Mangalia – politica locală

5 septembrie 2015

Cine ne-a furat Litoralul

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 16:03

Jumătate din hoteluri au fost cumpărate de o firmă a fraţilor Micula. Nici jumătate din ele nu funcţionează, iar cele încă deschise sunt reduse la o stea. Centrul comercial, incluzând cândva depozite felurite, o întreprindere de patiserie şi o tipografie, achiziţionat de aceeaşi firmă, e abandonat câinilor vagabonzi.

Sala de jocuri de lângă piaţă are şi ea lacătul pe uşă. Un singur teren de minigolf e accesibil, singurul, mi s-a spus, de pe tot litoralul românesc. În stare relativ bună este terenul de tenis de la Club Bazin. Hotelul Neptun, altădată marca staţiunii, e în ruină. Privatizat, ca şi celelalte, a fost vândut de noii proprietari bucată cu bucată, de la mobilă, televizoare, săli de baie, la lemnăria uşilor şi la canatul ferestrelor. Parterul găzduieşte un fel de talcioc jalnic. Marfa celorlalte magazine este expusă în stradă. Restaurante odinioară cochete, puţinele care au mai rămas, seamănă cu nişte dinozauri din altă epocă, exceptând unul sau două care au fost complet renovate, precum Cireşica. Policlinica a dispărut. Urgenţele se rezolvă la Mangalia. De la Mangalia se aprovizionează localnicii şi hotelierii. Noutăţi remarcabile, rarisime: un Parc Aventura la care trag turişti de pe întreg Litoralul, căsuţe confortabile construite de un particular întreprinzător.

Totul, urmare a privatizării sălbatice din deceniile din urmă. Şi a lipsei oricărui plan de urbanism. Clădirile noi, unele nici măcar terminate, aberante stilistic, par aruncate din întâmplare printre ruinele celor vechi, completând un peisaj dezolant.

Un buncăr hidos construit pe plajă

În mod absolut inexplicabil, în loc de a fi refăcute hotelurile şi restaurantele pentru care s-au bătut investitorii anilor 1990 şi 2000, luându-le pe preţuri de nimic, ca să le revândă aşijderea, piesă cu piesă, au apărut aceste clădiri noi, între care şi o biserică, dar nu acolo unde ar fi fost normal, în spaţii goale, lăsate pradă unei vegetaţii de junglă, ci de-a dreptul pe plajă. Una din ele, un buncăr hidos de beton, se află în construcţie pe plaja care desparte Neptun de Olimp. Trebuie spus că această plajă, a doua ca vechime din Neptun, după aceea centrală, a fost creată cu ajutorul unor stabilopozi, care au permis acumularea nisipului timp de treizeci de ani. Alte plaje asemănătoare au început să răsară din mare de-a lungul staţiunii Olimp, din păcate frustrate de turişti, din cauză că Olimp a avut soarta Neptunului. Minunatele hoteluri de deasupra ţărmului n-au supravieţuit nici ele privatizării nesocotite. Hotelul Panoramic e o ruină. Ca şi piscina alăturată. Amfiteatru are o stea. Belvedere, singurul integral funcţional, are două. Preţurile pe terasă sunt însă de cinci. Nu ştiu cum arată camerele. Ceea ce ştiu e că şi aici înfloreşte comerţul ambulant, în vreme ce marele magazin, atât de căutat de turişti, de la parterul hotelului Amfiteatru, e zăvorât de câţiva ani. Fostele hoteluri construite de Neckermann sunt, cu trei excepţii, părăsite. Fostul restaurant cu specialităţi internaţionale nu mai există. Plajele aferente au parte de puţini turişti, mai ales după abandonarea campusului din nordul Olimpului, şi din cauza neîngrijirii spaţiilor verzi înconjurătoare.

În aceste condiţii, nu se poate să nu te întrebi ce rol a avut şi are primăria Mangalia în prăpădul de la Neptun şi de la Olimp. Societatea care administra odinioară staţiunile nu mai are mai nimic în patrimoniu. Până şi sediul de la Neptun îl deţine cu chirie. Primăria e tartorul, începând de la autorizaţii. S-a uitat oare cineva pe autorizaţia obţinută de un (fost sau actual, nu ştiu) consilier local în vederea construirii buncărului de la capătul Neptunului spre Olimp? Sunt gata să bag mâna în foc că nu e nicio legătură între ce conţine autorizaţia şi betoanele care sfidează una din plajele cele mai frumoase ale staţiunii.

Mamaia, capitala kitsch-ului

Eu nu sunt jurnalist, şi, cu atât mai puţin, unul de investigaţie, aşa că las pe seama colegilor de la „Adevărul“ să descifreze enigmele barbariei de la Neptun-Olimp. Mai ales că, se pare, în celelalte staţiuni din sud lucrurile stau mai puţin rău. Iar Mamaia, devenită capitala kitsch-ului, merită o discuţie separată. Nu pot însă să nu-mi pun câteva întrebări naive. Cine şi cui a vândut patrimoniul celor două staţiuni importante ale Litoralului românesc? Cu ce preţ? Cu ce clauze contractuale asiguratorii? De ce s-au eliberat autorizaţii de felul celei menţionate? A verificat cineva dacă obiectul autorizaţiilor corespunde cu construcţiile care poluează plajele? De ce a fost îngăduită ridicarea acestor construcţii pe domeniul public? În fine, de ce s-a trecut cu vederea faptul că Litoralul prezintă un interes strategic?

În aceste condiţii, nu se poate să nu te întrebi ce rol a avut şi are primăria Mangalia în prăpădul de la Neptun şi de la Olimp.

Postscriptum. Îmi cade în mână Autorizaţia de construire nr. 252 din 04 06 2014, prin care Primăria Municipiului Mangalia (semnează primar Radu Cristian, secretar Boiţă Petrina şi arhitect şef Calotă Răzvan) acordă SC „Gill“ SRL reprezentată prin asociat şi administrator Slăvescu Daniel dreptul de „extindere şi modernizare construcţii existente pentru amenajare Complex ecoturistic «P+1E» şi împrejmuire“. E vorba de betoanele ecoturistice de pe plajă la care m-am referit în articol. În legătură cu acest evident abuz, ziarul „Puterea“ din Mangalia a publicat un material amănunţit în numărul din mai 2015. Informaţia a fost preluată şi de un post de televiziune. Pe internet circulă imagini cu construcţia la care se lucra la sfârşitul lui august, deşi autorizaţia prevede că „nu se vor executa lucrări în perioada sezonului estival, între 1 mai şi 30 septembrie“. Cine are urechi de auzit…

Nicolae Manolescu, adevarul.ro 04.09.2015

8 Comments

  1. Plaja cu pricina era vizitată şi de scriitori. Casa scriitorilor e lângă Cireşica.

    Comentariu by lucian visa — 5 septembrie 2015 @ 16:13

  2. Apropo de minigolf…ştiţi terenul de pe faleză pe care Tusac construise un teren de minigolf? Ştiţi că erau achiziţionate şi instrumentele necesare punerii lui funcţiune, însă domnul Radu Cristian, primar de Mangalia cu domiciliul real în oraşul Constanţa, nu a binevoit să îl dea în folosinţa locuitorilor, ci l-a folosit ca să îşi depoziteze alde Drăgan, Georgescu nişte maşinuţe nefiscalizate. Un timp…după ce s-au certat a preferat să îl lase în paragină 🙂 (el susţinea în 2012 că este o mizerie), decât să fie exploatat în folosul nostru, al turiştilor..Ar trebui să facem o listă cu tot ce a distrus omul ăsta de când a preluat conducerea oraşului…pentru că a distrus multe doar pentru că au fost promovate sau realizate de ceilalţi primari, cu costuri pentru comunitate. Dl. Visa, nu ar fi o idee..?????

    Comentariu by Anonim — 6 septembrie 2015 @ 11:13

  3. Nu l-a lăsat în paragină. O sa primească Maganu autorizatie de constructie pe el cu conditia sa se apuce de construit dupa alegeri ca sa nu iasă discutii prin oras. Si nu e singurul teren pe care mincinosul il rezolvă ptr. „independenti”. E o listă de va cruciti.

    Comentariu by Anonim — 6 septembrie 2015 @ 19:20

  4. Intrebarea din titlu e fara rost.
    Numele sunt simple, la nivel de decizie Agathon, la nivel de influenta fizica oamenii lui Beinur.
    Na, ca un om care a fost fizic la „licitatia” cu pricina, chit ca au trecut aproape 20 de ani, lucrurile sunt in cap.
    acum intrebarile sunt ce facem acum?… care e totusi strategia htelierilor / factorilor de decizie? care e planul? cat le mai tinem ruine? Cat si cand investim in ele? le vindem? cui? cu ce bani?
    rahat, aici vorbim de strategii…
    in Romania?!!!???!!!???

    Comentariu by BogdanT — 7 septembrie 2015 @ 8:47

  5. 4+ stie corina martin

    Comentariu by Anonim — 7 septembrie 2015 @ 19:23

  6. ce procent are primarul la constructia de pe plaja Olimp? cine stie sa raspunda!!!

    Comentariu by politist dezamagit — 7 septembrie 2015 @ 22:57

  7. @6. Ce intrebare e asta? Fifty- fifty, 50%, jumi- juma. Ce sa- i faci obisnuinta e a doua natura.

    Comentariu by Lute(numele e pe bune) — 8 septembrie 2015 @ 9:54

  8. ptr. 3…ce autorizatie? nu e domeniu public? daca, totusi, impotriva oricarei reglementari, e da – face statie de microbuze ?

    Comentariu by Anonim — 8 septembrie 2015 @ 18:32

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress