Primarul Mangaliei, Cristian Radu, s-a deplasat, ieri, împreună cu o echipă de colegi din primărie, pentru a inspecta câteva zone din oraş, respectiv Fruviileg, Zootehnie şi Herghelie.
„În urma sesizărilor venite din partea cetăţenilor, dar şi a constatărilor făcute la faţa locului, în zonele verificate, am dispus luarea unor măsuri urgente pentru rezolvarea cazurilor semnalate. Cu această ocazie, am discutat cu locuitorii de aici despre problema restanţelor la plata utilităţilor, a racordării la reţeaua de electricitate sau la canalizare, dar şi despre posibile soluţii de rezolvare a situaţiilor întâlnite. De asemenea, am întâlnit trei persoane care aveau probleme de sănătate, acestea fiind ajutate să meargă de urgenţă la medic. Printre străzile vizitate, se numără şi străzile 1 Mai şi Munteniei, din cartierul de case, unde există problema racordării la reţeaua de electricitate”, a spus primarul Cristian Radu.
Totodată, el a precizat că mai mulţi oameni i-au solicitat sprijin în sensul racordării la reţeaua de electricitate, dar a constatat cu mâhnire un haos în sistematizarea străzilor, din cauza lipsei de reglementări care existau la nivelul primăriei, de acum mai bine de 10 ani.
„Pe viitor, vom continua cu astfel de vizite în cartiere, pentru a sta de vorbă cu oamenii în legătură cu problemele oraşului şi pentru a găsi împreună cele mai bune soluţii de rezolvare a acestora”, a mai spus primarul.
Carmen MOCANU, Cuget Liber 03.09.2015
Angelescu se confunda perfect, arata bine „amestecat” cu locuitorii!
Ce gasca frumoasa faceti, mincinosule, sa moara mama ca bine va sta impreuna! Si cum la minciuni va potriviti, asa numit, asa alegatori.
Le-ai explicat unde sa puna stampila, mo, sau le arata angelescu si dupa trei zile face iar plingere unde trebe???
Comentariu by Anonim — 3 septembrie 2015 @ 19:19
Sunt niște zdrențe Radu si Gasca lui de mincinoși. Au plecat in campanie electorală prin oras, simt ca nu mai au mult de locuit in Mangalia. Sa plece de unde au venit!
Comentariu by Tinu — 4 septembrie 2015 @ 7:44
Cata ipocrizie! Din pacate se inscriu in trendul national! Cu astfel de specimene se intareste vorba „se poate si mai rau”!
Comentariu by anonim — 4 septembrie 2015 @ 8:02
str 1 mai, sint solicitanti la racordarea la electricitate- pai strada aia e numai cu case, construite cu multi ani in urma. asta e prostie sa spui ca acei locuitori au stat si stau fara electricitate in anul 2015…minciuni peste minciuni….poate vor gaze…
Comentariu by zek — 4 septembrie 2015 @ 17:51
Pt.2
Ar fi normal să plece în altă parte şi nu cred că vor rata.
Comentariu by lucian visa — 4 septembrie 2015 @ 18:11