganu si Ozzy au ceva in cap! Au scoala! Si facuta pe bune. Asa ca, decat cu un prost la castig, eu prefer sa merg cu un destept, chiar si la pierdere. Sper sa fie in stare sa faca macar o parte din ce spun ei acolo.
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 21:05
Vasile, pune virgula, te rog…
„Cert este ca indiferent pe care-l voi vota la consilieri voi vota pe cei din celalat partid.”
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 21:07
Pt 21:
Maganu candidează dintr-o poziţie muuuult mai avantajoasă decît a avut Iorguş la primul mandat, şi anume, are OPT ani de lucru în primărie şi PATRU de viceprimar. VICEPRIMAR! „Mîna dreaptă” a primarului!
Oare ce-o fi făcut Radu Cristian cu mîna dreaptă, de Maganu nu ştie rolul administraţiei în viaţa cetăţii?
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 21:11
Maganu a fosr desemnat candidat la primăria Mangalia de conducerea PSD Constanţa, nu Mangalia. Scopul este clar, el nu adună 5%. A fost bătută palma cu PNL-ul Constanţa să iasă piticul zootehnist. La capitolul administraţie bietul Bogdan este un zero perfect, nici măcar barat. Singurii viabili sunt R.C. şi Z. I. Prefer un hoţoman cu carismă, cu experienţă şi cu rezultate pozitive pentru oraş decât vreun tânăr cu experienţă doar la mic trafic de iarbă , împreună cu colegul Mitrofan şi care nu are experienţă dincolo de volanul maşinii.
Comentariu by cârcotaş apolitic — 12 mai 2016 @ 21:11
Esti haios Viperache! Mi-ar place sa te cunosc intr-o zi si sa stam la taclale sa dezbatem starea urbei.
Ai dreptate, nici un candidat nu o sa spuna chestii nasoale!
Acuma, din ce ai zis la pct.18…pe mine ma duce mintea asa: e clar ca-i mana lui Ozzy la ‘simplificarea’ programului! Stii de ce cred asta? Pai, ala stie care-i treaba cu procedurile! Daca ai o procedura clara, nu conteaza daca maturi strada sau construiesti tehnologie de varf. Trebuie doar sa le ai si sa le respecti.
Aaaa, cine le face? Asta-i alta discutie…
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 21:12
Pt 25:
Good point cu procedurile, ca să zic aşa. Şi apropo de cine le ştie… Cine candidează de la PSD, de fapt?…
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 21:17
Aloooo! Nenea Carcotasu! RC e viabil??? Matale vorbesti serioooos?
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 21:17
Nu votez Maganu deoarece a batut palma cu Radu Cristian. Dan Moldovan, Minca, Mihai Sorin si Barbora merg cu Radu Cristian. Votez ZANFIR IORGUS! STIE SA INFLOREASCA MANGALIA. Nu mai am rabdare cu altii noi care trebuie sa invete si nu fac nimic. NU VREAU SA MAI PIERD 4 ANI, am pierdut destul 8 ani, nu vreu sa se transforme in 12 ani pierduti.
Comentariu by Anonim — 12 mai 2016 @ 21:18
Pt. 26:
Pai…din cate am citit, Maganu e candidatul oficial.
Dar, pana la urma, primarul – care o fi el – nu-i cumva un slujbas public? Nu se ocupa (teoretic) cu executivul? Adica, nu trebuie el sa-si foloseasca aparatul din dotare ca sa execute ce hotaraste legislativul? Ca, eu asa credeam.
Acuma, o fi conu Iorgu mai ‘executiv’ decat oricare altul?
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 21:21
Pt. 24:
Nu e vorba de experienţă. În fond, cîtă experienţă am avut fiecare prima dată, în afară de cunoştinţe elementare de… manipulare?
Ce mă surprinde neplăcut la MAganu:
1. După patru ani în funcţia de viceprimar, omul PREGĂTIT să ia locul primarului în anumite situaţii, Maganu se prezintă foarte slab la capitolul cel mai important: administraţia.
2. Din postura menţionată mai sus, vrea să fie primar.
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 21:21
@28: Si daca nu a batut palma cu RC? Il votezi?
Comentariu by Anonim — 12 mai 2016 @ 21:26
Pt. 29:
Ba, cam aşa-i cum spui cu funcţia executivă. Doar că Maganu încă nu a demonstrat că, din poziţia de VICE, ar fi învăţat cîte ceva, acolo… Măcar cine este şi ce face un prmar!…
La Iorguş, toată lumea laudă experienţa şi performanţa primelor două mandate. Omul e din altă ligă, asta e clar. Nu iaş pune pe Maganu şi pe Iorguş în aceeaşi analiză, pentru că aş amesteca mere cu pere.
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 21:27
Pt. 32:
Corect!
Totusi, din ce-am vazut in urbea noastra in ultimii…vreo 20 de ani, pozitia de Vice poate fi destul de ingrata. Depinde mult si de cat de nemasurata e ambitia celui care e primar. Si au fost cazuri cand putea sa fie si mama vicelui si tot nu misca in front.
Inclin sa fiu putin mai tolerant si sa vad si daca imprejurarile i-au permis sa demonstreze ceva.
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 21:31
Si daca ma gandesc o idee mai mult…parca e chiar bine ca Maganu nu a invatat nimic de la fostii primari! Ca, la ce exemple a avut….
I-au aratat si Tusac si actualul edil ce este si ce face un primar! 😉
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 21:34
Pt 33.
De acord. Hai să vedem cam care ar fi fost ocaziile de a demonstra că „le are”.
1. Intervenţii în presă pe probleme specifice, care ţin strict de atribuţiile sale de viceprimar.
Eu am găsit pe-acolo gafe impardonabile (de fapt, cam de-acolo mi s-a „tăiat”)
2. Programul electoral, unde a mizat pe simplitate, dar i-a ieşit o compunere din categoria „Ce am făcut în vacanţa de vară”
3. Bagă tu…
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 21:36
Pt 34.
Aparent, la o discuţie pe un blog, aş fi de acord cu ce spui, că ar fi „imaculat”.
Dar eu îi reproşez că e „tabula rasa”…
Din programul electoral al lui Maganu urlă indiferenţa faţă de privaţi şi lipsa de experienţă în piaţa liberă, unde ar fi învăţat ce anume „tre’ să facă ăia din primărie, dom’le!”
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 21:39
Am citit programele candidaților,dar nici unul nu spune cu punct și virgula,de unde vor venii banii pentru implementarea proiectelor.Spun ei..fonduri europene,câți ani le-a luat foștilor primari sa implementeze un singur proiect,și,bineînțeles, nerespectand termenul, se face cu bani de la buget.De la care buget,ca suntem îndatorați 20 de generații de acum încolo.Bla-Bla-uri.Ciolanul sa trăiască.Cum vor dezvoltarea turismului?Unul nu vine cu ceva concret, ce facem,cum facem, ca sa atragem turiștii.Crearea locurilor de munca pentru mangalioti ;cum,ce investitori aduci, în ce domenii?Ca, oricât am vrea sa dezvoltam turismul,perioada sezonului nu are decât trei luni.În rest,din ce pot trai localnicii?Ce industrii poți aduce? Ca doar nu constructoare de automobile…nu avem oameni pregătiți în.domeniu.Vorbe,vorbe și iar vorbe.
Comentariu by Mihaela — 12 mai 2016 @ 21:42
Vipera cu elice: 16 comentarii din 36. Compensenzi calitatea cu cantitatea. 🙂
Comentariu by Provider NET — 12 mai 2016 @ 21:43
Pt 38:
Ce preocupări interesante ai!…
Şaptişpe, na!
…
Măcar le-ai citit?
Ce sînt eu de vină dacă programul respectivului e o catastrofă de comunicare?
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 21:46
Le-am numarat, am citit vreo trei si m-am plictisit. E clar ca esti postacul de serviciu pt. Iorgus. Ca si Iorgus fara numar. 🙂
Comentariu by Provider NET — 12 mai 2016 @ 21:48
PT.38 Vipera cu elice poate sa scrie si 36 din 36 comentarii. Comentraiile viperei sunt calitative. Te deranjeaza ce scrie? Asta este problema ta. Daca nu iti place, nu mai intra pe blog.
Comentariu by Anonim — 12 mai 2016 @ 21:49
Pt 37:
RC va aduce o fabrică de avioane la Mangalia!
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 21:49
Pt 40:
Mulţumesc pentru definiţia ignoranţei, dar pot să o identific şi singur.
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 21:52
Pt. 36:
Nici eu nu cred ca e ‘imaculat’, asa ca ma mira putin afirmatia asta.
Are hibe si sant corecte afirmatiile de la pct. 35. Putea sa incerce sa ia atitudine. Numai ca, la lipsa de transparenta a adiministratiei actuale si la increngatura existenta, cred ca era dificil.
Eu imi amintesc cu certitudine (din filmari ale sedintelor CL postate chiar pe acest blog) faptul ca a luat atitudine in multe situatii. Si stii care a fost culmea? Colegii lui din CL l-au lasat sa-si bata gura singur!
Vorbea omul pe documente, bugete, cerea informatii clare sa fie facute publice. Si? Linisteee in jur…
Acuma, serios, tu te-ai baga de unul singur in asa ceva?
Chestia cu ‘tabula rasa’…sorry. Nu tine. In ultimii 4 ani, chiar am urmarit cu interes informatiile publice si sant de alta parere.
Stii ce-i culmea? De 20 de ani imi desfasor activitatea in mediul privat. Chiar unul extrem de concurential. Si inca nu m-a deranjat indiferenta care ar rezulta din programul ala. Dimpotriva, m-a atras simplitatea si conciziunea lui.
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 21:54
bun si hai la treaba Bogdanele ca suntem satui de iorgusisti si raduci
Comentariu by Juan — 12 mai 2016 @ 21:55
Pt 44:
„Imaculat” era o figură de stil, în loc de „neatins de năravuri păguboase”.
Eu am constatat, din practica de zi cu zi, că, dacă vrei să ai rezultate bune în activitatea privată, e bine să bagi cît mai puţin în seamă administraţia. Nasol e că te bagă ei în seamă, cînd îţi pierd actele şi trebuie să duci mereu dovada că „nu mai ai maşina aia din 1993”.
Nu te contrazic în ce priveşte acţiunile lui din şedinţele CL. Dacă pe tine te-a convins conţinutul lor, OK, te cred.
Eu am remarcat prestaţia pe care o pune pe masă. Ca la examen, unde primeşti notă pe ce scrii, nu pe ce te juri că ştii sau pe ce ştiu colegii că ştii, chiar dacă ştii.
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 22:02
Pt. 46:
M-am prins, la faza cu ‘imaculatul’ 😀 Era doar de placerea discutiei…
Corect. Eu chiar evit sa bag in seama administratia, dar atunci cand am putin timp, ma uit atent sa vad ce au mai facut si daca au mai facut ceva. La cat amar de taxe si impozite le virez lunar, macar atata sa vad.
Eu cred ca deocamdata nu prea are ce pune pe masa si decat sa minta frumos si sa o bage pe aia cu apa la 1 leu…mai bine exprima ce intentii are. De aia il si suspectez de ‘good will’. Pe el, sau pe Ozzy, nu stiu care a fost cu ideea, dar mie imi suna in regula.
Examenul, cred ca ar veni abia peste 4 ani, daca intra acum in sala… 😀
Si in plus, ii trebuie o echipa. Nu e doar examenul lui ci si al echipei cu care o veni. Cred ca or sa fie mangalioti si nu constanteni cu diplome de prin padure…
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 22:10
Tot pentru pct 44:
Indiferenţa despre care vorbesc se referă la necunoaşterea problemelor tale, ale mele, ale privaţilor.
În cazul de faţă, conciziunea nu reflectă profunzime, ci suficienţă: fiecare îşi imaginează ce vrea despre cum va duce el la îndeplinire obiectivele.
Vorba lui Han Solo: „I don’t know. I can imagine quite a bit!”,
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 22:10
Pt pct 47:
OK, tu eşti pozitiv şi, probabil, ai motive întemeiate să crezi că va performa.
Eu nu sînt pesimist, dar nu am identificat, încă, motive să cred că Maganu va performa. Prin urmare, nu cred.
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 22:14
Chestia cu Maganu e o leșinătură a Constanței. Avem de votat între Iorgu și pitcot. Restul nu contează! Cei care merg la vot și votează altceva trebuie să știe că votează radu cristian.
Comentariu by Zoga — 12 mai 2016 @ 22:18
Pt. 48:
Hehehe! Cred ca ar trebui sa nu mai scriem „pt. x” pentru ca numai noi doi am ramas pe aici…
Ideea este ca problemele noastre, noi le stim cu adevarat. Nu administratia. Din partea lor ar fi suficient sa ne asigure un climat ‘neagresiv’ pentru ca restul putem noi sa ducem. Si sa respecte bugetul pentru ca e compus din banii munciti de noi, locuitorii acestui oras. Asta ar insemna o minima decenta si ne-ar arata ca santem respectati. Ori, daca tu nu-l respecti pe cel de pe urma caruia traiesti…apoi ce pretentie sa mai am in legatura cu ‘detaliile’? Pe mine, nu detaliile ma intereseaza. Nu acum. Deocamdata doresc sa se faca un prim pas spre normalitate.
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 22:21
Scur si la obiect – bine punctat de Zoga. Toti candidatii isi vor indruma votantii ( in ultima clipa) sa il voteze pe Rada Cristian la primar iar pe ei la consilieri. In acest caz ei nu pierd nimic vor fi in Consiliul Local. Votantii trebuie sa voteze ce vor ei nu ce li se recomanda.
Comentariu by Anonim — 12 mai 2016 @ 22:25
http://www.replicaonline.ro/daca-maine-ar-fi-alegeri-pe-cine-ati-vota-la-primaria-mangalia-272625/
Comentariu by Zoga — 12 mai 2016 @ 22:25
Da, sant pozitiv. E adevarat. Sper, dar nu am o certitudine ca o sa si faca ceva. Totusi, sant dispus sa incerc.
Pt. Zoga: Nu cred, dar e dreptul tau sa sustii afirmatiile facute. Avand in vedere ca e un singur tur…chestia asta cu batutul palmelor…parca nu prea tine.
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 22:25
Cred că e clar despre ce discutăm! Unde e Bogdan?
Comentariu by Zoga — 12 mai 2016 @ 22:26
Sunt multe ineptii sau intoxicari care spun ca Maganu face jocul Constantei. Maganu pleaca din start 25%. Si daca nu face nimic tot ia atat. PSD e cel mai partid, iar in Mangalia cu PNL-ul si ALDE care-l sprijina pe Iorgus, e fara concurenta. Va imbatati cu apa rece. Dar pana la urma, rezultatul votului din 5 iunie poate fi si un dus rece.
Comentariu by Provider NET — 12 mai 2016 @ 22:27
Pt. 52:
Pai, ce santem oi? In ultimul moment ne zice X sa-l votam pe Y si noi ne conformam??? Pe bune?
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 22:28
Pt. 55:
Zoga, te stiam om cu experienta vasta in domeniu! Vii cu chestii din fituica aia de replica??? Hahaha!
Habar n-am unde-i! Sau, intrebi asa…retoric? Vezi si tu, o fi acasa ca tot omu, la ora asta?
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 22:31
Nu! E singura șansă a piticului să împartă voturile și să amețească oamenii să nu vină la vot. El are o mănă de votanți și o gașcă de pus pe diversiune. Totul e calculat milimetric. Dacă votam altceva decât Iorgu – iese masoleul din sens!
Comentariu by Zoga — 12 mai 2016 @ 22:32
Pt pct. 51, că se mai încalecă subiectele…
Sînt absolut de acord cu ce spui despre rolul administraţiei.
Nu susţin că nu poate realiza programul, asta aş crede, mai degrabă, la cei care ne-au luat ochii cu programe stufoase.
Exact cum spui, dacă respectă legea şi procedurile, cam oricine poate fi primar.
Eu reproşez lipsuri mari în liste de obiective: nu are cantităţi şi nu are termene (chestia cu obiectivele măsurabile, realizabile, cu termene etc pe care lucrează privaţii)
De intenţii bune sîntem plini toţi!
Să-l vedem în dezbaterile unu-la-unu, dacă vor fi.
Dar prevăd că va fi un fel de joc de-a „avioanele” pe hîrtie cu pătrăţele: vor arunca uni în alţii cu pietre peste gard, în speranţa că vor atinge ceva.
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 22:33
Replica e ziarul care-l prea-mărește pe cel care ne-a trădat interesele. Se spune că pe bani!
Comentariu by Zoga — 12 mai 2016 @ 22:34
Pt 56:
25% e scorul partidului, nu al candidatului!…
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 22:38
Pt Zoga:
Ok. Sa presupunem ca ai dreptate. Dar, explica-mi in vorbe simple, cum poate sa faca asta?
Ma consider un om realist si imi dau seama ca in mare proportie, Mangalia e psd-ista. Te uiti la ultimele 3 alegeri locale si vezi cu ochiul liber.
Si atunci, cum o sa faca Maganu sa-i dea voturile lui ala micu?
Da’vreau o explicatie logica! Mai sant 23 de zile si oamenii vor sa stie. Si eu, de aia sant la ora asta pe blogul asta. Pentru ca vreau sa stiu cu cine sa votez. Sau macar sa nu gresesc total si sa ma uit din nou 4 ani cum orasul decade…
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 22:38
pt. 63
Noi alegatorii avem o singura sansa (poate sunt si altele, dar asta e sigur): votul. Asa ca nu ai facut treaba PLECI ACASA. E adevarat ca alegem ce ni se ofera, dar e clar IORGUS E ACASA fiindca acolo l-am trimis de doua ori, RADU CRISTIAN trebuie sa plece ACASA. Poate ca si Maganu e la fel, dar atunci peste 4 ani va pleca si el acasa. Solutia salvatoare si sigura nu exista.
Comentariu by Provider NET — 12 mai 2016 @ 22:46
La funcția de primar nu se va vota partidul! Eu sunt PNL-ist mai vechi decât rc. Se va vota omul, cu ce a făcut rău sau bun! Bogdan nu a făcut nimic. A dormit într-o funcție și i-a fost bine. Lumea nu are ce să aprecieze și să voteze. Ceilalți sunt ori inconștienți – ori marionete. E un duel între rc, care are toate uneltele necesare manipulării alegerilor și conu Iorgu care are de făcut față unei campanii ostile dar care are realizări administrative incomparabile cu ale tuturor candidaților.
Comentariu by Zoga — 12 mai 2016 @ 22:47
Pt. 64:
Asta-i clar! Ca doar nu m-am nascut ieri…
Chestiunea e ca ne imbolnavim incet si de scenarita si e nasol.
Pe Iorgu…nu l-am trimis acasa chiar de 2 ori. O data, da. Se pune. A doua oara…a fost cu mare cantec! Asa prosteala, greu mai vezi!
Iar la acest moment, pare ca Maganu ar putea fi o solutie. Am explicat anterior, niciodata nu am votat cu psd-ul. Insa, acuma, parca nu mai conteaza partidul. Decat in masura in care aduce voturi. Daca le aduce. Si atunci, cum poate Maganu sa bata palma cu RC si sa iasa tot RC?? Daca erau 2 tururi, pricepeam. Dar asa?
Comentariu by Bau! — 12 mai 2016 @ 22:52
De aia Iorgus a trecut pe la toate partidele, ba chiar la PSD de doua ori. Fiindca nu conteaza partidul! Sunteti naivi sau ne credeti naivi! Partidul nu asigura victoria, dar poate inclina balanta foarte mult. Cand PSD-ul i-a zis AFARA lui IORGUS, si-a muscat buzele sa nu urle, a stiut ca singur nu va castiga. 5 iunie la vot si vom vedea cine are dreptate.
Comentariu by Provider NET — 12 mai 2016 @ 22:55
OK – Noapte bună!
Comentariu by Zoga — 12 mai 2016 @ 22:57
Ceva părţi bune la programul electoral prezentat de candidatul PSD?
La conţinut, carevasăzică, nu la formă şi conciziune.
Comentariu by Vipera cu elice — 12 mai 2016 @ 23:13
Clar, votam Bogdan Maganu, are inteligenta si puterea de a ne scoate din minciuna si hotie.Decat cu un prost la un câștig fals mai bine cu un isteț pe un drum real!
Comentariu by Anonim — 12 mai 2016 @ 23:37
Mult ati scris…o concluzie: sustinatorii lui Iorgu` si-au dat seama ca Maganu e mai tanar, inteligent…o concurenta la care nu se asteptau. Nehotaratii incep sa intrevada si alte sanse decat vesnicul Iorgus. Asadar, go for it, Bogdan Maganu !
A, inca ceva, ptr viperuta: pe Botas cat l-a tinut iorgus viceprimar l-a lasat sa faca ceva? zic si eu…mai ales ca la un moment dat au devenit chiar colegi de partid, deci nu erau adversari..
Comentariu by Anonim — 12 mai 2016 @ 23:52
Pt 71:
Aşa este, cîteodată ai şi candidaţi-surpriză: cei care intră din greşeală în sală.
Nu e vorba despre ce a fost lăsat sau nu a fost lăsat să facă Maganu!
E vorba că:
1) Prin declaraţiile lui a demonstrat că ştie ce are de făcut la servici.
2) Programul lui electoral e o bătaie de joc. Nu are cantităţi, nu are termene… La fel ar fi scris şi un elev de clasa a şaptea.
E păcat pentru votanţii lui că se prezintă atît de slab!
Maganu e tînăr de ceva timp. Şi a fost chiar şi mai tînăr, mai demult. Sînt convins că „virtutea” asta nu le-a scăpat celor care l-au văzut. Nu văd de ce ar fi luat prin surprindere pe cinieva tinereţea lui. Bătrîneţea subită, da. Dar tinereţea?…
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 0:45
La 1) formularea corectă este „Prin declaraţiile lui a demonstrat că NU ştie ce are de făcut la servici”
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 0:47
Pentru Vipera , cu admiratie, o reverenta!
ma bucur sa te citesc!
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 1:58
Aaa…deci cam asta e deranjul !!! Tu esti un „intreprinzator” privat care astepta o ciuguleala din niste contractele cu Primaria…Iar Maganu nu vrea sa mai existe ciugulitori…Ei, da! Acum te-ai facut inteles.
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 6:34
Deja suntem paranoici.și dacă, toț suntem întreb. .oare de ce toți ceilalți sunt acuzați ca fac,jocul lui rc numai alde nu??? Dacă e sa ne uitam la model acest alde nu e diferit deloc de ceilalți. Apărut pe ultimii metri condus de un fost acoliț al piticului care a candidat la primărie etc. Veți spune ca nu se poate ca acolo e conu și oamenii lui.prostii.iorgus a demonstrat ca pentru el nu exista oameni de baza, de încredere ci doar oameni pe care sa I utilizeze în propriul scop.vezi cazul foleanu.în alta ordine de idei toate programele la fel numai ca unele au mai mult bla bla altele mai puțin. Și nu îl mai plângeți pe iorgus. Acum 4 ani el a avut o înțelegere cu piticul la niște voturi numai ca s-a cam păcălit la împărțeala. Cine știe cunoaște.
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 7:19
Mai vipero, sa ma ierte Dumnezeu dar tu , dupa cat de infocat lupti impotriva lui Bogdan mare lucru de nu esti visa,care, vorbeste lumea, s- a vandut lui satana pt o punga cu galbeni. Si daca nu ai fi impins de ura si dusmanie ,ai avea un pic ce intelepciune si ai intelege ca lupta ta nedreapta il poate instala pe calalalt hot in fruntea noastra. Si inca ceva, nu uita: cei din urma vor fi cei dintai.
Comentariu by Toma — 13 mai 2016 @ 7:27
Pt 17 si tu Vipero nu știi nici măcar sa scrii corect, Se scrie si se spune : la serviciu , ca serviciu este serviciu nu servici de oale, ori banii pt care te- ai vândut nu te mai lăsa sa gândești !
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 7:41
Tot RESPECTUL meu pentru Vipera cu elice, datorită argumentelor livrate și bunului simţ de care dã dovadă!!!
Vipera e un brand la nivelul orașului !!!
Abia aștept să scăpăm de mincinos , să ne întoarcem la normalitatea orașului și să îmi faceţi bucuria de a onora invitația făcută pentru a sărbători renașterea orașului!
Oricum vă doresc o zi frumoasă,tuturor!
Comentariu by zozo — 13 mai 2016 @ 9:08
iar obsesia ca vine cineva sa dea bani pentru niste opinii sincere.o sa ploua cu chiftele cand o-ti vedea bani de la bogatanii mangaliei.
Comentariu by anonim — 13 mai 2016 @ 9:11
Pt. 74, 79: Mulţumesc frumos!
Pt. 77: Nu „lupt” împotiva persoanei fizice Maganu, e absurd ce spui. Mă revoltă, de fapt, că incompetenţa pare să nu mai deranjeze, indiferent unde s-ar manifesta!
Pt. 78: Se pare că forma corectă este „serviciu”, chiar şi pentru „serviciu de oale” sau „serviciu de cafea”.
Pt. 75: Ceea ce spui e un nonsens. Conform primului punct din program, pare că Maganu vrea să angajeze direct, cu carte de muncă. Cu alte cuvinte, eliminăm problema „ciugulitorilor” prin a-i angaja la primărie, nu? Am eliminat problema corupţiei: am legalizat-o!
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 9:52
„Stabilirea taxelor și impozitelor în funcție de veniturile contribuabililor, astfel încât încasările primăriei să fie maximizate.”
Asta e pentru copiii de gradinita! As vrea sa il intreb pe domnul Maganu cum va reusi el sa duca la indeplinire un astfel de obiectiv in conditiile in care exista un COD FISCAL(legea 227/2015), care stabileste clar modalitatea de stabilire si calcul a taxelor si impozitelor locale! Suntem in noaptea mintii?
Formulari la modul general! Daca ma intrebati pe mine, programul lui reprezinta o modalitate de a evidentia faptul ca exista niste probleme la nivel local….FARA SA PREZINTE MACAR O SINGURA SOLUTIE PENTRU ACESTEA!
„Realizarea proiectelor majore de investiții pentru dezvoltarea orașului prin accesarea eficientă a fondurilor europene.” – Asa este, avem nevoie de fonduri europene, asta e clar, o stim cu totii! Ce veti face pentru a le accesa eficient? Cum veti face ca banii proveniti din fonduri sa ramana in oras si sa nu patim ca in prezent cand prin diverse firme banii se duc spre alte orase in loc sa ramana in Mangalia si sa intre in circuitul economic local?
„Implementarea unui program integrat de acțiuni având drept rezultat creșterea numărului de turiști.” – Cu siguranta ne dorm toti turisti, insa eu imi doresc sa vad masuri concrete prin care veti contribui la dezvoltarea turismului? Cum veti duce la indeplinire acest deziderat?
In opinia mea, fara sa fiu partinitor, programul asta este o jignire la adresa inteligentei noastre, insa se pliaza pe masa de votanti a PSD-ului….adica cei pe care ii cumperi cu o sticla de ulei si un pui congelat!
De obiective ati auzit, obiective SMART, adica Specifice, Masurabile, Accesibile, Relevante sau Realiste, Incadrate in timp!
Pentru mine e clar, Maganu Bogdan, prin acest program dovedeste ca nu are o echipa, ca nu au avut o strategie, ca nu s-a lucrat la acest program cu o echipa…imi lasa impresia ca l-au facut fortat, pentru ca toti ceilalti il prezentasera deja, iar ei erau cei de la coada!
NU MERITA VOTUL NOSTRU!
Comentariu by Alpak — 13 mai 2016 @ 10:05
pt.Bau
Zici ca Maganu, cerea bugete, informatii, lua atitudine, poate ne spui cam de cand se intamplau aceaste lucruri? Iti raspund eu, cam in ultimile 6 luni. Pana atunci, tacere! Pe vremea cand era la conducerea orasului alaturi de prietenul sau Tusac, timp de 4 ani consilierii cereau executia pe fiecare an, bugetul si alte informatii pe care nu le-a pus nimeni la dispozitie in acea perioada, si el iar tacea! Uite ca i-a venit si lui randul sa ceara, si ce? Orasul a decazut in ultimii 8 ani, iar Maganu a fost in aceasta perioada chiar acolo, in administratie! E un argument destul de solid.Asa cum spunea un anonim ” a dormit intr-o functie si i-a fost bine!”
Ca e tanar, da, ca este inteligent, poate, dar faptul ca nu a lucrat nici o secunda in mediul privat de unde capeti destula experienta, si viziune iar apoi, ca s-a compromis alaturi de Tusac si a mai acceptat si functia de viceprimar spune foarte multe, pentru cei care gandesc.
pt. Provider net
Consideri tu, ca l-ai trimis acasa pe Iorgus acum 4 ani, adevarul este ca Iorgus a castigat si acum 4 ani, spre nemultumirea ta, ce a urmat a fost doar o facatura infecta! Si cand afirmi ceva, ar trebui sa argumentezi, nu din auzite, pentru a nu debita aberatii! Si da, trebuia sa afli totusi pana acum , partidul asigura victoria! Cel putin la PSD, daca trebuie sa faca ceva, indiferent ce, asa fac si punct, din nefericire!
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 10:16
Programul lui Maganu, apa de ploaie, nu am citit in viata mea ceva mai lesinat. E clara treaba. Baiatu si-a primit banii pe transport si ii face poteca lu Radu.
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 10:31
Am mai luat încă o dată la puricat şi programele PRM, UNPR şi Iorguş, în speranţa că voi găsi puncte şi acţiuni din categoria celor care fac parte, de fapt, din activitatea curentă a primăriei.
Am vrut să văd dacă e vreunul care vrea să fie ales pentru că va face ceea ce, oricum, scrie în fişa postului.
Am găsit, pe ici, pe colo.
La PRM, de exemplu, că vor susţine activităţile culturale şi sportive, că vor repara şi dota şcolile şi instituţiile de sănătate şi de învăţămînt şi că vor întocmi planuri de sistematizare urbană.
La UNPR – monitorizarea cazurilor sociale, transparenţa activităţii primăriei – gestionarea transparentă banului public. Asta e chiar prin lege!
La dl. Iorguş a fost mai greu, dar are vechime şi ar fi bizar să nu ştie… Am găsit una, totuşi: elaborarea PUG şi a unor PUZ-uri…
Păi, stimabililor, de-aia semnaţi condica!
.
.
Pt. 82: De curiozitate, cumva nick-ul tău este Kapla (sau Qapla, „Succes” în limba klingoniană din Star Trek) scris invers?
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 10:32
Bogdan are un program realist si de bun simt, dacă va lăsați dus de val de minciunile lui iorgus sau altuia, bine , dar măcar o secunda stati si va ganditi ? De unde bani pt atâtea proiecte?….. Dar poate returnează tot ce a furat, așa da , dar nu cred ca se va mai întâmpla!
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 10:49
Bogdan are un program tip sirop de tuse! Gretos!
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 10:51
@ 81, 83 ai citit tot, tot? Eu am citit tot programul lui Iorgus. Ghici ce vrea sa faca, din noianul de vise expu acolo? Citez”Sustinerea cu prioritate a agentilor economici din Mangalia ptr lucrarile de constructie din oras, care angajeaza forta de munca locala.” Asta inseamna coruptie doamna Vipera ! Nu sa angajezi localnici dornici de a lucra in orasul lor, chiar si pe salariile alea de mizerie dupa cum le consideri tu, probabil comparativ cu cat ar castiga un patron ca tine din contractele cu primaria.
„Reabilitare plaje diguri si faleze” – astea sunt cumva ale primariei? Macar daca mentiona acolo un parteneriat, ceva..
” Atribuirea unui teren pentru tineri cu urilitati” – de unde , astea de le- a dat Radu luna trecuta?
Stii ce deranjeaza vipera? Ca veninul tau nu ne lasa sa realizam o judecata corecta. Manata de interesele tale, folosesti orice mijlocptr a denatura situatia real obiectiva. Ii mai faci si prosti pe cei care cred in PSD…RUSINE !!
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 11:03
Deci, pînă la urmă, există viaţă pe Marte!
Da, am citit tot, tot! La PRM a fost un coşmar, totuşi, pentru că au o grafică de căcat…
La Iorguş am remarcat şi eu fraza cu „Sustinerea cu prioritate a agentilor economici din Mangalia”. Se referă la lucrările ce se încadrează la procedura de încredinţare directă, permisă de lege, nu înseamnă corupţie. Iorguş nu ar cădea în capcane pe care să le observe orice Tilică… Prin fraza aceea Iorguş promite că primele firme pe care le va chema la discuţii vor fi cele din Mangalia, NU cele din Constanţa! Mie mi se pare şi logic, şi moral. Dacă tu vezi acolo corupţie, probabil că nu ştii cum arată corupţia.
Nu înţeleg ce vrei de la „Reabilitare plaje diguri si faleze”. NU e în fişa postului primarului, deci e un angajament valid.
Nu eu îi fac proşti pe cei care cred în PSD. Au suficientă veselie cretină, nu au nevoie de ajutorul meu.
Care este, după părerea ta, „situatia real obiectiva”. Defineşte-o, apoi explică de ce denaturez.
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 11:23
Pt. 82:
Despre obiectivele SMART întreabă-l pe Dan Moldovan, el pare că a citit cîte ceva despre ele, prin Unica sau Capital, pe undeva…
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 11:31
Vipero, Vipero cati bani ai luat se vrei sa ne vinzi pe toți! O sa dai seama doamna ! Nimic nu rămâne neplătite pe lumea asta!
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 11:53
pt.88
Esti in deriva ! Habar nu ai cu ce se mananca administratia, ma intreb despre ce gandire vorbesti? Afirmatii total nefondate si fara nicio logica, lovesti in alti comentatori care nu sunt in asentimentul tau si care vin cu argumente de cate ori afirma ceva, caci doar asa devin credibili. Afirmatii, ca vai ce veninos esti, si alte mahalagisme, la piata!
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 12:06
bla bla bla si bla bla bla vorba lunga iaca asa domn Bogdan la Primarie , suntem satui de hoti si lacomie
Comentariu by Vasi — 13 mai 2016 @ 12:12
Pt.91
Chiar asa? Vezi ca esti vandut de vreo 8 ani! Daca nu ti-ai dat seama pana acum, e grav! Vorbeste cu vipera, poate iti da tie banii aia doar ca sa taci si sa-ti vezi de treaba, ca………..ne-am lamurit!
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 12:14
Pt 92 daca esti asa credincios lui iorgus poate tie ti-a spus, spune- ne si noua cu ce face el carnatul ala de proiecte, ca nici carnatul nu- l mai are bun! Despre ce argumente concrete vorbesti???????????????????? Cu cine crezi ca vorbesti????
Comentariu by Toma — 13 mai 2016 @ 12:15
Argumenteaza Vasi! Deocamdata bla, blau- urile iti apartin, ca nu ne spui si de ce ar merita Bogdan primar! Am vazut argumente, din care reiese ca nu ar fi asa grozav ca primar si nici ca ar fi „usa de biserica”. Cu sloganuri ca ale tale, umplem tot blogul, dar degeaba!
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 12:19
pt. toma
Vorbesc cu Toma necredinciosul si vulgar, pe deasupra! Ce pretentii sa avem, la aemenea sustinatori! Dar am sa ma murdaresc usor si am sa-ti raspund totusi, cam cu ce va face si Bogdan proiectele!
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 12:25
Pt 95:
Dacă tu nu vezi cum şi de unde pot realiza candidaţii proiectele promise, asta nu înseamnă că nu există soluţie. Înseamnă doar că nu ştii TU cum ar putea să fie rezolvate, nu înseamnă că nici ceilalţi nu ştiu. Astea fiind zise, devine irelevant dacă înţelegi un argument sau nu.
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 12:30
… fina asta !
http://www.replicaonline.ro/combaterea-consumului-de-droguri-in-atentia-primariei-mangalia-274886/
qed
Comentariu by nabuco — 13 mai 2016 @ 12:55
OK, vin eu cu comentariul 100 🙂
A avea 37-40 de ani si a absolvi liceul de „la pod” inseamna ca nu ai intrat la liceul „de la posta” acolo unde erau clasele de mate-fizica, mecanica sau alimentatie publica. Asta spune multe.
Q.E.D.
Comentariu by Big Brother — 13 mai 2016 @ 12:57
Unii au ridicat cea mai înaltă construcţie din lume în ŞASE ani, Burj Khalifa.
După OPT ani în primărie, Maganu nu poate convinge că ştie administraţie nici măcar pe aceia care ştiu puţină administraţie!
O să mă întrebaţi ce tot îi dau atîta cu administraţia…
Ca să comparăm mere cu mere, Maganu candidează la funcţia de primar după un stagiu de OPT ani şi mai multe trepte ierarhice în primărie, în timp ce Iorguş, de exemplu, a candidat din afara sistemului, la primul mandat. La fel şi Tusac, dacă nu mă înşel, a cărui pregătire anterioară era de „cetăţean belgiano-român”.
Ca să mă leg şi de mesajul moral al catindatului…
Dacă ne luăm după enumerarea foarte coerentă a paşilor făcuţi pe scara ierarhică, dl. Maganu ne atrage atenţia că urmarea naturală a parcursului său este funcţia de primar, motiv pentru care ar trebui să fim cu bun-simţ şi să îi dăm votul, nu?…
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 13:21
Alooooo Vipera cu alice …… Lasa-ne te rog frumos in pace ca ne omori cu comentariile tale de om frustrat ….. Se vede ca nu ai munca si nu faci nimic bun pt societate . Probabil primesti doi trei lei ca sa postezi niste comentarii care le primesti de pe undeva ( se pare ca de la mumia de Iorgus ) . Pune mina la munca puturosule …. Familia ta stie ce faci ? Dar cred ca tu nu ai pe nimeni apropiat mai om fara capatii
Comentariu by Cititor — 13 mai 2016 @ 13:50
Pace ție cititorule! De unde ști matale că nu este pensionar? Că poate omul a muncit o viață. Nu e frumos. Mai treci pe la biserică!
Comentariu by Popa Nartea — 13 mai 2016 @ 14:03
Mai treci pe la biserica sa primesti o portie de campanie electorala pt. candidatul lu’ doamna preoteasa, domnul Iorgus. Sper sa ma insel data asta, da’ la alegerile anterioare stim cum a fost, nu?
Comentariu by Provider NET — 13 mai 2016 @ 14:26
Eu îmi doresc să văd măcar o dezbatere între candidaţi. Live. La televizor.
La cîte probleme are Mangalia, nu cred că le ia mai mult de două săptămîni să o pregătească. Tematică, reguli, logistica de studio, invitaţii trimise la televiziuni, chiar şi public, de ce nu?
Pregătirea unei dezbateri e mai simplă decît pregătirea nunţii, în primul rînd pentru că lipsesc… soacrele!
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 14:36
@ 89 Ia te uita ca remarcasei…prea tarziu totusi..nu era o capcana pentru Iorgus…s-a lasat dus de valul promisiunilor si a uitat ca ORICE achizitie se face prin procedura care trebuie sa respecte niste principii. Luati de cititi-le !!!Ca tot te dai priceput(a) la administratie.
Vad ca stii exact la ce se gandeste Iorgus. Ce norocos esti !
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 15:29
Pt 100 big brother . Nu stii ce sa mai inventezi pt a- l injosi pe Bogdan te poti interesa si exista si documente , in anii 93, 94 cand a intrat el la liceu clasa cea mai buna din oras era la pod si a intrat printre primii la matematica informatica, a fost f bun la matematica a intrat cu nota 9,99 la facultate si obtinut diploma de licenta de la ase Bucuresti cu nota 10 Toate astea se pot dovedi cu documente. Imagineaza-ti altceva cu ce ai putea sa- l injosesti pe Bogdan daca esti pus numai pe el! Numai minciuni iscoditi pt ca va este superior .vorbele goale si mincinoAse nu se cos la dosar , documentele adevarate,da!
Comentariu by Colega — 13 mai 2016 @ 16:00
Pt. 106:
Un candidat cu atît de multă experienţă în administraţie şi, implit, în achiziţii nu ar comite ceva care să poată fi sesizat de orice Tilică de pe un blog. DAR… Ăsta NU e un argument în sine, nu validează şi NU EXPLICĂ propunerea lui Iorguş. Ajută doar la evaluarea probabilităţii ca propunerea să fie „manevră” sau nu.
Prin urmare, dat fiind că există procedura de achiziţie directă, cu tot cu „prinicipiile” ei, consider că e mai probabil ca referirea să fie la ASTA şi nu la trucarea licitaţiilor. Anunţată în program şi „descoperită” de un nene pe un forum…
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 16:05
Ozy, când i-ai făcut programul electoral lu Maganu n-ai avut inspirație. Sau te-a pus Radu să faci mișto de Maganu? 9 puncte fără substanță, indirecte, fără soluții.
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 16:06
Maganule, in prezentare ai uitat să spui că locuiești la Limanu într-o casă de câteva sute de mii de euro! Restul sunt baliverne.
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 16:08
MAGANU BOGDAN PRIMAR.
Comentariu by RADU — 13 mai 2016 @ 16:14
Sigur, în altă viață Maganu primar!
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 16:20
@102 Vipera vă demonstreaza diferența dintre „a avea creier” și avea” ceva in creier”!
Vă face numai din talent , nici nu trebuie să muncească !:-)))
Comentariu by zozo — 13 mai 2016 @ 16:50
Comentarii și iar comentarii. M-am abținut să fac și eu vreunul până acum, ca să nu îi stresez pe cei din PSD și dau prilejul de a discuta pe lângă subiect. Toma zicea că eu sunt vipera și că toată lumea zice că m-am vândut pe un pumn de arginți. Prima dată mă gândeam să-i spun să mi-o sugă, dar mi-ar fi scârbă, așa că trec mai departe.
Apreciez comentariul 65 al lui Zoga, dar și pe cei care spun că-i un program de Doamne ajută. Și nu e întâmplător. Maganu este, nu că ar fi vrut, candidatul propus de PSD Constanța. Fișa postului lui de candidat, e să nu-l streseze pe Radu și să ia cât mai multe voturi pentru partid. Asta e un pic dificil. Maganu va lua voturi de la talibanii psd-iști, dar nu de la psd-iștii cu carte. Maganu nefiind un băiat prost, nu-l va ataca nici pe Iorguș, lăsând posibilitatea unei înțelegeri după alegeri. Lucrul acesta nu e de blamat și e firesc în politică.
Nefirească e poziția PSD Mangalia, care își sfidează electoratul și stă cu capul în nisip.
Comentariu by lucian visa — 13 mai 2016 @ 16:52
Acum este timpul tau ! Bogdan primar! Timpul hoțiilor si mi ncinosilor atrecut!
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 16:53
ptr. 107:
Dar despre calitatea de om care conduce sub influenţa băuturilor alcoolice iar prin tinereţe trafica „iarbă” ce spui, este tot invenţie ?
Comentariu by cârcotaş apolitic — 13 mai 2016 @ 17:00
Ce frumos Vorbești domnule Visa , bravo! dar vezi ca nu numai Toma vorbește prin târg ca te-ai vândut, si chiar s-ar putea sa rămâi fără scula, daca o mai ai! Eu știu ca omul se supăra numai de adevăr! Nu?!?!
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 17:05
La așa vorbe, așa răspuns. Lumea să vorbească ce vrea, nu mă deranjează pentru că eu nu candidez și nici nu cer nimic de pomană. M-ar deranja dacă oameni pe care-i stimez ar spune acest lucru. În rest vorbiți fraților că e gratis. Dar Maganu tot Maganu e. Îți recomand să recitești http://www.lucianvisa.ro/2015/08/05/figurantul-zilei-bogdan-maganu-2/ Nu e scris nimic de mine, eu doar am adunat articolele.
Chiar nu vă înțeleg. Dacă vă luați de mine, de fapt tot în Maganu dați. Chiar nu ați înțeles ? Eu tac peste 100 de comentarii, v-am lăsat în pace, voi nimic. Cum să voteze Mangalia un astfel de individ ca primar ? Chiar credeți că e un oraș de cretini ?
Comentariu by lucian visa — 13 mai 2016 @ 17:07
Dragii mei!
Contabilizam voturile lui Zanfir Iorguș si Radu Cristian! Atât! Restul e balast!
Orice vot,inafara, de cei doi, cresc sansele actualului de a mai sta 4ani la Primaria Mangalia.
E pură aritmetica!
Ca votati lista de consilieri de la un partid,sau altul,chiar nu conteaza; cui dați votul ptr primar?!
Asta-i întrebarea!
Comentariu by Contabil — 13 mai 2016 @ 17:21
Pt 117 Inventii , inventii din ura si dusmanie, daca ar fi fost vinovat nu putea candida, si chiar daca ar fi adevarat , nu a afectat pe nimeni , nu a furat , nu a mintit ,cu mult bun simt, a ajutat multa lume si cel mai important , este un om inteligent asupra caruia va ingramaditi care mai de care sa aruncati cu pietre, mai mult chiar decat in radu sau iorgus care au luat de la multi painea de la gura , au furat ,au mintit si va cred prosti ( nu pricepeti potlogariile lor!)
Comentariu by Colega — 13 mai 2016 @ 17:31
Pt.117
Ne crezi tu prosti, normal,pentru ca asa cum zicea Emil Cioran – Prostia este o suferință nedureroasă a inteligenței-. Asta o demonstrezi dupa cum scrii si gandesti. Ti s-a mai explicat in fel si chip, Bogdan asta al tau a stat 8 ani la butoane in prmarie, cu Tusac ca prieten la catarama si nu punea la dispozitie nici un act administrativ cerut de consilierii de la acea vreme si ultimii 4 ani in functa de viceprimar alaturi de Radu. Orasul este o mocirla. A stat la butoane,intelegi, tu mai asta – inteligentule- explicatie clara, rezultat din partea lui 0, sau poate se simte bine in cocina, ca si tine de altfel, si nu mai are rost discutia! Unde vezi inventia, este purul adevar, care te doare! Si ai tupeu sa vorbesti de prostie! De a ta,poate, oare nu te doare………
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 18:06
Pt 120 am facut comentariul de mai sus, scuze!
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 18:06
Păi cel care se crede șef la PSD Mangalia, adică Ozy stă cu capul în nisip să nu-l deranjeze pe Radu.
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 18:12
Maganu e simplu decor și acela decolorat.
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 18:12
Chiorilor ! Bogdan nu a fost la butoane ! Au fost șefii vostri care au știut al dracului sa fure si v-au prostit si pe voi!
Bogdan va fi primarul Mangaliei!
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 20:25
Buna seara Viperache! Si lui Zoga si Carcotasului si la toata lumea!
Am citit din nou argumentele in seara asta si am urmarit si emisiunea pe LTV cu Iorgu.
Pana la urma, o sa-l votez pe independent! 😀 Cred ca asta-i cea mai buna solutie la ora actuala.
Comentariu by Bau! — 13 mai 2016 @ 20:54
Sara bună şi ţie!
Fiecare votează cum crede, cu condiţia să se iasă la vot, altfel îşi fac jocul toţi cei care cumpără voturi.
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 21:16
Vad ca cineva vrea sa ma tot intarate la lupta. Am sa impart comentariul meu, pentru ca unii care nu sunt obisnuiti sa citeasca dau ochii peste cap la o scriere mai lunga decat linia unei subtitrari.
@10 si pe restul care mai intereseaza
Sunt Ozzy.
Specificare: Nu am nicio contributie la acest program electoral, dar apreciez ca nu se promit deliruri, ci este o angajare la buna intentie. V-ati obisnuit sa apreciati pe cel care minte mai frumos.
Eu nu pot fi implicat in strategia de campanie deoarece am aterizat in ultima clipa si ar fi o aroganta din partea mea sa pretind ca eu cunosc mai bine PSD Mangalia.
Pentru mine nu vorbele reprezinta politica. Ci factele.
Despre cine discutam?
Iorgus Zanfir are dosare in derulare la DNA. Atat de incinse, spre finalizare, incat unul din procurori cred ca isi doreste sa castige Iorgus ca sa aresteze un primar si sa obtina o avansare. Iar un alt procuror cred ca se grabeste sa finalizeze alt dosar inainte de alegeri, tot din motive de avansare.
Acum nu mai ramane sa vedem decat care procuror e mai dibaci.
Mai discutam despre Radu Cristian?
Dai in google si iti apare ca si el are dosare la DNA, in curs de derulare. Aceeasi situatie.
Si dosarele nu sunt pentru o ciunga, ci pentru acuzari grave.
De aceea scad in apreciere intelectuala cei care sustin ca primar pe unii deja inculpati, dar acuza pe Maganu. Ceva cu barna si cu ochiul.
Dar deh, unora le place maneaua mai mult decat muzica lautareasca.
– va urma –
Comentariu by Ozzy — 13 mai 2016 @ 21:50
– continuare –
Politica se face in doua feluri:
– cei care o infaptuiesc
– cei care o vorbesc
Cei care o vorbesc cauta gaselnite imaginative, cred ca sunt mai priceputi daca reusesc sa atribuie o logica personala la ceea ce se intampla.
Cei care o infaptuiesc sunt capabili de artificiu cognitiv si aduc la indeplinire, in asta consta toata potenta politica.
Ca sa va dau un exemplu, m-am apucat de politica in urma cu 2 luni. Fact: sunt pe locul 3 pe lista de candidati consilieri.
Am acceptat printr-un fel de contract: tot ce fac este pentru cetatenii Mangaliei. O fac in echipa. O echipa de tineri care si-au asumat ca trebuie schimbat modul de a se face politica. Politica trebuie sa se faca pentru oamenii orasului, nu pentru avizii de putere.
PSD este un partid. Exista o ierarhie, ca in orice organizare. Presedinte la PSD Mangalia este Tanasa Neculai si asta sa fie clar pe toata lumea.
Comentariu by Ozzy — 13 mai 2016 @ 21:51
@108 : sinergia faptelor in mendrele concretului.
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 22:04
‘artificiu cogniti’… suna ca o secta… sectele sunt foarte puternice pt ca sunt formate din robotei trepanati condusi de un ‘profet’.
Comentariu by C3PO — 13 mai 2016 @ 22:06
Un oras cu primar independent nu obtine facilitati fiscale, nu pupa proiecte europene, etc. Nu-mi dati exemplu pe Vrabie, caruia eolienele i-au dat buget unei comune mai mult decat bugetul local.
Mangalia este un oras, nu avem atatea eoliene incat beneficiul de pe ele sa intreaca bugetul local.
Un primar independent, scuipat de toate partidele, ne va izola de restul lumii si vom ramane inapoiati precum comunitatile amish sau mormoni.
Hotararile de Consiliu Local importante trebuie aprobate de catre Constanta.
Proiectele trebuie aprobate de catre judeteana, de catre guvern, de catre UE…
Maganu nu este o persoana. Are in spate o echipa cu oameni specializati in diverse domenii (echipa primarului), si mai are indrumatori cateva persoane importante din tara, la care va avea acces cand va fi primar. Nu o persoana acceseaza fonduri europene, nu o persoana integreaza Mangalia in proiecte de anvergura, cum ar fi Smart Cities al Comisiei Europene. Ci acestea se fac in echipa, cu sprijin judetean si sprijin guvernamental.
Comentariu by Ozzy — 13 mai 2016 @ 22:10
Ne crezi tâmpiți? Bogdan e o săgeată și atât!
Comentariu by Zoga — 13 mai 2016 @ 22:15
Comentariul de la 132 ne descrie EXACT despre ce fel de şantaj şi criminalitate morală e vorba în cazul PSD-ului.
Discursul „ferm” al d-lui OZZY este exemplul perfect pentru ce ravagii poate face ideologia pesedistă în mintea şi morala unui om bun.
Tot ce au atins şi ating FSN-ul, PSDR-ul, PSD-ul se molipseşte instantaneu de comportament mafiot, de „şefism”, de „vătaf”…din cauza banilor mulţi, foarte mulţi.
PSD-ului.
De-aia spun că PSD-ul e o caracatiţă care se impune prin şantaj, intimidare şi infracţiune instituţionalizată.
PSD-ul e în tot şi-n toate.
Credeţi că, în 2010, s-au redus veniturile bugetarilor din VOINŢA conducerii de atunci? Pun pariu că doar votanţii antenişti au crezut cu adevărat aşa ceva, într-o ţară sufocată de hoţie, de corupţie şi de propaganda pesedistă de pe Antene.
Pînă la urmă, TOATE partidele mari au girat moral reducerile, fiindcă ştiau foarte bine UNDE SE DUCEAU BANII STATULUI! Şi anume, LA EI!
Şi acum în partide e tot la fel, doar că au obosit să se mai prefacă.
Dacă tot au ieşit la iveală hoţiile lor din cauza cărora s-au redus veniturile, la ce bun să se mai dea „fete mari”?
Iar Liviu Dragnea, condamnat cu suspendare pentru fraude la alegeri, a fost DESEMNAT de partid să organizeze… alegerile!
Nu am votat niciodată FSN, PSDR, PSD, USL – şi nici nu-i voi vota vreodată, indiferent de persoana candidatului, pentru că, pentru mine, acel candidat se descalifică moral: fostele cadre PCR procedează tot cum au învăţat de la tovarăşul Ion Iliescu. Au dovedit-o cu vîrf şi îndesat.
Pe membri PSD din Mangalia îi consider părtaşi şi martori tăcuţi ai porcăriilor făcute, de-a lungul timpului şi în prezent, de colegii lor de la centru.
Pe votanţii PSD îi consider drept susţinători cu valori morale strîmbe, veseli şi eteraţi. Doamnelor şi domnilor talibani, aplaudaţi-vă „minerii” în continuare!
Nu voi vota pentru consolidarea puterii acestor scursuri imorale, a condamnaţilor şi penalilor PSD de la Bucureşti, cu ajutorul laş al altor partide şi al unor oameni buni, în oraşul meu!
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 22:19
Daca nu ati inteles sloganul:”Schimbarea a inceput!”, mai reflectati la el.
PS: Am sa raspund la orice ma intrebati, dar sa fie decent, coerent si rational.
Altfel oricata toleranta as avea fata de un bully irational, pe el tot nu-l ajuta la nimic.
Il dau exemplu pe 131: Ce as putea sa-i raspund sa il ajute? Ceea ce a comentat spune despre el, mai mult decat despre subiect.
Poate asta ii va fi de ajutor:
Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurtă și mai ingenioasă decât calea obișnuită.
Comentariu by Ozzy — 13 mai 2016 @ 22:23
Era vorba de comentariul de la 132, nu 137….
Sîntem în situaţia hilară de a accepta argumente pesediste de tip Donald Trump, care declara că are o aşa mare popularitate, încît, şi dacă ar împuşca live un om, tot ar cîştiga alegerile.
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 22:26
Dar cine ești tu, măi? Chiar nu cred că e cazul să pui condiții! Mai controlează-te!
Comentariu by Zoga — 13 mai 2016 @ 22:28
OZZY, explicaţiile tale despre cum funcţionează „sistemul” reprezintă exact discursul unui bully, nu întoarce portofelul, că nu ţine.
Strategia „blame the victim” nu ţine aici.
Practic, ne pui în situaţia de a „alege” între a da portofelul tîlharului sau a fi împuşcaţi, iar dacă nu-i dăm portofelul, se cheamă că ne-am „sinucis”. Mafia boss analogy.
Ce faci tu se numeşte intimidare morala.
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 22:32
Vipera esti in noaptea mintii: contra PSD orice ar fi, dar voteaza Iorgus, presedinte la PSD Mangalia in doua mandate. Asa candidat, asa votanti. Se pare ca bunul simt nu are legatura cu nici unul. Maganu cel putin a fost doar in PSD, si m-am cam saturat de oameni locomotiva gen Iorgus sau Basescu care vin cu o caruta de prosti, pardon incompetenti.
Comentariu by Provider NET — 13 mai 2016 @ 22:46
Vipero, nu prea pricep analogiile tale. Nu ca nu inteleg ce vrei sa zici cu ele, nu pricep ce legatura au cu ce am scris.
Vrei sa discutam politica de pe alta planeta sau despre a Mangaliei?
Ori despre mine ca psdist?
Eu am avut o negociere clara cu PSD, scrie in comunicatul lor. Iorgus „out”, altfel eu nope „in”. Punctul 1 si Punctul 2. Cred ca e clar comunicatul.
Meseria mea mult timp a fost „profiler”. Am studiat pe Iorgus si daca vrei o caracterizare succinta a mea, omul e bolnav de cultul personalitatii. Pana la urma e opinia mea, nu imi place cat schizo am vazut in el, este libertatea mea sa nu-mi placa.
Comentariu by Ozzy — 13 mai 2016 @ 22:53
Bai vipero am remarcat si mai devreme ce logica „impecabila” ai ! Cum dracu il sustii pe Iorgus, dar urasti FSN< PSDR PSD?
Pai nea Iorgu tocmai ce a plecat cu surle si trambite din PSD-ul pe care il "furase" in stilul propriu ( adica prin subterfugii belicoase, iar daca aia de la Constanta nu se impotriveau era si candidatul care il inlocuia pe Foleanu, pentru motive tip Stolojan.
Esti un/o perfid/a la fel de lipsit de vertebre ca si conu`(de ce i-a fi zicand toata lumea asa??)
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 22:53
Pt 139:
De unde ştii ce votez eu? Ai şi tu ceva „artificii cognitive”?
Ia-ţi măgarul de pe capul meu şi bate-l în altă parte!
Toţi ştim că Iorguş a fost ani buni membru PSD, nu trebuie să ne „luminezi” tu. Din punctul meu de vedere, odată cu intrarea în caracatiţa PSD, Iorguş s-a descalificat moral.
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 22:55
Pt 141:
Ia de vezi ce am zis mai sus, nu mai presupune tu că ştii ce votez sau ce susţin eu.
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 22:56
Pt. vipera, ca sa lamurim problema: Cu cine votezi? (doar numele)
Comentariu by Provider NET — 13 mai 2016 @ 23:02
Nu am văzut la nici un candidat atât de multe comentarii, predominante sunt ale viperei care il vrea neaparat pe balaurul iorgus,
Comentariu by Anonim — 13 mai 2016 @ 23:03
Comentariul tău de la 132 descrie, aparent, ceva logic şi pragmatic.
Doar că suferă de lipsă de alternative. Cum ai eliminat dintre variante celelalte opţiuni? Cum ai determinat că varianta Maganu-PSD este necesară şi suficientă?
Trebuie să mergem pe varianta PSD pentru că nu ştim să existe alta mai bună?
Dacă mă uit cine a condus PSD-ul, cine îl conduce (un condamnat pentru fraude la alegeri care se ocupă tot de alegeri), dacă mă uit de unde vine, ce a făcut şi ce face PSD-ul în ţară şi la centru, explicaţia sistemului pe care ai dat-o la 132 descrie, de fapt, o caracatiţă mafiotă, nu o „unitate de cuget şi simţiri”.
Valorile sînt cu capul în jos…
Lipsa de reacţie a membrilor PSD, singurii care pot cere revocarea condamnatului Dragnea şi care pot opri ascensiunea plagiatorului şi evazionistului Ponta la a treia poziţie în Stat, nu fac absolut nimic. Tu eşti OK cu asta? Ca profiler, vreau să zic…
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 23:08
Pt. 144
Dacă nu dau socoteală nimănui despre cum votez, ţie nici atît.
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 23:14
Pt 145
Ce spui tu e o tîmpenie. Aş fi postat la Iorguş, nu la alţii, mai ales că, dacă mă uit cum se pupă pe gură Dragnea cu Tăriceanu, se pune de un blat, la toamnă. Văd că a intrat şi Băse în pat cu ăştia, exact cum spuneau zvonurile de acum vreo două săptămîni.
Nu cred că „victimele” DNA-ului stau cu mîinile în sîn! Iar acuma au şi alură intelectuală, cu atîtea cărţi scrise…
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 23:20
Vipera, iar te-ai dus pe alta planeta.
Subiectul este Mangalia. De aici plecam. Si scriam ca daca vrei sa ai realizari, gen sa aduci proiecte ori sa construiesti pentru oras cu finantari externe bugetului local, trebuie sa ai cu cine si inca o data cu cine.
Are Maganu cu cine? Are. Ii dau eu cu cine daca nu are. Ca nu am trecut aiurea prin viata.
De ce Bogdan Maganu? Ca si capacitate de cognitie intrece pe toti candidatii, doar ca a urmat drumul meu din tinerete: a fost si matematician, dar a invatat si scoala strazii. Nu e crescut pe balcon. Experienta asta conteaza in viitor. Plus ca am vazut ce sunt in stare pampalaii.
Comentariu by Ozzy — 13 mai 2016 @ 23:24
Vipera: Nici macar coloana vertebrala, sau cum zic americanii in filme, coaie, nu ai sa recunosti ca votezi cu Iorgus. Esti penibil(a).
Comentariu by Provider NET — 13 mai 2016 @ 23:29
OZZY, „Mangalia” este, de fapt, moneda de şantaj emoţional. Nici un candidat nu va spune că vrea să aducă Mangalia în ruină.
Sînt de acord că trebuie să ai cu cine, altfel degeaba ai… cu ce. Problema e şantajul, nu omul.
Tu spui că Maganu e varianta bună, ca om. Dar, dacă o pui în contextul alternativei de ‘a vota PSD sau a muri de foame’, lucrurile devin absolut imorale. Nu de lipsa pragmatismului e vorba, ci de imoralitate.
Iar programul electoral e din categoria „Votaţi-mă, că văd eu cum le rezolv, am spate”.
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 23:37
Pt 150: nu ştiu ce şi cît îţi imaginezi tu că ştii, dar nu ţine aici. Vezi prea multe filme.
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 23:42
Mai draga Provider Net. Hai ca iar o sa nascociti ceva sa aiuriti babele. Macheta aia cu ANL-uri si masinute luate de la copii cu care va afisati in fata sediului PSD a facut ravagii acum 8 ani. Nu stiam de ce Tusac avea fundul alb. Din cauza unora ca tine. Hai pa!
Comentariu by Spiridus — 13 mai 2016 @ 23:44
Eu cred ca deviezi din discutie. Intelegi un pic, daca iti convine, apoi o iei iar spre alta planeta.
Nu esti cumva Iorgus? Acolo am vazut sclipirea asta pierduta.
Dar pe el nu-l intereseaza Dragnea sau Road Runner.
Aaaah, mah tu esti Liferie… Acolo am mai vazut devierea asta.
Comentariu by Ozzy — 13 mai 2016 @ 23:48
OZZY,
OK, ca să te aduc eu pe planetă, de data asta, cu permisiunea ta, fireşte.
Vrei să spui că doar finalitatea contează? Că, atîta timp cît e bine pentru Mangalia, ar fi recomandat să îl alegem pe Maganu?
Comentariu by Vipera cu elice — 13 mai 2016 @ 23:52
Ozzy, nu ai s-a scoti la capat…vipera cu venin, nu cu elice,are ca obiectiv sa il desfiinteze pe Maganu.ca nu stie una ca nu stie alta, ca e, ca nu e. Face parte clar din categoria fanilor obsesivi. Nimeni si nimic nu il poate convinge ca nu are dreptate.
Nu-ti mi bate capul. Hai cu putina miscare de partid ca sa aiba o alta problema, pe langa ca programul asta i-a destabilizat.
Comentariu by Anonim — 14 mai 2016 @ 0:23
@Vipera:
Atata timp cat e bine pentru Mangalia, finalitatea conteaza pentru Mangalia.
Pentru tine ar putea fi o problema de moralitate ca are cioc, pentru altul ca l-a imbrancit pe unchiu’.
Pentru mine problemele de moralitate sunt la cel care a blocat progresul acestui oras prin masinatiunile idioate pe care le-a facut si l-a pus intr-o situatie juridica care va duce la insolventa daca nu gasim o solutie.
Dintre 7 probleme de moralitate si potenta, candidati la primarie, Bogdan este cel mai putin daunator. De ce? Asa a iesit la un calcul de probabilitati.
Comentariu by Ozzy — 14 mai 2016 @ 0:29
OK, deci rezultatul contează.
Asta e o tautologie, pentru că este perfect valabil pentru oricare dintre candidaţi (mă rog, poate pentru unii, mai mult sau mai puţin)
Este alt fel de a spune că „nu contează pe cine alegem, dacă Mangalia merge bine”.
Dacă fondurile şi aprobările se stabilesc conform cu alianţele de la Bucureşti, atunci, de ce Maganu şi nu Radu Cristian, sau Mihai
Sorin?
Mulţi analişti spun că ALDE va bate palma cu PSD la toamnă. Poate şi cu PMP-ul şi cu PRU. Tăriceanu a bătut deja palma cu Dragnea.
În atari condiţii, ”Schimbarea a inceput!” are o semnificaţie destul de clară, zic eu: putem vota liniştiţi Maganu, Iorguş sau Bîrboră, sau Mihai Sorin, dacă doar rezultatul contează!
…
Nu ai răspuns la nici una din întrebările pe cate ţi le-am pus la 146. Ba, mai mult, dai de înţeles că sînt aiureli, cînd, de fapt, sînt întrebări absolut legitime şi normale. E lipsă de onestitate. Nu apreciez condescendenţa şi faptul că îmi pui cuvinte „în subtext”. Nu ciocul lui Maganu deranjează. Cel puţin, nu pe mine.
Faptul că, în calitate de membru PSD, accepţi să nu comentezi despre faptul că PSD e condus de un condamnat pentru fraude electorale, te descalifică moral, de fapt, deşi, poate, îţi face bine „la partid”.
Vorbeşti de „artificii cognitive”… Ce zici de disonanţă cognitivă?
Comentariu by Vipera cu elice — 14 mai 2016 @ 0:39
Pt 10:
Eu nu fac parte din staff-ul de campanie. Nu mai vehicula numele meu acolo unde nu este implicat.
Dar il sustin pe Bogdan Maganu.
Comentariu by Ozzy — 14 mai 2016 @ 0:46
Saracu ozzy…..e clar nu-si mai revine…e dus rau …are deviatii mari de comportament…pai cum se cheama astia care acum pupa-n cur pe unul …si cand se duce la altul …spune ca a vurut doar sa-l guste…sa-i vada slabiciuea….nea Ozzi tu nu intelegi ca nu-ti aproba nimeni cosmelia aia cu …..
Comentariu by Anonim — 14 mai 2016 @ 0:50
158, Vipera
Sunt facte actuale si supozitii pentru viitor. Le iei si le amesteci ca si cum supozitiile tale des[re viitor ar fi facte, si apoi tragi concluzii.
Analisti erau de parere si ca ariciul trece strada. Dar uite ca nu a vrut.
Zici Dragnea a batut palma cu Tariceanu. Asta ar insemna ca ALDE care nu are candidat, sa urmeze politica nationala si sa sprijine candidatul PSD. Astfel ramane independentul in fundul gol.
Unde zici „putem vota liniştiţi Maganu, Iorguş sau Bîrboră, sau Mihai Sorin” de ce ai introdus si independentul, pentru ca nu il implica in teoria ta cu alianta PSD-UNPR-ALDE. Chiar si in teoria ta nu are logica sa-l votezi. Asta e metoda reducerii la absurd, cand presupui si daca ajungi la o contradictie inseamna ca nu se poate.
Daca nu sunt teorii corecte, de ce sa raspund la ele?
Comentariu by Ozzy — 14 mai 2016 @ 0:59
OZZY,
Cînd ne vorbeşti de ecuaţia Maganu+PSD+Mangalia=success, nu cumva pui în aceeaşi traistă prezentul cu viitorul, ca şi cum succesul ar fi o certitudine?
Chestia cu ariciul pică, pentru că nu analiştii i-au pus la aceeaşi masă, acum cîteva zile, pe Dragnea şi pe Tăriceanu. Dragnea şi Tăriceanu şi-au anunţat intenţiile cu guriţele lor! În presă! A fost doar teatru?
Poate că „independentul” nu e chiar atît de… independent ;)… Pe asta de ce o excluzi? Ai ceva date suplimentare?
Modelul tau de reductio ad absurdum pică dacă Iorguş e blat.
Cum adică, de ce să răspunzi la ele? Tocmai ai răspuns la unele.
Comentariu by Vipera cu elice — 14 mai 2016 @ 1:13
160, esti Liferie. Iti recunosc lipsa de coloana vertebrala.
Cand ma acuzai ca tin cu Radu, ti-am raspuns asa: Am libertatea sa fac partizanat cu oricne. Dar niciodata nu ti-ai pus intrebarea ca as putea fi psd-ist originar si poate vreau ca PSD Mangalia sa-si recupereze partidul inapoi din ghearele unui oportunist.
Pe atunci erai trup si suflet catre PSD, ca acolo era Iorgu. Da, pricep, tu nu tii cu partidele, tii cu omul. Stim amandoi de ce.
Dar ia putin de analizeaza.
Comentariu by Ozzy — 14 mai 2016 @ 1:14
Vipera, te-am bagat destul in seama, din curtoazie de politician. Nu ma pricep, sunt nou.
Dar nici sa continui discutii fara noima nu pot. Iorgus este independent pentru ca asa si-a depus candidatura, alegerile se fac cu el indepedent, daca le apuca.
Ce ar mai fi de discutat despre asta? Aici nu intelegi: daca ti-a venit tie o idee, nu inseamna ca este si corecta. Nupoate fi mai adevarata ca adevarul.
Si da, de obicei eu am date suplimentare mai multe ca altii. Dar pe tine nu te ajuta.
Deci daca Dragnea si Tariceanu au batut palma atat de national, incat nu conteaza pe cine votezi, PSD sau ALDE, ca e tot aia – atunci nu ar insemna independentul nostru in fundul gol?
Comentariu by Ozzy — 14 mai 2016 @ 1:23
A dracu dilema la PSD. Maganu o sa-l voteze pe Iorgus, Ozzi o sa-l voteze pe Radu. E cineva la voi care-l voteaza si pe Maganu sau vreti doar sa ne prostiti pe noi? Pai daca PSD Constanta nu vrea sa castige primaria Mangalia ( ca altfel nu schimba candidatul in ultima zi),daca Maganu nu vrea sa castige – ca asa e ordinul de la Cta ,daca OZZI nu vrea sa castige PSD primaria Mangalia ca va fi consilierul lui Radu, de ce ne puneti pe noi sa-l votam pe Maganu? Este clar pentru toata lumea ca de la Constanta, PSD-ul a vandut Mangalia lui Radu. Ce nu era clar pana acum era daca s-au vandut si PSD-istii de la Mangalia. Se vede treaba ca da. Nu mai piuie niciunul nimic de Radu, ati inceput sa dati in Iorgus. Si il umflati pe Maganu ca sa il ajutati pe Radu. Nici Maganu nu se voteaza pe el tocmai pentru ca e baiat destept.
Comentariu by Anonim — 14 mai 2016 @ 1:25
OZZY,
OK, am înţeles, nu te mai presez.
Oricum, îţi mulţumesc pentru că m-ai băgat în seamă. În fond, şi votul meu contează, nu?
Numai că argumentele tale de politician nu substanţă, deocamdată. Nu conving….
Ca politician, trebuie să poţi înghiţi o broască rîioasă în fiecare zi… O să treci şi peste disonanţa asta cognitivă, mama ei de broască!
E cum am mai spus: politicienii nu fac distincţia dintre „a convinge” şi „a demonstra”.
Comentariu by Vipera cu elice — 14 mai 2016 @ 1:35
Pt 165: LOL! 🙂
Comentariu by Vipera cu elice — 14 mai 2016 @ 1:36
pt 165
Daca tot e pe SF-uri, hai sa o continuam.
Daca maine suna Tariceanu pe Leo (Ii dau eu nr.de tel al Lui Leo lui Tari. Pe al lui Leo nu-l stiu inca, dar il aflu repede.) si ii il roaga un favor personal, cum ca daca ALDE nu are candidat la primarie, sa sprijine pe PSD? Nu se uneste votul anti-Radu sub Maganu? Nu e votul anti-Radu mai mare?
Rezultat: castiga Maganu.
Iorgus zice ca tine la Mangalia, ca el nu vrea decat sa plece Radu, bla-bla.
Pai cel care ajuta la campania lui Radu si tine votul anti-Radu rupt in bucati este Iorgus.
Deci Iorgus cumparat de Radu? (dupa logica ta)
Comentariu by Ozzy — 14 mai 2016 @ 1:59
Doar daca voteaza Tariceanu la Mangalia si lui Maganu ii mai trebuie un vot sa iasa primar. Apropo de SF-uri.
Asta n-ar face decat sa se rupa si mai mult voturile impotriva lui Radu. Daca vrem sa scapam de el trebuie votat ala care poate sa-l bata. Si asta nu e Maganu. Nici cu alde, nici cu pmp,nici cu unpr, nici cu un sobor de preoti. Daca votam cu Maganu, inseamna ca vrem cu Radu.
Comentariu by Anonim — 14 mai 2016 @ 2:07
pt 169
Ce logica e asta?
Tu cand o iei in fata inseamna ca vroiai in spate?
Comentariu by Ozzy — 14 mai 2016 @ 2:29
Eu cred ca principalul subiect ar trebui sa fie orasul. Nici un primar care nu castiga la loteria americana nu va putea face mare lucru pentru oras vre-o doua mandate de aici incolo.
Actiunea principala a acestuia si a consiliului local va fi aceea de a stopa declinul orasului, de a scoate le vedere praduielile din trecut, de a elimina progresiv lipitorile financiare ale Constantei, de a stabiliza oarecum orasul si a-i reda siguranta si farmecul de alta data.
Dorinta celor mai multi dintre noi, după gustul amar lasat de Radu, in prelungirea celui lasat de Tusac dar si de Iorgus mai ales in ultimul mandat, este sa scapam de Radu si echipa sa de migratori. Este clar ca numarul celor care vor merge la vot si nu vor pune stampila pe RC este mult mai mare decat al celor care-l vor vota.
Problema este că nici partidele si nici societatea civila, mult mai activa ca in mandatele trecute dar inca necoagulata, nu au promovat un candidat suficient de credibil pentru a strange votul majoritatii.
Exista pericolul ca disiparea voturilor intre Iorgus si Maganu plus cele pentru ceilalti candidate fara sanse realae sa il lase la putere tot pe RC. Chiar daca nu va mai baga un leu in traista intereselor personale si ale clanului constantean, doar faptul ca va incerca sa-si astupe urmele actualului mandat il va compromite si pe urmatorul. Solutia ar fi cred sa votam cu candidatul cel mai bine cotat dintre cei doi si, pentru a nu-i da prea mult surplus de putere, la consilieri sa votam pe ceilalti.
Comentariu by Marian Vasile — 14 mai 2016 @ 2:43
Incapatanarea lui Iorgus de a candida ajuta la campania lui RC.
Ieri mai scrie si profesorul de genul: Si ca sa arat ca nu-s cumparat de nimeni, candidez ca primar.
Tocmai ca nu se retrage, arata ca sustine pe Radu.
Din voturile anti-Radu PSD e grosul. Toti ar trebui sa se uneasca sub stindardul PSD-ului.
Daca nu ar mai candida Iorgus sa incurce itele, ce ar face voturile anti-Radu?
Comentariu by Ozzy — 14 mai 2016 @ 6:45
Mai vipero , tu, daca sustii ca nu esti platit sa stai lipca pe noi pt a ne convinge sa- l votam pe iorgu( ceia ce nu cred) inseamna ca procedezi precum pisica bupa ce scormone in nisip,intelegi matale pt ca adineauri il scuipai !
Comentariu by Toma — 14 mai 2016 @ 8:31
Ozghiun,
Mi-as dori ca sa te asiguri ca in birourile PSD, peste noapte, nu se arde iarba. Te stiu baiat destept si ma mir ca de data asta nu-ti fileaza materia cenusie. ‘Joaca’ e pierduta. De departe bate Radu. Maganu mimeaza ca asa ii cere fisa postului. Iar Iorgus vrea umilita. Cameleonul nu se trezeste.
Comentariu by Anonim — 14 mai 2016 @ 9:27
Toma,
„cine nu e cu noi e împotriva noastră” e pentru talibani.
„Iorguş are experienţă” se traduce „votaţi Iorguş” numai pentru trepanaţii stelişti pe care îi muşcă şarpele de inimă cînd aud cuvîntul „Dinamo” într-o propoziţie.
Comentariu by Vipera cu elice — 14 mai 2016 @ 9:37
@171: Vedeti, domnule Marian, tocmai pentru acest motiv eu consider ca e necesar ca populatia sa il voteze pe Maganu. El e singurul care nu poate fi animat decat de a dezvolta orasul asta. Radu clar nu asta si-a dorit, chiar daca a sustinut el verzi si uscate in campanie. Cam acelasi lucru il face acum Iorgus. Numai ca Iorgus a avut ocazia 12 ani sa realizeze trei sferturi din programul de acum. Nu a facut-o, ba chiar a avut preocupari care acum il plimba pe la DNA.
Maganu e din Mangalia, e un tip inteligent, nu perfect, dar perfectibil si care poate face niste schimbari.
Garantii nu ne poate da nimeni.
Insa la alegerea dintre Maganu si Iorgus ar trebui sa tinem cont ca Iorgus este cel care s-a amestecat cu PSD-ul, care l-a lansat pe Foleanu, dar nu s-a obosit sa il sprijine cu ceva in scurta campanie a acestuia, iar la final i-a pregatit si debarcarea ca sa ramana el. Deci e innebunit sa castige un alt mandat. Ce ar putea justifica atatea calcule si manevre pentru a deveni din nou primar al Mangaliei? Chiar sa-l calci in picioare pe cel pe care noi toti credeam ca il creste ca sa ii urmeze in cariera politica – Paul Foleanu !
Comentariu by Anonim — 14 mai 2016 @ 10:30
Nu numai pe Foleanu l-a calcat in piciare iorgus, are mai multe victime, dar nimic nu ramane neplatit!
Comentariu by Anna — 14 mai 2016 @ 13:26
Vipera cu elicie,tu ești pro Radu dartine gura închisă ca nu ai observat că ți-a scuipat iorgus singura,
Comentariu by Raducu — 14 mai 2016 @ 14:48
Osana osana, mărite oz…..inteleg din ce spui ca tu ești motivul pentru care iorgus a fost dat afară din partid.cum dracu nu am știut pana acum ca sunt contemporan cu un mare Oz atotputernic ca tine.doua mici pareri dacă pana acum oscilam intre a vota sau nu cu psd ul acum știu sigur ca nu.și ăsta doar datorita ție. A doua.?mă întreb care e contribuția ta atât de valoroasa la viață orașului de ești atât de trâmbițat. Vreun suberek vreo baclava? Nici măcar. Ca atitudine civica nenea ăla tora sau cum îl cheamă e de departe peste tine.și țin sa ți amintesc ca ești un parașutat în psd și dacă în tara ăsta mergeau lucrurile cât de cât normal tu la vechimea ta în psd ar fi trebuit sa lipești afișe, .
Comentariu by Anonim — 14 mai 2016 @ 15:41
Comentarii și iar comentarii, record pe blog pentru un articol. Un dobitoc spunea ieri că eu sunt vipera. Păi la orele când comentați voi eu sforăiam demult. După ce plantezi sute de răsaduri ziua, nu mai stai noaptea să te cerți cu Ozzy.
Nu vreau să mă implic în polemicile voastre, dar nu pot să nu remarc comentariul 132. Într-un alt comentariu am zis că din punct de vedere politic, Ozzy e în clouds. Văd că persistă și consideră normală vânzarea Mangaliei.
Am doar o întrebare pentru el. E adevărat că a fost susținut pe lista PSD Mangalia de către un prieten ziarist la nivel național care a criticat la greu până nu demult conducerea PSD Constanța ?
Comentariu by lucian visa — 14 mai 2016 @ 17:00
Și care infierează la Realitatea TV?
Comentariu by zozo — 14 mai 2016 @ 17:30
Da.
Comentariu by lucian visa — 14 mai 2016 @ 17:31
Ziaristul cu pricina e decupat din caragiale bata-l vina și îl vedea primar pe parașutist. Aveți dreptate DLe visa pacat ca acel ziarist nu a mai trecut pe acasă prin mangalia
Comentariu by Anonim — 14 mai 2016 @ 17:35
Să arate Ozy buletinul, dacă nu i s-a făcut vineri în ultima zi de inscrieri a candidatilor!
Și de ce PSD Mangalia și-au depus lista de consilieri la ora 23:30 cu seful de la Constanța ,Stroe prezent și mincinosul in primarie pentru a securiza lista!
Dacă Ozy are altă dată de eliberare a CI in afară de acea zi , înseamnă ca e un tip ok, dacă nu să se ia de mână cu ciuraru, că tot Răul Cristian scrie pe fruntea lor!
Slugi și atât(ale Constantei)!!!
Comentariu by zozo — 14 mai 2016 @ 17:42
Cu buletinul e adevărat. Cu mincinosu nu știu.
După alegeri, cei doi vor merge cu smerenie la Iorguș și vor spune că Radu i-a forțat să procedeze în acest fel.
Comentariu by lucian visa — 14 mai 2016 @ 17:50
Cel mai corect ar fi să avem o dezbatere în direct cu toţi candidaţii.
Să explice fiecare programul electoral şi să pună întrebări celorlalţi. Din ieşiri solitare la rampă nu se înţelege mare lucru.
Cînd apar pe TV singuri, toţi fac doar două lucruri: se laudă pe ei şi aruncă cu rahat în ceilalţi.
Comentariu by Vipera cu elice — 14 mai 2016 @ 17:57
Cu toți n-ar fi deloc relevant. Ar avea fiecare câte 5 minute și gata. N-ar avea timp să răspundă întrebărilor celorlalți.
Nici o confruntare Iorguș Radu n-ar fi relevantă. Cred că rezultatele administrației sunt relevante. Craterele din asfalt sunt bomboana pe colivă. Radu e aproape istorie pentru Mangalia. Poate pentru DNA va fi prezent.
Mai degrabă o confruntare Iorguș Maganu ar fi interesantă, având în vedere că PSD-ul înseamnă ceva voturi.
Comentariu by lucian visa — 14 mai 2016 @ 18:27
Dacă e doar cinci minute, lui Maganu îi mai rămîn trei ca să vorbească liber după ce prezintă programul, iar lui Mincă îi mai rămîn unul-două, dacă citeşte mai repejor…
Comentariu by Vipera cu elice — 14 mai 2016 @ 18:32
Mincă va folosi timpul să-l facă pe Iorguș infractor, iar Maganu va spune tinerilor să se ferească de droguri, de alcoolul la volan și de a da pumni în campaniile electorale. Le va mai spune și ce bine e pe scena festivalului Callatis, în calitate de artist.
Comentariu by lucian visa — 14 mai 2016 @ 18:35
Nu-i ajung trei minute…
Comentariu by Vipera cu elice — 14 mai 2016 @ 18:38
Poate va cere timp suplimentar. Având în vedere că ar putea fi un subiect cu rating ridicat, probabil că îl va obține.
Comentariu by lucian visa — 14 mai 2016 @ 18:47
Daca afara ploua, inseamna ca am vandut ciresul de pe strada lui vecina? (dupa unele logici de aici)
Ziaristul la care faci referire imi este prieten. Am mai multi prieteni ziaristi din Bucuresti.
Am si prieteni politicieni din Bucuresti. Din partide diferite. De asemeni, politica nu ne rupe prietenia.
Da, mi-am facut buletinul in ziua depunerii candidaturilor. Am scris si pe facebook, nu e un secret, pentru ca mi s-au furat laptopul si actele. In ideea ca poate hotul le-a aruncat si le-a gasit cineva.
Acum sunt vinovat de tradare de tara pentru ca mi-am facut buletin? Aveam nevoie. Nimic paranormal.
Taxa de urgenta se plateste catre Trezorerie si costa 20 lei. Informatie pentru cine are nevoie.
Ce fel de teorie e asta, ca daca mi s-a eliberat CI cand am avut nevoie inseamna ca sunt cu un alt Cutare din alt partid?
Bogdan Maganu primar!
Ce nu e clar?
Comentariu by Ozzy — 15 mai 2016 @ 0:56
ptr 192 Nu e o problema ca un buletin se face la urgenta,ci faptul ca au intervenit ptr tine de la portar pina la nivel de ministru dupa cum te lauzi pe facebook .Intrebarea este de ce atita graba,nu erai sigur ca vei fi numit pe o lista de consilier.Ce promisiuni ai avut si cu ce le-ai spalat creierul si ce rol joci si de partea cui esti
Comentariu by anonim — 15 mai 2016 @ 7:38
Pt.192
Întrebarea mea era nu ce prieteni ai, ci dacă e adevărat că ai fost susținut pe lista PSD Mangalia de către un prieten ziarist la nivel național care a criticat la greu până nu demult conducerea PSD Constanța ? Dacă da, în ce condiții ?
Comentariu by lucian visa — 15 mai 2016 @ 11:12
Internetul este locul in care impostorii, arogantii si dictatorii se aduna ca sa moara incet, sub ochii unui public din ce in ce mai greu de prostit.
Comentariu by generatia Y — 15 mai 2016 @ 13:47
Pt 194
Acel ziarist m-a susținut mai întâi candidat la primar ca independent. Dar nu a fost singurul care m-a susținut sau mi-a propus.
Inclusiv Iorgus Zanfir mi-a propus mai întâi independent, apoi ca si candidat susținut de PSD-UNPR-ALDE.
Asta e Iorgus.
Mi l-a vândut pe Foleanu in 5 minute. Când am intrebat ce face cu Paul, fara sa clipească din ochi s-a lepădat de el si m-a asigurat ca îmi fac echipa pe care o vreau.
Discuție în doi. Eu nu am nicio jena sa o divulg. Ia întrebați-l, va avea aprecierea mea daca este un adept al adevărului.
Daca tot o transformam in can-can.
Comentariu by Ozzy — 15 mai 2016 @ 19:03
Hai ca minciuna asta este prea gogonata! Du-te !
Comentariu by Anonim — 15 mai 2016 @ 19:58
197 nu e minciuna!
Comentariu by Anonim — 16 mai 2016 @ 10:10