În ianuarie 2015, un tabloid naţional titra pe prima sa pagină faptul că un tânăr din Mangalia a furat ideea Izabellei – o fetiţă de 11 ani care a invitat, din eroare, mii de necunoscuţi la ziua ei de naştere, prin intermediul unei aplicaţii Facebook. Ideea i-ar fi surâs tânărului Levent din Mangalia, după cum îl prezenta tabloidul, astfel că acesta a lansat o invitaţie similară pe Facebook. Drept rezultat, s-a pomenit cu o participare de câteva sute de persoane la serbarea zilei sale de naştere. „Despre Levent toţi apropiaţii au doar cuvinte de laudă. Tânărul este văzut ca o persoană extrem de sociabilă şi mai ales darnică cu cei din jurul lui. Provenind dintr-o familie bogată, Levent deţine mai multe supermarket-uri din Mangalia, un restaurant, un club, dar şi hoteluri şi pensiuni. Pentru el a fost o nimica toată să organizeze această mega petrecere cu ocazia zilei sale de naştere.” – se arăta în articolul din CanCan. Într-adevăr, profilul de Facebook al tânărului „Levent Lvt” ne arată o persoană sociabilă, un soi de piţiponc de club, care merge cu limuzina la Bamboo alături de părinţii săi. Zeci de filmări ni-l înfăţişează la volanul unui Mercedes, ascultând când manele ordinare, când Laura Stoica. Instabilitatea gusturilor muzicale se asezonează cu tot felul de commenturi despre iubire, prietenie şi bani, care – trecând peste faptul că sunt însoţite pe alocuri de anacoluturi şi alte greşeli gramaticale – trădează o evidentă limitare intelectuală. Ca el sunt mii de alţi copii de bani gata, care scriu sau arată cu degetul pe Facebook. Dar Levent Lvt are o calitate unică: este consilier local în Mangalia. În această calitate seamănă perefect cu Lucian Blaga (dar nu în ipostaza de înţelept de pe bancnota de 200 de lei, ci în aceea pe care poetul o descria într-o creaţie lirică referitoare la copilăria sa de până la patru ani: „Mut ca o lebădă”). Important e votul lui Levent Beghim, nu vorbele pe care oricum nu le are la el. Dar ce votează? Păi, de pildă, împrumutul de nouă milioane de euro cerut de primarul Radu pentru amenajarea spaţiilor verzi.
Interesul poartă fesul
Levent Lvt e pe interes în Consiliul Local. Ca dovadă, înainte de a vota creditul rădiştilor, pe ordinea de zi a comisie de urbanism a răsărit o solicitare depusă de SC Bia Mary SRL (firma părinţilor lui Levent) de prelungire a unui contract de asociere încheiat cu ADPP-ul în anul 2005. „Asocierea a fost neprofitabilă. Propunem încetarea contractului 1385/12.04.2005 la data expirării termenului şi punerea pe liber a terenului” – arătau cei din conducerea ADPP. Apoi, pe 28 ianuarie 2015, aceeaşi firmă părintească a cerut inventarierea unui teren de 3.029 mp, din zona industrială, în domeniul privat al municipiului. De data aceasta, raportul autorităţii a fost favorabil. Au zis domniile lor că „terenul face parte din domeniul privat al municipalităţii fiind neinventariat”. Cum fără inventarierea în domeniul privat terenurile nu pot fi vândute, putem prezuma că, după ce Levent s-a înţeles cu Radu să-i voteze împrumuturile, tatăl său va putea să solicite cumpărarea suprafeţei din zona industrială.
Habar n-au de Legea 215
În anii trecuţi, când Levent nu bătuse încă palma cu Radu, Primăria a aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale firmei Bia Mary SRL. Pentru anularea amenzilor primite, familia Beghim a deschis peste zece procese în contradictoriu cu Primarul Municipiului Mangalia. Pe toate le-a pierdut la Curtea de Apel Constanţa, după ce instanţa a reţinut că acţiunile au fost îndreptate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală. Dar bine că n-au dat în judecată portarul primăriei sau femeia de serviciu! Căci după Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, subiectul juridic de drept public este unitatea administrativ-teritorială, în speţa familiei Beghim: Municipiul Mangalia. Aşadar, Municipiul, nu primarul, nu portarul, nu femeia de serviciu! Mulţi pierd procesele făcând această eroare elementară, din necunoaşterea legii. Dar în cazul de faţă, greşeala aparţine familiei unui consilier local, care ar fi trebuit să înţeleagă câte ceva din legea în baza căreia ridică el degetele la împrumuturi care nenorocesc oraşul şi tace ca o lebădă când se adoptă hotărâri prin fraudă la lege.
ziarulputerea.ro
Am postat acest articol nu pentru Levent sau Sebat, ci pentru că PSD-ul are o problemă (printre multe altele). Un consilier local al lor face jocul puterii, iar ei par a fi foarte mulţumiţi. Ce putem dedude din asta ? Ori sunt în înţelegere cu mincinosu, ori sunt şantajaţi.
Văd că şi Dragoş Bociog şi-a încheiat cruciada lui, lucru pe care l-am prevăzut mai demult. Nu cred că asta a fost dorinţa lui Dragoş, ci cred că i s-a impus.
A face opoziţie numai cu articolele lui Adrian Cârlescu şi cu câteva zvonuri din background, nu merge Zanfire, indiferent dacă ai fost mai bun decât Tusac şi Radu. Ori joci, ori te laşi de politică. Scaunul de primar nu ţi se cuvine de drept. Pentru a-l recăpăta trebuie să lupţi pentru locuitorii Mangaliei şi nu să chibiţezi din umbră. Analog şi pentru consilierii PSD.
Pentru Levent nu există decât o soluţie, out din PSD, fără nicio supărare personală sau perturbări de afaceri.
Mi-ai spus personal Zanfire că vrei o politică curată în Mangalia. Ce aştepţi ? Să ştii că voturile anti Radu nu vor merge neapărat la tine !
Care e părerea voastră despre activitatea social democraţilor din Mangalia ?
Comentariu by lucian visa — 14 martie 2015 @ 16:34
Bre nea visa, matale chiar crezi ce spui? Esti om bătrân ce naiba…..
Comentariu by Anonim — 14 martie 2015 @ 17:18
Activitatea fiecarui membru din asa zisa politica mizera din Mangalia urmareste doar interesul personal. Nimeni nu este interesat.
Comentariu by dan poenaru — 14 martie 2015 @ 18:11
Atata timp cat prostii ne voteaza oricum ne punem pe liste primii , am bagat prag de 5 % sa nu cumva sa ajunga si vreunul cinstit in consiliu asa ca ciocul mic , suntem la putere !
Comentariu by Levenciog — 14 martie 2015 @ 19:46
Iorguș stă cât mai în spate după cum îi e obiceiul, aruncând câte-o săgeată pt efect. Levent, ca și alții ar fi trebuit dați afară, dar Iorguș preferă alte metode. Așa l-a lăsat și pe Crăciun să-i voteze toate tâmpeniile lui Tusac. La fel și cu Levent. În loc să-l zboare, îi dă una după ceafă cu mâna lui Cârlescu. Iorguș n-a învățat nimic, stă la cutiuță, făcându-și apariția timid în campanie, crezând că voturile vor curge către el. Total greșit. Dacă mai vrea primărie ori iese în față și nu mai dă izmene pe călător, ori cedează locul altuia. Apoi PSD-iștii ca și ceilalți consilieri votează după interes, astăzi pro, mâine împotrivă, sunt instabili. Nu merită niciunul să mai facă parte din consiliu, numai că banul dictează. Nu a făcut nimic pt cetățeni. Se bat pe terenuri, lucrări etc.
Comentariu by Anonim — 14 martie 2015 @ 20:13
Ii cereti prea mult! El asteapta minuni savarsite prin „greseli recunoscute”-autoasumate de catre actuala administratie,in nici-un caz nu iese la bataie pen’ca nu vede de la care tip de electorat sa mai castige aderenti ! Cineva pe aici crede ca ar mai putea sa-si aproprie pe fostii pdl-isti…pai tocmai din cauza asta trebuie sa taca si sa-si puna „casca de protectie” ! De fapt el nu mai „sofeaza” ci mai degraba „sofereste”! Si la fostul pdl-au ramas alti lupi tineri dornici de putere,cu alt tip de casca de protectie ! http://trafikteyim.net/wp-content/uploads/2014/08/motosiklet-kask.jpg
Comentariu by I.S — 14 martie 2015 @ 21:07
Pe cei care i-a parasit e greu sa-i mai aproprie,iar pe astia noi din „subordine”ar fi mare prostie sa creada ca-l au la inima ! Deci problema lui Iorgus…a devenit „problema” dupa ce a fost un atu : https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xpa1/v/t1.0-9/72816_512206355467127_506779004_n.jpg?oh=74384d2f4b7bb2ff5466d84c781e7852&oe=55755D63&__gda__=1435363667_ad9d888e168539facf89286da43d4b41
Comentariu by I.S — 14 martie 2015 @ 21:18
nu este singurul consilier preocupat de afacerile famigliei.la fel este si dragos bociog.facea opozitie pt a putea obtine si el ceva
Comentariu by edi — 15 martie 2015 @ 8:13
Va asigur ca tot demersul meu de a face opozitie este fundamentat pe o singura idee: banii cetatenilor acstui oras trebuie cheltuiti responsabil si in folosul acestora si nu in felul in care actuala administratie o face. Speculatiile cum ca am facut opozitie doar pentru a obtine ceva, nu pot fi vehiculate decat de persoane care cu siguranta sunt deranjate de faptul ca mai exista cineva in actualul Consiliul Local care nu este de acord cu ilegalitatile facute. Nu m-am oprit niciodata si nici nu ma voi opri din a apara interesele cetatenilor.
Comentariu by dragos bociog — 15 martie 2015 @ 12:06
Pt.9 Unde-i unul nu-i putere!…e doar atitudine.
Comentariu by Anonim — 15 martie 2015 @ 13:01
cine se scuza se acuza Dragos.L-a dezactivat iorgus pe Foleanu si acum ti-a dat tie drumul din lesa?asta e o opozitie de fatada.fiecare sa obtina ce isi doreste
Comentariu by edi — 15 martie 2015 @ 13:25
o modalitate de santaj..
Comentariu by edi — 15 martie 2015 @ 13:26
referitor la titlu….cand a avut asta ceva de zis?
Comentariu by edi — 15 martie 2015 @ 13:27
Pana la urma cine e acest individ Levent ? traiasca tati ca are bani, in rest un scaun sau el, tot una este la sedinte. Omul e knock out, nu are nici o treaba cu politica. Abia ca a terminat un liceu.
Comentariu by dan poenaru — 15 martie 2015 @ 13:58
Eu nu m-am scuzat cu nimic. Legat de lesa, Dragos Bociog nu este persoana care sa fie manipulata de cineva. Iar daca dumneavoastra stiti cum se face opozitie, va invit cu mare drag sa spuneti public cam cum ar trebui sa o facem. Vad ca in momentul in care se face opozitie, nu e bine ca vrei ceva personal, daca nu faci opozitie inseamna ca deja ai obtinut ceva. As dori ca toti cei care vreti sa faceti ceva pentru acest oras, sa va implicati direct alaturi de mine, cu nume si prenume, nu sub semnaturi anonime si in momentul in care o sa fiti direct implicati in aceasta lupta, atunci va rog sa apreciati cum este cu interesele personale, pana la momentul implicarii asa cum am spus, va rog sa nu mai lansati doar idei personale.
Comentariu by dragos bociog — 15 martie 2015 @ 14:01
Dragos, tu stii ce ai obtinut. Ai intervenit de exemplu,in mod constant si ai si reusit sa convingi functionarii de la serviciul de urbanism sa elibereze autorzatia de construire socrului tau, dnul Ciocaia, si d-nsul tot consilier local asta in conditiile in care piata de pe 30 Decembrie era deja construita fara autorizatie si avize iar mai mult de 1/4 din terenul ocupat este domeniul public. Si retine , am dat doar un exemplu.
Comentariu by ion — 15 martie 2015 @ 14:37
are ceva lumea cu voi mai Dragos.dupa parerea voastra e lumea invidioasa ca voi ”va descurcati”
Comentariu by edi — 15 martie 2015 @ 14:53
Dragoş are dreptate la comentariul 15. Ar trebui să vă implicaţi cu nume şi prenume în lupta pentru apărarea Mangaliei şi apoi să-l acuzaţi.
În ultima şedinţă a CL Mangalia din 09.03.2015, Levent e foarte activ (e cel cu mâna pe covrig), iar Dan Moldovan e foarte generos. Ce vreţi, foamete mare în CL.
Comentariu by lucian visa — 15 martie 2015 @ 16:23
Pt. #6 = like
Sa culegem fragi si mure la „UNIversItatea DIN PADURE”:
http://www.replicaonline.ro/constanta-ar-putea-avea-o-universitate-multiculturala-internationala-213742/
Comentariu by nabuco — 15 martie 2015 @ 18:15
Pt 16.
Stimabile, daca afirmati aceste lucruri va rog sa le si probati. Daca niste documente isi urmeaza cursul firesc in mandatul meu de consilier local, in speta obtinerea unei autorizatii de construire, cred ca este dreptul fiecarui cetatean, mai ales ca nu s-a efectuat nicio ilegalitate. Din teoria dumneavoastra rezulta faptul ca in mandatul de consilier local nu am voie sa fac nimic ( chiar daca vorbim de bani personali si nu de bani publici ).
Legat de exemple, va rog frumos sa nu va abtineti si sa le dati pe toate.
Comentariu by dragos bociog — 15 martie 2015 @ 18:43
Sunt multi stimabile, Dragos Bociog care asteapta de la primarie in mod firesc eliberarea unui document si cum nu e firesc acestea se obtin foarte greu, dupa ce esti plimbat pe la zece birouri, faci si cateva audiente de ti se face scarba!
Comentariu by Anonim — 15 martie 2015 @ 20:01
Sunt convins ca asa este. Personal cunosc acest lucru. Am solicitari depuse in calitate de consilier local la care nu am primi raspuns de trei luni si solicitari ca cetatean al orasului la care nu primesc raspuns de luni bune. Credeti-ma ca stiu foarte bine cum functioneaza actuala administratie, motiv pentru care am tot tras semnale de alarma si o sa spun de fiecare data lucrurilor pe nume.
Comentariu by dragos bociog — 15 martie 2015 @ 20:45
Asa se intampla cand scoti de pe lista consilierilor un om ca profesorul Gogoasa si il pui nemeritat pe Levent.Asta este pentru Iorgus.Au contat banii si nu calitatea omului.
Comentariu by gigi — 15 martie 2015 @ 20:55
Socrul dvs a obtinut autorizatie de construire dupa ce in mod nelegal facuse aceasta constructie pe domeniul public. Mai precis profitand de functia detinuta a construit, si in loc ca primaria sa demoleze constructia realizata fara acte a autorizat-o. Crezi draga Dragos ca multi cetateni pot obtine un asemenea act in conditiile descrise
Comentariu by ion — 15 martie 2015 @ 21:19
Bociog e doar o sageata amețită de-a lui iorgus. In curând o sa eșueze lamentabil
Comentariu by Anonim — 15 martie 2015 @ 21:27
Dnul Dragos Bociog este un tanar fara experienta, ,,pus,, intr-o functie publica de actualul primar al Mangaliei, Radu Cristian care probabil a vrut sa-i dea ajutor cand a avut nevoie. Si cand Dragos s-a vazut director a muscat mana celui care i-a dat paine. Un consilier corect ar trebui sa renunte la orice afacere care implica decizia autoritatii locale. Din moment ce si Dragos este partas la deciziile din CL si la cele luate in societatile pe care le administreaza in egala masura, nu este un ales local care respecta legea.
Comentariu by ion — 15 martie 2015 @ 21:41
Stimabile, sunteti foarte prost informat. Eu nu administrez nicio societate, nu detin nicio societate si nici nu sunt pus intr-o functie de catre actualul primar. Functia actuala pe care o detin in cadrul SC Neptun Olimp SA este de asistent marketing. Inainte sa lansati parerile dumneavoastra personale, va rog sa va uitati pe CV-ul meu si dupa va rog sa va exprimati. Poate o sa spuneti ca tot domnul primar m-a angajat si in functiile avute pana in 2012. Daca aveti taria de caracter si barbatia de a purta un dialog pe orice tema doriti, va invit cu drag sa avem un dialog.
Un exemplu de barbatie ar fi sa va semnati cu nume si prenume reale.
In continuare va rog sa nu va abtineti la exemple.
Comentariu by dragos bociog — 15 martie 2015 @ 22:05
Bravooooo Ioane…..Voi sa furati orasul cu hotul de radu JUMI -JUMA si noi ” pulimea” sa ne sacrificam si afacerile private !!!!! APROPOOOOO….Stiati ca primaria cheltuie peste 1,2 miliarde lei (vechi) cu naveta lui Radu si gasca lui de NAVETISTI?…pardon ,nu primaria ci noi „PULIMEA”
Comentariu by Anonim — 15 martie 2015 @ 22:53
consilierii care au ajuns in functii au cotizat cu sume mari pentru a ajunge la ciolan,…acum ca mai este 1 an de zile …unii sunt perdanti altii au tras lozul castigator…
Comentariu by zii zau — 16 martie 2015 @ 1:03
D-nu Bociog.
am si eu o curiozitate : Cum anume ati fost incadrat la SC NEPTUN -OLIMP SA pe functia de ASISTENT MARKETING,dat fiind ca aceasta este o societate cu specific TURISM,ptr ca in CV-ul dvs vad ca nu aveti nici experienta in acest domeniu si nici facultatea.e o intrebare retorica… Nu vreau sa intru in detaliile societtatii sa spun cui faceti dvs marketing ,intrucat aceasta mai detine doar trei vile.Probabil acest post a fost creat special ptr dvs.,dle Bociog,de-aceea si turismul nostru functioneaza asa,datorita „specialistilor” ca dvs.
Va veti trezi mai repede decat ati crezut din betia puterii pe care Iorgus v-o administreaza si-atunci ve-ti avea un dus rece
Comentariu by A.R — 16 martie 2015 @ 7:19
Dragos, chiar nu pot sa cred ca ai uitat ca i-ai cerut primarului actual sa te ajute ca sa obtii slujba actuala, dupa care l-ai rugat sa promoveze un proiect de hotarare ca sa concesionezi niste lacuri si deoarece omul ti-a explicat ca este nelegal si nu se baga in asa ceva ai inceput sa-l lucrezi pe la spate si sa devii ulterior mare consilier PSD.
Hai sa spunem odata adevarul ca lumea sa stie cu cine are de-a face. Nu te mai da fata mare ca nu esti.
Comentariu by MIRELA — 16 martie 2015 @ 11:47
Doamna, aberatii ca ale dumneavoastra pot fi spuse oricand, dar v-as ruga pentru a fi credibila sa le probati si sa va semnati cu numele dvs (asta in cazul in care aveti macar atata curaj sa nu mai fiti o anonima ).
Ce va pot confirma este faptul ca, de aproape trei luni am depus un proiect de hotarare la Primaria Mangalia pe care nu l-am vazut niciodata pe ordinea de zi – si eu va probez cu acte.
Stimata doamna, astept alte exemple ale mediocritatii anonime de care dati dovada. Sunt convins ca cu buletinul in mana nu o sa puteti face niciodata astfel de afirmatii.
Comentariu by dragos bociog — 16 martie 2015 @ 12:02
Mi-ar plăcea să consult o statistică (dacă există) cu problemele ridicate și rezolvate cetățenilor de către administrațiile care s-au perindat de-a lungul timpului la primărie.
În ciuda celor ce se spune cred că în administrația Radu s-au rezolvat cele mai multe autorizații de construcție raportat la numărul solicitărilor. Știu că foarte mulți au intrat în legalitate iar problemelor trenau de ani de zile. Mărturie îmi sunt proiectele de hotărâre de la ședințele Consiliului Local dar și din discuțiile private avute cu cetățeni.
Comentariu by valentin ciuraru — 16 martie 2015 @ 13:03
Măi Vali, popă trebuia să te faci! Așa frumos vorbești că toate babele ar aprinde lumânări, spre prosperitatea radului, of course.
Comentariu by Zoga — 16 martie 2015 @ 14:03
http://www.replicaonline.ro/dosarul-lui-chiru-de-la-inalta-curte-a-pornit-de-la-o-sesizare-a-pnl-ului-213928/
Comentariu by nabuco — 16 martie 2015 @ 14:38
Pt.33
La ultima şedinţă a CL iar s-a vrut case de vacanţă în Venus.
La ultima şedinţă a CL s-a vrut ca să se prelungească cu un an închirierea garajelor, dar cu condiţia ca cei care au garaje să treacă pe la serviciul urbanism, ca să obţină un aviz.
La ultima şedinţă a CL s-a aprobat vânzarea tuturor terenurilor de pe ordinea de zi, cu excepţia celor de la Delta din Jupiter, care nu-l agreează pe primar.
La ultima şedinţă a CL s-a mai aprobat odată sălile de gimnastică, pentru că hotărârea anterioară nu era conform criteriilor ministerului.
Poate în loc de o statistică ar trebui să consulţi un medic.
Comentariu by lucian visa — 16 martie 2015 @ 15:22
http://www.cotidianul.ro/impozitul-pentru-locuinte-majorat-in-codul-fiscal-actualizat-258265/
Comentariu by nabuco — 16 martie 2015 @ 15:27
Pt. 36
O fi oare cel care nu a cotizat cu 20-30% la fondul de rulment?
Comentariu by Zoga — 16 martie 2015 @ 15:42
pt dl ciuraru:trenau din 2012 nu anterior.
Comentariu by anonim — 16 martie 2015 @ 16:27
Tot pt. viteazul Vali: Autorizațiile și chestiile alea cu punerea în legalitate se rezolvă de către maestrul avocat Boiță. Vă spune ceva chestia asta? Să fie oare un conflict de interese? Zic și eu – nu dau cu parul cu toate că ar fi bună puțintică mobilizare…
Comentariu by Zoga — 16 martie 2015 @ 16:42
Acum 3 ani,domnul levent manelistul isi taia venele in fata primariei impreuna cu pdl ul condus de iorgus.Strigau in gura mare,jos ciuma rosie si lesinau pe capete de dragul partidului.Inainte de alegerile prezidentiale a lins unde a facut caca si a trecut la psd cu tot cu iorgus.Au luat teapa.Sa inteleg ca acum,intamplator si nesilit de nimeni, dupa o melodie cu Florin Salam s-a indragostit de doctrina liberala si si-a tras pantaloni la genunchi.Fereasca dumnezeu sa vina neonazistii la putere ca nu mai gasesti liber la frizer.Imi este scarba de ce vad in acest oras sau cine ne voteaza destinul.
Comentariu by anonim — 16 martie 2015 @ 17:30
Ai putintica rabdare „stimabile”! Ai aici niste interventii mai degraba de Catavencu,decat de Trahanache ! De fapt cam ameninti cerand dovada(a la Trahanache) insa folosind un ton amenintator catre anonimi care,nu au nevoie de dovezi clare si indubitabile pentru a demonstra cum se obtin autorizatii peste rand…sau ma rog peste randul altora,mai indreptatiti si care raman blocati pe la faza de comisii de urbanism.Ai ceva merite-de exemplu modul cum ai abordat problema spatiilor verzi,bugetul pentru ele si cui i se atribuie,sau „Aventura” de la Comorova,insa nu ne ignora inteligenta-macar aia colectiva, decat a fiecaruia-n parte si nu apara interesele de familie,aici,incalcandu-le pe cele de partid ! Nu te lasa „ametit” de faptul ca dl Visa cere unora dovezi la pct.18…nu ti-a dat liber la amenintat pe aici…anonimi ! Din primele doua fraze din postarile de aici(la pct 1) dl Visa a pus punctul pe I (cred ca e I de la Iorgus!) da’ d-lui ca de obicei inca va da credit de incredere si mai ales d-tale ca unuia mai tanar si care nu numai ca mai si faci din cand in cand opozitie,dar nici n-ai prea multe de aparat in numele unui PITPONG senior,cum are colegul d-tale PITIPONGUL junior de care se face referire aici! Si Carlescu da dovada de mare demagogie aici cand il ataca pe Pitipongul junior ignorand si dand uitarii relatia lui Iorgus cu…senioru’! Si daca tot veni vorba de Carlescu care a candidat ca si primar la primaria care avea in intravilan o padure (sunt spusele lui-si iata ca acum uita si-i face jocul primarului de atunci !) nu spune de posibilul santaj…pentru ca s-ar putea sa duca taman la seful d-tale de partid ! Ai spus de exemple ! Iata unul (pe care cu parere de rau constat ca desi il stie dl Visa nu-l aminteste) In sapatele policliniciipe colt Bratianu-Vanatori e un teren eliberat de seful d-tale de partid,pentru care a „impus”consilierilor o hot. de CL pentru atribuirea lui unui mare filantrop un adevarat mos Craciun din CL care s-a oferit sa construiasca locuite pentru coloratii care poluau zona din vila primului primar liberal al orasului Mangalia-de fapt un fondator cu sprijin regal al orasului si caruia seful d-tale a gasit de cuviinta sa-i demoleze casa-de fapt o cladire de patrimoniu…ei si terenul acela a ajuns foarte repede…la alt proprietar,sa se piarda urma…cadastrala ! Ei da…era PITIPONCUL senior ! Pentru mine,vinovati sunt si cei care…santajeaza cu acte din arhiva,sau cu contracte nerespectate,sau cu redevente neachitate si cu toate astea ,cu contracte…prelungite ! Si santajati si santajisti…tot o apa si-un pamant ! Sictir !
Comentariu by I.S — 16 martie 2015 @ 19:45
Pt. #42 = like
Iar ca sa „intaresc” sictiru’:
http://www.cotidianul.ro/un-articol-al-lui-liiceanu-despre-scuipat-a-nascut-o-polemica-teribila-pe-internet-258288/
Comentariu by nabuco — 17 martie 2015 @ 14:14
Mai sunt disponibile doar cateva licente din softul care creaza conturi de socializare automat, posteaza pe socializare automat, adauga
prieteni, face inscrieri in grupuri, trimite mesaje, da like, solicita like…
si multe altele.
Softul se numeste Social Dominator si se vand doar cateva licente.
Pentru cine este interesat sa apuce repede o licenta, il puteti
downloada de la https://www.olarian.ro/social-dominator
Comentariu by SOCIAL DOMINATOR — 16 septembrie 2016 @ 5:55