Mangalia – politica locală

23 aprilie 2015

Iorguş, autosuspendat din toate funcțiile din PSD. Constantinescu se mândrește cu „hârtia de la partid”

Filed under: PSD — lucian visa @ 15:30

Situația membrilor PSD Constanța este dezbătută în prezent în cadrul partidului, pentru punerea în acord cu deciziile adoptate la Consiliul Național. Mai mulți reprezentanți ai formațiunii locale a social-democraților vor fi trecuți „pe tușă”, însă sunt și unii care „scapă”.

Miercuri, secretarul PSD Constanța, Cristinel Dragomir, a prezentat situația acestora.

„Aparatul de specialitate al partidului lucrează la situaţia membrilor din organizaţie; vom face un centralizator pe care îl vom prezenta în şedinţa de vineri. Din câte ştiu eu este vorba despre Matei de la Năvodari, Constantin Micu de la Tuzla, care şi-a dat demisia de când a fost adoptată rezoluţia pentru că are o condamnare cu suspendare. Dedu de la Mircea Vodă are tot cu suspendare, Iorguş şi-a dat demisia din funcţiile de conducere pentru că am înţeles că a fost trimis ieri (în judecată – n.r.) şi va fi o şedinţă la Mangalia pentru a stabili cine îi ia locul. Radu Babuş a fost scos din rechizitoriu, nu este trimis în judecată. I-am cerut o hârtie, s-a trimis dosarul, dar el a fost scos din rechizitoriu, nu intră sub incidenţa rezoluţiei Consiliului Naţional. Despre Alexandru Mazăre nu ştiu, cererea nu este scrisă şi la şedinţa trecută am stabilit ca domnul preşedinte Moga să aibă discuţie cu el şi în cazul în care şi-a dat demisia, să aducă o copie. Cu Nicuşor Constantinescu s-a stabilit acelaşi lucru: domnul Moga să discute. Dacă poate, dacă doreşte, dacă nu doreşte să mai activeze în partid, având în vedere situaţia în care este”, a spus Dragomir.

Între timp, președintele suspendat al CJC, Nicușor Constantinescu, susține că este preşedintele executiv, în funcţie, al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa. Partidul i-ar fi confirmat că abuzul în serviciu, pentru care este judecat, nu este faptă de corupţie.

„Nu pot fi suspendat din funcţie. Tocmai am primit hârtie de la partid că sunt preşedinte executiv, eu v-am spus dar nu m-aţi crezut. Rămân în continuare preşedinte executiv al organizaţiei judeţene a PSD. (…) Nefiind acuzat decât de abuz în serviciu, sunt preşedinte executiv în funcţie. Doar că sunt arestat la domiciliu, fac o filială la domiciliu. Deşi locuiesc la 100 metri de sediul PSD Constanţa”, a spus, marți, Constantinescu.

Marius Florian VASILE, Replica 22.04.2015

Powered by WordPress