Mangalia – politica locală

22 decembrie 2015

Haos la Mangalia. Cristian Radu a scăpat situaţia de sub control: consilierii i-au modificat toate taxele şi impozitele pentru 2016!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 9:51

Consilierii locali din Mangalia au votat, luni, 21 decembrie, taxele şi impozitele aferente anului 2016, cu menţiunea că acestea nu au fost majorate. Consilierii PSD au ţinut să transmită că amendamentele iniţiate de aceştia au fost votate în unanimitate, indiferent de culoarea politică, transmiţând, astfel, şi săgeţi otrăvite în direcţia primarului Cristian Radu, pe care au reuşit, în ultimele luni, să-l „taie de la mână” cu mai toate iniţiativele importante, iar cel mai elocvent exemplu este cel al proiectelor cu finanţări europene. De altfel, pentru trei dintre proiecte, municipiul Mangalia va trebui să returneze fondurile atrase, întrucât aleşii locali nu au încuviinţat un împrumut care ar fi putut salva situaţia.

„Sunt bucuros că am reuşit, prin amendamentele făcute de consilierii PSD, să obţinem unanimitate la votul în Consiliul Local pentru micşorarea taxelor şi impozitelor pe anul 2016”, a declarat social-democratul Paul Foleanu. „Regretăm faptul că domnul primar a încercat să instituie cele mai mari taxe şi impozite prevăzute în noul Cod Fiscal şi ar trebui, chiar dacă dânsul nu plăteşte taxe şi impozite în Mangalia, pentru că locuieşte în Constanţa, să fie interesat de cetăţenii şi societăţile din Mangalia”, a mai afirmat Foleanu.

De precizat că la şedinţă au fost prezenţi şi membri ai Federaţiei Patronatelor din Turism (FPTR), cei care l-au atacat dur, cu o zi în urmă, pe primarul Mangaliei, pe care l-au acuzat că vrea să mărească taxele. „În urma consultărilor cu reprezentanţii FPTR şi la solicitarea lor, am stabilit ca taxă 1% din valoarea pe construcţie. De asemenea, tot la solicitarea FPTR, am eliminat taxa de promovare încasată de la agenţii economici din turism, motivat de faptul că, până în prezent, această taxă colectată de primărie nu a fost cheltuită pentru promovarea lor”, a mai declarat Foleanu.

Ulterior declaraţiilor, PSD Mangalia a transmis şi un comunicat de presă, în care aleşii locali au continuat „să îi dea peste nas primarului”, aşa încât a venit firească întrebarea: dar oare fostul primar, în prezent social-democrat, Zanfir Iorguş, ce are de spus? La întrebarea dacă el a fost „capul răutăţilor”, instigând consilierii să „hăcuiască” bugetul „croit” de Radu, Iorguş a comentat, ironic: „De fiecare dată când actualul primar îşi dovedeşte neputinţa, evident… Iorguş e de vină! Iorguş şi Burebista… Eu înţeleg că stau bine în sondaje, dar am spus că nu sunt interesat, momentan, de vreo candidatură”.

Contactat de „Replica” pentru a spune ce părere are despre cum arată acum taxele şi impozitele votate de consilieri, primarul Cristian Radu a afirmat că este la Bucureşti, pentru a salva situaţia proiectelor europene „demolate” de consilieri! „La nivel naţional, doar trei localităţi – Mangalia, Focşani şi Medgidia – sunt în situaţia de a pierde fonduri europene pentru că aleşii locali nu au aprobat să luăm un ajutor de la Guvern pentru a le termina şi pentru a nu pierde fondurile UE.

Ce s-a întâmplat la şedinţa de azi (luni, 21 decembrie a.c. – n.r.) cred că este o greşeală. Consilierii, cu câteva excepţii, îşi doresc subminarea economiei locale şi naţionale”. Cristian Radu a criticat şi eliminarea taxei de promovare, afirmând că astfel nu vor exista bani pentru investiţii în staţiuni. „Ştiaţi că dintre hotelierii care se împotrivesc taxelor… există mulţi de la care avem de recuperat 3 milioane de euro, că nu-şi achită dările?”, a comentat Radu.

“Mai mulţi patroni din turism au avertizat, ieri, public, că vor creşte tarifele la cazare pentru că Primăria Mangalia le majorează taxa pe clădiri nerezidenţiale de la 1,5% la 1,95%. Astăzi, în şedinţa CL, această taxă s-a redus de la 1,5% la 1%. Mai mult, aleşii locali au eliminat toate taxele speciale, plătite de agenţii economici. Per total, anul viitor, aceştia vor plăti impozite mai mici decât în 2015. Impozitul pe terenuri rămâne neschimbat pentru toţi contribuabilii. În aceste condiţii, îi întreb pe patronii din turism: Acum veţi reduce tarifele la cazare? Oricum, este bine ca locuitorii oraşului să ştie că proiectul de hotărâre privind taxele şi impozitele locale a fost modificat de unii membrii ai CL strict în funcţie de interese personale, întrucât şi ei sunt, la rândul lor, agenţi economici. În acest fel, sunt protejaţi cei care îngenunchează oraşul prin neplata taxelor şi impozitelor la nivel real şi care au ajuns să plătească pentru un hotel un impozit de apartament. În timp ce pensionarii stau la cozi, la ghişee, pentru a-şi plăti impozitele, unii agenţi economici fac jocuri politice cu consilierii locali pentru a nu-şi plăti taxele. Aşa cum se vede şi din filmare, aceiaşi consilieri au respins, pentru a 6-a oară, finalizarea lucrărilor la proiectele europene atât de necesare dezvoltării oraşului nostru. Din păcate, suntem printre cele trei localități din țară, în care consilierii locali refuză fonduri guvernamentale pentru finalizarea acestor proiecte. Eu am fost astăzi (luni – n.r.), din nou, la Bucureşti pentru a găsi soluţii de finanţare, dar până şi reprezentanţii ministerelor sunt şocaţi să afle că unii politicieni locali refuză bani de la Guvern. Mâine (azi – n.r.), la Clubul Nautic, va avea loc evenimentul de finalizare a altor proiecte europene realizate în staţiuni. Eu nu voi fi prezent, întrucât voi fi iarăşi la uşa Guvernului, cu aceeaşi problemă”, a mai precizat Cristian Radu.

Alexandra ANTON, Replica 22.12.2015

Powered by WordPress