Mangalia – politica locală

4 septembrie 2015

Şi în noul an şcolar, unele unităţi vor funcţiona în spaţii limitate şi fără săli de sport. Edilul Cristian Radu vrea să le modernizeze, integral, cu bani europeni

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 18:42

A mai rămas puţin timp până când clopoţelul va anunţa începerea anului şcolar 2015 – 2016. Aşa cum se obişnuieşte, în perioada vacanţei de vară, conducerile instituţiilor de învăţământ din Mangalia se preocupă să pregătească sălile de clasă, astfel ca elevii şi cadrele didactice să se bucure de condiţii optime. În acest sens, directorii solicită Consiliului Local sume de bani pentru executarea lucrărilor de reparaţii, modernizări ori igienizări, dezinsecţie şi deratizare. La recenta rectificare a bugetului local au fost repartizate unităţilor şcolare fonduri în funcţie de solicitări.

Pe acest subiect, primarul Mangaliei, Cristian Radu a declarat pentru „Ediţia de Sud” că şcolile arată bine, dar că doreşte să le facă şi mai atrăgătoare. „Pentru anul şcolar ce va începe curând, s-au alocat bani pentru executarea unor lucrări stringente, dar nu foarte ample. Lucrările majore vor fi derulate cu ajutorul banilor europeni, în acest sens dorind să depunem un proiect în perioada imediat următoare. Multor unităţi le lipsesc sălile de sport ori numărul claselor este insuficient, motiv pentru care se impune extinderea acestora. Deoarece aceste lucrări presupun costuri considerabile, se intenţionează depunerea unui proiect cu buget asigurat de Uniunea Europeană care, sper, să se concretizeze în scurt timp”, a spus edilul Cristian Radu.
În general, banii daţi unităţilor şcolare vizează reparaţii la acoperişuri, lucrări de hidroizolaţie, de igienizare a grupurilor sanitare şi mici reparaţii.
Grădiniţa „Callatis” a solicitat la recenta rectificare o suplimentare de 100.000 de lei care se adaugă sumei primite iniţial, respectiv 15.000 de lei. Şcoala Generală nr. 1 avea alocată suma de 50.000 de lei, dar a mai solicitat încă 100.000 de lei pentru lucrări. Şcoala Generală nr. 2 avea un buget de 143.500 de lei şi nu a mai solicitat nimic în urma rectificării bugetului local, banii ajungând pentru proiectele propuse. De asemenea, Colegiul Economic a rămas cu suma de 127.500 de lei primită iniţial, în schimb Liceul Teoretic „Callatis” a cerut după rectificare doar 2.000 de lei, bani care se vor adăuga celor primiţi anterior, respectiv 5.000 de lei.

Lucrări de hidroizolaţii, modernizări şi igienizări la Şcolile nr. 3 şi 5 din oraş

Potrivit directoarei Şcolii nr. 5 „Gala Galaction”, prof. Adriana Popescu unitatea a avut repartizată, iniţial, suma de 20.00 de lei pentru igienizări, dar în urma rectificării s-au alocat încă 30.000 de lei. „Cu banii primiţi, ne-am propus să înlocuim lambriurile deteriorate şi să schimbăm parchetul rupt din două săli de clasă. În continuare, cea mai mare problemă a şcolii o reprezintă numărul insuficient de săli de clasă, eu actualizând proiectul de mansardare pe care l-am depus în urmă cu mai mulţi ani. Din păcate, elevii vor învăţa în continuare în schimburi, dimineaţa şi după-amiaza, existând chiar elevi de clasa a II-a care vor veni la şcoală după prânz”, a declarat directoarea Şcolii nr. 5, prof. Adriana Popescu.
Şcoala Generală nr. 3 are la dispoziţie 83.500 de lei primiţi anterior, iar după rectificare au mai fost alocaţi 50.000 de lei. Directorul instituţiei prof. dr. Mihai Ionescu ne-a declarat că din aceste fonduri se vor face lucrări de hidroizolaţie a clădirii, se vor igieniza sălile şi grupurile sanitare. De asemenea, se va face revizie la instalaţia sanitară şi se va pune parchet într-o sală de clasă.
Un caz aparte îl reprezintă Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” care ar fi solicitat şi alţi bani pe lângă cei 100.000 de lei primiţi iniţiali. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Mangalia, deoarece conducerea liceului a trimis nota de justificare a suplimentării fondurilor foarte târziu, respectiv în ziua şedinţei de Consiliu, nu a mai fost posibilă includerea acesteia alături de celelalte sume supuse votului. Totuşi, liceul va putea primi banii ceruţi la o nouă rectificare bugetară, dar numai dacă trimit actele în timp util, asigură reprezentanţii Primăriei Mangalia.

editiadesud.ro 04.09.2015

5 Comments

  1. La licee, unde directorii nu sunt obedienţi mincinosului şi fondurile sunt pe măsură.

    Comentariu by lucian visa — 4 septembrie 2015 @ 18:44

  2. Din nou lucrari din fonduri europene… lucrari care nu se mai fac! Campion la minciuni, nu la accesat fonduri europene!

    Comentariu by anonim — 4 septembrie 2015 @ 21:09

  3. Off topic, dar frumos d-le Visa: „Cine ne-a furat litoralul”. Articol scris de academicianul Nicolae Manolescu pentru cotidianul „Adevarul” de azi, 4 septembrie 2015 !
    Stau doar si ma intreb: oare Manolescu tot in padure la Neptun a facut facultatea?

    Comentariu by cezarina — 5 septembrie 2015 @ 1:06

  4. 1- cind treci cu autobuzul pe linga lic. ind. te ia groaz ce balarii sint in curte. Cum sa trimitem copiii la o asa scoala???Pacat de cladiri si profesori…
    Corect, „au trimis nota de fundamentare tirziu…”, pai daca directoarea e de la psd…..si sotul dinsei l-a parasit pe primar…
    2- la gradinita „callatis” inca 100000 mii lei??/Pai nu cumva e cea mai noua din oras??? celelalte oare cum de nu au nevoie???/
    3-cum se poate ca primaria sa incaseze banii de la scolile ce inchiriiaza spatii si dupa sa le dea inapoi sub forma de”alocari ptr igienizare” , doar o mica parte???
    INTRADEVAR, SE VEDE DIN ATITUDINEA PRIMARULUI FATA DE PROFESORI SI SCOLI, cIT DE MULT A IUBIT ACEASTA INSTITUTIE..

    Comentariu by zek — 5 septembrie 2015 @ 9:16

  5. Bravo zek. Foarte adevărat . Toți profesorii din oras și-au dat seama ca este incapabil si foarte mincinos si din aceasta cauza nu il mai baga in seama . Iar el ca sa le demonstreze ca este jupin in oras lăsa școlile fără bani si in paragina . Mai avem putin si scăpăm de el .

    Comentariu by Psd — 6 septembrie 2015 @ 7:46

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress