Administraţia publică locală intenţionează ca, după modelul altor oraşe din România, să creeze un “centru istoric” al urbei. Acesta ar urma să fie cuprins în arealul dintre ruinele vechii Cetăţi Callatis, Aleea Teilor, Portul Turistic, Piaţa Republicii şi sensul giratoriu.
Printre modificările ce vor fi aduse acestui perimetru în care s-ar amenaja centrul istoric al Mangaliei, se numără schimbarea înfăţişării sensului giratoriu, dar şi deschiderea, spre vizitare, a celor trei monumente istorice de importanţă naţională şi universală, puse în valoare la finalul Proiectului “Callatis – istorie la malul mării”. Aleea Teilor, modernizată şi îmbunătăţită din fonduri europene, ar fi o altă atracţie a centrului oraşului. În fine, tot în viitorul centru istoric s-ar mai afla prevăzută şi o grădină botanică. Aceasta ar urma să fie amenajată pe actualul spaţiu al Stadionului Central, căruia i-ar fi găsită o altă locaţie. Potrivit edilului local, Cristian Radu, în urma unei consultări a populaţiei, stadionul ar putea face loc unei grădini botanice, mult mai atractivă în centrul urbei.
“Numai după o dezbatere publică, pe care intenţionăm să o organizăm în rândul cetăţenilor Mangaliei, Stadionul Central ar putea fi transferat în altă locaţie. Am luat în calcul amenajarea unei baze sportive, de nivel european, la Liceul Ion Bănescu sauc în zona viitorului Parc Evergreen, în preajma stadionului de rugby. Deocamdată, experţii noştri caută cea mai bună variantă pentru acest proiect, ce urmează să fie realizat tot din fonduri europene“, ne-a declarat Cristian Radu, primarul Mangaliei.
editiadesud.ro 06.10.2015
”Deocamdată, experţii noştri caută cea mai bună variantă pentru acest proiect..” !!!
Comentariu by lucian visa — 7 octombrie 2015 @ 18:50
Paul Foleanu – Facebook
”Cred ca se urmărește un tun imobiliar privind terenul pe care este astăzi amplasat stadionul. Din pozele postate rezulta ca acest stadion a fost lăsat in paragina de primarie. Nu înțelegeam de ce, acum vad ca domnul Primar are un plan de desființare a acestuia si de transformare intr-un complex imobiliar -„centru istoric” (restaurante, vile sau spații de cazare).
Aceasta baza sportiva este singura din Mangalia pe care se poate juca fotbal in campionatul intern. Echipa de fotbal a orasului reînființată in anul 2012 astăzi a fost exlusă din campionat pe motiv ca nu a avut bani sa plătească arbitrajele si sa faca deplasările. Ma întreb unde sunt banii aprobați de Consiliul Local pentru activitățile sportive?
Nu vom aproba in cadrul Consiliului Local schimbarea destinației stadionului din Mangalia.
Actuala administrație ar trebui sa construiască obiective publice utile cetățenilor si apoi sa demoleze ceea ce nu mai este folositor.”
Comentariu by lucian visa — 7 octombrie 2015 @ 18:56
Care experti?
Au ei experti?
Comentariu by Anonim — 7 octombrie 2015 @ 19:27
Expertul este Romulus Dumitrana . Mincinosul este șeful lui .
Comentariu by Marius C — 7 octombrie 2015 @ 19:37
Experta in științe juridice si jumari împreuna cu expertul in arhitectura modernă ( botanica) sub atenta indrumare a unicului si inegalabilului manager public local, care e expert in….in ce? Lucrarea lui de management prin care a ocupat funcția a fost ceva de genul:cum uda ploaia pamantul( nu fac misto), oleaca de jegografie nu strica in administrația locală.
Comentariu by Pastila — 7 octombrie 2015 @ 19:59
Primarul si ai lui sunt puși pe demolări si distrugerea orasului. Trebuie sa ii alungam neaparat. Acum au pus ochii pe stadion vor sa il desființeze si sa își aducă firmele hulpave sa pună mâna pe teren. Daca nu luam atitudine copiii nostrii vor fi grădinarii si cameristele lor!
Sa plece la Constanta si sa ne lase orasul in pace!
Comentariu by Liviu — 7 octombrie 2015 @ 20:05
Asaaa sa nu votati , mai asteptati ca la anul vin eu la putere cu majoritate si trebuie sa fac un mall , bani pentru agentii economici , bani pentru constructor , locuri de munca , nu se mai duc papagalii si pitipoancele la Doraly sau la Maritimo si … bineinteles bani pentru mine si implicit pentru partid. Ma mananca palma …. stanga ca intai trebuie sa cardesc bani la campanie , fraierii trebuie cumparati sa voteze nu ?
Comentariu by pesedist castigator — 7 octombrie 2015 @ 22:21
faci pe dracu mall. piticu a incasat deja spaga de la niste greci – dezvoltatori imobiliari care vor face ceva vile si o cladire de birouri pe locul actualului stadion, parcul din jur si locul gradinii de vara pe care se agita sa o ia inapoi la primarie ca sa o demoleze. una din vile ii e promisa city managerului.
Comentariu by angajat din primarie — 7 octombrie 2015 @ 23:05
Eu propun o gradina zoologica. E plin orasul de boi si de bizoni.
Comentariu by Unu' de prin oras — 8 octombrie 2015 @ 14:00
Ce nu a mai apucat sa praduiasca iorgus vinde radu.ciobanele,am o rugaminte.ziua,cand mai dai cu matura pe la iorgus prin curte,intra pe youtube sa te vezi cum te spurcai cu iorgus si cei 5 consilieri,convertiti la iorgusism.esti de un penibil fara limite.asculta de mine si nu l mai asculta pe tusac.ala si-a trecut toata averea pe numele parintilor si fuge in america.
Comentariu by Anonim — 8 octombrie 2015 @ 15:09
10 ca bine graiesti!!!! Dupa ce ca este analfabet si nicio fraza nu stie sa scrie corect se mai da n stamba pe site urile de socializare, mare critic, cum tine el cu orasul (acest Ciobanel) da poate ne spune ce a facut sa obtina atatea terenuri de la Tusac?! Sau actuala administratie nu i da nicio autorizatie si e mort de foame?! In + ne a mai captusit si cu nevasta sa retarda pe post de directoare, care n afara de a urmari elevii si amantii pe Fb, de a plescai intre 2 cuvinte dintr un discurs de 3 fraze si alea citite ca n are memorie, altceva… Nimic!!! Daca asemenea personaje reprezinta PSD ul, mult noroc!!!!
Comentariu by Elena — 9 octombrie 2015 @ 15:28
https://www.youtube.com/watch?v=-Z1b4fdyjwE
Comentariu by nabuco — 12 octombrie 2015 @ 22:07