Mangalia – politica locală

29 iunie 2015

Reabilitatea falezei Mangalia Saturn

Filed under: Lucian Vişa — lucian visa @ 18:47

Iată ce apărea în 21.01.2015 în editiadesud.ro

Proiect de 34 de milioane de lei pentru reabilitarea falezei Mangalia-Saturn

nb10Clubul Nautic “Callatis” a găzduit, astăzi, lansarea proiectului “Lucrări de amenajare şi modernizare, zone de interes turistic – sudul litoralului (Mangalia-Saturn)”. Proiectul este realizat în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa Prioritară 5, “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul de intervenţie 5.2 – “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice”. La eveniment au fost prezenţi edilul Municipiului Mangalia, Cristian Radu, primarul localităţii Balcic, Nicolay Angelov, consilieri locali şi manageri din turism din sudul litoralului.

Valoarea proiectului este de 34 milioane de lei, din care 33,7 milioane de lei fonduri nerambursabile. Finalizarea lucrărilor va avea loc în luna decembrie a acestui an. Potrivit declaraţiilor managerului de proiect, Rodica Rîpianu, obiectivele proiectului constau în valorificarea resurselor naturale, diversificarea serviciilor turistice şi atragerea unui număr cât mai mare de turişti în zona de sud a litoralului.

Conform documentaţiei tehnice, aleea pietonală adiacentă plajei va fi reabilitată pe o distanţă de 2,5 kilometri, între Hotel Paradiso şi limita staţiunii Saturn, dinspre Cordonul Saturn-Venus. Finisajele vor fi realizate cu pavimente din granit antiderapant, în două nuanţe.nb12

Tot în cadrul proiectului mai fi amenajat un punct de belvedere, pe structură metalică şi acoperiş din aluminiu, colorat în albastru şi crem. Toate zonele de acces cu diferenţă de nivel vor fi echipate cu scări şi rampe pentru persoanele cu dizabilităţi. Suprafaţa totală a spaţiilor verzi va fi de 2.000 metri pătraţi.

Promenada va fi dotată cu 200 de bănci şi 40 de coşuri de gunoi, pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Pe noua faleză vor fi montaţi stâlpi de iluminat cu leduri. Lucrările de amenajare şi modernizare a falezei Mangalia-Saturn se vor derula şi pe parcursul sezonului estival, chiar dacă acest lucru ar putea deranja turiştii. Însă, afirmă primarul Cristian Radu, în cazul unei eventuale întârzieri a lucrărilor este posibilă pierderea finanţării proiectului.

Iată şi cum merge reabilitarea, cam ca în pozele de mai sus

faleza_mangalia

Medicul Niculescu, cercetat pentru luare de mită: „Nu eram acolo când s-a întâmplat asta”

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 17:43

Medicul Ion Niculescu, din cadrul Spitalului Municipal Mangalia este cercetat pentru luare de mită.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, asistenta Marcela Alexoiu era pregătită pentru a primi suma de 350 de euro, care urma să-i fie înmânată medicului Niculescu, pentru o operaţie de cezariană.

Flagrantul a fost organizat vineri, 26 iunie. Medicul şi asistenta au fost reţinuţi, însă judecătorii au decis ca ei să fie cercetaţi sub control judiciar.

Ce spune medicul acuzat?

„Nu eram acolo când s-a întâmplat asta. Nu vreau să spun prea multe, că mi-e frică, să nu vorbesc ceva și să fie interpretat. N-am fost nici măcar în clădire, am fost în Mangalia, dar nu în clădire. Nu știu de ce se întâmplă, n-are rost să arunc vina pe cineva. N-am nici o legătură. Trăiesc o așa dramă, că nici nu vă imaginați. Gravida este din Băneasa, nici măcar nu a fost pacienta mea. A venit să nască la termen, am internat-o. Sper să se termine bine! N-am luat legătura cu asistenta, nu știu ce spune ea“, a declarat, pentru Replica, Ion Niculescu.

Replica 29.06.2015

Convocator şediţă de îndată din 29.06.2015

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 17:30

Convocator29.06.2015

Powered by WordPress