Implementarea proiectului cu finanţare europeană nerambursabilă „Club Nautic Callatis” (care a avut loc în 2012) colcăie de interese nelegitime. Clădirea clubului a fost ridicată de o firmă la al cărui număr de telefon răspunde patronul altei companii. Yachtul a fost livrat de o firmă specializată în comerţul cu obiecte de uz casnic, iar publicitatea a fost prestată de o firmă de construcţii (bine că nu era de pompe funebre!). Deşi cele trei firme au fost selectate în mod independent, pe calea licitaţiei publice, în realitate trăiesc o viaţă comună de afaceri, plină de interdependenţe. De aici şi sentimentul pregnant că la Clubul Nautic a fost o lucrătură în haită. Consultantul pentru achiziţii a fost chiar cumnatul premierului Victor Ponta, cel care avea să fie arestat în 2015 pentru o fraudă la fondurile europene.
Consultanţa a fost prestată de cumnatul lui Ponta
Povestea Clubului Nautic începe în anul 2007, când primarul Mangaliei de la acea vreme, Zanfir Iorguş, a angajat o firmă de consultanţă să întocmească o cerere de finanţare nerambursabilă pentru construirea unei clădiri care să îndeplinească funcţia de „căpitănie” şi, totodată, de centru de afaceri. Aprobarea proiectului a venit abia în 2012, când primar al Mangaliei s-a pomenit a fi independentul Cristian Radu. Între timp, în proiect a fost inclusă, din raţiuni neprecizate public, şi achiziţionarea unui velier.
Dar iată cum s-au împărţit banii europeni şi mai ales către cine! Totul a debutat cu semnarea unui contract de consultanţă (46.777/ 08.2012), între Municipiul Mangalia şi SC Grossmann Engineering Group SRL, firmă aparţinând lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Ponta. În schimbul sumei de 174.450 de lei, plus TVA, Grossmann a prestat servicii de consultanţă pentru managementul proiectului, dar şi pentru achiziţiile publice derulate de municipalitatea mangaliotă. Sub asistenţa de specialitate a firmei cumnatului premierului Ponta, municipalitatea din Mangalia a organizat trei licitaţii publice, pentru atribuirea lucrărilor de construcţie a sediului administrativ al Clubului, pentru achiziţia yachtului şi pentru contractarea serviciilor de publicitate aferente. Aşa de preţioase au fost sfaturile şi aşa de corecte procedurile, că licitaţiile au fost câştigate, independent, de trei firme care trăiau deja o viaţă comună de afaceri. Construcţia clădirii a fost atribuită firmei Opal Construct SRL din Constanţa, pentru 2.887.000,42 de lei plus TVA. Publicitatea a fost adjudecată de Ro-Mat-Construct SRL din Constanţa, pentru 82.950 de lei plus TVA. Iar yachtul a fost livrat de Millennium Games SRL din Constanţa, pentru suma de 515.000 de lei plus TVA.
Trei surori
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Opal Construct SRL aparţine, în mod oficial, lui Neculai Munteanu, un personaj despre care nici motorul de căutare Google nu pare să ştie ceva. Misterul este risipit, oarecum, de faptul că telefonul de contact declarat de Opal Construct SRL la Registrul Comerţului îi aparţine lui Bogdan Grădinaru, care nu are nici o calitate în această firmă.
A doua firmă selectată la Mangalia, Ro-Mat Construct SRL, îi aparţine oficial lui Vasile Costea (patronul de la ABC Val) şi lui Bogdan Grădinaru… persoana care răspunde la telefonul firmei Opal. Dar Ro-Mat nu se ocupă de publicitate, ci de construirea digurilor.
A treia firmă, Millenium Games SRL, îi aparţine Ioanei Cojocaru, o ilustră anonimă care a realizat, cu discreţie, afaceri de 130 de miliarde de lei vechi, în perioada 2004-2012. Firma are ca obiect principal de activitate comerţul cu obiecte de uz casnic, evidenţiindu-se în trecut printr-un contract de livrare a hârtiei igineice către Administraţia Porturilor.
O viaţă comună de afaceri
Legăturile de afaceri dintre cele trei firme care şi-au adjudecat, independent, construcţia Clubului Nautic, livrarea velierului şi prestarea serviciilor de publicitate au lăsat dâre adânci şi în actele oficiale ale Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor.
Astfel, prin Decizia 1164 din 5 aprilie 2013, CNSC a respins o contestaţie depusă de asocierea de firme „Millennium Games SRL – Ro-Mat-Construct SRL – 144 Engineering SRL” la o licitaţie organizată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. La aceeaşi licitaţie, în mod separat, a participat şi SC Opal Construct SRL, care a depus la rândul ei contestaţie. Printr-o altă decizie, adoptată de CNSC sub numărul 1760 din 22 mai 2013, a fost respinsă o contestaţie formulată de asocierea „Opal Construct SRL – Ro-Mat-Construct SRL – Depac SRL” în legătură cu o licitaţie organizată de Ministerul Apărării. Or, deciziile menţionate atestă că cele trei firme care au câştigat independent la Mangalia au dependenţe între ele pe linie de afaceri.
Toate aceste legături explică mai bine schema de atribuire a licitaţiilor de la Mangalia. Căci a fost o schemă, altfel ar fi greu de înţeles cum de a fost ales furnizor al yachtului o firmă care vinde hârtie igienică şi prestator al publicităţii o firmă care dă cu pietre în breşele de la dig.
ziarulputerea.ro
magarii sunt mai multe…si de pe timpul lui Iorgu, Tusac si acum Radu ..nu se mai satura…
Comentariu by zii zau — 7 aprilie 2015 @ 13:06
Pentru ca prefectul a semnat acel ordin…iaca de ce „nu are cine sa semneze facturile…pentru alimentele nevoiasilor ” ! Nu ni se spune,inca ,da’ poate se va „organiza” o delegatie „in sir indian” pana la poarta puscariei Rahova…sa se obtina semnatura ! Pen’ca n-are cine semna ! http://www.reporterntv.ro/stire/suspendarea-primarului-radu-mazare-ii-lasa-pe-nevoiasi-fara-pachetele-de-paste
Comentariu by I.S — 7 aprilie 2015 @ 13:19
Si Tatiana de la Rotary a decoperit unu’ la „statia de betoane”:
http://www.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-o-descoperire-arheologica-de-senzatie-de-la-olimp-la-musei-capitolini-252595?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=slider-main-item&utm_campaign=Slider%20-%20poza%20mare
Comentariu by nabuco — 7 aprilie 2015 @ 14:01
Cum le spui matale, mai rar cineva, bibicule Carlescu! Uite de-aia nu-şi mai face orice comentator serios semnatura,mai mult sau mai putin ascunsa pe blogul lui Visa, să nu-l bată la curu’ gol guru’ amazoanelor, cu naturel simţitor din cale-afară-conu Iorgu! Eu nu’s cum dracu’ reusesti sa-i iei banii zicandu-i ca-l aperi(pe nentu’ Iorgu) si ca-l critici pe Radu (si aici e de facut o paranteza la modul cum apar articolele d-tale,p-aci-sa fie o alta intelegere?-sau tot avand aceeasi cauza !) cand de fapt, in fata celor cu mintea pe umeri,il bagi mai rau in cacat ! Aici nu-l critici pe Radu,decat in masura in care ar fi venit „nevinovat,nestiutor,cu mucii la nas si neavand ce lucrari sa faca,sau nestiind…s-a apucat sa duca steagu’ ridicat de Iorgu. Nu te legi de carciumile aparute pe acolo,sa nu deranjezi neamurile care le-a facut bugetele astora ! Nu te legi de faptul ca asta nou a daramat „casa casatoriilor” facuta cu bani multi de hulitul Tusac,nu te legi de faptul ca a daramat gardul unei investitii cu bani europeni facuta tot de hulitul ala (e adevarat…in care n-ar fi intrat nici dracu’!)pentru care probabil ca inca nu se achitase cota parte a primariei-si de aici un alt conflict juridic ce s-ar fi declansat!-Nu te legi de faptul ca acolo ,pe terenul ala a aparut o pancarda cu anuntul DE VANZARE ! Era prea lesne de inteles cardasia la preluarea unei concesiuni,la care cineva se obliga sa achite datorii ? Ole-le …cati bani dai,cati scoti pe vanzare…si cati imparti ?! Asa ca Radu ,mai bine facea acolo oborul ala de animale,o dadea la pace cu Iorgu si impartea la 4(patru-nu-i mai enumar!)banii de pe terenul acela ! Si incepand de la toamna puteau face acolo si sarbatoarea recoltei cum ii placea si actualului coleg de partid -V. Moldovan-de al lui Iorgus. In Toamna puteati face o hora,impreuna, acolo -la mititei si bere !
Comentariu by I.S — 7 aprilie 2015 @ 15:59
http://www.ziuaconstanta.ro/clienti/litoral-tv/un-nou-yacht-in-portul-mangaliei-464336.html
poate ne lamureste fostul consilier al primarului cum sta treaba cu afacerea asta.
Comentariu by marin vasile — 7 aprilie 2015 @ 17:07
Nea Carlescu asta nu mai are ce sa scorneasca. I s-a terminat benzina cam repede. Din articol reiese ca pesedeul lui Ponta ia banu. Poate acum ii da banu altcineva.
Comentariu by Kostache — 7 aprilie 2015 @ 23:17
http://www.replicaonline.ro/iulian-hertanu-ramane-in-arest-preventiv-217297/
Comentariu by lucian visa — 8 aprilie 2015 @ 14:23
http://www.stirihot.ro/secventa-din-las-fierbinti-care-a-devenit-viral-pe-facebook/513099
Comentariu by Parerea mea... — 8 aprilie 2015 @ 14:25
http://www.replicaonline.ro/sefii-loteriei-dau-cu-subsemnatul-la-dna-ce-spune-liliana-minca-despre-pacanelele-penale-217743/
Comentariu by nabuco — 11 aprilie 2015 @ 13:06