Consilierii locali s-au reunit, astăzi, într-o şedinţă ordinară, în cadrul căreia au aprobat mai multe proiecte de interes public. Printre acestea s-au aflat proiectele de hotărâre referitoare la aprobarea contului de execuţie al bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Mangalia, rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 pentru Municipiul Mangalia şi S.C. Goldterm S.A., indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investitii denumit „Creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în Municipiul Mangalia şi staţiunile acestuia – Sistem de supraveghere video”.
Nu a fost votată, în schimb, trecerea Cantinei Sociale din administrarea Liceului Ion Bănescu în cea a Serviciului Public de Asistenţă Socială.
Consilierii locali din Mangalia au respins, totodată, proiectul de hotărâre privind modificarea organigramei şi statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al primăriei. Concret, prin votul consilierilor locali, serviciile ADPP Mangalia şi cel de Asistenţă Socială, dar şi Centrul Cultural “Callatis” ar fi urmat să treacă în subordinea primăriei. Au votat împotriva proiectului de reorganizare a serviciilor primăriei aleşii PSD, alături de grupul de “independenţi”.
Potrivit declaraţiilor edilului Cristian Radu, motivul pentru care a înaintat propunerea trecerii acestor servicii în subordinea primăriei este unul de natură financiară, ce ţine de o economie a banului public: “Sunt foarte multe departamente similare pentru fiecare serviciu în parte: avem, de exemplu, achiziţii la primărie, achiziţii la ADPP, la Social… Preţul la achiziţii în primărie este, poate, de un leu, în timp ce, la ADPP este de patru lei, iar la Social de şapte. Ne doream să avem un singur departament de specialitate în primărie şi nu câte unul la ADPP, Social etc. Se încheie mii de contracte la fiecare serviciu, dintre care multe ajung în instanţă. Trebuie să fim mai atenţi cu banul public. De exemplu, la Muzeul Callatis sunt 25 de angajaţi pe care nu îi cunosc, nu ştiu ce program au, nu ştiu de ce îşi iau salarii şi multe altele. Aveam şi acordul Agenţiei Funcţionarilor Publici dar, dacă nu s-a votat este în regulă, avem şi soluţii de avarie”, a concluzionat edilul Mangaliei. Nu în ultimul rând, a mai spus, la finalul votului, Cristian Radu, “oamenii din primărie ar fi avut de câştigat, nu îşi pierdeau funcţiile”.
Primarul Radu a acuzat, totodată, că este vorba despre o decizie dictată de unele “interese personale” şi, în cazul în care ar fi întrebat, ar putea da exemple concrete cu privire la acest lucru.
Motivarea consilierilor care au votat împotriva acestui proiect a fost pronunţată de consilierul Paul Foleanu, care este de părere că “ADPP-ul are venituri proprii, pe care le încasează cu tot cu TVA. Dacă aceşti bani nu mai sunt repartizaţi la ADPP şi i-am cheltui direct din primărie, tot TVA-ul se pierde. Adică 24% din sumele pe care le cheltuia ADPP-ul anual”.
editiadesud.ro 07.03.2015
Deja le-a aruncat manusa primarul , a spus ca angajatii din primarie nu-si pierdeau functiile! Si vorbeste de interese personale ca si cand el a ales sa fie Primar total dezinteresat . Pai, mai, taticule de ce nu te duci voluntar in Africa de sud?
Comentariu by Anonim — 7 aprilie 2015 @ 19:53
Pai cum nu stie ce fac aia din muzeu. Spaga de la cei care au nevoie de autorizatii , numara cioburi si oale sparte , dau avize cand vor muschii lor. Daca nu cotizezi , nu iei , daca cotizezi poti pune si carciuma pe peretele muzeului sau chiar in fata.
Comentariu by Magiun — 7 aprilie 2015 @ 22:53
sau sa iti faci palat pe plaja.
Comentariu by anonim — 8 aprilie 2015 @ 8:09
http://www.replicaonline.ro/mangalia-si-statiunile-din-sudul-litoralului-impanzite-de-300-de-camere-video-217247/
Comentariu by nabuco — 8 aprilie 2015 @ 10:45
Referitor la proiectul de supraveghere, consilierii au fost puşi să voteze indicatorii tehnico-economici ai viitoarei investiţii. Numai că ei n-au primit aceşti indicatori. De fapt nu ştiu exact ce au votat. Poate avem surpriza ca supravegherea video să se facă cu drone sau prin sateliţi şi nu neapărat cu camere. Singura sumă vehiculată a fost de 3 milioane de lei, dar nu s-a specificat în clar pentru ce anume.
Alte consideraţii asupra şedinţei, care nu apar în artcol :
La început, când a fost vorba de aprobarea procesului verbal al şedinţei precedente, Paul Foleanu şi Dragoş Bociog au semnalat că în procesul verbal apărea ca aprobată o hotărâre care nu s-a votat. Era vorba de o informare din 09.03.2015 cu privire la litigiile primăriei. Să fi ajuns deja hotărârea la Prefectură ?
Nu s-a aprobat un PUZ de P+9 în Saturn pentru că o deranja pe doamna Stan. Argumentele au fost că acolo e o zonă de P+5 şi aşa trebuie să rămână. Păi vom rămâne ancoraţi la ceea ce s-a construit acum 45 de ani ? După ce că nu sunt investitori, îi alungăm şi pe aceştia, mai ales că terenul e privat ? De data asta sunt de acord cu primarul.
Casele de vacanţă din Venus iar n-au trecut, dar vor mai fi şedinţe. Constănţenii au nevoie de case. Ar trebui şi cei de la PSD să înţeleagă odată.
Despre administrarea cantinei a fost o lungă discuţie. Supărare mare în tabăra mincinosului referitor la directoarea liceului Ion Bănescu, care nu ascultă la comandă.
Execuţia s-a aprobat, dar tot ascunsă rămâne. Rectificarea de buget a trecut şi ea cu o supradimensionare a veniturilor, adică golănia de serviciu.
Comentariu by lucian visa — 8 aprilie 2015 @ 10:53
Monitorizare video ? statiunile arata in ultimul hal si noua ne trebuie monitorizare video :)trebuie sa mai fure ceva mincinosul si prin asta.
Comentariu by dan poenaru — 8 aprilie 2015 @ 11:13
În felul ăsta se va vedea mai bine cum arată staţiunile !
Eu susţin acest proiect, cu menţiunea că oraşul e prioritar, iar în staţiuni zonele locuite permanent.
Comentariu by lucian visa — 8 aprilie 2015 @ 11:15
poate ne expllica si noua cineva care e rolul camerelor si care e rolul politiei comunitare.adica cu ce i ajuta pe politisti aia si care ar fi atributiilor lor exacte in situatii speciale.din cate stiu nu prea au voie decat sa dea niste amenzi de parcare si cam atat.si ca sa pui 200 de camere sa mi spui unde si cine vinde tigari sau ce peste are fete …cred ca e inutil.toti stim.inclusiv politia nationala.numarul camerelor fiind mai mare decat al militienilor locali sa mi explice jumatatelul sau omu lui de acolo ce vor face daca vor vedea un jaf sau o bataie pe camere.
cine furnizeaza camerele?sau e o intebare retorica stiindu se cine e furnizorul principal al primariei in ce priveste hartie electronice gaze idei spectacole si alte alea.
cate strazi ar fi pavat cu banii astia?sau se bazeaza pe faptul ca i vad pe camera si hotii n au cum sa fuga repede pana vine militia din cauza drumurilor?:P
oricum sunt la moda camerele…o metoda usoara de a sifona banii.tusac i a luat cu internetu gratuit in tot orasu..care exista da lipseste cu desavarsire.si parca a costat vreun milion de euro
Comentariu by bigbrother — 8 aprilie 2015 @ 11:16
Supraveghere video există în lumea civilizată. Lăsând la o parte suspiciunile legate de valoare, achiziţie, sistemul e important pentru siguranţa publică. La dispecerat se supraveghează tot oraşul, iar când apar probleme într-un loc, se intervine. Intervenţia poate să o facă nu numai poliţia locală, ci şi cea naţională sau jandarmii.
O paranteză.
Supravegerea video a ajuns atât de performată că poate analiza trăsăturile feţei şi acestea se pot compara cu cele dintr-o bază de date şi se poate indentifica persoana. Evident că nu va fi asta la Mangalia în viitorul apropiat. Dar există cel puţin pe unele stadioane din vest.
Comentariu by lucian visa — 8 aprilie 2015 @ 11:24
O măsură exceptionala, dar incepeti din zona cu infractionalitatea este cote maxime, adica in zona baraci!
Comentariu by marius — 8 aprilie 2015 @ 12:39
Aceea sunt votanţi de încredere şi nu cred că-i va deranja.
Comentariu by lucian visa — 8 aprilie 2015 @ 12:49
Sistemul video va fi facut tot de firma surioarei lui Radu ? Wingstelecom, firma care se ocupa si de sisteul din fata primariei ? Firma fara angajati dar cu buget de la primarie ? Firma infiintata in prima saptamana de mandat al lui Radu si care a primit in prima luna 200 de milioane de la buget ? Aceeasi firma care se ocupa de internetul din primarie ? Firma unor datornici la stat de miliarde care au fost pasuiti tocmai de neamurile lui Radu ?
Comentariu by Coco Chanel — 8 aprilie 2015 @ 13:30
Nu trebuie să mănânce şi gura ei ceva ? Cei de la DNA au acum destulă experienţă pentru a depista conflictul de interese. Trebuie doar să primească OK-ul de pornire.
De pe surse aflu că ANI se interesează de un posibil conflict de interese al consilierului Cristi Drăgan. La neaprobarea organigramei mincinosu nu cred că minţit când a spus despre interese personale ale consilierilor în acest vot.
Comentariu by lucian visa — 8 aprilie 2015 @ 13:51
Bai ala cu palatul pe plaja de la nr. 3. Ciocu mic ca suntem la putere !!!
Comentariu by Pavarotti — 8 aprilie 2015 @ 21:41
200.000:50=4.000 €/camera ?????
Comentariu by Anonim — 9 aprilie 2015 @ 1:30
Ca urmare a dorintei de a dezvolta si implementa noi tehnologii pe piata romaneasca precum si a diversificarii obiectului de activitate, in anul 2012 a fost infiintata societatea comerciala Wings Telecom S.R.L.
Avand parteneri specialisti in telecomunicatii cu experienta de peste 16 ani in domeniu, societatea noastra presteaza in momentul de fata servicii de telecomunicatii (Acces la Internet, Telefonie, implementare si administrare retele structurate de fibra optica si/sau Cu, service si mentenanta retele de calculatoare) in Romania.
Chiar daca perioada de existenta a societatii este scurta, am investit in dezvoltarea acesteia, proiectele alese fiind unele pe termen lung, astfel incat in momentul de fata detinem o retea inchiriata si una personala de-a lungul litoralului…
Sursa: http://www.wingstelecom.ro
Mai degraba WTF decat WTC.
Comentariu by Anonim — 9 aprilie 2015 @ 7:43
Se afirma intr-un ziar local ca functionarii de la serviciile subordonate consiliului local nu se cunosc intre ei, nu colaboreaza si nu se stie ce fac, fals. In limita competentelor, se colaboreaza foarte bine, activitatea lor este cunoscuta de primarie datorita rapoartelor lunare prezentate in decursul unui an.Se afirma ca organigrama a fost gandita pentru eficientizarea activitatii administrative,fals, eficienti sunt doar unii din functionari altii angajati politic au menirea de ai urmari si defaima pe cei putin care au mai rezistat in sistem.Vorbind de eficienta cheltuirii banului public nu ni s-a spus niciodata cat aloca municipalitatea pentru naveta celor de la Constanta, cat si pentru ce s-a cheltuit banul public in perioada iulie 2012 – martie 2015, ce contracte au fost incheiate, beneficiarii, sumele alocate, lucrarile sau serviciile executate, deoarece in oras nu se vede mai nimic din faimoasele programe lansate.Deasemeni nu am fost informati cine a platit mesele organizate de sfarsit de an de catre Primarie la Hanul Racilor ( muzica, cantareti, meniu sofisticat de hraneai dintr-un meniu cinci oameni) florile oferite salariatelor, etc.Sunt multe informatii ascunse contribuabilului de rand. Organigrama a fost gandita in ideea ca cei preluati sa ecologizeze orasul sa faca campanie electorala prin oras, sa umileasca functionarii de la serviciile subordonate Consiliului local.Suntem un oras turistic, ce oferim turistilor? un port mizerabil fara o amenajare peisagistica, o faleza in degradare, fara obiective de vizitat, iar ce a mai ramas este supus distrugerii sistematice. Nici tinerii din oras nu au prea multe variante de distractie, un cinema, o cafenea literara etc.
Consilierii locali au dat dovada de celeritate in a refuza o organigrama excesiv de centralizata care va conduce la o mai mare ineficienta, cat despre binele facut functionarilor, se cunoaste precedentul cand de la serviciul social au plecat 20 de angajati o data, deoarece ca prin minune li s-au redus salariile, legea salarizarii bugetare este una pentru toti, nu poti primi mai mult sau mai putin decat iti acorda legea. In privinta investitiei in camerelor de supraveghere, in primul rand era util un program social de inregimentare a posibililor infractori intr-o activitate comunitara.
Comentariu by adi — 9 aprilie 2015 @ 7:56
Si nu au supus dezbaterii nimic de Paste? Nu mai vine lumina de nicaieri? Poate le vine ideea sa o aduca din pestera de la Limanu, daca nu mai au aprobarea lui Neptun(zeul marilor).
Comentariu by Anonim — 9 aprilie 2015 @ 12:47
http://myploiesti.ro/cars/item/4918-cum-scapi-de-amenzile-date-de-politia-locala
Comentariu by I.S — 9 aprilie 2015 @ 13:09
http://editiadesud.ro/?p=17630
Comentariu by Anonim — 9 aprilie 2015 @ 18:03