Mangalia – politica locală

9 decembrie 2014

Independenți sau oportuniști ?!

Filed under: Consiliul Local — lucian visa @ 17:00

Ordonanța traseiștilor a făcut multe ,,victime” în politică, ca și la noi de altfel. Cert este că în urbea noastră întâlnim un caz particular. Față de alte locuri, mă raportez la orașe, la noi apare o categorie aparte, a răzvrătiților din partidul aflat la guvernare care s-au văzut ,,sufocați” de alți traseiști de ”dreapta”, iar la rândul lor au ales să plece din partid pentru a se antrena pe turnată pentru niscaiva ,,sinecuri” politice ori foloase patrimoniale.

Ca să fac pe deșteptul, încerc să înțeleg fapta lor plecând de la maxima lui Protagoras care sună de felul “Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt întrucât sunt, și a celor ce nu sunt întrucât nu sunt”!  … și fac arc peste ani ca să ajung la maxima lui Eminescu care sună așa ,, un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul” … dar mi-e greu să trag o concluzie după o interpretare filozofică, căci cunoașterea și adevărul sunt relative la persoane.

Mi-ar fi plăcut ,,să calc” pe urmele filosofului și poetului ca să înțeleg măcar o fărâmă din ce au gândit independenții, totuși cedez…fiindcă ei nu sunt deloc sofisticați și mă raportez doar la atitudinea lor lipsită de principialitate care, pentru a-și satisface interesele personale, au adoptat și aplicat, conform împrejurărilor, principii și păreri potrivite momentului, adică oportunism.

Cum mișcarea lor s-a produs înainte de cele două scrutine, la data prezentă categoria lor își pierde dimensiunea politică, iar oricare nouă configurare politică trebuie făcută în lumina rezultatului votului și a cerințelor votantului. Pentru politicianul de dreapta care a înțeles semnificația votului chestiunea trebuie să fie relativ simplă, independenții nu trebuie să intre în preocupările lui, deci nici loc pe partea dreaptă alături de el, căci altfel … pedeapsa va fi nemiloasă la următorul vot, dacă dreapta va aspira relicve nedorite și hulite de dreptaci. Votantul de dreapta este unul isteț care nu se va lăsa păcălit. Votantul nostru este dezghețat la minte și ne lovește dacă-l trădăm. El înțelege altfel primenirea clasei politice, iar așteptările lui sunt mari cât timp are promisiunea capului de la Cotroceni dar și a decidenților politici din PNL.

Așa că … colegilor de pe dreapta, hai să nu înșelăm așteptările votanților noștri și să uităm de categoria oportuniștilor, ieri socialiști, indiferent de costurile pe care le poate produce votul lor în consiliul local. Mult mai apreciați vom fi de electorat dacă vom scoate în public un eventual blocaj produs de către aceștia, decât dacă-i aspirăm în partid. Dacă vom da alte semnale vom pierde pe toate planurile, atât primăria cât și consiliul, în 2016.

bazel09.wordpress.com

31 Comments

  1. În 2016 primăria va fi pierdută de PNL pentru că nu va avea candidat, la fel ca în 2012. PNL îl va susţine pe Radu, iar ca recompensă, pe locurile eligibile de consilieri vor fi doar marionete nominalizate de el, jumate de la vechiul PNL, jumate de la vechiul PDL. S-ar putea să vedem pe listă şi din independenţii la care faci referire, mai ales din partea vechiului PDL.
    Aşa că trezeştete dragă Vali. Ştiu că visezi mulţi consilieri PNL, dar ei, atâţi cât vor fi, nu vor fi ai PNL-ului, ci a găştii constănţene. Dacă pentru tine fuziunea PNL-PDL înseamnă susţinerea golanilor din Constanţa şi întărirea colonizării Mangaliei, atunci eşti într-o gravă eroare. Ţi-o spun fără patimă şi fără nicio intenţie de a te jigni. Gândeşte liber !

    Comentariu by lucian visa — 9 decembrie 2014 @ 17:10

  2. http://www.replicaonline.ro/scandal-monstru-la-sanatoriul-techirghiol-angajatii-i-au-strigat-managerului-iesi-afara-jos-unpr-ul-200661/

    Comentariu by nabuco — 9 decembrie 2014 @ 17:11

  3. Golani peste tot. Probabil tot din Constanţa. Dacă ăsta pune bucătăresele să-i facă lui de mâncare, la primăria Mangalia sursele spun că se cară mâncarea cu oalele. Deobicei vinerea, după program. O fi adevărat ?

    Comentariu by lucian visa — 9 decembrie 2014 @ 17:17

  4. Au fost niste campanii si niste alegeri. Ba europarlamentare, ba prezidentiale. Nici la vechiul PNL, nici la vechiul PDL nu s-au prea implicat multi oameni care in 2016 se vor simti foarte jigniti si nedreptatiti ca cei care fac listele nu isi dau seama cat de liberali sunt ei si cat de mult merita un loc de consilier local sau de orice altceva. Fie ca e conjuctura, fie ca sunt marionetele lui Radu, dar cel putin PNL a obtinut rezultate mai bune in alegerile similare. Comparati europarlamentarele 2009 cu europarlamentarele 2014, comparati prezidentiale 2009 cu prezidentiale 2014. Competitie nu inseamna opozitie.

    Comentariu by rucar — 9 decembrie 2014 @ 17:51

  5. La europarlamentare, care oricum nu interesează pe nimeni şi cu participare redusă la vot, s-au obţinut rezultate excepţionale la barăci şi Fruviileg. Ţiganii de acolo au înţeles în sfârşit că sunt liberali. Dacă înainte erau tradiţional PSD-işti sau PDL-işti, acum s-au convertit la liberalism. Mulţi chiar lucrează pe cont propriu. Vecinii din cartier apreciază mult.

    La prezidenţiale turul 1 : Ponta 36 %, Johannis 26 %.

    La prezidenţiale turul 2 : rezultate ca şi în multe, multe alte localităţi ale ţării.

    Întrebarea mea retorică este : de ce în turul 1 la prezidenţiale, care interesează pe toată lumea, n-a câştigat la Mangalia candidatul PNL-PDL (ACL) ?
    Îţi dau şi răspunsul : în turul 1 a fost vot politic, în turul 2 a fost vot anti PSD + vot emoţional şi nu vot pro PNL.

    Comentariu by lucian visa — 9 decembrie 2014 @ 18:02

  6. De mult timp nu mai există competiţie ci doar aranjamente şi înţelegeri neoficiale pentru distribuţia ciolanului public şi asta într-un dispreţ suveran faţă de populimea votantă.

    Comentariu by Anonim — 9 decembrie 2014 @ 18:02

  7. Mai nou e că împart ciolanul şi la propriu, nu numai la figurat.

    Comentariu by lucian visa — 9 decembrie 2014 @ 18:06

  8. http://www.evz.ro/preot-si-decan-al-facultatii-de-teologie-turnator-la-securitate.html
    http://www.voceatransilvaniei.ro/regele-bugetarilor-preafericitul-daniel-castiga-un-salariu-urias/

    Comentariu by lucian visa — 9 decembrie 2014 @ 18:59

  9. @5 excelentă analiza, unii încă nu s-au trezit din uimire şi cred că au/am câştigat la loto, dar probabil, la următoarele alegeri se vă vedea Romania reală, fără ,,emoţii” externe, indiferent cum vă fi,aici trăim…

    Comentariu by Anonim — 9 decembrie 2014 @ 20:20

  10. Domnule Vişa,
    Ca liberal mă voi bate pentru candidatul propus de partidul nostru. Pote va fi Radu Cristian, poate nu va fi, poate va fi candidat propus de filiera PDL a PNL?! Incă nu a fost nimeni țintuit în cuie. Dar… în analizele noastre nu trebuie să plecăm de la fapte preconcepute. Vreau să cred că şi colegii mei au înțeles semnificația votului. Orice abatere ne va arunca la gunoi. Şi ..sigur vom avea înțelepciunea necesară să fructificăm trendul pozitiv pe care ne pune capul de la Cotroceni, căci ar fi ipocrit să nu recunoaştem că de acolo vine valul de simpatie al electoratului de dreapta. Cum scriam şi-n topic…electoratul ne va taxa dacă vom face paşi greşiți !!!

    Comentariu by valentin ciuraru — 9 decembrie 2014 @ 20:51

  11. Rucar,
    N-am o imagine exactă la ce te referi cand spui ca nu s-au implicat prea mulți de la pnl si pdl care s-ar simți jigniți. Stiu sigur că …din partea noastră a fost o implicare totală(atat a celor de la pdl cat si a celor de la pnl. N am să-i individualizez) Am format echipe comune, zi de zi, şi am „mărşăluit” pe stradă cerând participarea la vot cât şi votul pentru candidatil nostru. Am constituit echipe mixte de tineri (7-8 echipe) care ne-au dus mesajul din uşă-n uşă. Deci…am fost prezenți. Astea nu pot fi contestate !

    Comentariu by valentin ciuraru — 9 decembrie 2014 @ 21:01

  12. Zexe, zise contele Alexe! Adică dacă sunt liberal trebuie să votez cu minusculul mincinos? Ăsta care face varză orașul? Tu ești normal? Liberalismul n-are nici o legătură cu fariseismul, cu incultura, cu slaba pregătire profesională, cu incapabilitatea de a lua decizii importante fără a fi sfătuit de o gașcă de pseudopregătiți! Hai să mori tu că ești liberal?!

    Comentariu by I.L.Caragiale — 9 decembrie 2014 @ 21:24

  13. Coane Iancu,
    Io zic că sunt liberal, cel puțin așa vreau să cred 😉 … și deciziile se iau în partid cu o majoritate pe care tre s-o respecte toți dacă sunt loiali organizației. Opoziție voi face în interior. Acolo îmi voi spune public nemulțumirea dacă ea va exista. Când voi ieși public voi susține hotărârile adoptate în birou. Dacă am ales să mă implic politic sunt nevoit să respect regulile impuse de statut, repet..doar cele impuse de statut.

    Comentariu by valentin ciuraru — 9 decembrie 2014 @ 22:36

  14. @ 13 La ce statut va referiti???

    Comentariu by Chiar EL — 9 decembrie 2014 @ 23:26

  15. tu astadin organizatia PDL-PNL…care organizatie?poate ai vreuna online.in campania de la prezidentiale pot sa zic ca ati mimat campania.v-ati plimbat 2-3 seri prin oras cu leo tanase si sorin andrei(acelasi sorin andrei care in turul 2 era in sediu la psd Mangalia)….asta e campanie?revino-ti te rog!mai nou voi postacii tu si zulu sunteti liberali sau democrat liberali?ati aparut asa dintr-o data si ati vrea sa fiti mari sefi in sntiu eu ce organizatie.ia sa va vand carnetele de membri fratilor ca vad ca ati participat la n campanii.Daca vrei sa te implici poti incepe de la a lipi niste afise, a monta niste bannere , a imparti flyere, a veni cu o lista de oameni care te sustin si sustin liberalismul.hai o seara buna

    Comentariu by EDI — 9 decembrie 2014 @ 23:30

  16. doar nu suntem copii sa credem ca oamenii au votat Iohannis pentru ca acesta a aparut alaturi de Radu pe bannere:)
    sau poate pt ca Radu, pe banner aparea mai inalt decat Iohannis?!

    Comentariu by art — 9 decembrie 2014 @ 23:36

  17. ptr 14
    Mă refere la Statutul PNL, rezultat în urma fuziunii dintre Partidul Democrat Liberal și Partidul Național Liberal – PNL (PDL+PNL), articolele 24 și 25, drepturile respectiv obligațile membrilor!
    15 .
    Te ,,cerți” cu mine ?

    Comentariu by valentin ciuraru — 10 decembrie 2014 @ 1:14

  18. Să reluăm! Adică trebuie să fi loial organizației. Bravos! Dar orașului poți să-i fi loial? Dacă cei câțiva, dominați de interese personale, care nu au de-a face cu doctrina liberală, spun că pinocchio merită reales, ieși în stradă și minți ca el! Încă odată, Bravos! Ce ar mai trebui făcut ca organizația PNL Mangalia să priceapă că nu interesele Constanței contează în orașul acesta? Să ne spună onor organizația cu cine face mincinosul lucrările prin oraș! Alea cu borduri, sensuri, trotuare, spații verzi și cine aduce soft-uri pe bani grei care mai sunt și proaste pe deasupra? De unde sunt cei care ocupă funcții de conducere în primărie, poliție locală, ADPP și ce calificări au? Are PNL Mangalia niște răspunsuri rezon, neicușorule?

    Comentariu by I.L.Caragiale — 10 decembrie 2014 @ 8:44

  19. Va intrebati mai mult cu cine le face decat pentru cine. Le face pentru locuitorii orasului. Trotuarele se fac pentru locuitorii orasului, centralele au fost racordate la gaze pentru locuitorii orasului. Tot ce se face, se face pentru locuitorii orasului. Ce nu se face nu inseamna ca nu se vrea, dar nu se pot face toate dintr-o data. Lucrarile se fac cu cei care au castigat licitatiile. Ai licitat cu vreo oferta geniala si ai pierdut? Nu cred, cred ca doar iti place sa te vezi scriind. Te-ai inscris la vreun concurs in primarie si l-ai pierdut desi esti super bine pregatit? Nici asta nu cred.

    Comentariu by rucar — 10 decembrie 2014 @ 9:24

  20. Nu sunt persoană publică să răspund! Cei care sunt persoane publice au obligația să dea răspunsuri! Și totuși de ce se fac cu alții?

    Comentariu by I.L.Caragiale — 10 decembrie 2014 @ 9:41

  21. Altii castiga licitatiile. In Mangalia sunt putine firme suficient de dezvoltate cat sa corespunda cerintelor legii, nu ale primarului. Asta pentru ca majoritatea firmelor din domeniu s-au invatat sa lucreze numai cu statul si cand s-a inasprit legea au constatat ca nu mai corespund. Nu te poti considera o firma serioasa daca depinzi de cine e primar sau presedinte de consiliu judetean. Va gandeati la vreo firma anume din Mangalia de ce nu face? Sau nu stiu, dati exemple de cateva firme care ar fi putut sa faca. Plus ca trebuie intrebate si firmele respective de ce nu au participat la licitatii. Trebuie inteles ca primarul nu e rege sa vina sa dea contracte de miliarde dupa bunul sau plac.

    Comentariu by rucar — 10 decembrie 2014 @ 10:14

  22. putinele firme din mangalia castiga licitatiile cu dedicatie sau nici nu se fac licitatii…exemple sunt destule.rucare se fac pentru cetatean cu banii cetateanului.atunci explica mi si mie rostul unor trotuare extrem de scumpe in zone cu o foarte putini pietoni,cu aceeasi bani se putea realiza o mai mare refacere a trotuarelor dar cu materiale mai ieftine.sau se puteau asfalta strazi.trotuarele sunt praf in ochii contribuabililor si un bun jumi juma pentru politicieni.in asta intra si clasica bordura
    in rest pnl ul din paate nu mai e decat o siumpla gasca de profitori adunati in fratia smenului .asta la mangalia.s au inmultit liberalii facuti peste noapte.si sa vezi ce se vor mai inmulti din moment ce si aroga presedintele.si cum spunea cineva mai sus..nu a fost vot pro pnl ci anti psd sa va intre bine in cap asta.la garnitura pe care o aveti acum in pnl nu stiu pe unde scoateti camasa la urmatoarele alegeri.

    Comentariu by milivanili — 10 decembrie 2014 @ 11:03

  23. pt valentin ciuraru :
    Nu ma cert cu tine dar sunt satul de voi astia care faceti politica pe blog si apoi vreti sa prindeti un loc in fata.Ceva gen „eu sunt zulu”, „bazel” tot timpul am fost simpatizant, dar nu v-a vazut nimeni in nici o campanie la fata.doar la ce ati scris pe blog.sunteti la fel ca astia care se dau pe langa primar sa ii pupe mana(doar ca voi sunteti opozanti)….. poate prindeti si voi un ciolan

    Comentariu by EDI — 10 decembrie 2014 @ 11:28

  24. Și dacă tot ai început, măi rucare măi, zi-ne ceva și de cel mai tare soft, ăla care greșește! Cam cum a sosit pe meleagurile noastre? Hodoronca-tronca cu diligența?

    Comentariu by I.L.Caragiale — 10 decembrie 2014 @ 12:40

  25. neicusorule….softul era dar nu l vedeai…acum il vezi si nu e…oare ce firma l a adus ?cumva una a unui conseler local care se pricepe la toate?de la arhitectura papetarie masini si calculatoare?

    Comentariu by milivanili — 10 decembrie 2014 @ 13:28

  26. Au făcut licitaţie.

    Comentariu by lucian visa — 10 decembrie 2014 @ 13:28

  27. Pt. #23
    http://www.cugetliber.ro/stiri-politica-tineri-liberali-constanteni-interesati-de-o-cariera-la-bruxelles-240481?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Politic%E3&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Politic%E3

    Comentariu by nabuco — 10 decembrie 2014 @ 15:47

  28. Ptr.
    Edi, politica se faci si-n alt mod decât o vezi tu, eu sau el. Nu-i contestă nimeni pe cei care au lipit afise ori alte munci normale într-o campanie, dar că … şi schimbul/susținere de idei/opinii pe un blog, forum ori fb sunt la fel de productive, poate chiar mai mult decât lipitul de afişe, ori înghesuitul de flyere în cutia poştală. Să ştii că în ultima campanie chiar am renunțat la ultimele două metode căci n-au efectul scontat, ba mai mult…irită publicul votant. Mi-ar plăcea să uităm de lozinca pătimaşă – noi muncim, noi nu gândim 😉

    Comentariu by valentin ciuraru — 10 decembrie 2014 @ 15:49

  29. http://www.replicaonline.ro/leonard-tanase-200949/

    Comentariu by nabuco — 11 decembrie 2014 @ 12:21

  30. After I originally left a comment I appear to have clicked on the -Notify
    me when new comments are added- checkbox and from now on whenever a comment is added I
    receive 4 emails with the same comment. There has to be a way you
    are able to remove me from that service? Cheers!

    Comentariu by I was reading this — 3 februarie 2015 @ 21:09

  31. I am not certain where lotopyeer you’re getting your information, but great topic. I needs to spend some time learning much more or working out more. Thanks for great information I was on the lookout for this info for my mission.

    Comentariu by strona firmy — 4 februarie 2015 @ 10:04

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress