Klaus Iohannis este un președinte atipic. Nu seamănă cu Ion Iliescu, dar nici cu Emil Constantinescu și Traian Băsescu. Este mai înalt și mai puțin zâmbitor decât Iliescu, dar are aplecare spre consens politic și strategii pe 20-30 de ani, așa cum ne obișnuise Tătucul de la Cotroceni. A primit un vot popular covârșitor, ca și Emil Constantinescu și Traian Băsescu, dar nu prea știe ce să facă cu el, spre deosebire de cei doi „colegi”. În fapt, Klaus Iohannis nu are nici un proiect major pentru România. Și de aici vine mare sa problemă…
Incidentul de aseară de la Festivalul „George Enescu”, când președintele Iohannis a fost apostrofat din mulțime, un moment a cărui dimensiune nu trebuie exagerată, ne-a demonstrat un lucru. Că primul mandat de președinte al lui Klaus Iohannis are câteva lipsuri majore. Iar unul din ele, identificat aseară, este faptul că noului președinte al României nu are o legătură trainică, profundă, cu societatea civilă. Pare că a ajuns președinte dintr-un capriciu al Istoriei, ceea ce se poate dovedi un efect extrem de toxic pe termen lung. Pentru că Istoria știe să fie capricioasă în toate sensurile.
Cu toate că a câștigat alegerile prezidențiale având un vot popular covârșitor, Klaus Iohannis a dat semne că nu are de gând să fie un președinte popular. Stă izolat, își face concediile departe de oameni, iar atunci când iese prin lume, nu poate empatiza în mod eficient cu cei din jur. Deplasările sale în străinătate sunt marcate de știri legate de ținutele Primei Doamne, ceea ce poate fi un balast în absența unui discurs complex. Nu putem transforma orice vizită prezidențială într-un moment monden! Comunicările de la Cotroceni sunt monosilabice, iar în cele nouă luni de mandat nu identificăm un proiect major legat de soarta României. Nu-mi dau seama dacă nu i se propune o alternativă, sau Iohannis respinge categoric orice inițiativă, dar până în acest moment cam asta este situația…
Cu toate că a beneficiat de un suport masiv din partea presei și a societății civile, Klaus Iohannis a tăiat orice legături cu oamenii care l-au sprijinit, preferând conexiunile doar cu politicienii. Ceea ce răutăcioșii ar putea numi Camarilă, dar în fapt este vorba de un anturaj restrâns la oamenii care l-au ajutat în campania electorală. Dan Mihalache, șeful Cancelariei, este cel care i-a scris discursurile în campanie și l-a ajutat la partea strategică. Eduard Hellvig, directorul SRI, a fost unul din cei mai apropiați oameni ai actualului președinte, fiind considerat principalul om politic cu care se sfătuia. Alina Gorghiu, președintele PNL, Marian Petrache, vicepreședintele liberalilor, Dudu Ionescu, fostul ministru de interne, cumva și Mihai Răzvan Ungureanu, actualul director al SIE, completează cercul său de apropiați. Cam puțini, majoritatea fiind oameni politici cu CV încărcate de evenimentele ultimilor 15 ani. Ca o excepție poate fi invocat Rareș Bogdan, realizatorul de la Realitatea TV, unul din susținătorii declarați ai președintelui Klaus Iohannis, dar care nu poate fi considerat un om care influențează direct politica Președintelui, ci doar o sprijină fără rezerve.
Nici un președinte al României nu a fost atât de văduvit de legătura cu partea teoretică a unei guvernări. Pentru că indiferent ce ni se spune, românii votează în alegerile prezidențiale un om pe care îl mandatează să fie Conducător, nu Arbitru. Votul din aceste alegeri nu are nimic de-a face cu atribuțiile constituționale, ci cu dorința românilor de a echilibra puterea unui partid, alianțe, sau imagini de putere, alegând un om cu greutate în cea mai înaltă funcție a statului. Acest lucru l-au înțeles Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, fiecare în felul său încercând să imprime României un anumit parcurs și să stabilească viteza cu care se produc schimbările. Unele au reușit, altele nu, dar nici unuia nu i se poate imputa lipsa de acțiune.
Klaus Iohannis începe să aibă o problemă, care poate deveni structurală atâta timp cât își dorește un al doilea mandat prezidențial. Poate că a venit momentul să-și exercite atribuțiile de Președinte al României, și de exemplu, să ne spună ce poziție are în problema refugiațiilor din Siria, ce se întâmplă cu politica externă a României în mandatul său, care sunt direcțiile strategice, răspunsurile la provocările noului context politic internațional. Poate că a venit vremea, pentru că s-a încheiat vacanța de nouă luni, să dea interviuri și altora decât ziariștilor de casă sau celor stimulați de serviciile de informații, să răspundă la întrebări contondente. Inițiativa lui Liviu Dragnea de a propune un consens politic pe temele majore de dezvoltare ale României, un concept ce pare drag Președintelui, este un fel de acord de pace pentru liniștea Cotroceniului, nu o inițiativă de dezvoltare durabilă.
Am mai spus că pentru „meseria” de Președinte sau Prim-Ministru nu se poate obține calificarea decât prin practică la locul de muncă, dar Klaus Iohannis trebuie să dovedească românilor că atunci când au votat un „neamț”, au ales un om care chiar crede în „România lucrului bine făcut”, nu un președinte devenit prizonierul propriului orgoliu. Ar fi interesant de știut dacă modelul ideal pentru Klaus Iohannis este Regele Carol I sau nu!
După cum se poate observa nu am adus în discuție rolul serviciilor de informații și al altor instituții de forță, întrucât cred că Președintele României este șeful lor și nu invers…
Dan Andronic, evz.ro 31.08.2015
Iohannis are un singur mare merit, nu e Ponta preşedinte.
Comentariu by lucian visa — 31 august 2015 @ 19:23
Din pacate, e starea lui naturala…
Comentariu by Anonim — 31 august 2015 @ 20:29
Sa inteleg domnule Visa ca singurul merit a lui Stalin e ca a ajuns la putere in locul lui Trotki?Va rog sa fiti calculat in exprimare!
Comentariu by Anonim — 31 august 2015 @ 22:03
“De-aia l-am votat noi, diaspora, pe bărbatu-său? Ca doamna Primă Doamnă să nu ne arate şi nouă măcar o gleznă? Înţeleg că n-a venit la Ziua Marinei, că ar fi trebuit, poate, să vină în costum de baie şi i-o fi fost ruşine, dar nici acum, la ditamai Festivalul, să nu vină într-o fustă lungă cu o palmă peste genunchi? N-are pic de respect faţă de noi, care i l-am votat pe Klaus să scăpăm de Mickey Mouse. N-am scăpat nici de Mickey Mouse şi nici genunchii doamnei nu i-am văzut”. http://www.academiacatavencu.info/actualitate/%C5%9Eoc–nu-iohannis-a-fost-huiduit-aseara–ci-prima-doamna–pentru-ca-n-a-venit-in-fusta-mini–38654
Comentariu by I.S — 31 august 2015 @ 22:37
Treziți-l și pe el musculo – angelescu! Staționează un Hyundai cu plăcuță de înmatriculare AVB (atenție varza boiță), de seara până dimineața, vis-a-vis de BCR, pe linia continuă, cu tupeu și maximă nesimțire, situație tolerată de vărzarul de Chișinău! La mai mare coană mare!
Comentariu by Zoga — 1 septembrie 2015 @ 8:27
Si Iliescu ar avea un singur merit dupa logica asta. Nu a fost Vadim presedinte.
Comentariu by Remember — 1 septembrie 2015 @ 9:27
Chiar asa a fost!
Comentariu by Anonim — 1 septembrie 2015 @ 12:39
https://www.facebook.com/StareaNatiei/videos/881860715222860/
Comentariu by I.S — 1 septembrie 2015 @ 13:12
https://www.youtube.com/watch?t=58&v=JQP2s6JYNzM
Comentariu by I.S — 1 septembrie 2015 @ 13:17
https://scontent-vie1-1.xx.fbcdn.net/hphotos-xta1/v/t1.0-9/11743007_10154015001669746_2845784553945398088_n.png?oh=679379c59ed0f30acf02f68e510fa4d9&oe=564D7FB6
Comentariu by I.S — 1 septembrie 2015 @ 13:26
Va vad pe toti ! Stiu tot de la oamenii mei ! Unu’ nu se poate ascunde ! http://i.imgur.com/ETvOfWU.gif
Comentariu by I.S — 1 septembrie 2015 @ 13:32
https://scontent-vie1-1.xx.fbcdn.net/hphotos-xfp1/v/t1.0-9/11905783_707069176104520_5235075704670168941_n.jpg?oh=709879e6c37622757322410624fec6ea&oe=563986A6
Comentariu by I.S — 1 septembrie 2015 @ 13:34
Pt.3
Sunt foarte calculat. Mă refeream stict la activitatea prezidenţială de până acum şi nu la cea de primar. Ai constatat tu alte merite ? Cumva întoarcerea codului fiscal votat PNL cu girul lui ? Mărirea salariului lui ? Numirea apropiaţialor şi a competenţilor în servcii ? Vizite cel puţin ciudate ?
Stalin n-a fost ales de popor, ci de gaşca bolşevică. Troţki era mai inteligent, Stalin a fost doar o brută şmecheră.
Eu, ca şi mulţi alţii, mi-am pus speranţe în noul Preşedinte. Am aşteptat ca să înceapă o schimbare în bine în politica de la Bucureşti. Văd că singurul care s-a schimbat a fost Iohannis. A trecut la turma politică.
Pt.6
Când românii l-au ales pe Iliescu în 2000, ştiau ce poamă este, dar îl ştiau şi pe Vadim. Atunci mulţi au făcut un compromis, cel mai mic rău. Culmea e al doilea mandat (sau al treilea) al lui Iliescu a fost rezonabil. În schimb, Iohannis avea un CV politic impecabil ca primar al Sibiului. În el, românii şi mai ales cei tinerii şi-au pus mari speranţe, dar au vrut să dea o palmă şi sistemului ticăloşit. Deocamdată Iohannis dezamăgeşte şi sondaje o confirmă.
Comentariu by lucian visa — 1 septembrie 2015 @ 13:40
https://scontent-vie1-1.xx.fbcdn.net/hphotos-xpt1/v/t1.0-9/11855911_1173193072698038_5018481089348511823_n.jpg?oh=0bf326ebac399a391a0b9aaef010dc77&oe=567547FE
Comentariu by I.S — 1 septembrie 2015 @ 13:44
Iată integral textul lui Andrei Pleşu:
Domnul Liviu Dragnea a declarat, de curînd, că avem nevoie de un nou mod de a face politică. Avem nevoie de un „pact” pe termen lung al tuturor partidelor ţării, de un armistiţiu bazat pe „dialog şi continuitate”, de conlucrarea patriotică a tuturor, în jurul unui „proiect de ţară peren”. Poţi să ai ceva împotrivă? E drept, ai mai auzit asemenea îndemnuri şi altădată: „consens”, „uniune naţională”, „ţara mai presus de interesele de partid” etc.
Uneori, s-ar fi putut crede că ni se propunea ca ideal politic o situaţie în care opoziţia nu se opune decît de formă, iar guvernul nu guvernează decît niţel, dirijat amoros de societatea civilă.
Care este antimodelul, pe care şi-a construit „provocarea” dl. Dragnea? Evident, perioda Băsescu. Aflăm că, din cauza fostului preşedinte, toţi politicienii activi ai naţiunii au fost deturnaţi, ca o turmă obtuză, spre încăierare, demolare, bîzdîc. Aici apare o primă neclaritate: sigur că un personaj conflictual, aflat într-o poziţie de (mare) putere, tinde să întreţină o atmosferă de tensiune, de agresivitate, de înfruntare perpetuă. Dar trebuie să recunoaştem că omul n-a dansat pe scena publică de unul singur. Toţi ceilalţi, adversari sau aliaţi, au învăţat foarte repede procedurile ţîfnei, ale retorsiunii brutale, ale hărţuielii de gang. Au intrat în joc (cu destulă uşurinţă şi fără prea multă înzestrare) şi au completat sîrguincios peisajul politic cu tuşe groase şi cu netrebnicii mucede. Din două una: ori Băsescu a fost însăşi fiara apocaliptică care a ţinut în jug – fără efort – toată suflarea cetăţii, ori oponenţii lui au fost o cocă informă, inaptă să coaguleze, să reacţioneze adecvat şi eficient, atunci cînd era cazul.
Domnul Liviu Dragnea a declarat, de curînd, că avem nevoie de un nou mod de a face politică. Avem nevoie de un „pact” pe termen lung al tuturor partidelor ţării, de un armistiţiu bazat pe „dialog şi continuitate”, de conlucrarea patriotică a tuturor, în jurul unui „proiect de ţară peren”. Poţi să ai ceva împotrivă? E drept, ai mai auzit asemenea îndemnuri şi altădată: „consens”, „uniune naţională”, „ţara mai presus de interesele de partid” etc.
De încercat, or fi încercat (apropo: tot cu un „pact” de „coabitare”…). Dar nu par să fi reuşit. Iar dacă n-au reuşit, e cam prea simplu să se justifice invocînd mereu defectele „duşmanului”. Or fi avut şi ei oarecare găuri în palton. Uite, de pildă, bietul Ponta. (În paranteză fie spus, nu pot să-i pomenesc numele fără să mă crucesc: cum a fost, cum este posibil, ca un ins atît de inconsistent, atît de nepriceput, de uşurel, să fie adus în prima linie a ţării şi să rămînă agăţat de ea, în ciuda plictiselii generale?). Conflictul „peren” Ponta-Băsescu e contabilizat, fireşte, în contul fostului preşedinte. Nepotrivire de caracter? Sadism prezidenţial? Să zicem. Dar acum avem dovada (mai era nevoie?) că şi Ponta are (cel puţin) o problemă. Există ceva mai diferit de Băsescu decît Klaus Iohannis? Ei bine, Ponta are şi cu el dificultăţi, mîrîieli, incompatibilităţi (uneori foarte vocale). Carevasăzică, „blondă sau brună” îi e totuna. Nu poate ieşi din psihologia hîrjoanei nărăvaşe: e mereu, cum se spune azi, „fucking funny”, pus pe dat cu tifla, mereu pe cai mari. Dar fără cai…
O a doua neclaritate: ştim care e „antimodelul”. Dar care e modelul? Cum ştim care e „proiectul de ţară” unificator? Care e liantul marelui armistiţiu? Răspunsul politicienilor ţine de alfabetul demagogiei lor „profesionale”: „interesul naţional”. Şi care e „interesul naţional?” Păi o ştim deja de la Caragiale: „România să fie bine şi tot românul să prospere!” Ceva detalii? Ceva idei palpabile? Ceva competenţe de necontestat? Ceva coerenţă managerială? Ceva bilanţuri promiţătoare? Poate ne va da unele răspunsuri domnul Dragnea la vreo nouă întrunire de nişă partinică (o întrunire a tineretului PSD? A mamelor? A pensionarilor? A sportivilor PSD?). Vom vedea. Orice prilej e bun pentru mari planuri de viitor.
În sfîrşit, o a treia neclaritate. De fapt, nu chiar o neclaritate. Mai curînd o „ipoteză de lucru”. Nu cred că e rezonabil, plauzibil, funcţional, să propui un „alt mod de a face politică”, lucrînd cu aceiaşi politicieni. Cu oameni care, de ani întregi, fac nefăcute, vorbesc în bobote, se ocupă de averea proprie, de familie şi de amici, schimbă taberele şi loialităţile, trec din vîrful bucatelor la puşcărie (şi viceversa), se împrietenesc „romantic” pentru „binele ţării” şi pe urmă se înjunghie pe la spate, tot pentru binele ei. Mă uit adesea stupefiat la unii membri ai fostului PNL care, pînă la ruperea USL, apăreau la televiziuni pentru a–şi lăuda aliaţii pesedişti, iar acum se reped, „obiectivi”, să-i înjure cu spume. Mă uit, mai puţin stupefiat, dar, totuşi, obosit, la dl. Crin Antonescu, hîrşit în chermeze „de interes naţional” cu marele lui prieten Victor Ponta (pe tema: „Jos dictatorul!”), pentru ca acum să-l socotească o figură „comică”.
Cînd unii dintre noi semnalam, pe vremea antantei conjugale PNL-PSD, că ceva nu e în regulă în toată afacerea, şi dl. Crin şi mulţi de-ai lui ne tratau de „băsişti”… Acum apar în presă cu discursuri dure la adresa foştilor lor parteneri de manele politice, ca şi cum s-au trezit, inocenţi, dintr-un vis urît. Cu asemenea oameni vrem „alt mod de a face politică”? Sau cu marii proprietari de vile hollywoodiene, construite şi la guvernare şi în opoziţie, şi „sub protecţia” lui Băsescu şi „împotriva!” ei? Sau cu cei care, dinăuntrul nomenclaturii de partid, dau strigăte patetice de solidaritate şi de amor pentru lider, iar cînd sunt evacuaţi din „echipă” se înghesuie să spună „adevărul”? Sau cu lideri de rangul unu şi doi care ba se pupă bălos, ba se lucrează pe dedesubt? Cum să cred că, de mîine, politicienii noştri de tip Flămînzilă, Setilă, Păsări Lăţi-Lungilă, Ochilă (cu metehnele, dar fără calităţile acelora) se vor transforma, iluminaţi, în Harap-Alb?
Bine şi atunci ce e de făcut? Răspunsul meu e trist: nu mare lucru. Pînă nu vor apărea, la vîrf, figuri noi şi credibile, pînă nu vom alege, cînd mergem la urne, oameni cinstiţi şi pricepuţi, pînă nu ne vom mai lăsa manipulaţi de promisiuni goale, pomeni meschine şi campanii de presă sulfuroase, nu ne putem aştepta la schimbări substanţiale. Deocamdată, tot ce putem face e să cerem vedetelor noastre de partid şi de stat să nu ne mai sufoce cu vorbe mari. Ar fi, din partea lor, un prim gest de onestitate. În loc să ne spună: „vom face cu totul alt fel de politică!”, să ne anunţe doar că tocmai s-au hotărît să pună de-o ciorbă. Altă ciorbă: mai „aspectuoasă”, mai dulce, mai bună…
Comentariu by I.S — 1 septembrie 2015 @ 13:57
demisia sau demiterea
Comentariu by Anonim — 1 septembrie 2015 @ 17:27
Pt. #4http://www.cotidianul.ro/scoala-ma-ca-ai-castigat-255908/
Comentariu by nabuco — 3 septembrie 2015 @ 16:13