Politica locală în Mangalia

16 octombrie 2015

Racordarea la gaz a mai multor centrale, alături de contractarea unui împrumut de 40 de milioane de lei – proiecte aprobate astăzi în şedinţă ordinară

Filed under: Consiliul Local — lucian visa @ 17:33

Consilierii locali din Mangalia s-au reunit, astăzi, în şedinţa ordinară pe luna octombrie. Pe ordinea de zi s-au aflat 20 de proiecte de hotărâre, iar pe lista suplimentară alte 12 iniţiative legislative. O parte a acestora nu au avut cvorumul suficient pentru aprobare, întrucât vizau schimburi sau vânzări de terenuri sau apartamente, proprietăţi ale municipalităţii, fiind necesar votul a 13 consilieri, doar 12 dintre aceştia fiind prezenţii la şedinţă. Aleşii locali au aprobat, în schimb, rectificarea de venituri şi cheltuieli a Goldterm Mangalia, cea a bugetului de venituri şi cheltuieli al primăriei, actualizarea alocaţiei valorice a normei de hrană acordată angajaţilor Poliţiei Locale.

De pe ordinea suplimentară au fost votate organizarea şi participarea la târguri de turism şi a Programului de evenimente pentru perioada octombrie 2015-iunie 2016, studiul de fezabilitate, realizarea şi indicatorii tehnico-economici aferenţi proiectului „Recordare, execuţie instalaţii de ardere şi adaptarea cazanelor pentru a utiliza drept combustibil gazele naturale la centralele 19, 20, 21, 22, 23, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 46, 47, 48, 49, 50 şi 51 şi modificarea sistemului de automatizare şi control pentru trecere pe gaz“. Consilierii au mai fost de acord cu numărul şi cuantumul burselor acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat în acest an şcolar, semestrul I, dar şi cu contractarea unei finanţări rambursabile interne de 40 de milioane de lei.

S-a decis, în cadrul şedinţei ordinare şi acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru preşcolarii şi elevii domiciliaţi în zonele Herghelie, IAS Fruviileg, Zootehnie şi Barieră.

editiadesud.ro 16.10.2015

18 Comments

  1. După acest împrumut, care evident că nu era în convocator şi trebuia votat cât mai pe şest, datoria Mangaliei trece de un buget anual al oraşului. După mincinos potopul.
    Când îi vedeţi pe stradă pe consilieri, să-i felicitaţi. E o premieră şi merită.

    Poate că PSD-ul va avea o poziţie publică de data asta. Doar dacă mai există partidul ăsta la Mangalia.

    Acum două ore comentam despre un posibil viitor împrumut pentru finanţarea proiectelor „europene”, fără să ştiu ce s-a întâmplat la şedinţă. Aş fi preferat să mă înşel. Sau poate nu m-am înşelat, poate că va mai fi un alt mare împrumut la începutul anului viitor. Cu aşa consilieri, viitorul european al Mangaliei e garantat.

    Comentariu by lucian visa — 16 octombrie 2015 @ 17:38

  2. Imprumutul a fost respins de consilieri PSD. Este o dezinformare, nu stiu in ce scop.

    Comentariu by Comi — 16 octombrie 2015 @ 18:55

  3. un imprumut rambursabil… super. exact ce ne trebuia.

    Comentariu by Anonim — 16 octombrie 2015 @ 18:56

  4. Esti om bătrân si minți ca o gazeta comunista. Împrumutul nu s-a aprobat.

    Comentariu by Anonim — 16 octombrie 2015 @ 19:17

  5. Împrumutul de 40 milioane lei nu a fost aprobat. A fost o eroare a Ediţiei de sud, care a fost corectată ulterior. Problemele însă rămân.
    1. De ce acest proiect a fost inclus pe lista suplimentară fără o dezbatere publică ?
    2. De ce PSD-ul tace, tace, tace ?

    Pt. gunoiul de la comentariul 4
    Am preluat de bună credinţă un articol şi l-am comentat. Când am avut erata, am dezminţit. Întrebările de mai sus rămân.
    Eu n-am timp de pierdut să mă duc la şedinţele CL. După cum se vede nu m-au informat nici cei din PNL şi nici cei din PSD, adică nu sunt cu nici unii din ei. Când o să văd filmul şedinţei o să vă spun şi numele consilierilor care au votat împrumutul. Ca să vedem şi celelalte gunoaie.

    Comentariu by lucian visa — 16 octombrie 2015 @ 19:19

  6. Cu siguranta se va vota de cate ori va fi nevoie, pana se va aproba. Din pacate…

    Comentariu by anonim — 16 octombrie 2015 @ 20:33

  7. Domnule Visa va respect opiniile legate de „politica” acestor partide?dar cuvantul gunoi ma face sa-mi pun un semn de intrebare asupra domniei voastre!Va cunosteam,cel putin acum multi ani,dar nu cred ca e normal sa folositi acest cuvant cand va exprimati o opinie.

    Comentariu by Anonim — 16 octombrie 2015 @ 20:52

  8. Tot la aia cu spaga norma de hrana ?

    Comentariu by Alin — 16 octombrie 2015 @ 21:19

  9. Comentatorul de la 6 are dreptate. Se va mai vota și probabil va trece. În sală n-au fost câțiva consilieri care tradițional votau pro. Să nu fi fost mulțumiți la negociere ?
    PSD n-ar trebui să doarmă, ci să informeze public de ceea ce se întâmplă. În special despre proiectele ”europene” finanțate din banii bugetului local, precum și de perspectiva Mangaliei. Dacă la începutul mandatului s-a spus de o datorie de 12 mil euro (cam două treimi din buget), la sfârșitul actualului mandat valoarea ar putea fi dublă.

    Comentariu by lucian visa — 17 octombrie 2015 @ 10:39

  10. Cu Adpp ul ce s-a întâmplat? Îl desfinteaza?

    Comentariu by Anonim — 17 octombrie 2015 @ 11:38

  11. nu poate desi trage tare.

    Comentariu by anonim — 17 octombrie 2015 @ 12:33

  12. Va rog domnule visa sa ne spune ti si noua cine a votat in favoarea imprumutului.sunt curios cine sunt cei mai iubitori de oras.

    Comentariu by masooo — 18 octombrie 2015 @ 10:29

  13. minca , stan linica ,andrei sorin , maganu , olan , mazilu , dan moldovan , membulat si ariciu . ei sunt fomistii din cl mangalia condusi de mincinosul radu cristian .

    Comentariu by 1234 — 19 octombrie 2015 @ 15:01

  14. doar unu de la pnl?cum asta?

    Comentariu by anonim — 19 octombrie 2015 @ 15:44

  15. Cn**k=An**k/n!:
    http://www.replicaonline.ro/palaz-contraamiralul-chitac-a-ajuns-marioneta-lui-comanescu-244404/

    Comentariu by nabuco — 19 octombrie 2015 @ 15:53

  16. Pt.14
    Tănase şi Drăgan n-au participat la şedinţă.

    Comentariu by lucian visa — 19 octombrie 2015 @ 16:03

  17. Nu stiu cum este posibil cotractare unui împrumut.În sedinta de consiliu directoarea economica spunea ca s-au încasat 45% si au mai ramas de încasat 55 % adica 47 milioane(7,6 +39).Adica bugetul local(încasarii taxe si impozite) este de aprosimativ de 85,5 milioane.Parca altadata spuneau ca este mult mai mare(peste 120 milioane).Cu un asemenea nivel de încasari 85,5 milioane(cam 19,5 milioane euro)vrem sa luam un împrumut de 40 milioane(cam 9,1 milioane euro) aproximativ 47% din incasari la bugetul local.Cu aceste cifre si cu datoriile existente ce banca ne va acorda un împrumut?.Daca sunt cifre sunt reale nu ne va acorda nimeni niciun împrumut.Mai mult ca sigur ca s-au falsificat (sau se vor falsifica)cifrele pentru a obtine împrumutul.Acest împrumut este necesar campaniei electorale a gastii constănțene Daca opozitia din CL(PSD-ul )nu acorda importanta necesara acestui împrumut vom mai sta ,mai mult ca sigur, înca 4 ani cu Radu.

    Comentariu by Anonim — 20 octombrie 2015 @ 0:05

  18. Acest împrumut este gândit si premeditat de primar din 2013.Primarul afirma în cercurile sale ca nu va face nimic în 2013,2014,2015 iar la sfrsitul lui 2015 va cotracta un împrumut (nu spunea suma) va asfalta strazile, moderniza spatiile verzi si asa îi va păcăli pe mangalioți si va cîstiga alegerile. Daca nu se va pune botul la măgăriile sale v-a pleca lasînd pe cei care vor veni cu o gaură mare la buget.Toate acestea nu sunt speculatii si pot fi sustinute cu probe si de catre cei care au plecat(fortati sa plece)din primarie .Sunt destui care aveau acces la cele de mai sus.

    Comentariu by Anonim — 20 octombrie 2015 @ 0:17

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress