Au stat şi au lipit afişe sau au alergat în diverse campanii, au investit timp şi bani pentru a duce mesajul liberalilor către cât mai mulţi constănţeni, iar acum s-au trezit că nu mai au nici măcar o funcţie în Comitetul Local Executiv al PNL Constanţa. Alţii au venit cu speranţe şi s-au înscris în formaţiunea politică crezând că PNL este un partid serios în care echipele se schimbă din patru în patru ani şi nu o dată pe an, după bunul plac al unor oameni veniţi din afara partidului şi paraşutaţi direct în funcţii de conducere. Cam asta este situaţia actuală în PNL Constanţa, organizaţie locală a cărei conducere a fost preluată, luna trecută, de Vergil Chiţac.
La numai un an de la formarea Co-mitetului Local Executiv al PNL Constanţa, o parte a vechilor liberali a fost mătrăşită din funcţii, fără nicio explicaţie.
Sâmbătă, liberalii din cadrul Comitetului Judeţean Executiv Constanţa au validat, în cadrul unei şedinţe, Comitetul Local Executiv al PNL Constanţa. Din această structură condusă de Vergil Chiţac fac parte: Romeo Rezeanu şi Robert Boroianu – vicepreşedinţi, Romeo Murea – secretar general, membrii: Adrian Manole, Mihaela Andrei, Dudu Nicolae, Florin Gavrilă, Ioan Solomon, Oana Maria Florea, George Niculescu, Nicolae Ionescu, Adriana Câmpeanu, Costela Dragu, Adriana Mărdărescu, Stelian Bucovală, Bogdan Baraţă, Dănuţ Zepa Antonoaea, Costin Avătavului, Marius Enescu, Adriana Arghirescu, Geanina Topolov, Nicoleta Barbarino, Radu Bogdan Matei, Bogdan Bola, Daniela Oancea şi Cristina Văsii. Ca supleanţi au fost desemnaţi Ana Maria Funda, Daniel Gheorghe, Ştefan Ianţoc, Ion Stănică, Dana Scodreanu, Stere Babu şi Nicolae Zarzare. Pe lângă aceştia, din echipă mai fac parte membrii din societatea civilă precum Ana Rodica Stăiculescu, Nadja Iancu, Adelina Toncean, Remus Munteanu, Teodor Popa, Stere Hira, Cătălin Anghel, Andrian Mihei şi Marius Prăzaru.
Aşadar, au dispărut din schemă liberalii George Măndilă, Iustin Fabian Roman, Sorina Tuşa, Nicolae Ploscaru, Ileana Tudor, Elena Ivănescu, Ana Marcu, Marian Cristian Andrei, Lavinia Stan, Lucian Lungoci, Raluca Trandafir, Betty Fripis şi Leonard Croitoru.
De remarcat că noul lider, în speţă, Vergil Chiţac i-a tăiat de pe listă pe toţi cei care reuşiseră să ajungă în Consiliul Local Municipal, respectiv, Roman, Tuşa, Trandafir, dar a fost păstrat din garda veche, Radu Bogdan Matei. În plus, Chiţac a ales să fie secondat de necunoscutul Romeo Rezeanu, cel care deja a stârnit mai multe nemulţumiri prin partid deoarece, potrivit surselor noastre, se recomandă ca fiind consilierul personal al lui Chiţac. Mai mult, din ceea ce se vede în mediul online, acesta s-a transformat şi în purtător de cuvânt al candidatului la Primăria Constanţa, intrând de mai multe ori în diverse divergenţe cu fel şi fel de persoane, divergenţe care nu-i sunt favo-rabile celui ce vrea să preia conducerea Primăriei Constanţa.
În altă ordine de idei, Chiţac ar trebui să ţină cont că, un personaj care se gudură pe lângă toţi cei care ajung la comanda unui partid sau care îşi bârfeşte colegii în mediul online şi nu numai, nu inspiră încredere.
Carmen Mocanu, Cuget Liber 28.03.2016
Se lucrează exact pe modelul Mangalia. E frumoasă politica.
Organizaţia Constanţa era condusă până nu de mult de Robert Boroianu, adică cel cu Gepeto. Vor mai rămâne magazinele în pieţele Mangaliei ?
Comentariu by lucian visa — 28 martie 2016 @ 8:16
curat murdar
Comentariu by Anna — 28 martie 2016 @ 9:38
Aceste personaje care se ascund sub titulaturile , usl , psd , pnl
sunt singurii din istoria Romaniei care nu au prins niciodata nici un hot si au promovat hotia la nivel de stat ! http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-locale-2016/cum-sa-furi-alegerile-cu-legea-in-mana-o-reteta-usl-1412497
Comentariu by I.S — 28 martie 2016 @ 10:33
Struto-camila uslamista a patruns si la noi in oras ! Soldatii credinciosi ai partidului unic,au penetrat cele doua curente normale,logice care se formasera in oras! E valabil pentru toata tara ! Si Iorgus si Radu au bulversat opiniile politice,formate greu in 26 de ani !
Comentariu by I.S — 28 martie 2016 @ 11:03
Daca ar fi fost lasata macar o portita pentru accederea prin vot democratic a unor independenti reali nesantajabili de catre struto-camila partid mafiotic…n-ar fi semanat a dictatura !
Comentariu by I.S — 28 martie 2016 @ 11:08
Sa-l intrebam pe Cornaci spagarul sef daca mai lasam Gepeto in piete sau pe Ciorex onanistul pe care nu-l vede nimeni. UITE ASA PLEACA CU SACOSA DIN PIATA FARA SA PLATEASCA.TU-VA IN MUFA DE HOTI
Comentariu by 31 — 28 martie 2016 @ 14:34
MUTATII ROMII DE LA BARACI ,NU-I MAI FOLOSITI LA VOT ,CURATATI ZONA AIA INFECTA DACA VA PASA DE OAMENI,SA VA MANANCE CANCERUL PE CEI DIN ADMINISTRATIE CA NU FACETI NIMIC PENTRU CETATENI
Comentariu by soleil — 28 martie 2016 @ 20:47