Politica locală în Mangalia

24 februarie 2016

Lucian Nichita și Dumitru Filip, propuși de PNL să-i înlocuiască în Consiliu pe răzvrătiții Leo Tănase și Cristian Drăgan

Filed under: PNL — lucian visa @ 17:07

Ieri, după-amiază, în cadrul ședinței Biroului Permanent Local al PNL Mangalia, președintele formațiunii, edilul Cristian Radu a nominalizat înlocuitorii aleșilor Leo Tănase și Cristian Drăgan care și-au exprimat intenția de a renunța la statutul de membri. Este vorba despre Dumitru Filip, recent pensionat, după ce în ultimii ani a ocupat funcția de Director al Direcției de Turism din cadrul Primăriei Mangalia și despre Lucian Nichita, angajat al Șantierului Naval DMHI.

Situația nu este prea clară, în condițiile în care, până acum, doar consilierul Cristian Drăgan și-a dat demisia din partid, în timp ce Leo Tănase a părăsit barca liberală doar la nivel declarativ, întrucât la ședința de îndată de ieri nu doar că a participat, dar a și votat echilibrarea bugetului local.

Informația privind desemnarea celor doi înlocuitori ne-a parvenit pe surse, întrucât PNL Mangalia nu crede în materiale de presă, cu toate că, slavă Domnului, nu duce lipsă de specialiști în (non) comunicare.

editiadesud.ro 24.02.2016

6 Comments

  1. Nu ştiu dacă mai contează claritatea situaţiei, pentru că oricum nu vor fi validaţi de CL.

    La PNL e ca primărie, toate informaţiile sunt disponibile. Doar pe surse.

    Comentariu by lucian visa — 24 februarie 2016 @ 17:12

  2. Filip poate fi consilier ? Sau , poate da , cine mai poate sti ? La ei se poate orice si vor avea si o explicatie legala .

    Comentariu by doctorand — 24 februarie 2016 @ 19:08

  3. Nu mai angajatul primărie, e pensionar.

    Comentariu by lucian visa — 24 februarie 2016 @ 19:15

  4. Le urez succes viitorilor consilieri PNL . Sper sa fie validati cu toate ca nu merita nici unul dintre ei . Cind esti sluga atunci esti bun pentru RC.

    Comentariu by Leo Tanase — 24 februarie 2016 @ 22:48

  5. Nichita are diploma in fapte si vorbe inteligente. E praf! Filip e prea in varta ca sa imi permit eu sa il judec. Ar trebui totusi, daca are copii, sa-i spuna ei ca este penibil.

    Comentariu by Anonim — 24 februarie 2016 @ 23:04

  6. Nichita este cel mai penibil membru PNL. Urla peste tot, face pe inteligentul desi el este un semidoct, linge dosul primarului pentru o pozitie de membru CA, pentru ceva contracte…a avut contract prin interpusi la amenajarea pietei Saturn, se zvoneste ca ar avea contract de intretinere port turistic si ceva legat de curatenie in primarie! Deci…are ceva motive sa fie catelusul de paza al primarului pe facebook!

    Comentariu by Mangalianul — 29 februarie 2016 @ 11:30

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress