Politica locală în Mangalia

14 aprilie 2015

Primăria Mangalia a premiat peste 100 de elevi olimpici

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 10:50

Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio – Umane s-a încheiat, zilele trecute, printr-o festivitate de premiere desfăşurată la Casa de Cultură din Municipiul Mangalia. La eveniment au luat parte primarul Cristian Radu, oficialităţi din partea Ministerului Educaţiei, a unor instituţii de învăţământ superior din judeţul Constanţa şi din ţară, directorul Liceului Teoretic Callatis, membri ai comisiei de corectare, dar şi elevii şi profesorii participanţi la competiţie. Primăria Municipiului Mangalia, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, a premiat peste 100 de elevi, ocupanţi ai locurilor I, II, III, dar şi pe cei care au câştigat menţiuni. Totodată, au existat şi câteva premii speciale din partea Institutului Român pentru Drepturile Omului, a universităţilor din Iaşi, Constanţa, precum şi a Ministerului Educaţiei. Premiile pentru elevii câştigători au constat în bani, cărţi şi alte produse specifice.

Primăria Mangalia a oferit câştigătorilor competiţiei premii surpriză, constând în sejururi la mare, în staţiunile din sudul litoralului.

„Aş dori să felicit elevii câştigători, pe profesorii acestora, dar şi pe ceilalţi participanţi la această competiţie. Vom face tot posibilul să răsplătim elevii merituoşi aşa cum se cuvine şi vom continua să încurajăm performanţa în actul educaţional. Le urez mult succes pe viitor şi îi aşteptăm cu drag să îşi petreacă vacanţele împreună cu familiile, pe litoralul românesc al Mării Negre”, a declarat primarul Radu Cristian.

Carmen Mocanu, Cuget Liber 14.04.2015

7 Comments

  1. Îi rog pe cei care cunoasc elevi olimipici din Mangalia, să-i nominalizeze.

    Comentariu by lucian visa — 14 aprilie 2015 @ 11:01

  2. http://semneletimpului.ro/social/cel-mai-tanar-membru-al-mensa-este-roman-si-are-2-ani.html

    Comentariu by I.S — 14 aprilie 2015 @ 12:25

  3. Sa va vad daca „rezistati” la peste 20 de min de revarsare de inteligenta …la 2 anisori si olecuta ! https://www.youtube.com/watch?v=jLrWg8JD0Gk

    Comentariu by I.S — 14 aprilie 2015 @ 12:34

  4. Uau!!! Are primaria hoteluri si noi nu stim! Iar umbla cu miloaga la agentii economici, pe care i-a impovarat cu tot felul de taxe( verde, de liniste… mai lipseste de vant, de cer innorat,ca cea de ploaie o ia RAJA).

    Comentariu by Anonim — 14 aprilie 2015 @ 13:12

  5. Pai cand spui ca da parcarea la Paradiso moca , cand spui ca umbla cu miloaga …. hotaraste te ce e bine si ce nu.

    Comentariu by Sica — 14 aprilie 2015 @ 18:22

  6. @5. Sa echilibreze balanta intotdeauna: jumi-juma!

    Comentariu by Anonim — 14 aprilie 2015 @ 20:30

  7. http://www.stirihot.ro/secventa-din-las-fierbinti-care-a-devenit-viral-pe-facebook/513099

    Comentariu by violeta — 15 aprilie 2015 @ 11:01

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress