În maximum o lună, Poliţia Locală va avea un dispecerat ce va fi amenajat în interiorul sediului instituţiei. Potrivit Şefului Poliţiei Locale, Mihai Angelescu „o dată devenit funcţional, prin intermediul dispeceratului ne vom racorda la baza de date a MAI, putând, astfel, să identificăm rapid autoturismele implicate în evenimente rutiere sau ale căror conducători au comis abateri ori infracţiuni la regimul Circulaţie. Avem nevoie de acest lucru, deoarece, în prezent, trimitem numerele autoturismelor respective spre identificare la Poliţia Naţională, procesul fiind de durată. În cadrul Dispeceratului vor lucra 6 poliţişti, fiind asigurate atât ture de zi, cât şi de noapte. O altă reuşită o reprezintă demararea sistemului de monitorizare video a municipiului Mangalia. Astfel, primele camere vor fi montate în cel mult o săptămână. În total, vor fi amplasate atât în oraş, cât şi în staţiuni 150 de camere video de ultimă generaţie, cu o imagine extrem de clară.”
Şeful Poliţiei Locale a mai declarat faptul că utilitatea acestui sistem de supraveghere constă în observarea în timp util a evenimentelor mai puţin plăcute ce se produc în oraş. În acelaşi timp, infractorii vor fi descurajaţi să mai comită fapte de natură penală, în special furturi. Camerele vor fi montate pe arterele principale, în cartierul Colonişti, în perimetrul cimitirelor, spitalului, instituţiilor de învăţământ, pieţelor, parcărilor, în general, în zonele aglomerate.
În vederea pregătirii sezonului estival, se continuă curăţenia generală în staţiuni, dar şi controalele privind spaţiile verzi care trebuie îngrijite atât de către proprietarii de terenuri, cât şi de către deţinătorii de hoteluri şi unităţi de alimentaţie publică.
Pe parcursul lunii martie, Poliţia Locală a continuat verificările, în trafic, fiind aplicate 115 amenzi în valoare totală de 22.912 de lei. De asemenea, poliţiştii au dat 36 de avertismente, respectiv 306 puncte de penalizare.
În ceea ce priveşte liniştea şi ordinea publică, poliţiştii au sancţionat 20 de persoane, cuantumul amenzilor fiind de 2.920 de lei. În general, sancţiunile au fost date pentru practicarea cerşetoriei şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Au fost date spre identificare în vederea sancţionării conducătorilor auto 172 de maşini. Nu în ultimul rând, în urma acţiunilor întreprinse pe teren, în special în staţiuni, reprezentanţii Corpului de Control, din cadrul Poliţiei Locale, au aplicat 22 de amenzi în valoare totală de 80.020 de lei. Acestea au ajuns la proprietarii de terenuri care nu au ţinut cont de avertismentul dat în urmă cu o lună şi anume acela de a-şi curăţa, igieniza şi îngriji suprafeţele deţinute.
editiadesud.ro 20.04.2015
o sa fie cel mai securizat oras? sa-mi las masina descuiata? sau sa circul in cartier fara frica? nu cred asa ca nu ma risc
Comentariu by cetateanul turmentat — 20 aprilie 2015 @ 18:45
cat costa camera?
Comentariu by edi — 20 aprilie 2015 @ 19:03
La intrarea în oraş, lângă Rompetrol erau montate câte 2 camere pe sens şi se zvonea că monitorizarea era la Ecogold, pe Oituz, lângă fundaţia bisericii greceşti. Camerele au dispărut, monitorizarea la fel, iar banii unde s-au dus ? Poliţia circulaţiei nu a beneficiat de acea monitorizare. Cât au costat cele 4 camere şi care a fost efectul cumpărării lor ?
Comentariu by cârcotaş apolitic — 20 aprilie 2015 @ 20:25
ptr. 3…sunt multe intrebari fara raspunsuri
Comentariu by cetateanul turmentat — 21 aprilie 2015 @ 13:48
http://www.cugetliber.ro/stiri-eveniment-de-ce-vin-politistii-la-sfantu-asteapta-cand-va-este-sparta-casa-253802?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=slider-main-item&utm_campaign=Slider%20-%20poza%20mare
Comentariu by nabuco — 21 aprilie 2015 @ 15:35
Ce s-ar putea vedea in aceste camere :
– canalizarile cu capace lipsa sau gropile de pe trotuare, din jurul acestora
– gropile de pe sosele
– cosurile centralelor termice ce stau sa cada pe cetateni
– constructiile incepute cu multi ani in urma si abandonate ( cea de langa Balnear, cea de pe Bd. 1 Decembrie etc. ) pe langa care trec zilnic mii de persoane cu riscul de a fi accidentati. In Constanta, trotuarele pe care se afla astfel de constructii sunt protejate cu tunele din lemn
– distrugerea trotuarelor recent reabilitate de catre masini de mare tonaj, de cei de la gaze, de cei de la spatii verzi etc. ( caz concret Posta Veche, pe unde au intrat camioanele se putea pune o bucata mare de tabla groasa, astfel nu se mai distrugea trotuarul )
– santurile facute de cei de la gaze au fost acoperite cu piatra in exces, care nu a fost tasata, exista riscul proiectarii acestora in parbrizele masinilor sau spre cetateni ( vitezomani avem destui in oras )
Cam atat, lista ramane deschisa, am specificat doar anumite probleme datorita carora plimbarea prin acest oras sa fie cam nesigura…
Comentariu by Nemo — 21 aprilie 2015 @ 19:29
Vai, cite sanctiuni a aplicat acesta politie…..mai ca imi e frica sa mai ies din casa, de frica sa nu gresesc cu ceva si sa fiu sanctionat…pacat ca nu se poate afisa citeva nume, a celor sanctionati si nr de masini….SINT CURIOS DACA SE REGASESTE VREUN NUME A CELOR CE PARCHEAZA CUM „VOR MUSCHII LOR” LA „EL GRECO”…PRAF IN OCHII CELOR CE COTIZAM LA BUGET PTR A VA LUA SALARIILE FRUMOASE TOV ANGELESCU…AMENDATII PE ACEIA SI PE CEI CE OPRESC PE 1 dec, IN STATIA DE AUTOBUZ, IN STATIA DE LA SENS, peste drum de muzeu sau DUBLEAZA PARCAREA…etc…
Comentariu by zek — 23 aprilie 2015 @ 21:15