Pun în dezbatere online Taxa pe habitat, cuprinsă în proiectul pe taxe şi impozite pentru 2015 :
9. Taxa de habitat este este instituită ca taxă locală în temeiul prevederilor art. 283 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, fiind fundamentată pe necesitatea menţinerii unui mediu înconjurător curat și este datorată numai de persoane fizice – locuitori ai municipiului Mangalia.
Se utilizează în scopul asigurării, colectării si transportului reziduurilor menajere din recipienții proprii sau închiriați (containere, europubele etc).
Taxa de habitat se stabilește pe baza declarațiilor de impunere depuse la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale de către contribuabili, în termen de 30 de zile de la data apariției oricărei modificări în ceea ce privește numărul de persoane care locuiesc în imobil. Impunerea la plata taxei de habitat se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care este menționată în declarație.
Taxa de habitat se plăteşte anual în 2 rate egale, respectiv:
a) rata I, până la data de 30 iunie inclusiv;
b) rata a II-a, până la data de 31 decembrie inclusiv.
Contribuabilii, persoane fizice, au şi posibilitatea plăţii eşalonate a obligaţiei pentru fiecare lună în parte.
În cazul în care termenul de plată a taxei de habitat se împlineşte într-o zi nelucrătoare, plata se consideră în termen dacă se efectuează în ziua lucrătoare imediat următoare.
Pentru neplata la termenul scadent a obligaţiei fiscale, se datorează după acest termen majorări de întârziere de 2% calculate pentru fiecare lună sau fracţie de lună. Cuantumul majorărilor de întârziere poate fi
modificat prin legile bugetare anuale.
Pentru plata cu anticipaţie a sumelor datorate cu titlu de taxă habitat, până la data de 31 martie ale anului fiscal curent, se acordă o bonificaţie de 10%.
Nedeclararea sau declararea eronată, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 70 lei si 279 lei.
Contravenţiilor prevăzute mai sus li se aplică dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv posibilitatea achitării, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, a jumătate din minimul amenzii.
Responsabilitatea încasării contravalorii taxei revine Serviciului Impozite și Taxe .
Toate persoanele juridice care își desfașoară activitatea permanentă sau temporară pe teritoriul administrativ al Municipiului Mangalia, nu plătesc taxa de habitat – dar trebuie să aibă încheiate contracte directe cu prestatorii de servicii specializați pentru ridicarea, transportul, depozitarea și neutralizarea deșeurilor produse, precum și să contracteze și să efectueze acțiunile necesare de dezinsecție și deratizare a sediilor şi punctelor de lucru de câte ori e necesar.
Cuantumul taxei este stabilit în funcţie de venitul lunar net pe membru de familie, după cum urmează:
NR. CRT. TRANSA DE VENIT NET PE MEMBRU DE FAMILIE CUANTUM TAXA HABITAT
1 0-310 lei 3 lei/pers/lună
2 310,1-540 lei 4 lei/pers/lună
3 540,1-900 lei 5 lei/pers/lună
4 900,1-1500 lei 8 lei/pers/lună
5 Peste 1500 lei 10 lei/pers/lună
Prin familie se înțelege soțul, soția, precum și alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relații de rudenie, care au același domiciliu sau reședința ori care locuiesc și gospodăresc împreuna, sunt înscrise în cartea de imobil și sunt luate in calcul la stabilirea cheltuielilor de întreținere a locuinței. Pot beneficia de ajutor de încălzire și cei care stau cu chirie, nu este obligatoriu să existe înscris în actele de identitate adresa pentru care se solicită ajutorul de încălzire. Cuantumul venitului lunat net pe membru de familie se stabilește pe baza declarațiilor depuse anual la Serviciul Impozite și Taxe din cadrul Primariei Municipiului Mangalia .
Pentru contribuabilii care nu au depuse declarațiile menționate anterior, taxa de habitat va fi de 10 lei/pers/luna.
Pentru efectuarea oricărei modificări, repectiv pentru declararea sau scoatera din evidență a persoanelor la/de la plata taxei de habitat, aceste persoane se vor prezenta la Serviciul Impozite și Taxe din cadrul
Primariei Municipiului Mangalia.
Observăm că gunoiul va fi plătit la primărie şi nu la asociaţii sau direct la prestator. În plus trebuie să dăm şi declaraţii, nu online. Asta a vrut să facă şi Tusac, dar n-a reuşit. Atunci liberalii erau împotrivă. Cuantumul e diferenţiat, adică unii au gunoi mai ieftin, alţii mai scump, faţă de acum când toţi plătim (la bloc) 4 lei şi ceva pe lună de persoană. Aşteptăm preţuri diferenţiate pentru pâine, abonamentul TV şi curentul electric. Am subliniat cu roşu o frază care nu are nicio legătură cu taxa şi un exemplu de folosire a gramaticii limbii române în alte scopuri, semn al înaltei competenţe a sultanatelor secretarelor din administraţia locală.
Sezoniştii văd că sunt scutiţi de taxă, la fel şi cei care nu au buletin de Mangalia. Coreenii de exemplu, n-au nicio problemă cu taxa.
Putem folosi toaleta proprie fără să dăm o declaraţie ?
Comentariu by lucian visa — 19 decembrie 2014 @ 18:59
Vai de capul nostru…si taxa va fi folosita pentru?
Comentariu by Anonim — 19 decembrie 2014 @ 19:44
Speram ca membrii Consiliului Local sa dea dovada de ratiune si, pana la urma, de bun simt si sa nu voteze asa ceva.
Comentariu by Anonim — 19 decembrie 2014 @ 19:48
Avem ce am votat…Ne meritam soarta.
Comentariu by Nemo — 19 decembrie 2014 @ 22:06
Ne-am întors in timp! Al nostru primar are numai doi ani, Mihail Sturza a reușit in 14 ani. Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu. De 14 ani, Mihail Sturza răstălmăcește și calcă cuprinsul Reglementului Organic în interesul său particular. El vinde rangurile boieriei; vinde posturile statului de la cele mai mici până la cele mai nalte; vinde scaunele clerului, vinde hotărârile judecătorești; vinde măsurile administrative; vinde cinstea, vinde cugetul oamenilor; vinde drepturile Patriei noastre! El vinde orice se poate vinde sau nu, și adună aur peste aur, milioane peste milioane, pe care le scoate afară din țară, pentru ca să o sărăcească încă mai mult! De când s-a suit pe tron, Mihail Sturza a luat Moldova în arendă, și așa de strașnic a stors-o în mâinile sale părintești, că din venitul de 12.000 galbeni, ce avea la anul 1834, el a izbutit a avea în ziua de astăzi, 1848, un venit de mai mult de 200.000 galbeni.Pe toți bunii patrioți ce s-au împotrivit sistemului său de corumpere i-a prigonit și îi prigonește încă cu o dușmănie neîmpăcată. Pe mulți răi huliți de opinia publică i-a adunat pe lângă tronul său și le-a înlesnit mijloace de prădăciuni fără margini. Pe țărani i-a adus în cea mai crudă și mai jalnică stare prin asupriri nesfârșite și la cel mai de pe urmă grad de ticăloșie, prin biruri grele și rău împărțite. Toate mijloacele de propășire a neamului românesc din Moldova le-a nimicit; școalele le-a lăsat în neîngrijire
Comentariu by Bir ca esti mangaliot — 19 decembrie 2014 @ 22:49
La pretul asta vor lua gunoiul de la usa apartamentului.
Ar trebui testata piata poate gasim un alt prestator de servicii decat Polarisul.
De asemeni ar trebui sesizat avocatul poporului, nu prea pare corect ca pentru un serviciu cuantificabil, cel putin in cazul celor de la case sa platesti functie de venituri si nu de cantitatea de deseuri menajere.
Banuiesc ca pretul cerut de Polaris va ramane cam acelasi cu cel care-l platim acum prin asociatii.
Diferenta intra in bugetul primariei.
Cred ca dupa instituirea acestei taxe daca nu vor pune pubele la scara blocului voi duce gunoiul in parcarea din spatele primariei ori in portul touristic, ambalat frumos si cu funda rosie.
Comentariu by Karadeniz — 19 decembrie 2014 @ 23:14
Pare absurd,daca vor vota o asemenea taxa si-au dat foc la valiza,adio primarie la alegerile viitoare!
Comentariu by dana — 20 decembrie 2014 @ 9:21
Bre nea rucare, ia bag-o pe aia cu nu mărim taxele.
Dar nu cumva jumătăţelul se referea la Albeşti ori Cobadin ?
Se pare că investiţia în primar este cea mai profitabilă. Cine zicea că Martin este papagal ?
Comentariu by cârcotaş apolitic — 20 decembrie 2014 @ 9:36
Ati marcat cu rosu textul referitor la ajutorul de incalzire care nu avea ce cauta aici.
Explicatia e simpla, specialistii primarul au copiat pur si simplu de pe site-ul SPIT Constanta taxa de habitat. C-ta e ditamai orasul, are foarte multe ghene de gunoi, inclusiv la fiecare scara la blocurile turn, iar groapa de gunoi la distanta foarte mare. Mangalia are groapa de gunoi in imediata apropiere, orasul e mic, deci masinile nu merg zeci de km prin oras pentru a colecta gunoiul.
http://www.spit-ct.ro/taxa-de-habitat-persoane-fizice
Comentariu by Karadeniz — 20 decembrie 2014 @ 15:43
Pt.7
N-ar trebui să aşteptăm 2016. Se poate face referendum cu 30 % din alegători prezenţi la vot. De rezultat nu cred că e vreo dilemă. Problema e că PSD-ul local nu se mişcă. Poate or fi în vacanţă de sărbători, după atâta stres cu pierderea preşedintelui.
Pt.8
Nu mărim taxele, punem altele noi.
Pt.9
Sunt de acord ca primarii să facă „plagiate” în administraţie, dar să ia exemplele bune.
Comentariu by lucian visa — 20 decembrie 2014 @ 16:33
Parca Polarisul câstigase licitația pe 17 ani, așa ca slabe șanse sa găsim alt prestator de servicii
Comentariu by Pt.6 — 20 decembrie 2014 @ 17:14
asta sigur era un proiect si nu finalul…finalul e la dos
Comentariu by Anonim — 20 decembrie 2014 @ 17:20
la mangalia opozitia s-a predat in 2012.
Comentariu by anonim — 20 decembrie 2014 @ 17:24
Nu cred, e doar liniștea dinaintea furtunii, cred ca cine nu ia atitudine imediat, ori iartă, ori se răzbuna cumplit si pe primar de acum nu-l mai iartă nimeni
Comentariu by Simplu — 20 decembrie 2014 @ 17:30
Da, referendumul este solutia cea mai buna, boala lunga moarte sigura….
Comentariu by Parerea mea... — 20 decembrie 2014 @ 18:41
Am auzit ca preamaritul Radu cel pitic a interzis pe raza orașului Mangalia orice donatie fara acordul lui.Adica a confiscat cadourile adventistilor alea in cutii de pantofi si s-a urcat el pe scena sa le dea.
Comentariu by Anonim — 20 decembrie 2014 @ 19:00
Fundamentarea taxei cât şi scopul pentru care se instituie această taxă este subțirel tare.
Mă aşteptam să văd mai mult creier. Nu poți linişti comunitatea şi a o asigura de buna ta credința executând o simpla copiere a taxei introduse la Constanța de către un nemernic arogant.
O taxa nu trebuie să fracționeze comunitatea !
Comentariu by valentin ciuraru — 20 decembrie 2014 @ 19:50
Cine sa facă mai mult de un copy-paste in Primaria aia ca a rămas doar Radu cu secretarele.De unde creier domnule Ciuraru?
Comentariu by Anonim — 20 decembrie 2014 @ 19:56
Tot nu am inteles , cei care nu au casa , masina si nu dau de obicei pe la ghiseu vor plati taxa sau o vom plati tot noi prostimea ? Ca sincer sa fiu cand stau in frig dupa 25 de ani de munca neavand 700 de lei lunar sa dau pe caldura si il vad pe vecinul care munceste la negru si nu are 3 ani pe cartea de munca cum primeste subventie … imi vine sa pun mana pe mitraliera. Eu am 700 de lei pe membru de familie ( pe fimiu de 12 ani nu am cum sa il trimit la munca ) muncind si vecinu ia subventie tot atata nemuncind. Ceausesculeeeee unde esti ???
Comentariu by Sile — 20 decembrie 2014 @ 22:28
Sa o crezi tu ca ia doar 700. Pachete cu ajutoare , masa la cantina , la masina te TX nu plateste impozite si asa mai departe.
Comentariu by Anca — 20 decembrie 2014 @ 22:30
De ce oare se gândesc sa mai ia din puținul pe care-l avem? Nu noi suntem prostimea, prostimea e alta.Eu m-am convins ce fel de oameni sunt in jurul primarului si e mare păcat.Am văzut si ca exprimarea celor care ataca este aceasi din hârtiile pe care le întocmesc , probabil sunt aceleași persoane, dar nu este posibil sa te exprimi in felul asta si mai se plâng ca au studii si nu le recunoaște nimeni.Domnule Primar verificati ce iese din primărie ca va faceți de tot rasul.E foarte greu sa cred ca cei care propun aceste taxe nu se gândesc la soluții pentru binele oamenilor.Tot dumneavoastră spuneti aici, cred ca e reala informatia ca nu s-au încasat nici măcar jumătate din taxele pe anul acesta si atunci de ce sa ne trezim la sfârșit de an sa sufocam cetățenii cu alte taxe daca administrația trebuia sa ia măsuri din timp, oamenii tot nu vor plăti daca nu au, ce-o sa faceți, o sa- i dați afara din casa?Imi pun toată încrederea ca cei care ne conduc, vor revizui acest proiect,oamenii sunt foarte suparati, e ca si cum ti-ai baga PRIMARIA-n casa.E prea mult!
Comentariu by Maria — 20 decembrie 2014 @ 23:21
domnule ciuraru ati spus ca acum sunteti alaturi de primar pentru a putea schimba ceva.ce veti face in cazul taxei acesteia pe care vad ca nu o agreati?
Comentariu by anonim — 21 decembrie 2014 @ 8:08
La un calcul simplu, la o familie cu venit minim de pana in 310 lei/persoana, cu un numar de 3 membri, valoarea taxei va fi de 9 lei/luna!!
Adica minim 1% din venit/luna?!!! Exagerat
Comentariu by Anonim — 21 decembrie 2014 @ 10:43
ptr 22
După cum poți observa m-am referit la modul defectuos de promovare și punere în discuție publică. Simpla copiere spune clar că nu s-au aplecat asupra inițierii taxei, dar nici că există un studiu pe acest segment. Trebuia explicat publicului de ce se vrea instituirea acestei taxe, cauzele care au determinat administrație să propună această măsură.
Mie unele cauze îmi sunt clare. Slaba colectare a banilor pe segmentul ridicare neutralizare gunoi, lipsa contractelor la multe persoane și s-ar vrea aplicarea acestui principiu elementar ”dacă ne folosim cu toții de acest serviciu, atunci să-l plătim toți”. Diferențiere taxei funcție de venituri va genera multă rumoare și cred că se vor ajusta acele propuneri. Nu trebuie să rămânem încremeniți în tiparul promovat de C-ța.
Sigur că … această taxă nu-mi convine din perspectiva cuantumului. Dacă până acum am plătit 105,84 lei(4,41 lei persoană), după grila care mi-o propune administrația voi ajunge să plătesc 240 lei. Și atunci cum să primesc cu brațele deschise o nouă taxă !?!?!
Comentariu by valentin ciuraru — 21 decembrie 2014 @ 11:46
Asta spun şi eu de mult, dezbatere publică. Dar când o fac, apar postacii tip rucar, care sfidător spun că ei gândesc pentru noi.
Pe de altă parte transparenţa strică modul lor de lucru, adică sub acoperire. Ei au tot timpul ceva de ascuns, de la cartea de muncă a lui Romy – cel care nu salută, la contractele lui Colgiu. De ce ?
Comentariu by lucian visa — 21 decembrie 2014 @ 12:06
Acolo unde au ceva de câștigat, analizează dar cand e vorba de cetățeni pe care ii urăște, lasa secretarele sa decidă, daca are sânge-n insralatie Rucar sa intre si sa spună cine a fost mintea stralucita care a propus aceasta taxa.Si cum sa nu-i facă lumea prosti cand lasa sa treacă așa ceva.Banuiesc ca n -a putut sa fie fata aia super-pregătită care făcea cafeaua pana nu demult.Echipa asta mixtă,Constanta+secretare ne va ajuta sa scăpăm de el.Felicitari pt toți cei care au intrat si-au spus ce stiu despre taxe si erori de programe.Acum putem si noi ceilalți sa ne facem o idee cat profesionalism se ascunde in spatele costumului de primar
Comentariu by Simplu — 21 decembrie 2014 @ 14:51
ATENTIE Anumite servicii sau compartimente ale primariei din Constanta interpreteaza gresit anumite legi. Nu va luati cu copy paste ca e nasol. Nu e vorba de taxa de habitat ci de altele.
Comentariu by Kermit — 21 decembrie 2014 @ 15:50
Nota 10 pentru Dl . Visa la faza cu karactere rosii . Totusi … ce misto ar fi fost o taxa de folosire cu procura a masinilor de TX sau o taxa de parcare in municipiu pentru astfel de masini ….
Comentariu by Kermit — 21 decembrie 2014 @ 15:54
Asta știm, fii mai concret Kermit
Comentariu by Likeyoualot — 21 decembrie 2014 @ 15:55
ptr 9 – UNDE STITI GROAPA DE GUNOI IN APROPIERE ???? GUNOIUL ESTE DUS LA COSTINESTI, de pe vremea lui tusac, fiei puscaria usoara.
– Domnule CIURARU, INVOCATI LIPSA CONTRACTELOR. CARE CONTRACTE ??? ATIT TIMP CIT LOCUIESTI PE RAZA ASCESTUI ORAS, NU AI CUM JUSTIFICA CA DUCI GUNOIUL???? UNDE ??? DECI TOATA LUMEA OBLIGATORIU TREBUIE SA PLATEASCA SI ATUNCI NU AR MAI FI INDIVIZI CARE SA ARUNCE NOAPTEA GUNOIUL ( mai ales in cartier).
– ptr 21– CE VRETI SA STITI ??? CA SINT PERSOANE , CU STATUT DE FUNCTIONAR PUBLIC, CARE NU STIU SA SCRIE????? DA, MANGALIA ARE ASA CEVA.
Comentariu by zek — 21 decembrie 2014 @ 18:40
ZEK,
Nu invoc lipsa contractelor, ci este una din cauzele pe care administrația își fundamentează introducerea acestei taxe (chiar dacă nu o face explicit în ”provocarea” pe care o supune dezbaterii publice) !!!
Operatorul de gunoi nu s-a ”zbătut” suficient pentru a-și face ordine în contractele individuale cu proprietarii de la case și astfel transferă pe umerii administrației locale povara financiară necolectată, căci gunoiul este determinat cantitativ la groapă. Prin introducerea taxei autoritatea poate recupera mai repede o creață, inclusiv prin executare silită, după ce în prealabil te ”marchează” cu penalități și majorări de întârziere, dacă taxa nu este achitată la timp. Nu am nicio problemă sub cu formă propusă a taxei, ci cu cuantumul …care poate fi revizuită.
Comentariu by valentin ciuraru — 21 decembrie 2014 @ 22:04
@ zek
Groapa de gunoi ecologica, inaugurata pe vremea lui Iorgus cred, e la circa 9 km de Mangalia.
Ca Polarisul alege alt loc de depozitare marind astfel pretul e alta treaba. Primarul si consilierii locali ne-au legat de glie cu Polarisul pentru foarte multi ani. Vina e in principal a noastra, a cetatenilor, ca nu reactionam si nu ne organizam intr-o asociatie civica care sa se poate opune cu succes abuzurilor la care ne supun alesii nostri.
Comentariu by Karadeniz — 22 decembrie 2014 @ 15:20
DA, domnule KARADENIZ, asa e. La 9 km, dar E INCHISA, CU ACORDUL LUI TUSAC SI COMPANIA DE „JMECHERI”. CU SCUZELE DE RIGOARE, DAR MANGALIA E UN ORAS PLIN DE „VENETICI”, PE CARE NU-I INTERESEAZA VIITORUL. AZI SA AM CE MINCA, MIINE….P..a. DE CE SA IES EU IN FATA ??? LASA-L PE ALA DE NU ARE NIMIC.– cam asa se gindeste in MANGALIA.
Comentariu by zek — 22 decembrie 2014 @ 18:00
Măritarea gropii de gunoi n-a fost o afacere bună pentru oraş. Şi se ştia de la bun început. Poate Filip Dumitru, colaboratorul apropiat al mincinosului, ne oferă amănunte.
Comentariu by lucian visa — 22 decembrie 2014 @ 18:03
@ 33 zek
Tusac nu mai e primar, dupa 2-3 ani de procese o sa primeasca cel mult 2-3 anide puscarie, din care o sa faca jumatate daca scrie o carte despre economia belgiana,
Mangalia ramane cu pagubele. Cei care l-au sustinut si propulsat la carma orasului , organizatia PSD Mangalia, au scapat nesanctionati de electorat, avand si in acest mandat cam aceiasi consilieri de pe vremea lui Tusac. O parte din populatie mai ales veneticii de care vorbiti, printre care ma numar si eu fiind mangaliot doar de 34 de ani, se duc totusi la vot motivati de candidati ori din proprie vointa. Ceilalti nu o fac si nici nu se implica, permitand astfel unor venetici politici sa reguleze cu perversiuni acest frumos oras, ca tiristii turci curvele de pe centura Constantei. Atat timp cat stam, cuminti, capra in fata unui Iorgus, Tusac, Radu Cristian, Minca, Mazalu, Maganu, Cocaia, etc e normal sa ne faca posta de 25 de ani.
Pentru punctele de colectare a deseurilor menajere, alea semi-ingropate, semi-accesibile si neigienice, care cica erau facute mocca de Polaris/clanul Martin&7co, cu sprijinul noului Tusac si al consilierilor locali a fost semnat un contract cu Polarisul pet imp de 17 ani. Deci astia vor dicta pretul gunoiului si iata ca il dicteaza deja, pentru o familie cu doi adulti, care castiga peste 1500 lei pe luna, cu doi copii, pretul pe un an al gunoiului dapaseste cam de trei ori impozitul pe locuinta.
Cei cu dare de mana cu case ori vile prin satele din jurul Mangaliei isi vor fce mutatii acolo si chiar daca au imobile si lucreza in oras vor evita plata acestei taxe exorbitante. Asa ca cei care nu avem aceasta alternativa vom plati si pentru ei si pentru turistii cazati vara de catre acestia.
Comentariu by Karadeniz — 22 decembrie 2014 @ 21:21
Subiectul acestei taxe l-am abordat, astăzi, cu mai mulți membri din comunitate, inclusiv antreprenori. N-am citit nicio bucurie în ochii lor, ba mai mult, în mare parte n-au idee de ce-i așteaptă, neștiind că urmează să plătească mai mult!
Replica foarte des întâlnită a fost – da ce, gunoiul meu este mai scump decât al vecinilor !
Cred că administrația va face mai mult decât a o aplica și-și va consulta printr-o sondare de specialitate membrii comunității privind oportunitatea aplicării diferențiate a taxei pe gunoi până la urmă !
Comentariu by valentin ciuraru — 22 decembrie 2014 @ 22:59
Totodată mi-aș dori ca administrația să țină cont de una din principiile fiscalității când vrea să impună o taxă specială, căci la asta se încadrează taxa de habitat – echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice – pentru serviciul public pe care-l vor primi egal toți membrii comunității!!
Comentariu by valentin ciuraru — 22 decembrie 2014 @ 23:31
bucurati-va ca tiganii nu vor plati nici de data asta nimic.
Comentariu by anonim — 23 decembrie 2014 @ 8:40
de unde specialisti cand pe mai toti i-au indepartat de ei si isi pun marionete care fac harcea parcea
Comentariu by Anonim — 23 decembrie 2014 @ 9:44
Pt.37
Când să se consulte când trebuia să fie şedinţă de CL, amânată din alte motive ? Administraţia nu dă doi bani pe noi şi poate înţelegi şi tu că oraşul întâi şi apoi partidul.
Comentariu by lucian visa — 23 decembrie 2014 @ 10:42
Domnule Vișa, cred că, deocamdată, nu mi se poate reproșa ceva și zic eu … că înțeleg orișicât mecanismele administrative !! De bună seamă m-am înrolat în politică pentru a servi interesul general comun și nu pentru interese individuale ori de grup. Tocmai de aceea vreau o altfel de politică, inclusiv cea administrativă.
Comentariu by valentin ciuraru — 23 decembrie 2014 @ 14:07
Degeaba intelegeti dumneavoastra Stimate somn, daca primarul nu are idee despre ce inseamna Administratia si se Jura ca nu fura…
Comentariu by Anonim — 23 decembrie 2014 @ 14:28
Pt.41
Nu te acuz de nicio rea intenţie.
Comentariu by lucian visa — 23 decembrie 2014 @ 18:30