Comunicat de presă:
„Organizaţia municipală PNL Mangalia susţine realizarea proiectelor europene Parc Evergreen, Aleea Teilor şi Callatis, istorie la malul Mării Negre. Totodată, PNL Mangalia sprijină demersurile primarului Radu Cristian de a găsi surse de finanţare pentru finalizarea lucrărilor, după data de 31 decembrie 2015, când expiră bugetul UE. Aceste proiecte sunt dorite de populaţie şi reprezintă o mare oportunitate de dezvoltare şi modernizare a Mangaliei. De aceea, actuala administraţie locală trebuie să aibă ca prioritate realizarea Parcului Evergreen, reabilitarea Aleii Teilor şi valorificarea turistică a zidurilor vechii cetăţi Calatis.
PNL Mangalia condamnă atitudinea politicianistă a consilierilor locali PSD, care blochează, constant, în ultimele luni, continuarea lucrărilor la proiectele europene. Apropierea alegerilor locale ar trebui să motiveze consilierii PSD în promovarea unor proiecte comunitare, nu în blocarea altora, doar pentru că au fost iniţiate de primarul Radu Cristian.
Locuitorii Mangaliei au dreptul să afle despre manevrele desuete, prin care consilierii PSD, oaspeţi ai mai multor partide, încearcă să revină în opţiunile electoratului. Aceşti „dinozauri politici” vor să frâneze viitorul Mangaliei şi refuză să accepte că societatea doreşte un nou tip de politică, iar schimbarea trebuie să înceapă chiar cu ei”.
Replica 11.12.2015
eu nu le doresc
Comentariu by Anonim — 11 decembrie 2015 @ 20:55
După stadiul lucrărilor este clar că cele trei proiecte nu vor îndeplini criteriile pentru a fi susținute financiar din fondurile europene și că vor fi în final plătite din bugetul local, destul de sărac, cu multe datorii și tot mai sărac în viitor, prin perspectiva destructurării DMHI Mangalia.
La data la care au fost aprobate aceste proiecte în mod sigur erau asigurate fondurile necesare, inclusiv pentru partea de contribuție din bugetul local. Ce s-a întâmplat între timp de este, acum când proiectele ar trebui să fie aproape finalizate, nevoie de alte surse de finanțare a lucrărilor ?
Comentariu by karadeniz — 11 decembrie 2015 @ 21:09
banii ue sint greu de spalat…nu iese nimic la rubrica jumi-juma…
Comentariu by zek — 11 decembrie 2015 @ 21:20
sa ne zica o bucata de pitic cum se termina lucrarile la 31 decembrie ca asa a zis in sedinta publica
Comentariu by Dodu — 11 decembrie 2015 @ 21:24
De acord cu PNL . Orasul are nevoie de proiecte care sa fie finantate din fonduri europene nu din bugetul local . . Proiecte pentru oras ar putea fi ,insa fondurile europene se dau daca esti corect si serios . La ei nu merge cu pacaleli . Asa ca PNL trbuia sa comunice ca se orasul are nevoie de oameni seriosi pentru atragerea de fonduri europene.
Comentariu by Anonim — 11 decembrie 2015 @ 22:28
Pe proiecte se fac contracte de sute de mii(nu spun moneda), nu se controleaza decat stadiul, procedura…Pe proiecte se angajeaza oameni, pe langa cei din primarie,care pot fi platiti intre 6 000, un manager de proiect(exmplu Cipriani,sectretare,theodore,duci, bejani, stamate si alte capre/ru )si 2000 astia mai din coada caprei.Nu Ciprian face/scrie, proiectele, ci intermediaza o firma de consultanta platia cu bani multi.Exista informatii ca in spatele ei ar fi Constantin Chirila.Interesant este faptul ca, de asta se agitau anumite deseuri administrative, vor trebui sa restituie niste bani cheltuiti in cazul in care vreun smecher se trezeste sa il traga de urechi pe primar
Comentariu by pt zek — 11 decembrie 2015 @ 22:32
Cat au costat luminitele? Mai mult ca la Pestera
Comentariu by GV — 12 decembrie 2015 @ 12:55
Iorgovan penalul face la fel ca acum 5 ani cu tusac.le spala creierii trompetistilor si blocheaza orice activitate din consiluil local.
Comentariu by Maso — 12 decembrie 2015 @ 20:49
Haideti sa lamurim niste aspecte ca observ ca se fac niste confuzii. Sa le luam pe rand:
1. parcul: valoarea totala a proiectului in jur de 3 milioane euro. finalizat pana acum in jur de 10-15%. finantare europeana 62%. Asta inseamna ca pentru a primi 62% din ce s-a lucrat pana acum ,adica maxim 300.000 euro mai trebuie sa cheltuim din bugetul primariei cca.2.700.000 euro. Sau putem stopa in acest moment, sa renuntam la banii europeni si sa continuam cu banii primariei sa facem un parc de 1.000.000 de euro si nu de 3. Economie la buget de 1.700.000 euro.
2. Faleza: situatia e similara. Daca tot s-a inceput, desi nu trebuia inceput un proiect care era clar ca nu poate fi finalizat pana la 31.dec. si putea astepta clar axa 2015-2020, adica inceput din primavara( nu dadea bine electoral ca nu era gata de alegeri)- puem continua, si e clar ca asta se va face , pe banii primariei dar cu un proiect mai modest nu atat de scump ca atunci cand e pe „bani europeni”. Economia care se face la buget e mai mare decat daca se continua proiectul european „scump” pe banii primariei- adica ai nostri.
3. Callatis,istorie la malul marii. Aici nu mai incape nici o discutie- proiectul este pur si simplu mort fara nici o sansa de a fi finalizat pana la 30.06.2016. In 2 ani nu s-a facut nici 10% valoric iar ca timp nici nu mai discutam. Faza de restaurare fiind cea mai mare consumatoare de timp si resurse este exclus sa fie gata in 6 luni. Orice ban cheltuit in plus pe acest proiect este pur si simplu aruncat. Nu vom primi nici un „euro” european iar banii cheltuiti de la buget ( peste 3 milioane de euro) vor fi ingropati inutil intr-un proiect neterminat si care nu e necesar orasului, Putem face lucruri importante cu acesti bani pentru oras daca ii avem: Strazi asfaltate, locuri de parcare, iluminat public eficient pe LED etc. Asa ca ,dragii mei , asta au votat sau n-au votat consilierii. Si parcul si faleza se vor face si tot cu bani de la buget. Daoar ca mult mai putini. Si asta nu-i convine deloc primarului.
Comentariu by economist — 12 decembrie 2015 @ 23:57
Foarte interesant comentariul 9, limpezeste oarecum situatia sau o pune in alta lumina. Dar are o logica daca datele sunt reale. I-as propune Domnului Visa sa il preia ca si articol pentru a primi comentarii pe subiect.
Comentariu by Anonim — 13 decembrie 2015 @ 0:12
Da orasul are nevoie de proiecte,nu megalomanice,iesite din mintile calate pe hotiisi nu aprobate de consilieri a carui scoala e circiuma.Sa fie emanatile majoritatii locuitorilor orasului,aprobate de acestia,macar prin sondaje pe un esantion semnificativ daca nu prin referendum.Dupa aprobarea larga a temelor sa facem concurs de proiecte si sa cistige tot printr-o larga consultare a cetatenilor,nu prin hotaririle unui numar insignifiant de emanati politic.
Comentariu by doru — 13 decembrie 2015 @ 12:45