Dacă în ultimele zile s-a discutat despre posibilitatea ca Liliana Mincă să intre în cursa penru Primăria Constanţa, ea însăşi confirmând ieri pentru ZIUA de Constanţa că nu ar exclude această variantă, astăzi, deputatul de Botoşani şi-a revizuit planurile. Alături de colegul său, deputatul Ştefan Dalca, şi nu numai, Liliana Mincă, soţia lui Ion Mincă, a intrat, din nou, în UNPR: „Începând de astăzi sunt deputat UNPR. Eu am mai fost în UNPR, colegii mei din Parlament de la botoşani s-au înscris în UNPR li consider că aici este locul meu. Nu candidez la Primăria Constanţa, sunt deputat de Botoşani şi cu siguranţă iau în considerare o nouă candidatură pentur Parlament“, a declarat astăzi deputatul Liliana Mincă pentru ZIUA de Constanţa.
Liliana Mincă a devenit cunoscută publicului ca director al Loteriei Române, funcţie pe care a ocupat-o din 2006 până în 2009. Ulterior, a fost numită de premierul Emil Boc preşedinte al Agenției Naționale de Control al Exporturilor. După ce a părăsit și această funcție, s-a implicat total în politică: mai întâi, în PSD+PC, şi-a încercat apoi norocul în UNPR, a intrat şi în PP-DD, de unde a fost exclusă, iar până de curând a fost deputat din partea PND. De astăzi este însă politician UNPR. S-a căsătorit în 2007 cu omul de afaceri Ion Mincă, viceprimar al Mangaliei, oraş în care, de altfel, a şi avut loc petrecerea de nuntă.
Nicoleta Nicolau, Ziua de Constanţa 03.08.2015