Mangalia – politica locală

10 iulie 2015

Au fost lansate proiectele Parcului Evergreen şi cel al modernizării Aleii Teilor

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 16:01

În cursul zilei de astăzi, la Club Nautic Callatis din Mangalia a avut loc lansarea proiectelor europene privind înfiinţarea Parcului Evergreen şi modernizarea Aleii Teilor din localitate. Proiectele sunt realizate în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa Prioritară 5, „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”. Fiecare dintre cele două proiecte are o valoare de aproximativ 17 milioane de lei, contribuţia municipalităţii fiind de 2%. Conform documentaţiei tehnice, lucrările trebuie finalizate până la sfârşitul acestui an.

Primul dintre proiectele prezentate în cadrul întâlnirii, Înfiinţarea Parcului Evergreen, are o valoare totală de 17 milioane de lei, din care, contribuţia Uniunii Europene este de 6,3 milioane de lei, cea a Guvernului României – 535.000 lei, iar cea a Primăriei Mangalia de 9,5 milioane de lei. Implementarea proiectului are o durată de 6 luni, respectiv până la 10 decembrie 2015. În cadrul lucrărilor ce ar urma să fie demarate în toamnă, o dată cu încheierea licitaţiilor pentru stabilirea celui ce va derula proiectul, sunt prevăzute crearea de locuri de joacă, piste pentru biciclişti, platforme pentru fitness, alei pentru alergat, rollerparcuri etc. Suprafaţa amenajata este de 28.148 metri pătraţi.

Al doilea proiect propus de municipalitate este cel a modernizării vechii faleze a oraşului, pe o distanţă de 1,5 kilometri. Va fi sistematizată Aleea Teilor, pe porţiunea cuprinsă între Strada Vasile Pârvan şi Hotel President. Pe tronsonul carosabil cuprins între străzile Vânătorilor şi Oituz va fi reabilitată trama stradală şi modernizate trotuarele. Pe al doilea tronson, dintre străzile Oituz şi Vasile Pârvan va fi tratat ca zonă de promenadă. Căile de circulaţie vor fi realizate din granit, vor fi create spaţii de recreere, îmbunătăţite spaţiile verzi, vor fi plantaţi arbuşti şi flori şi vor fi montate bănci, rastele pentru biciclete, dar şi o fântână arteziană. Valoarea proiectului este de 17,4 milioane de lei, din care Uniunea Europeană va aloca 14,7 milioane de lei, bugetul naţional – 1,2 milioane de lei, Primăria Mangalia va asigura o cofinanţare eligibilă de 324.000 lei, în timp ce valoarea neeligibilă va fi de 1,2 milioane de lei.

Şi în cazul acestui proiect implementarea va dura până la 10 decembrie 2015.

Potrivit declaraţiilor primarului Cristian Radu, prezent la eveniment, atât Parcul Evergreen, cât şi reabilitarea Aleii Teilor fac parte dintrun proiect mai amplu, de modernizare a centrului oraşului.

În finalul întâlnirii, Jenica Crăciun, reprezentantul ADR Sud Est, a avertizat asupra posibilităţii ca, în cazul nefinalizării proiectelor în termenul stabilit (finalele anului în curs), acestea să fie realizate fie din banii primăriei (în cazul în care se depăşeşte cu jumătate de an acest termen) sau, dacă totuşi lucrările trenează şi la 31 iulie 2016, primăria să fie nevoită să returneze fondurile Uniunii Europene.

editiadesud.ro

10 Comments

  1. Parca se pierduse finantarea

    Comentariu by Anonim — 10 iulie 2015 @ 20:05

  2. Asa ar dori unii,din pacate putin debili.Si chiar scriau pe aici siguri pe ei.Dl Visa cumva confirmase sau avea ceva surse pe tema asta.Deci cum e?Cine minte?

    Comentariu by Flori G. — 10 iulie 2015 @ 21:51

  3. Stati ca de la vorbe la fapte mai e cale lunga. Suntem in iulie si inceperea lucrarilor mai are de asteptat , asa ca e posibil ca termenele sa nu fie respectate. Dai in folosinta un parc in decembrie cu flori, arbusti si gazon? S-o schimba clima la Mangalia dupa proiectele Primariei! Sa vezi si sa nu crezi!

    Comentariu by Anonim — 10 iulie 2015 @ 22:47

  4. Proiectele au fost lansate până în …. stratosferă! Așteptăm, destul de circumspecți, aterizarea.

    Comentariu by Zoga — 11 iulie 2015 @ 9:14

  5. Să nu cadă pe mausoleul din sens!

    Comentariu by Zoga — 11 iulie 2015 @ 9:18

  6. Parcul va fi adus la stadiul de finalizare doar daca Romulus se muta in blocul de vis-a-vis, impreuna cu dirigintele de santier si echipa de lucru…si daca muncesc cel putin 12 ore/zi. Sincer,acum…cati dintre voi vad ca posibil asa ceva? Asadar 17 mil de lei din bugetul anului viitor trebuie rezervati ptr parc. Plus vreo 19 milioane…Abia astept sa vedem ce venituri vor avea, pentru echilibrare!!!

    Comentariu by Anonim — 11 iulie 2015 @ 10:15

  7. Pt.2
    Probabil se vrea terminarea din bani locali, împrumutaţi. Cei europeni sunt verificaţi mult mai atent.

    Comentariu by lucian visa — 11 iulie 2015 @ 10:37

  8. Emmanuelle stie!
    Va supraveghea totul de la ferestreld noului apartament ANL, primit cadou de la administratia locala pentru serviciile in slujb comunitatii din Mangalia.
    In timpul liber, o gasiti pe masa sau sub masa la hotelul-restaurant de pe plaja din Vama al prietenei Boita.

    Comentariu by Anonim — 11 iulie 2015 @ 13:23

  9. flori are „dreptate”, sinteti „rautaciosi”, nu credeti nimic din ce spune primarul numit. Faceti o plimbare pe marele bulevard 1DECEMBRIE 1918 si veti vedea schimbarea. In loc de iarba si flori o sa vedeti ” o adevarata rezervatie” in care troneaza arborele reprezentativ al Mangaliee – otetarul. Sa va mai „recomand” si str Portului ???sa vedeti „gospodinele” in bichini???in zona PENY….rezultate in administratia locala…

    Comentariu by zek — 11 iulie 2015 @ 20:09

  10. http://www.replicaonline.ro/comert-cu-parfumuri-ochelari-si-cutite-pe-plaja-din-mangalia-230966/

    Comentariu by nabuco — 14 iulie 2015 @ 11:04

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress