Politica locală în Mangalia

30 decembrie 2015

Viceprimarul după „prafuri/fumuri”

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 10:20

Cât timp interesele nu i-au fost afectate/atinse și au funcționat la capacitate maximă, de altfel după dorință, viceprimarul nu a avut nicio atitudine obstrucționistă ori vreun cuvânt împotriva primarului. Cum se apropie alegerile, iar sorții nu-l plasează pe listă în zona liberală, începe să-și aducă aminte că vrea să conteze și-n legislatura 2016-2020 și alege să facă pocăință la porțile ”iadului” roșu, locul de unde dezertase în octombrie 2014.

Așa se face că, subit, începe să vadă gestionare și risipă catastrofală de resursă financiară la un proiect european, fără să simtă vreo vină ori să aibă vreo remușcare că domnia sa a ocupat scaunul de la cabinetul 2 din primărie, dar și pentru faptul că la un moment dat a ridicat mână validând proiectul X ca fiind unul bun și necesar pentru localitate, și DEZVĂLUIE(sic!) cât au costat trei chioșcuri făcute cu bani europeni!

Nimic mai ipocrit și totul făcut pentru un joc de imagine ca să placă ”baștanului” rosu. Dragă Bogdan, aduci discuția despre un proiect cu finanțare europeană unde competentă ca să se pronunțe, privind eventuale ilegalități cu iz penal, este OLAF, Biroul antifraudă al UE.

Prin urmare, mai încet  cu pianul pe corabia schelet.

valentin ciuraru, bazel09.wordpress.com 23.12.2015

21 Comments

  1. Eu m-am uitat la unul din aceste chioșcuri. Are o singură încăpere și o minimă dotare. Maganu a avut dreptate când a afirmat că valoarea reală a unuia din chioșcuri e de 20.000 de euro. Nu-s fan al lui Maganu, dar aici a avut dreptate. Că e cu baștanu roșu sau cu mincinosu galben, e nerelevant când vorbim de cifre.
    Ciuraru văd că nu înțelege că poți avea alte păreri decât cele ale lui. La fel ca și șeful lui de partid.
    Nu știai Vali ce poame sunt ”independenții” ? Dacă unul a plecat dincolo e nenorocit, dacă rămânea era eroul orașului. O să vezi că Maganu e doar primul care părăsește corabia mincinoslui. Și tu o vei face când vei vedea că nu vei fi consilier local. Mai sunt doar 5 luni și câteva zile. Asta dacă nu pune DNA-ul primar interimar.

    Comentariu by lucian visa — 30 decembrie 2015 @ 10:32

  2. Ciuraru ieri erai cu bastanul rosu si azi il pupi in cur pe mincinosul,fara o minima decenta…..mai era unul ca tine si-l chema Vlaicu….chiar nu vezi cata praduiala face prietenul tau JUMI-JUMA?….uita-te numai la amenajarea de la intrarea in oras pe partea dreata (~ 8000m2 ) si cere-i factura platita de primarie societatii lui de la Eforie …..daca nu ti-o arata( si nu ti-o arata) iti spun eu cat e …5,4 miliarde lei( vechi )….dupa sata o sa-ti dai seama ca rahatul lui pute rau si no sa-l mai pupi in fund…..pana atunci ….Sarbatori fericite!

    Comentariu by Anonim — 30 decembrie 2015 @ 13:01

  3. Pt. Vali Ciuraru:
    1. Ai un blog cu articole fara nici un comentariu, probabil si vizualizari tu si inca doi, noroc cu Visa ca te „promoveaza”.
    2. Articolul tau e din seria „sa abatem atentia” de la ideea principala: primarul RC si gasca fura ca-n codru cu mana bagata pana la cot.
    3. Maganu are problemele lui si va plati pt. ele. Practic, el nu a plecat din PSD, el a fost acolo de la 20 si ceva de ani, faptul ca a venit Iorgus a inversat „polii”, tot PDL-ul devenind PSD-ist si PSD-istii devenind independenti.
    4. Care e diferenta, Vali Ciuraru, intre tine care vrei sa candidezi pe lista de consilieri locali si Maganu? Acum 3 ani tipai ca din gura de sarpe sa votam Iorgus si acum esti cu RC.

    Comentariu by Provider NET — 30 decembrie 2015 @ 13:45

  4. pentru al 09-lea:
    Când l-am întrebat despre motivul înfocatei susţineri din campania trecută, răspunsul a fost … fecioară virgină… ideologie pură şi interese … mulţime vidă. Bascularea în barca adversă, modificarea de doctrină, ideologie, ce motivaţie verticală poate avea ? Aş vrea să mă înşel dar e prea puternic izul de traseistă politică chitită parşiv pe interes personal (nu mi-aş permite să folosesc „curvă” politică).
    La sfârşit un sfat amical: evită pe cât posibil lecturile documentelor plenarelor CC al PCR, nu de alta dar poate ne trezim cu un nou propagandist al ideologiei comuniste condamnat la profanare de morminte ideologice.

    Comentariu by cârcotaş apolitic — 30 decembrie 2015 @ 15:25

  5. cand era concursul ala la social?o fi la ora anuntata sau cu o ora inainte?asa ca sa ne amuzam.

    Comentariu by anonim — 30 decembrie 2015 @ 16:16

  6. Sa inteleg ca problema lui ciuraru nu este ca se fura din banii publici , ci aceea ca de ce spune unul ca Maganu .

    Comentariu by doctorand — 30 decembrie 2015 @ 16:29

  7. Problema celor jalnici, lingai da multi precum Ciuraru este un post sau mai multe la primarie sau la unul dintre servicii si accesul la o bucata de ciolan sau… si de cascaval, ce s-o putea.
    Si ca el multi ciurari si ciurare.
    Aici e adevarata problema, cum scapam de astia, ca peste cinci luni tot ei vor fi primii neprihaniti, oropsiti, umiliti, nedreptatiti de fostjl regim si obositi de atata opozitie…
    Pe pariu ca cand va cadea Mincinosu primul la usa urmatorului va fi acest penibil Ciuraru?

    Comentariu by 5 luni — 30 decembrie 2015 @ 17:45

  8. Dupa cum vad eu obstinenta lui Vali Ciuraru de a aparea public inseamna ca e adevarat ce s-a discutat la Biroul Politic al PNL Mangalia si anume ordinea candidaturilor pe listele de consilieri locali din iunie 2016.

    Astfel, in afara de primar care, de drept, deschide lista, pe locul 2 apare Sorin Andrei. Dupa el, Valentin Ciurare (in calitate de „mare” co-presedinte PNL), apoi Teodorescu si, dupa tipetele de rigoare, pe locul 6-7, Gabriel Banu.

    Observati o chestiune?

    Pe primele locuri posibil eligibile, cine apar? Trei maistri militari? Ca si la B.O.B. al P.C.R. de la unitatile militare: „vaselina conducea creierul” !

    Nu vorbesc de Teodorescu, ca ala o sa pateasca ca Filimon in 2012 si nu o sa fie confirmat de „conducerea” de la Constanta.

    Chiar asa? Mangalia sa fie condusa de maistri militari?

    De ce credeti ca se da in stamba atat de mult Vali Ciuraru in ultima perioada? De ce credeti ca isi ridica poalele in cap Gabi Banu, salariatul fara functie de la GOLD, in ultima vreme pe Facebook si alte situri?

    Vor si ei nitica cunoastere publica. Ca sa nu se spuna dupa aia ca primarul a pus pe liste niste necunoscuti!

    Si totusi, 3 maistri militari in Consiliul Local? Nu-i cam mult?

    Comentariu by Anonymous Notarius — 30 decembrie 2015 @ 21:14

  9. Iorga M. – Te-ai supărat că i-am catalogat cretini pe pupincuriștii lui pițigoi colorat! Ce spui tu de amicul Bazel, care se dă mare? Avea un blog, era cât de cât cu picioarele pe pământ și, pac! – a căzut cu nasul unde numai elita constănțeană avea acces. Că ca el nu e nimeni – ne-am prins. Dar, pentru tine, ca să le iei apărarea la ăștia…. e degradant.

    Comentariu by Zoga — 30 decembrie 2015 @ 21:17

  10. Vai mai Curarule vad ca mori de grija lui Maganu ca nu va mai fi pe listele electorale! Si ce dacă? Nu uita ca…Ceahlăul sub furtuna nu cade musuroi!

    Comentariu by Noi — 30 decembrie 2015 @ 21:53

  11. Totusi ei(Andrei,Banu si Ciuraru )sunt maistri(nici ofiter nici subofiteri niste jokeri)cu un nivel de pregatire militara limitata carora nu le poti cere mai mult.Niste laudarosi,inganfati,se falesc ca le stiu pe toate dar cand îi pui sa faca ceva dau bir cu fugitii spunand ca nu este treaba lor ci a ofiterilor.Vai de orasul ala care va fi condus de maistrii militari expirati,pentru ca sunt si maistrii militarii la locul lor,care îsi cunosc limitele si isi fac bine treaba pentru care sunt platiti.

    Comentariu by Anonim — 31 decembrie 2015 @ 1:18

  12. Nu cred că Banu va fi pe listă. Îl folosesc și atât.

    Ciuraru chiar dacă va fi pe listă eligibil, va fi dat afară din partid și nu va fi validat consilier.

    Și aș mai plusa un pic. Cred că nici Andrei nu va fi pe listă. Iar dacă da, n-ar da bine nici la decalog, nici la imagine.

    Deci e posibil ca PNL-ul să nu aibă niciun fost maistru militar în viitorul CL.

    Comentariu by lucian visa — 31 decembrie 2015 @ 8:59

  13. Mai mult de doi consilieri nu vor avea , cred ca lumea nu se mai lăsa mintita in așa hal! Dacă cineva încearcă sa spună adevarul arunca cu noroi in el .Rusine sa va fie! Bravo Magane! Ești tânăr, ești capabil,ești frumos,dar ai si mulți dușmani.

    Comentariu by Alex — 31 decembrie 2015 @ 18:25

  14. ptr. 13:
    Mai bine cu noroi decât cu… „iarbă”.

    Comentariu by cârcotaş apolitic — 31 decembrie 2015 @ 18:34

  15. Multa vreme in Consiliul Local am fost reprezentati de ospatari gen Minca,Anghel,Dan Moldovan sau Nae Negrea.Acum probabil e timpul maistrilor militari peste inca 4 ani vor veni la rind si ciobanii lui Becalii.Asta am ales asta am avut.Sa aveti un an bun.La multi ani

    Comentariu by un cetaten — 31 decembrie 2015 @ 19:49

  16. Exista si maiștri dar si ciobani intelepti,dar aceștia sunt rarități.Cei de pe lângă pitic , caută un os de ros , haraie si musca posibilii adversari!

    Comentariu by Noi — 1 ianuarie 2016 @ 15:56

  17. Pt. #3,4,5,8
    http://www.replicaonline.ro/blogger-condamnat-la-5-ani-de-lagar-pentru-o-postare-255372/

    🙂

    Comentariu by nabuco — 1 ianuarie 2016 @ 22:13

  18. ptr. 17:
    Compari 00le lui Putin cu ale piticului navetist ?

    Comentariu by cârcotaş apolitic — 1 ianuarie 2016 @ 22:22

  19. PTR.ZOGA. In primul rand va urez tuturor La multi ani, fiindca abia ce m-am intors dintr-o mica vacanta,si ma bucur sa va citesc din nou iar faptul ca imi spun niste opinii aici pro sau contra asta nu inseamna ca sa te citez e…degradant, daca ai ceva sa-mi reprosezi te rog sa o faci daca am facut ceva care ma degradeaza. Repet inca o data si regret ca nu va dezvaluiti numele decat foarte putini pe aici, iar asta spune mult . Cred ca ar fi mai constructiv sa scriem cu numele real, zic si eu.

    Comentariu by IORGA MARIAN — 3 ianuarie 2016 @ 11:25

  20. OK! Îți doresc un an care vreau să fie mai bun pentru toți!

    Comentariu by Zoga — 3 ianuarie 2016 @ 17:10

  21. Bravo, Bogdane! Sa imi mai aratati voi unul care a spus clar si raspicat ceva macar apropiat de ce a spus Maganu, viceprimarul de care nu are loc Ciuraru. Mai ales ca turbatul asat de RC ameninta fara nicio rusine in direct, consilierii cu asa-zisele dosare rosii. Bai ticalosilor ! Nu va e rusine sa il aparati pe primarul asta strain de oras ??

    Comentariu by Anonim — 5 ianuarie 2016 @ 20:00

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress