Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a scăpat de arestul la domiciliu şi în dosarul în care este cercetat pentru finanţarea nelegală a cluburilor şi asociaţiilor culturale şi sportive. După ce, recent, Curtea de Apel Constanţa l-a eliberat în dosarul subfinanţării Centrului Militar Zonal, astăzi, aceeaşi instanţă a respins contestaţia DNA şi a decis cercetarea lui sub control judiciar.
Magistraţii Tribunalului Constanţa au aprobat, în urmă cu două zile, înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar, pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care Nicuşor Constantinescu fusese trimis în judecată, alături de Cristian Zgabercea şi Carmen Oproiu, foşti angajaţi ai CJ Constanţa. Capetele de acuzare sunt abuz în serviciu, constituire de grup infracţional organizat şi conflict de interese. DNA Constanţa s-a opus.
Curtea de Apel Constanţa a menţinut însă celelalte măsuri dispuse de Tribunal în privinţa lui Nicuşor Constantinescu. El are interdicţia de a-şi exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi nu are voie să comunice, direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare cu martori şi experţii din dosar. Constantinescu a contestat imediat ultimele interdicţii, urmând ca instanţa să se pronunţe, mâine. Dacă îi va fi admisă contestaţia, Nicuşor Constantinescu se va întoarce la şefia CJ Constanţa.
Feri Predescu, EVZ.RO 14.05.2015
DNA are probe concrete sau face dosare la comandă ? Asta e întrebarea.
Nu-l simpatizez nici pe Nicuşor Constantinescu şi nici pe Radu Mazăre. Dar ca să fie încătuşaţi trebuie să existe probe indubitabile. Şi nu par a fi.
Am prezentat nu demult documente ale oborului început de Iorguş. Şi totuşi DNA l-a trimis în judecată aiurea.
S-ar putea să ne pierdem încrederea în această instituţie şi ar fi catastrofal pentru statul de drept.
Comentariu by lucian visa — 14 mai 2015 @ 18:12
Ce sa intelegem prin probe, domnule Visa ? SPRE EXEMPLU, INLOCUIREA PAMINTULUI ( cu iarba pe el) CU UN ALT PAMINT SI SEMANAREA, presupun, POATE FI CONSIDERATA „SPALARE DE BANI”????? E ceea ce se intimpla pe b-dul 1Dec. Sau poate nu intelegem noi finalitatea lucrarii- „nici o gropita sau denivelare in spatiul verde”. OARE DE CE CEI CE SIFONEAZA BANUL PUBLIC , NU DEFINITIVEAZA LUCRARILE INCEPUTE LA bl A 140, de pe aceiasi strada???
Va rog, sa-l informati pe domn primar despre faptul ” ca am mai indentificat doi copaci in acea zona”. JOS SI CU EI…
Comentariu by zek — 14 mai 2015 @ 20:33
Nici mie nu mi-e drag Constantinescu si nici nu pot sa-mi dau cu parerea la ce a facut bun sau prost in atributiile lui, asta e treaba altora , dar teatrul asta ieftin doar pentru a alimenta presa si a ne tine pe noi cu ochii atintiti intr-o anumita directie , cand trebuie sa fim atenti la lucruri mult mai importante pentru aceasta tara, mi se pare o divagatie diirijata .De 25 de ani asteptam altceva pentru Romania, unii dintre noi nu mai avam timp si nici rabdare.
Comentariu by Anonim — 14 mai 2015 @ 21:41
Domnule Visa, dacă veți citi atent acest articol veți înțelege de ce la un moment dat se alege soluția încătușării ! Sunt mai multe articole de specialitate pe blogul domnului judecător.
https://cristidanilet.wordpress.com/2015/04/21/arestarea-preventiva-pe-intelesul-tuturor/
Comentariu by valentin ciuraru — 14 mai 2015 @ 23:06
Asa-i ca nu se face valva ca s-a scumpit benzina ? Ochii la fraier la TV la ceva manele , telenovele sau stiri cu arestari.
Comentariu by Gogu — 15 mai 2015 @ 16:59
Toate acestea se întâmpla deoarece nu raspunde nimeni pentru aceste masuri radicale.În România se aresteaza de multe ori ,cu televiziunile dupa procurori,dupa ureche,se condamna dupa ureche si apoi platim anual despagubiri imense la CEDO pentru aceste abuzuri.Mai mult se constata dupa multi ani ca au fost greseli si au stat in puscarii oamenii nevinovati câte 10,12,15 ani.Cine raspunde , plăteste si a plătit pentru aceste erori grave?.Poate sa spuna un procuror sau judecator cat costa o zi de libertate.
Comentariu by Anonim — 16 mai 2015 @ 7:48
Ptr 16
Atenție, CEDO nu judecă dosarul pe fond ori condamnarea cuiva ! Verifică doar dacă s-au respectat procedurile. In acel link ataşat poti găsi statistici care contrazic manipulările din media. De ce ar răspunde cineva pentru acele „măsuri radicale” cât timp sunt legale şi prevăzute în legea penală ?
Comentariu by valentin ciuraru — 16 mai 2015 @ 16:55
Pt. 7 – Valentine, las-o jos cu parerile tale semidocte! Tot incerci sa arati ca stii cate ceva din toate, dar in realitate n-ai habar de nimica. Si asta se cam vede!
Comentariu by Anonim — 16 mai 2015 @ 21:17
Sunt mult mai multi judecatori pe care poti sa-i citesti legat de arestarea preventiva .Danilet este ultimul pe care sa-l citesti si sa -l dai exemplu,te rog crede-ma.În legatura cu CEDO,acolo se se constata daca s-au respectat drepturile cu totul altceva daca s-au respectat procedurile.Respectarea procedurilor judiciare este apanajul altor institutii.
În legatura cu raspunderea judecatorilor si procurorilor este cu totul altceva.Acestia ar trebui sa raspunda daca masurile LEGALE au fost aplicate corect si nu se va dovedii peste câtiva ani ca persoane condamnate definitiv se dovedesc a fi nevinovate.Vezi ancheta din SUA în care este implicat FBI referitor la probe falsificate care au dus la condamnarea ,chiar si la moarte,a mai multor persoane(cateva sute si vreo 29 la moarte si executate)
Comentariu by Anonim — 17 mai 2015 @ 0:35