Politica locală în Mangalia

19 iulie 2015

Şcoală de gladiatori pentru turiştii din Neptun

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 12:47

De la jumătatea lunii iulie şi până la finele lui august, pe aleea ce duce către zona „Steaguri“ din Neptun au loc lupte pe viaţă şi pe moarte între „daci“ şi „romani“. Bătăliile, organizate de un grup de tineri din Constanţa, se împletesc, în mod fericit, cu alte evenimente destinate distracţiei turiştilor, dar şi localnicilor, deopotrivă: parade, demonstraţii de lupte greco-romane, dar şi ateliere de ceramică sau lecții de tir cu arcul.

Festivalul de Teatru Antic, căci despre acesta este vorba, a demarat în urmă două săptămâni şi va dura întreaga vară. Din declaraţiile unuia dintre cei 25 de tineri care, zilnic, se ocupă de buna dispoziţie a turiştilor sosiţi în sudul litoralului, manifestarea este unică: „Este festivalul cu durata cea mai mare, din întreaga lume. Pe lângă demonstraţii şi ateliere, turiştii se pot antrena la Şcoala Gladiatorilor. La finalul antrenamentelor aceştia vor putea intra în arenă, alături de luptătorii noştri, alegându-şi nume de daci sau de romani“, a declarat, pentru „Ediţia de Sud“, George Caramiciu, unul dintre gladiatorii de la Neptun.

Festivalul are loc zilnic, începând cu orele 9:30 până la lăsarea serii.

editiadesud.ro

9 Comments

  1. Asta e un fel de răspuns la şcoala de samba de la Mamaia, de acum câţiva ani.

    Comentariu by lucian visa — 19 iulie 2015 @ 12:48

  2. Duminica seara actorul principal este Radu Cristian …..il ajuta fizicul …

    Comentariu by Anonim — 19 iulie 2015 @ 14:39

  3. … alaturi de menajera publica Dumitrana… la fel, tot fizicul…

    Comentariu by Anonim — 19 iulie 2015 @ 15:02

  4. Mai curand lupta pe viata si pe moarte trebuia pusa intre ghilimele nu daci si romani.Ce ne omoram intre noi pentru parada? Si tot de la Constanta au venit sa ne arate si cum sa ne omoram!

    Comentariu by Anonim — 19 iulie 2015 @ 18:48

  5. Da e o idee buna …au unde sa se ascunda gladiatorii …in buruienile si gunoaele din zona…..Mare e gradina domnului !?????

    Comentariu by Anonim — 20 iulie 2015 @ 8:27

  6. …si propun ca in varful mausoleului din sens sa puna statuia lupoaicei ( boita alaptandu-i pe romulus si mincinos):-)))

    Comentariu by zozo — 20 iulie 2015 @ 8:42

  7. Initiativa acestui spectacol aparține ,,ilustrului ,,gânditor Romulus Dumitrana.Frumos nu este asa!Cât a costat domnule manager,cred cât a costat si autorizatia de construire a celor de la Pajura,Cocorul adica ZERO lei,zero bani.Ce mai conta vreo 100.000 euro la bugetul local.

    Comentariu by Anonim — 20 iulie 2015 @ 16:43

  8. Pt.2
    Eu cred că i se potriveşte mai bine rolul Sancho Panza, călare pe măgar, într-un posibil festival Don Quijote.

    Comentariu by lucian visa — 20 iulie 2015 @ 17:41

  9. http://www.cugetliber.ro/stiri-eveniment-perchezitii-de-amploare-daewoo-mangalia-in-vizorul-diicot-constanta-262953?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=stiri-recente-sticky&utm_campaign=Impact_stiri_recente

    Comentariu by nabuco — 23 iulie 2015 @ 14:52

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress