Nu a început campania electorală pentru alegerile locale din iunie, dar primarii par suspect de darnici în ultima perioadă. Iar această generozitate se manifestă asemenea unui virus contagios, care a început să se răspândească abia de la sfârșitul anului trecut și, în 2016, a prins rădăcini rapid în rândul liderilor de administrație locală ce intenționează să se înscrie în cursa pentru alegerile din iunie. Tot mai mulți primari se laudă cu proiecte și măsuri sociale care nu reprezintă nicidecum vreo inovație în administrația locală. De exemplu, cel puțin trei edili de orașe din județul Constanța au anunțat că alocă, în concesiune, locuri de casă pentru tineri, în baza Legii nr. 15 din 2003. Este vorba despre viceprimarul cu atribuții de primar din Techirghiol, Iulian Soceanu, primarul interimar din Năvodari, Florin Chelaru, și primarul din Mangalia, Cristian Radu. Sincronizarea dintre cei trei ar fi culmea coincidenței dacă nu ne-am afla în an electoral.
DĂRNICIE La Techirghiol, viceprimarul cu atribuții de primar Iulian Soceanu a anunțat că intenționează chiar să înființeze un cartier al tineretului, motiv pentru care va aloca nu mai puțin de 180 de locuri de casă. Interesant este că, dacă ne luăm după unii locuitori, proiectul cu pricina datează încă din 2010 și nu a fost pus în practică nici până acum. Și în Năvodari se dau 216 loturi pentru construcția de locuințe. Doar că, nici în acest caz, lucrurile nu par în regulă. Mai mulți cetățeni s-au plâns că loturile se află chiar într-o zonă inundabilă. La Mangalia, se vor aloca 319 locuri de casă și, chiar dacă nu este pentru prima dată în ultimii patru ani când se acordă această facilitate, mulți au considerat că scopul acțiunii este de a atrage votanți.
DACĂ NU AM, CUMPĂR! Mai interesant este că virusul generozității i-a lovit și pe edilii din localitățile unde nu există terenuri de dat. Este cazul comunelor Castelu și Tuzla, unde viceprimarii cu atribuții de primar se dau peste cap să facă rost de terenuri pentru a le lotiza și a le acorda tinerilor. În comuna Tuzla, primarul interimar Taner Reșit și-a anunțat intenția să cumpere terenuri de la persoanele fizice. Totodată, primarul interimar din Castelu, Antoneta Prodan, a făcut demersuri pentru achiziționarea a cinci hectare de teren din zona fostei Ferme 11 din localitate. De ce i-a apucat pe toți generozitatea exact acum, din moment ce au avut la dispoziție patru ani să se ocupe de acest lucru? Cu siguranță că răspunsul stă în dorința de a obține cât mai multe voturi la locale. Nu de alta, dar valoarea unui loc de casă este inestimabil mai mare decât un pix, o găleată, un ceas de perete sau o pelerină de ploaie cu însemnele unui partid politic.
Adelina Iancu, Telegraf 21.03.2016
http://observator.ro/alegeri-constanta-2016-alde-propune-o-femeie-pentru-primaria-limanu-369347.html
Comentariu by nabuco — 23 martie 2016 @ 11:16
Comunicatul figurantului de mai jos: „Precizez faptul că această iniţiativă este iluzorie, deoarece la Primăria Mangalia sunt înregistrate 80 de cereri de revendicări, în baza Legii 10/2001, nerezolvate nici până în prezent. Mai mult, Legea 10/2001 nu permite încheierea unor contracte de închiriere, concesiune şi nici atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de casă potrivit Legii 15/2003 până când nu sunt soluţionate toate dosarele de retrocedare.
PSD Mangalia susţine acordarea în folosinţă gratuită a loturilor de casă destinate tinerilor. Imediat după alegerile locale, vom finaliza, în termen de 30 de zile, toate dosarele de revendicare. Ulterior, vom da curs tuturor solicitărilor tinerilor…” Asa ca fata de astia care n-au rezolvat in 4 ani…oferta psd-ului din MANGALEA :in 30 de zile-e mai gogonata ! Pai nu ?
Comentariu by I.S — 23 martie 2016 @ 11:38
„…Odată cu punerea în posesie, Primăria va demara procedurile pentru implementarea unui proiect european prin care se vor trage utilităţi în zonă, până la finalul perioadei legale în care se pot construi casele”, a mai spus primarul Radu Cristian. ”
Muahahahahahahahahahahaaaa !!!!!!!!
Dupa ce a facut praf si pulbere 3 proiecte europene mai are tupeul sa zica asta !!!!????
Muahahahahahahahahahahaaaa !!!!!!!!
🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
Comentariu by Big Brother — 23 martie 2016 @ 11:43
Câtă pala-vrajeala e in oratoriile din presa si pe la tv cu promisiuni precum”blana ursului din padure”,ca trebuie sa fii tâmpit sa crezi in baliverne,când realitatea e aici lângă noi,nu trebuie s-o cauti sau s-o descoperi,te trage de mânecă s-o privești.
Comentariu by D'ale lui Mitica — 23 martie 2016 @ 12:27
pentru intocmirea dosarului de teren se cer tot felul de acte,pina si extras de pe contul bancar,al persoanei .Poate doreste primarul sa stie ca nu avem soacre bogate.Este praf in oichi pentru prosti
Comentariu by anonim — 23 martie 2016 @ 12:33
Pentru a doua oara,pe acelasi subiect.nimeni nu vrea sa „desfaca” cauza…nu efectul ! Cu efectul,care blocheaza campania electorala,se minte „in deplin acord” si de catre puterea actual majoritara si de catre opozitia,vremelnic in „opozitie” ! Exemplu local il puteti extinde in toata tara ! Neocomunismul a pornit „stramb” in „constructia” capitalismului si a economiei de piata si vreme de 26 de ani,nu a gasit o solutie echitabila in problema retrocedarii proprietatilor! Cu totii spera ca diriguitorii din U E sa mai inchida ochii la incalcarea acestui drept fundamental ! Au lalait-o pana au ajuns sa se interpuna mafiotii,neamurile lor,care prin noii acoliti intru hotie(avocati si judecatori corupti!)au facilitat aparitia „castigatorilor de drepturi litigioase” ! Ca si in MANGALEA,unde nu mai sunt terenuri cu care sa se „negocieze”,eventual,vechile retrocedari ! Si colac peste pupaza vin si castigatori de drepturi litigioase care…obtin parcuri pe malul marii,iar asta mai mic si mai destept ii mai ramane de facut parc electoral vecin cu cimitirul…adica la „marne”! Cand o sa se cunoasca cele 80 de solicitari ramase nesolutionate,s-ar putea sa se inteleaga si cine e de vina ! In niciun caz sa nu se creada ca primarii au fost in opozitie cu consilierii locali in aceasta problema ! Consens total…pana cand se dau drumul cainilor electorali si aici cei mai rai pot fi chiar …juristii si avocatii ! (Da’ nu va faceti sperante,ca dau ei la pace !) Un ezemplu haios,din ultimile retrocedari,care au „rasuflat” involuntar si catre noi a fost in sedinta de CL cand „apropriatul” lui Radu-consilierul Minca,in urma unui populism pierdut din frau si in necunostinta de cauza,a dat peste mana executivului care se pare ca gasise o solutie „negociata” pe din dos ,astfel incat sa rezolve doua din cele 80 de solicitari:casele lui Dan(deasupra sticlariei din centru)blocata la randul ei de un alt litigiu cu o fosta locatara din acel bloc=mama unei cantarete de muzica usoara-pe de care Minca zicea ca n-a auzit.Iata de ce tinerii nu mai pot obtine loturi pentru case,iata de ce s-a ajuns la angajarea unor avocati platiti scump,in cota parte din valoarea terenurilor care eventual vor fi recuperate !
Comentariu by I.S — 23 martie 2016 @ 14:30
http://media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/proprietari-cadaster-act-proprietate-23832.html
Comentariu by nabuco — 23 martie 2016 @ 15:52
Pai normal ca trebuie extras sa vada omul ca iti faci casa din banii tai , nu din ce vei fura din Dobrogea 1…
Comentariu by Bula — 23 martie 2016 @ 18:09
Interviu la RTL Olanda:
https://youtu.be/pWBxyA7wXkk
Comentariu by Romulus — 23 martie 2016 @ 20:28
Ciuraru vine cu un proiect de educatie juridică pentru tineri.
https://bazel09.wordpress.com/2016/03/22/educatie-juridica-la-mangalia/
Comentariu by Anonim — 23 martie 2016 @ 21:40
@10 Da e binevenita educatia juridica pentru tineri…insa momentul(cu filmuletul-care doar ce s-a postat aci!) in care Ciuraru e „baza” partidului(la propriu,pen’ca tine seful partidului pe umeri,sef care altfel nu ne-ar fi vazut pe noi,tugulanii din Mangalia,fiind zidul mai mare pentru ca e masurat cu centimetrii lui Mazare !) si contextul articolului de fata unde,tinerii in necunostinta de cauza juridica,trebuie sa puna botul la promisiune…ignorand legea cu retrocedarile ! Ce frumos l-ai fi pus d-ta la punct d-le Vali pe Foleanu cu promisiunea lui de „30 zile”…daca musca asta juridica nu era si pe capul noului sef al d-tale ! Da’ nu,pen’ca ne-ai parasit si in loc sa-ti duci crucea pe aici te-ai mutat politic pe contul de facebook al lui Foleanu,unde credeai ca o sa combati mai „eficient” ! Si iata ce-ai patit,taman acu de florii si putin inainte de pasti-care la d-ta e duminica !Nici acolo nu combati cum trebuie,adaptand momentul si contextul,pen’ca la discutia despre zid si amintirile mangaliotilor, ai postat poza cu ei la coada la butelii,de pe vremuri ! Noroc cu Radu ca ne-a bagat gazu…cu anasana si a marit gradul de risc de accidente in oras nu numai datorita gazului…ci si datorita santurilor didtribuite cu „darnicie” peste tot ! Acu-chiar daca semneaza un anonim acolo,tot rau e, pen’ca ai un consilier de”imagine”care iti face mai mult rau,gasind de cuviinta sa-ti faca propaganda taman acu,cand cu filmuletu’! A sta e ! Inteleg ca prelegerea d-lui Danilet era programata deja.Si pentru ca am intrat acolo,apreciez ideea cu acest martisor si pentru ca tot am vazut acolo si numele inspectorului adj. de la inspectoratul judetean pentru invatamant(Sorin Mihai),poate ne comentati putin motivatia guvernamentala la desfiintarea inspectoratelor judetene,cam pe din dos-„juridic”- cum ca ar fi „ramasite comuniste” !Nu ca ar avea legatura cu educatia copiilor si tinerilor in spiritul noilor legi democratice ! http://www.cotidianul.ro/reforma-pe-sest-si-noul-bir-in-copii-278168/
Comentariu by I.S — 23 martie 2016 @ 22:54
Ciorex ( prietenii stiu de ce /cine e) isi ridica si el o casuta prin Dobrogea (Augustin Buzura). Am fii curiosi sa aflam cum a primit terenul si cu ce bani isi edifica constructia! Ca din cata spaga incaseaza….nu are sanse sa o termine in acest mandat. Ii sugeram sa mai faca niste lucrari de reconstructie/amenajare/modernizare pe la cantonul silvic sau la alte cladiri ce apartin ADPP-ului ca sa mai faca rost de niste materiale. Nu de alta, dar s-a chinuit Cornaci , tovarasul lui de manevre , sa ii faca iluminat pe strada si acusi vine lumina si o sa se vada casa melteanului nefinalizata!!!
PS. Daca Cornaci avea bani disponibili pentru lucrari electrice ar fi putut sa electrifice toata zona nu sa faca doar iluminatul … dar daca nu a iesit spaguta ….
Comentariu by anonim — 24 martie 2016 @ 4:57
Bai nea IS…..iar ai teas pe nas..? Iar le sti pe toate …..toti sunt prosti si hoti….numai tu esti destept si cinstit….
Comentariu by Cori — 24 martie 2016 @ 8:19