Atât de mare s-a făcut grădina Facebook încât nimeni nu mai știe de unde apar mistere pe care numai Scooby-Doo și prietenii lui le pot rezolva. O asemenea apariție inexplicabilă a creat mare vâlvă în rândul locuitorilor din Mangalia. Este vorba despre un zid despre care oamenii spun că are peste 1,70 m, mărginind înspre mare celebra Alee a Teilor, adică vechea faleză a orașului, aflată în plin proces de reabilitare. În momentul de față, zidul cu pricina nu le mai permite locuitorilor să admire marea, pentru că întreaga construcție blochează priveliștea.
„ZIDUL DISCORDIEI”
Ca toți cetățenii care debordează de spirit civic, cei din Mangalia au postat poze și comentarii pe Facebook, căutând, mai în glumă, mai în serios, explicații prin care să justifice misterioasa apariție. Unii au spus că adevăratul scop al zidului este de a apăra orașul de refugiații sirieni sau de o invazie a rușilor, iar alții s-au gândit că, de fapt, construcția va reduce efectele unui tsunami. Nu a fost exclusă nici posibilitatea unei răfuieli politice între actualul primar și unul dintre predecesorii săi, rolul zidului fiind de a obtura priveliștea spre mare de la hotelul deținut de fostul primar. Puțini au căutat, însă, adevărata explicație pentru construcția zidului.
EXISTĂ O EXPLICAȚIE
Potrivit managerului de proiect care se ocupă de reabilitarea Aleii Teilor, Ciprian Popa, zidul misterios nu este vreo lucrare extraterestră, ci un parapet de siguranță, care va avea o înălțime mult mai mică după finalizarea lucrărilor. „Am construit parapetul pe un tronson pentru a vedea dacă se înscrie în regulile arhitecturale ale zonei și dacă are structura potrivită. E un fel de probă. Zidul nu va rămâne așa. Urmează să ridicăm nivelul aleii cu 10 cm de nisip, 30 cm de piatră, 10 cm de beton, 3 cm de șapă umedă și 10 cm de granit. La final, zidul va avea doar 80 cm în înălțime, cam cât are o băncuță. Parapetul are și rol de protecție, dat fiind faptul că legislația europeană ne obligă să luăm măsuri în acest sens”, a explicat Popa. La rândul său, primarul Cristian Radu consideră că isteria de pe Facebook a fost întreținută de adversarii săi politici. „Mă bucur că acest proiect, care a fost blocat de aleșii social democrați și pe care mi l-am asumat personal, a stârnit atâtea reacții. Înseamnă că interesul este mare”, a afirmat Radu. În aceste condiții, este de așteptat ca, până la alegeri, să tot întâlnim asemenea mistere.
Adelina Iancu, Telegraf 21.03.2016
Merită urmărit http://a1.ro/video/antena-3/esential/edilul-din-mangalia-nu-vede-zidul-id472225.html
Atitudine de vătaf.
Comentariu by lucian visa — 21 martie 2016 @ 16:46
Popa Ciprian pretindea ca si-a dat demisia. Probabil nu se putea ridica zidul fara el si, la schimb, cadea primaria!
Comentariu by Anonim — 21 martie 2016 @ 16:59
Zidul cu tot cu partea de fundatie decopertata are cam 1,7 m. Ca sa ramana doar 80 de cm in final trebuie ridicat nivelul aleii cu mai mult de 63 cm. Probabil ca vor pune mai intai un strat de pamant de vre-o 25 de cm.
Totusi e vorba de o alee pietonala deci mi se pare exagerat de mult si de costisitor un asemenea sandwich care s-ar justifica doar daca va plimba Manea elefantii in campanie pe acea alee. Se uita probabil ca lucrarea planificata initial cu costuri mari din fonduri europene se face acum din bugetul orasului.
Justificarea ca parapetul are si rol de protectie conform legislatiei europene ar trebui sustinuta cu documente. Dincolo de zid e o portiune dreapta de circa 1 m si urmeaza o panta, inclinta ce-i drept dar nu o prapastie. Un gardut viu la circa 1-2 m de acel zid era suficient pentru protectie.
Interesant este ca desi se lucreaza dupa un proiect stabilit si avizat de mai bine de un an, din declaratia managerului de proiect, zidul este un experiment. „ Am construit parapetul pe un tronson pentru a vedea dacă se înscrie în regulile arhitecturale ale zonei și dacă are structura potrivită. E un fel de probă”
Isteria pe care o vede primarul este de fapt o reactie a cetatenilor orasului care vad acum la final de mandat un alt primar care-si bate joc de ei si de oras.
Comentariu by Marian Vasile — 21 martie 2016 @ 17:08
Radu a dat în bâlbâială la Antena 1. Nu a știut să explice, el nu are date tehnice, a mințit că banii sunt europeni, nu ai noștri, ce mai, e praf!
Comentariu by Anonim — 21 martie 2016 @ 17:26
S-ar putea să fie o emisiune foarte interesantă la Jocuri de putere la Realitatea TV ora 21.
Comentariu by lucian visa — 21 martie 2016 @ 17:38
Si să presupunem că nivelul aleii se va ridica „doar” cu 63 de cm… ce se va întâmpla cu arborii?! O să mergem târâş pe sub coroana lor? Sau se „toaletează” şi aceşti „pe bani europeni” în sensul că rămâne doar tulpina de ei?
Minciunică, sictir bre că nu suntem născuţi toţi după ultima ploaie, odată cu matale!
Comentariu by Nightmare — 21 martie 2016 @ 18:00
Deci cind se termina lucrarea si zidul nu se incadreaza in ansamblu il darima si face altul!!!Ce sa intimpla cu nivelul terenului dinspre hoteluri,il inalta si pe acesata co 63cm.sau face si pe partea aia un zid??
Comentariu by doru — 21 martie 2016 @ 18:08
Doamne ce cretin… Au tabarat Spielberg si Lucas pe el si i-au trucat pozele si filmarile. Hollywoodul s-a mutat la mangalia. Urmatorul episod din Razboiul stelelor se filmeaza aici ca avem deja trucajele. Se va numi Baricada Imperiului. Rad de mor.. doamne ce cretin..
Comentariu by Anonim — 21 martie 2016 @ 18:16
Cică „zidul va avea doar 80 cm în înălțime, cam cât are o băncuță”
Băi Cipriane, tu unde ai şezutul? La cot? Cum poţi să pui în aceeaşi propoziţie „băncuţă” şi „80cm”?
Centimetri tăi sînt mai mici?? Îi spui nevestei că „are 25 cm”, doar că centimetri sînt mai mici?
Comentariu by Vipera cu elice — 21 martie 2016 @ 19:03
Pentru ca el e pitic si nu vedea marea nici de vechiul gard de 50 cm a vrut sa ne pedepseasca pe toti sa n-o mai vedem nici noi.
Comentariu by Anonim — 21 martie 2016 @ 19:07
Iar dom’ primar sare şi el cu nişte „esplicaţii”: „Mă bucur că acest proiect, care a fost blocat de aleșii social democrați și pe care mi l-am asumat personal, a stârnit atâtea reacții. Înseamnă că interesul este mare”, a afirmat Radu. În aceste condiții, este de așteptat ca, până la alegeri, să tot întâlnim asemenea mistere”
Asta/b înseamnă să ai un retardat pe post de arhitect-şef!
Comentariu by Vipera cu elice — 21 martie 2016 @ 19:07
si l-a asumat si asta l-a facut sa piarda deja alegerile.nu poti sa mai stai in turnul de fildes in timp ce mangalia fierbe impotriva ta.geoana l-a avut pe vantu,tusac iarna cu frig,radu zidul chinezesc.toti au pierdut pe mana lor.
Comentariu by anonim — 21 martie 2016 @ 19:10
Pentru 12 Adevăr grăiești. Navetiști, bagajele la ușă.
Comentariu by Anonim — 21 martie 2016 @ 19:24
Diseară, pe Realitatea, de la 22.30, despre problemele primăriei din Mangalia. Unele mari. În milioane de euro.
Comentariu by Anonim — 21 martie 2016 @ 19:32
Pt.6
Nivelul aleei se va ridica cu 90 cm.nu cu 63 pentru ca daca spuneti ca zidul are 1,7 m si trebuie sa ramana 80 cm este clar ca aleea trebuie inaltata cu 90 cm.
Consilierii care i-au blocat proiectele pe buna dreptate au luat in consideratie urmatoarele:
-nu mai este finantat de UE si contributia municipalitatii nu mai este2% ci 90%
-Valoarea declarata in proiectul UE este de 17 milioane lei iar acu se poate face cu 5 milioane lei (restul de 12 mil. unde se ducea-in buzunarele primarului);
-nu a stiut sa colaboreze cu consiliu si i-a jignit,amenintat iar apoi le cerea acordul,asta este lipsa de bun simt;
S-a ajuns aici din cauza slabei pregatiri a primarului si oamenilor din primarie.Vezi Popa C,Calin George director achizitii si proiecte europene,arhitect sef Enache Paul (a luat 3,5 la examenul de concurs pentru ocuparea functiei)si care a fost pus pe postul de arhitect pe post de sageata,sa semneze ce vrea Radu si Boita.
Comentariu by Anonim — 21 martie 2016 @ 19:54
Ascultati inregistrarea de la Antena1, cand minte cu nerusinare ca zidul e facut cu bani europeni. Noroc ca moderatoare nu stia. Mincinos si hot. Sper sa ajunga la puscarie si el si gasca de la Constanta. Sa nu mai iasa primar nu e destul.
Comentariu by Provider NET — 21 martie 2016 @ 20:04
Ciprian Popa: „Am construit parapetul pe un tronson pentru a vedea dacă se înscrie în regulile arhitecturale ale zonei și dacă are structura potrivită. E un fel de probă. Zidul nu va rămâne așa.”
„Probele astea” se fac, cumva, pe banii tăi, Cipriane?
Doar „meşterul” Manole construia, dărîma şi iar construia. A mai fost unul, care tot dărîma ce nu-i plăcea, da’ ni l-am împuşcat acum mulţi ani, prin decembrie…
Cam cît de proşti ne crezi tu, măi Cipriane?
Comentariu by Vipera cu elice — 21 martie 2016 @ 20:27
Eu vreau sa vad o demitere respectiv Popa Ciprian sa vad si eu ca avem primar.
Comentariu by Anonim — 21 martie 2016 @ 20:33
@15
Păi detaliile sunt cam de prisos. Luăm de bune cele declarate de managerul de proiect:
”Potrivit managerului de proiect […]. Urmează să ridicăm nivelul aleii cu 10 cm de nisip, 30 cm de piatră, 10 cm de beton, 3 cm de șapă umedă și 10 cm de granit.[…]”
…ceea ce, după extragerea radicalului și aplicarea binomului lu’ Newton, rezultă „fics” 63. Restu-i fandoseală la matale! 😉
Și că tot o dă înainte cu „cerințele europene de securitate” și că ne tot cramponăm de înălțimea zidului da’ nu vedem grosimea…securitate la ce?!
Împotriva unui val mareic sau a unui desant amfibiu?! …că unui om nu-i trebuie 40 – 50 cm grosimea zidului de beton decât dacă vrea să se dea huța cu un tanc.
Comentariu by Nightmare — 21 martie 2016 @ 20:46
Nu e Popa manager de proiect
Comentariu by Anonim — 21 martie 2016 @ 20:50
O fi vreunul din opozitie …
Comentariu by Mary — 21 martie 2016 @ 21:36
O să ridice șoseaua până la nivelul etajului 1 al hotelurilor din apropiere.
Comentariu by lucian visa — 22 martie 2016 @ 8:08
http://www.libertatea.ro/ultima-ora/grupul-umoristic-distractis-se-implica-in-criza-refugiatilor-1319890
Comentariu by nabuco — 24 martie 2016 @ 13:28