Mangalia – politica locală

2 iunie 2015

Aici sunt banii dumneavoastră ! Să fiţi sănătoşi, pentru că trebuie să-i plătiţi mulţi ani de acum înainte – continuare

Filed under: Lucian Vişa — lucian visa @ 17:57

Acum vreo 9 zile vă semnalam că a început acţiunea gazonul-9 milioane de euro şi în zona în care locuiesc eu. De o săptămână, după ce s-a adus pământul din imagine, totul a intrat într-o pauză. S-or fi plătit deja situaţiile de plată sau s-a intrat în vacanţa de vară ?

gazon

În cel mult două săptămâni, 71 de camere video vor veghea la liniştea Mangaliei

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 16:27

În cadrul celor mai recente acţiuni de verificare în trafic, Poliţia Locală Mangalia a aplicat 45 de amenzi în valoare totală de 8.970 de lei. De asemenea, 18 conducători auto au scăpat doar cu avertismente. Au fost date spre identificare 100 de autoturisme. În ceea ce priveşte ordinea publică, poliţiştii au dat un avertisment şi 4 amenzi în cuantum de 1.100 de lei.

Şeful Poliţiei Locale Mangalia, Mihai Angelescu a declarat pentru „Ediţia de Sud” că dispeceratul nou creat a devenit funcţional de puţin timp. „O mare realizare este aceea că am reuşit să ne racordăm la baza de date a Ministerului Administraţiei şi Internelor. În acest fel, nu vom mai apela la Poliţia Naţională pentru a identifica autoturismele sau conducătorii auto, ci îi vom găsi instant. Zilele acestea urmează să intrăm în posesia parolelor de accesare a bazei de date care vor fi procesate de către agenţii pe care i-am repartizat să lucreze în cadrul dispeceratului”, a spus Mihai Angelescu.

Iniţiativa monitorizării municipiului Mangalia este pe cale să devină realitate. Astfel, în următoarele zile vor ajunge în custodia Poliţiei Locale 71 de camere video de ultimă generaţie. Amplasarea acestora va dura 2 săptămâni, zonele unde vor fi montate fiind în general cele intens circulate. Mai precis, camerele video vor supraveghea cartierele Colonişti, MI Dobrogeanu, perimetrul instituţiilor de învăţământ, trecerile de pietoni, spitalul etc.

Pe de altă parte, în vederea derulării unui sezon estival liniştit, lipsit de evenimente neplăcute în special pentru cei care ne vizitează, conducerea Poliţiei Locale a creionat o adevărată strategie. „Avem agenţi repartizaţi în toate staţiunile care vor monitoriza non-sop circulaţia rutieră, vor veghea la menţinerea ordinii şi liniştii publice şi vor verifica activităţile comerciale. Controalele vor avea loc, punctual, în fiecare zi, cei vizaţi fiind cei care funcţionează fără autorizaţie. Avem o listă cu cei care nu au intrat încă în legalitate, dar se pregătesc ori chiar desfăşoară activităţi comerciale, aşa că aceştia vor fi în vizorul nostru”, a mai spus pentru „Ediţia de Sud” şeful Poliţiei Locale Mangalia, Mihai Angelescu.

editiadesud.ro

Powered by WordPress