Politica locală în Mangalia

11 august 2015

După 40 de zile de marş, Bricul „Mircea” s-a întors acasă. Viitorii „lupi de mare”!

Filed under: Ştiri naţionale — lucian visa @ 15:51

Pentru cei 29 de studenţi ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” şi 52 de elevi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari „Amiral Ion Murgescu”, cărora li s-au alăturat şi 12 cadeţi străini, din Bulgaria, China, Grecia, Polonia şi Turcia, cele 40 de zile de marş de instrucţie la bordul velierului „Mircea” au reprezentat, cel mai probabil, tot atâtea provocări.

Ieri, chiar dacă încercau să-şi ascundă slăbiciunile de teama de a nu mai fi consideraţi „lupi de mare”, pe mulţi dintre tinerii întorşi acasă i-am surprins povestind familiilor emoţiile prin care au trecut.

Jurnal de revenire acasă, lângă cei dragi

Ora 10,40. Zecile de rude care îşi aşteptau, adăpostite la umbra fregatei „Regele Ferdinand”, marinarii din primul lor voiaj zăresc velierul „Mircea” revenind în portul Constanţa printre cele două faruri. Moment în care telefoanele încep să sune, semn că nerăbdarea atingea cote maxime.

Ora 10,50. Suiţi pe cele două catarge, cadeţii strigă de cinci ori „URA!”, având chipiurile în mână, după care intonează o melodie ce descrie viaţa pe mare. Evident că printre mame emoţiile nu mai pot fi stăvilite şi îşi dau frâu liber lacrimilor.

Ora 11. Velierul acostează, iar ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa, i se prezintă onorul, după care urcă la bord. „Bine aţi venit acasă! M-au informat comandanţii dvs. că a fost un marş de instrucţie deosebit de reuşit şi că pe parcursul marşului aţi dovedit noi abilităţi şi v-aţi pregătit în timp real. Tot domnul comandant m-a informat că nu au existat probleme deosebite. A fost un marş mai lung faţă de alţi ani, pentru că şi bugetul Ministerului Apărării a fost unul mai generos. Am alocat acestui marş 220.000 de euro. Sigur că vă aşteaptă părinţii, vă aşteaptă rudele şi o să închei imediat. Vă doresc o vacanţă plăcută după Ziua Marinei şi sper ca ceea ce face Statul Major al Forţelor Navale pentru pregătirea şi instruirea dvs. este deosebit. De altfel, instituţiile de învăţământ militar sunt foarte apreciate pentru felul în care îşi pregătesc tinerii şi viitoarele cadre”, a încheiat discursul în faţa tinerilor cadeţi ministrul Duşa.

Ora 11,45. Se finalizează partea festivă şi oficialităţile sunt lăsate deoparte, iar cadeţii coboară pe uscat pentru a-i îmbrăţişa pe cei dragi, cărora le-au dus dorul cel mai tare.

Viaţa la bordul navei

În timp ce cadeţii povesteau rudelor că le-a fost foarte greu să înfrunte temperaturile caniculare, dar şi dormitul în hamac ori răul de mare, survenit în special în Marea Egee şi Marea Adriatică, din cauza vântului puternic, instructorii nu încetau să le laude prestaţia de-a lungul marşului de instrucţie.

Şeful practicii, Ionel Popa, şef secţie management educaţional în cadrul Academiei Navale, declara că este o diferenţă foarte mare între plecarea în voiaj şi revenirea acasă, adăugând că dificultatea provine şi din faptul că în anii I şi II elevii cunosc doar noţiuni teoretice. „Marinăria este o meserie care se învaţă numai în marşuri de instrucţie, iar instructorii şi oamenii bordului îi învaţă pe cadeţi despre navigaţie. Pentru această meserie trebuie să ai aptitudini vocaţionale, în mod cert. Fiecare a ţinut cart şi a dublat comanda navei. La fel şi la maşini. Astfel încât, la sfârşit, ei sunt perfect adaptaţi pentru viaţa la bord, pentru viitorii ani de instrucţie, respectiv III şi IV, când vor merge la navele militare. Acolo vor avea o nouă viaţă, nu de velier, ci de navă militară. Dar această promoţie este chiar una de excepţie, o promoţie extrem de aplecată spre activităţile practice şi pot să spun cu mândrie că pe timpul voiajul nu am avut nici măcar un incident, toate lucrurile au mers perfect”, a conchis acelaşi interlocutor.

Elevă a Şcolii de Maiştri, Ana Maria declara că în mare parte a fost OK, „când trebuia să urcăm în arboradă mi-a fost oarecum frică, dar am trecut totul cu bine. A fost un marş foarte important pentru ceea ce-mi doresc în continuare”. Colegei ei, Elena Drugă, cel mai greu i s-a părut depărtarea de cei dragi. „În rest, ne-am acomodat şi ne-am adaptat cerinţelor, munca în echipă dovedindu-se cea mai valoroasă experienţă. Dar dorul de casă mă face să stau pe gânduri dacă voi mai pleca în viitor pe mare”, avea să ne mărturisească Elena. Un alt coleg de-al lor declara că a fost profund impresionat de portul Barcelona: „Au fost şi lucruri mai dificile, dar în general a fost frumos. Dorul de casă, mai multe zile petrecute pe mare, înconjuraţi numai de ape, fără pământ… a fost mai greu. În schimb, când am ajuns în porturi ne-am mai relaxat şi ne-am reîncărcat bateriile”.

v v v

Anul trecut, velierul „Mircea” a suportat reparaţii în valoare de un milion de lei, prilej cu care au fost înlocuite parâmele şi velele. Imediat după Ziua Marinei va intra din nou în şantier pentru reparaţii care, cel mai probabil, vor costa tot un milion de lei.

Simona Anghel, Cuget Liber  11.08.2015

19 Comments

  1. Am postat acest articol pentru că se apropie cu paşi repezi ziua Marinei. N-are legătură cu politica Mangaliei, dar are cu cea de apărare a ţării. Ceea ce e scris în articol a fost difuzat la mai toate actualităţile. De ce ?

    Am să încep răspunsul cu o întâmplare reală din septembrie 1939. Tancurile germane intră în Polonia. Cavaleria poloneză se mobilizează prompt, pe cai şi cu sabia în mână şi intră în istorie, forever.
    Cam asta este şi cu instruirea viitorilor militari din Marină pe bricul Mircea, deplasată total pentru secolul 21. Vor fi excelenţi cavaleri cu sabia ridicată împotriva crucişătoarelor sau submarinelor nucleare ruseşti. Degeaba învaţă copiii aceştia să se caţere pe catarge, să ridice vele sau să navigheze cu sextantul. Vor fi doar carne de tun într-un posibil conflict. Dacă Marina noastră militară a rămasa în epoca bricurilor, atunci e corect să ridicăm din ce în ce mai multe biserici. Doar Dumnezeu ne mai poate apăra.

    În anii 80 americanii au creat o navă invizibilă pentru radar. Iată ce scria Evenimentul zilei despre ea :”„Umbra mărilor” era caracterizată printr-un grad de automatizare mult mai ridicat decât cel al celorlalte nave din dotarea marinei americane, iar specialiştii SUA doreau să testeze modul în care o navă militară se putea comporta exemplar cu un echipaj foarte puţin numeros la bord.”

    La paradă suntem cei mai grozavi, aproape ca nord-coreenii.

    Comentariu by lucian visa — 11 august 2015 @ 16:00

  2. Am altă opinie domnule Visa. Antrenamentul de pe bric este unic si îți creează acel sentiment că poți depăsi bariere. Lucrul in arboradă este greu şi-ți forțează limitele.Am avut ocazia să o fac timp de aproape 3 luni in 1986 cu un mars de instructie in Marea Neagra cu escale in porturi din Turcia, Rusia, Ucraina, Bulgaria, de o luna şi trei săptămâni. Putine țări se pot mândri cu aceasta capodopera de velier.
    Armata, recte marina se modernizează in functie de alocările bugetare. Sunt preconizate achizitii de nave noi-corvete si modernizarea/dotarea cu armament a fregatelor. Ne miscăm.

    Comentariu by valentin ciuraru — 11 august 2015 @ 16:18

  3. Cadetii militari din toate tarile cu traditie marinareasca fac practica la bordul unor asemenea nave.
    http://issuu.com/bloomsburypublishing/docs/tall_ships_today
    Ca sa nu mai vorbim despre pasiune:
    http://www.euronaval.ro/istorie-navala/174-goeleta-speranta-destin-ca-n-filme

    Comentariu by nabuco — 11 august 2015 @ 16:21

  4. Pt.2
    Nostalgii de tinereţe. Războiul de azi e pragmatism dus la extrem. Despre velier, ca navă, jos pălăria. Dar aceşti oameni se pregătesc pentru apărarea ţării, nu pentru croaziere.

    În 1982, în Malvine, Marina engleză a făcut o debarcare noaptea, fără nicio urmă de lumină, pe furtună cu zăpadă, la temperatură mult sub zero, cu elicopetere adaptate în acest sens.
    În acel război, declanşat de Argentina, englezii au pierdut o singură navă dar au câştigat. Velierele şi pescadoarele argentiniene nu au făcut faţă. Iar argentinienii sunt mult mai mândri şi mai determinaţi ca noi românii.

    Pt.3
    La fel de frumos putem vorbi despre goeleta Speranţa.

    La Midway, în 1942, soarta războiului în Pacific s-a schimbat prin scufundarea într-o singură zi a 4 portavioane japoneze. Nu au fost doborâte de marinari de pe goeletă, ci de aviatori de pe portavioanele americane remarcabil pregătiţi exact pentru acest lucru, cu sprijinul serviciilor de informaţii.

    Treziţi-vă, există atâta armament pe lumea asta, că nici nu ştii când ai murit ! Aţi auzit de Deveselu ? Noua armată înseamnă în primul rând creier (uman şi artificial), la care se adaugă dotare.

    Comentariu by lucian visa — 11 august 2015 @ 16:39

  5. Un barbat- e bine implinit…macar cu cateva luni de armata si nu ma refer la disciplina cazona ! Sunt multe „obiceiuri” proaste cu care se pleaca de la mama de acasa !(nu numai pentru Ionica al tatei Leana de la tara…dar si noile beizadele,ar avea ceva bun de castigat-ca si tara,dealtfel !) Dotarea armatei este o decizie politica cu bataie lunga…asa cum si trimiterea drept carne de tun,se vrea au nu se vrea,ramane consemnata in arhivele de stat major ! La marina,este cu adevarat un plus de pregatire si cunostinte tehnice ! A gasi nod in papura nu inseamna ca te si pricepi…sa faci noduri marinaresti,dar nici cand il auzi pe Dusa… „Ne miscam” pe dracu’ mai Vali ! Mie mi se misca ceva…cand il vad pe juma de tabachera,dar si mai tare mi se misca atunci cand il vad pe Gamela cand zice ca avem un guvern „militarizat” ! http://www.timesnewroman.ro/life-death/din-lipsa-de-dotari-in-cadrul-exercitiilor-militare-din-marea-neagra-romanii-au-facut-doar-flotari

    Comentariu by I.S — 11 august 2015 @ 17:01

  6. Referitor la cele câteva luni de armată, Iohannis, în cartea sa Pas cu pas, spune că au fost inutile. Sunt total de acord cu el. Având aceeaşi vârstă cu el, probabil că am făcut acelaşi tip de armată, inutilă. Singurul lucru învăţat temeinic în armată, a fost chiulul.

    Comentariu by lucian visa — 11 august 2015 @ 17:07

  7. Pt. #6
    Pacat unora le-a placut mai mult si au ajuns … doctori:
    http://www.curentul.info/politic/11758-penibila-traseista-minca-imi-place-sa-execut-ordinele-date-de-generali

    Comentariu by nabuco — 11 august 2015 @ 17:33

  8. @6 Catre presa cel cu Pas cu pas…da’ tare incet-nu admite „incomode” ! http://www.timesnewroman.ro/files/attach/images/127/273181/klaus_iohannis_kampanie.jpg

    Comentariu by I.S — 11 august 2015 @ 17:34

  9. @6 Probabil ca pentru armata el pregateste ceva de genul : http://www.academiacatavencu.info/imagine/613×343/ULTIMA%2BOR%25C4%2582%253A%2BIohannis%2Batac%25C4%2583%2BGuvernul%2Bla%2Bbaionet%25C4%2583%2521_45542.jpg

    Comentariu by I.S — 11 august 2015 @ 17:36

  10. Bula in armata statea si nu facea nimic.
    Vine generalul si il intreaba :
    -Bai Bula,tu nu omori nimica
    Bula:
    -Vreti sa omor ?! Bula se ridica din transeu si zice un nume de german , un german se ridica si Bula il impusca…Mai zice un nume si tot asa face…
    Germanii se gandesc sa strige si ei un nume de roman …Atunci unul din ei striga :
    -Bula!
    Dar Bula din transeu :
    -Domnu` General , ia vedeti cine ma striga !

    Comentariu by I.S — 11 august 2015 @ 18:32

  11. Lupi de mare/onoare:
    #2, #4 ?
    http://lnr-mangalia.ro/?page_id=21

    Comentariu by nabuco — 11 august 2015 @ 19:15

  12. Domnule Visa, in acest moment razboaiele se castiga mai ales cu armament si tehnica. Totusi, diferenta este facuta de oameni. Oameni cu caracter si vointa. Si tocmai asta este ideea unui mars de instructie cu bricul Mircea. Sa testeze caracterul viitorului marinar. Imi pare rau domnule Visa dar sunteti ca madam Tatoiu, va pricepeti si va dati cu parerea despre orice. Numai bine.

    Comentariu by Provider NET — 11 august 2015 @ 19:41

  13. Bricul Mircea e o poezie frumoasa, dar apartine trecutului. Poezia acesta tine de educatie, cultura, iar caracterul nu se testeaza, il ai sau nu. Psihologic, se testeaza rezistenta, capacitatea de actiune, de adaptare…
    De ce nu vii cu argumente valabile, ci cauti sa intepi gratuit si fara baza?
    Daca nu-ti place madame tatoiu, de ce te uiti la ea? Daca te deranjeaza Visa, ce cauti pe site-ul lui?
    Si daca tu le stii pe toate, de ce nu te semnezi, ca Visa?
    El a inceput o discutie logica, istorica, civilizata. Tu ai citit ceva din ceea ce face el referinta? Ai fi capabil sa porti un dialog?
    Scuze, probabil chiar te jignesc, din moment ce o urmaresti pe tatoiu, e clar ca discutia e peste nivelul tau. Vezi ca sunt desene animate pe Minimax!

    Comentariu by Anonim — 11 august 2015 @ 19:57

  14. Degeaba ai armament si tehnica daca nu ai si creier sa le folosesti.Iar creierul inseamna inteligenta, nu caracter. Poti fi un om inteligent dar lipsit de caracter.Bricul Mircea ramane o scoala a maturizarii sub toate aspectele ei.Din punct de vedere militar insa este precum gradinita pentru un copil.

    Comentariu by Anonim — 11 august 2015 @ 20:15

  15. Nene Visa in anii 80 „Evenimentul zilei”? Cristoiu era parca pe la Scanteia Tineretului.

    Comentariu by Lute(numele e pe bune) — 12 august 2015 @ 14:57

  16. În anii 80 toţi vechi ziarişti erau la câte un ziar comunist. Şi eu lucram tot într-o fabrică comunistă şi făceam vapoare pentru România socialistă. Şi nu regret. Regret că nu le-am făcut cu echipamente mai bune, pentru că ar fi funcţionat mai bine.
    Textul citat din EVZ n-are nicio legătură cu trecutul şi e şi în alte ziare care dau aceeaşi ştire, probabil de pe un flux de presă.

    Am adus în discuţie o temă care ştiam că va produce discuţii. E firesc să fie şi păreri pro şi păreri contra.

    Mai am o altă întrebare, de ce viitorii piloţi nu se pregătesc cu avioane Vlaicu II ? N-ar fi tot un test de „rezistenta, capacitatea de actiune, de adaptare” aşa cum comenta cineva mai sus ? Dacă ai trece Carpaţii cu ele ai fi alt om.
    Eu ca un contribuabil ce sunt, cotizez şi eu puţin, puţin la cheltuielile militare. Şi vreau să fiu convins că acele cheltuieli sunt făcute spre securitatea mea şi a celorlalţi locuitori ai ţării. Dacă e corect ca banii armatei să se ducă pe bricul Mircea sau pe întreţinerea vilelor speciale, atunci aşa să fie.

    Comentariu by lucian visa — 12 august 2015 @ 16:17

  17. Na, ca da premarele vostru interviuri..
    http://editiadesud.ro/?p=19325

    Comentariu by BogdanT — 12 august 2015 @ 16:18

  18. Tot polemic ca si la #11:

    „IYFR Mangalia
    August 2 at 2:19pm ·
    Escadronul Mangalia al Flotei Rotary Varna, primii marinari ai Flotei Rotary International din Districtul 2241, s-a intalnit azi cu piratii bulgari. Dupa lungi lupte…, ne-am promis sa recidivam curand.”
    https://scontent.xx.fbcdn.net/hphotos-xft1/t31.0-8/11838813_803627633068471_816726854707599646_o.jpg
    vs.
    https://dexonline.ro/definitie/escadron
    qed

    Comentariu by nabuco — 12 august 2015 @ 17:01

  19. http://www.tvrplus.ro//editie-recrut-pe-bricul-mircea-360871

    Comentariu by nabuco — 17 august 2015 @ 17:17

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress