Dacian Cioloș a trimis, luni, la Parlament, programul său de guvernare, care conţine prioritățile detaliate ale premierul desemnat. „Sarcina acestui Guvern va fi de a crea cadrul necesar, neutru din punct de vedere politic, în care aceste pregătiri structurale să aibă loc. În același timp, va crea cadrul organizatoric adecvat pentru desfășurarea proceselor electorale în condiții optime, pentru toți românii, indiferent unde se află ei”, se arată în document.
Programul de guvernare al Cabinetului Cioloș readuce în atenție alegerile locale în două tururi, subiect abordat atât de PNL, cât și de partidul înființat de Traian Băsescu, dar și ca răspuns la solicitările societății civile și a protestatarilor ieșiți în stradă.
De asemenea, guvernul Cioloș vrea comasarea tuturor alegerilor. Nu e clar cum poate amenda Guvernul legea adoptata de Parlament: printr-un nou proiect de lege sau prin ordonanță de Urgență, notează HotNews.ro, care prezintă și fragmentul din programul de guvernare în care se ace referire la acest subiect:
“Amendarea, de urgență, a legislației electorale cu stabilirea a două tururi de scrutin pentru alegerile de primari si presedinti de consilii judetene, eliminarea pragului pentru consiliile locale, reducerea numărului de semnături pentru independenți, posibilitatea asocierii unor independenți pe liste pentru consiliile locale, facilitarea creării de secții de votare pentru diaspora, acolo unde există o prezență semnificativă a cetățenilor români”
Realizarea unui proiect de comasare a alegerilor prin uniformizarea tuturor mandatelor la cinci ani și alinierea datelor pentru alegerile prezidențiale, parlamentare, europarlamentare și locale în scopul minimizării impactului negativ al proceselor electorale asupra vieții economice și sociale a țării”.
Replica 16.11.2015
2 tururi ar insemna sfarsitul piticului. Sansele lui ar scadea considerabil.
Comentariu by Anonymous — 17 noiembrie 2015 @ 11:24
Nr. unic (nr. format vechi) : 4141/118/2015
Data inregistrarii 17.06.2015
Data ultimei modificari: 16.11.2015
Sectie: Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Materie: Contencios administrativ şi fiscal
Obiect: litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Stadiu procesual: Fond
Părţi
Nume Calitate parte
BĂBĂLĂU LĂCRĂMIOARA Reclamant
PRIMARUL MUNICIPIULUI MANGALIA LA CAB AV. NIŢĂ CĂTĂLIN Pârât
Şedinţe
13.11.2015
Ora estimata: 08:30
Complet: CA6
Tip solutie: Respinge cererea
Solutia pe scurt: Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât. Respinge ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta Băbălău Lăcrămioara în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Mangalia. Obligă reclamanta la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs ce se va depune la Tribunalul Constanţa în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.11.2015
Document: Hotarâre 1533/2015 13.11.2015
16.10.2015
Ora estimata: 08:30
Complet: CA6
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de pârât
Document: Încheiere de şedinţă 16.10.2015
25.09.2015
Ora estimata: 08:30
Complet: CA6
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: T-16.10.2015-pentru contexarea dosarului nr. 4163/118/2015 şi depunerea înscrisurilor solicitate de instanţă
Document: Încheiere de şedinţă 25.09.2015
Comentariu by IONUT — 17 noiembrie 2015 @ 15:41
la judecator nu i-a fost dragan de Lacramioara…
Comentariu by Dan — 17 noiembrie 2015 @ 16:57
Asa, si?
Comentariu by Anonim — 18 noiembrie 2015 @ 22:10
Sau poate Lacramioarei i s-a facut sila sa lupte …prea devreme..
Comentariu by Anonim — 18 noiembrie 2015 @ 22:11
Cealalta Lacramioara a luptat. Bravo ei !
Comentariu by Dan — 18 noiembrie 2015 @ 22:37