Mangalia – politica locală

4 aprilie 2015

Ce au pregătit autorităţile locale de 1 Mai, în deschiderea sezonului estival

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 16:51

Sudul litoralului va încerca, la debutul noului sezon estival, să câştige „bătălia” cu Mamaia, staţiunea care, an de an, inventează noi metode de divertisment, menite să atragă un număr maxim de turişti.
Anul acesta oferta Mangaliei de 1 Mai este una ceva mai consistentă faţă de ediţiile anterioare: trei evenimente vor fi organizate atât în oraş, cât şi în staţiuni. Deschiderea oficială a sezonului va fi punctată, potrivit declaraţiilor directorului Direcţiei Turism din cadrul Primăriei Mangalia, Dumitru Filip, de “1 Mai Tunning Fest”, ce se va derula în perioada 1-3 mai. Aproximativ 80 de maşini tunate vor fi expuse, în Portul Turistic, pentru a putea fi admirate de localnici şi turişti. Autoturismele vor face şi demonstraţii de forţă, atât în Mangalia, cât şi în staţiuni.
Cea de a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional “Crazy Salsa Fest” va avea loc, în perioada 30 aprilie-3 mai, în incinta unei unităţi hoteliere din Neptun. Participanţii la manifestare, dansatori ai şcolilor din România, dar şi din Italia, Bulgaria, Spania, Grecia, SUA etc. vor oferi spectatorilor demonstraţii de salsa şi bachata-kizomba şi pe scena plutitoare din Portul Turistic Mangalia.
În fine, Corala „Armonia” şi Orchestra Folclorică „Muzica Divertis” vor concerta, pe 1 Mai, la Casa de Cultură din Mangalia, într-un spectacol extraordinar de folclor şi interpretare coral-instrumentală.

editiadesud.ro

Powered by WordPress