Mangalia – politica locală

14 octombrie 2017

INCREDIBIL! N-a luptat la Plevna, n-a fost mare scriitor, dar DĂ NUMELE UNEI STRĂZI din Constanța. E NOUL MINISTRU al Transporturilor

Filed under: Ştiri judeţene — lucian visa @ 15:08

Noul ministrul al Transporturilor se poate mândri cu o performanță pe care nu o mai întâlnești la nici un alt lider PSD: are nume de stradă în județul Constanța. În 2009, primăria comunei Cumpăna a hotărât să dea numele unei străzi din localitate celui care conducea Regia Județeană de Apă, Felix Stroe. Reporterul EVZ, Feri Predescu, a scris în exclusivitate, în decembrie 2009, despre inedita inițiativă a primăriței Mariana Gâju, care era pe atunci și vicepreședinta organizației de femei PSD Constanța, adică colegă cu cel al cărui nume l-a atribuit unei străzi.

În decembrie 2009, Feri Predescu scria că Felix Stroe a primit numele unei străzi din cartierul de vile al comunei Cumpăna, localitate aflată la numai 5 kilometri de orașul Constanța. “Strada Stroe Felix, din zona de vile a comunei Cumpăna, figurează în nomenclatorul stradal al localităţii, alături de nume proeminente ale istoriei neamului românesc: Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Iancu de Hunedoara, I. L. Caragiale, Titu Maiorescu, Vasile Pârvan sau Iancu Jianu etc. În septembrie 2009, Consiliul Local Comunal a aprobat propunerea primăriţei Mariana Gâju, prin care o stradă să poarte numele directorului Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA), Felix Stroe. Astfel, el a intrat în nemurire, deşi este viu şi nevătămat”, a scris colega noastră la vremea respectivă.

S-a ajuns la decizie în urma unui scenariu comic

Ciudat este că Mariana Gâju, care este primar al comunei și în present, a luat această decizie, chiar dacă Felix Stroe a refuzat onoarea. Iată ce scria EVZ în decembrie 2009: “Povestea cu iz comic a avut şi un scenariu pus la cale împreună cu conducerea RAJA, controlată în întregime de PSD. Activiştii social democraţi îşi amintesc amuzaţi că primăriţa a înştiinţat Regia că „în semn de recunoştinţă pentru sprijinul acordat comunei Cumpăna, prin proiectele de alimentare cu apă şi canalizare, dar şi pentru sponsorizările oferite de-a lungul anilor pentru binele localităţii, Felix Stroe va avea nume de stradă”. RAJA trebuia să răspundă că „dl Stroe se simte onorat, dar refuză”, iar primăriţa să-i transmită în scris că decizia a fost deja luată şi că, de fapt, e mult prea puţin în comparaţie cu ajutorul pe care ni l-aţi acordat”.

„M-am simţit biciuită”

Primăriţa Mariana Gâju, care era şi vicepreşedintă a organizaţiei judeţene a femeilor din PSD Constanţa, a recunoscut senină că Felix Stroe este şi cetăţean de onoare al comunei Cumpăna. „Am primit atunci o hârtie din partea lui, că nu doreşte aşa ceva, şi a subliniat că nu a murit. M-am simţit aşa, parcă biciuită, şi i-am răspuns că nu-i dorim moartea şi că am învăţat să mulţumim celor care sunt în viaţă şi nu a mai zis nimic”, spunea în 2009 primărița. Mariana Gâju declara că „domnul Stroe a făcut donaţii pentru comună, în numele instituţiei RAJA, aduce proiecte”.  Între timp, puterea Regiei condusă din 2003 de Felix Stroe a crescut, ocupându-se de managementul apei în şapte judeţe din România, cu proiecte de „expansiune” în Republica Moldova, unde Felix Stroe a devenit deja cetăţean de onoare al Chişinăului, dar şi în Bulgaria.

Cosmin Nachiu, evz.ro 14.10.2017

7 octombrie 2017

Centrele de Informare Turistică transformate în magazine alimentare! Ministrul Turismului: „Eu nu mai vreau să milităm ceea ce a fost în urmă”

Filed under: Ştiri judeţene — lucian visa @ 17:51

În cadrul conferinței pe temă turistică organizată de JCI, la Universitatea Ovidius din Constanța, s-a pus problema centrelor de informare turistică, care de ani de zile nu deservesc turiștilor. Mai mult, în unele centre, funcționarii angajați nu vorbesc o limbă de circulație internațională. Ceea ce este culmea și o recunoaște și invitatul special, Mircea Titus Dobre, este că există astfel de centre care și-au schimbat destinația… în magazine alimentare.

O participantă la conferință a ridicat problema centrelor de informare. Ea lucrează în domeniul turismului și a punctat că i-au venit într-o vară niște turiști străini care s-au plâns nu doar de lipsa unor astfel de centre, dar și de faptul că angajata de acolo nu vorbea decât limba natală, fără să cunoască măcar engleza sau altă limbă de circulație internațională. Ministrul turismului a recunoscut că există o problemă cu aceste centre de informare și a aruncat bomba! Unele centre s-au transformat în magazine. Asta pentru că proasta gestionare a banilor publici locali a dus la schimbarea destinației centrelor. Dar el vrea să „șteargă” cu buretele problema centrelor și să se axeze pe viitor.

„Cei de la Administrația Publică Locală știu care sunt centrele de informare transformate în magazine alimentare. Ele nu au fost în subordinea ministerului. Au fost cele care, în general, s-au făcut pe banii publici ai administrației locale, nu cele realizate pe fonduri europene și care există și sunt în picioare în acest moment. La asta nu am cum să vă răspund. Nu ar fi corect… putem să realizăm o anchetă, dar eu nu mai vreau să milităm ceea ce a fost în urmă.

Eu vreau să milităm ceea ce se va întâmpla de acum înainte și ceea ce se întâmplă cu turismul românesc de acum înainte pentru că așa putem să discutăm și de varianta că s-au investit până acuma 75 de milioane de euro în logo-ul României, dar nu văd rezultatul sau poate dumneavoastră vedeți rezultatele, dar eu cel puțin nu le-am văzut până acum. Exemplele le pot continua despre ceea ce s-a făcut rău în turism și nu cred că mai este cazul. Trebuie să facem bine de acum înainte”, a punctat Mirea Dobre, ministrul turismului.

Claudia CORBU, Replica 07.10.2017

11 septembrie 2017

Politicienii neserioși ne sfătuiesc să învățăm ca să ajungem… condamnați penal?!? Doliu național în prima zi de școală! Ne mor speranța și… demnitatea!

Filed under: Ştiri judeţene — lucian visa @ 17:31

Prima zi de școală este precum o „Zi a Cârtiței”, care ne reamintește la nesfârșit de aceleași probleme care par a fi de nerezolvat. Sau, mai bine zis, care nu vor fi vreodată rezolvate pentru că nu se vrea. Și nu vorbim despre slabele rezultate la învățătură ale unor elevi, ci despre slabele rezultate la administrație de care dau dovadă autoritățile în ceea ce privește educația. Și ne referim la toate nivelurile, de la mic la mare. Să vedem cum stau lucrurile la Constanţa!

Prima zi de școală este precum o „Zi a Cârtiței”, care ne reamintește la nesfârșit de aceleași probleme care par a fi de nerezolvat. Sau, mai bine zis, care nu vor fi vreodată rezolvate pentru că nu se vrea. Și nu vorbim despre slabele rezultate la învățătură ale unor elevi, ci despre slabele rezultate la administrație de care dau dovadă autoritățile în ceea ce privește educația. Și ne referim la toate nivelurile, de la mic la mare.

TRE’ SĂ ÎNCEAPĂ ȘCOALA MAI TÂRZIU, NU SĂ FACEM LICITAȚIILE DIN TIMP!

De exemplu, nu mică ne-a fost dezamăgirea atunci când președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Horia Țuțuianu, a anunțat că elevii din județ nu vor primi rechizite gratuite la început de an școlar, ci mai târziu, spre sfârșitul lui septembrie. Motivul invocat de Țuțuianu este, în mod previzibil, faptul că procedurile de achiziții au fost contestate. Totodată, șeful CJC și-a exprimat speranța că rechizitele AR PUTEA ajunge pe băncile elevilor la sfârșitul lui septembrie. În mod ironic, anul trecut, copiii au avut rechizitele cumpărate de CJC din banii publici pe bănci, chiar în prima zi a anului școlar. De altfel, însuși președintele CJC s-a dus personal să le înmâneze copiilor din câteva localități ale județului. E drept, anul trecut, în septembrie, tocmai se încheiaseră alegerile locale, iar noul CJC trebuia să dovedească faptul că oamenii nu au greșit când au pus ștampila unde trebuie. În plus, trebuia cineva să pregătească terenul pentru alegerile parlamentare ce urmau. Acum, când cele mai apropiate alegeri sunt abia în 2019 (prezidențiale), dar cele care ațâță cel mai mult spiritele au loc în 2020 (locale și parlamentare), parcă începerea anului școlar ia autoritățile prin surprindere. Cine se aștepta ca elevii să se întoarcă în bănci la jumătatea lui septembrie și nu în octombrie, așa cum fac studenții, de exemplu? Ar trebui să se dea o lege în acest sens, zău așa!

LEGEA EDUCAȚIEI, NOUA DESCOPERIRE A PREȘEDINTELUI IOHANNIS

Că veni vorba de lege, începutul anului școlar ne face să ne gândim și să îi înjurăm mai mult decât de obicei pe guvernanții noștri, indiferent de nume, culoare politică, hram sau așa-zise principii (adică interese). Niciunul nu a fost în stare, de la Revoluție încoace, să conceapă o Lege a Educației care să pună bazele unui sistem cu adevărat funcțional. În fiecare an se trezește cineva să schimbe ceva, să inventeze ceva, să îngreuneze programa cu una sau mai multe materii inutile, să schimbe manualele și tot. Iar când apucă elevul sau profesorul să se acomodeze cu o schimbare, se modifică și aia. Culmea, după trei ani la cârma statului, președintele Klaus Iohannis a descoperit și el acest lucru. Într-unul dintre discursurile sale plictisitoare, el a spus că „Legea Educației trebuie să înceteze să mai fie un puzzle ale cărui piese se schimbă continuu” și că „începerea anului școlar îi ia prin surprindere pe unii”. Ne întrebăm ce l-a determinat pe Iohannis să ridice aceste probleme acum și de ce nu s-a gândit cum să rezolve aceste neajunsuri înainte să înceapă cel de-al treilea an școlar pe care l-a prins în calitate de președinte al țării.

ZIUA ÎN CARE NE AMINTIM DE PROMISIUNILE CARE NU S-AU MAI VĂZUT

Un alt lucru pe care Iohannis pare că l-a descoperit abia acum este faptul că „există, din păcate, mulți elevi în România care încep anul școlar fără manuale sau în clădiri care nu respectă standarde minime”. Iar asta ne amintește de o altă mare durere pe care o resimțim la începutul anului școlar. Este vorba despre aparenta incapacitate sau lipsă de voință a autorităților care nu-și respectă promisiunile pe care le-au făcut fără să le ceară nimeni. În urmă cu un an, tot la deschiderea anului școlar, cotidianul „Telegraf” atrăgea atenția asupra faptului că există școli în județul Constanța în care timpul a încremenit vreo… 20 de ani. Printre exemplele oferite s-a aflat și școala din satul Poiana (orașul Ovidiu), veche de peste 50 de ani. La momentul respectiv, primarul orașului Ovidiu, George Scupra, a spus că autoritățile locale au în plan construirea unei noi școli, care să fie mai spațioasă și modernă. Prezent în Poiana la festivitatea de începere a anului școlar 2016 – 2017, președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a promis că va aloca fonduri pentru acest proiect, lucru care s-a și întâmplat în această primăvară. Însă, deși inițial se preconiza că lucrările vor dura până în toamnă (care a cam început), autoritățile din Ovidiu au transmis, printr-un comunicat de presă, că în acest an „cursurile elevilor și preșcolarilor se vor desfășura în Centrul Cultural din Poiana, unde au fost realizate lucrări de compartimentare pentru a crea noi clase, cu dotările aferente pentru desfășurarea în condiții optime a procesului de educație”. Am încercat să aflăm de la primarul Scupra când va fi dată în folosință noua școală din Poiana, însă acesta nu a putut fi contactat. În lipsa altor informații, ne temem că pe copii îi așteaptă o altă iarnă în care vor îngheța în sălile nu tocmai spațioase.

„PUNE-ȚI MÂNA PE CARTE”… CA SĂ AJUNGEȚI CA DOMNUL PRIMAR

Iar după toate acestea, cea mai mare scârbă am simțit-o în momentul în care politicienii i-au îndemnat pe elevi să învețe. De pildă, Horia Țuțuianu i-a sfătuit: „Învățați, ca să ajungeți ca domnul primar!” (Taner Reșit – n.r.). Oare de câtă școală ai nevoie pentru a fi condamnat penal în primă instanță? Măcar dacă s-ar fi obosit să își publice CV-ul pe site-ul Primăriei… Așa, ca să știm și noi ce studii superioare are cel care conduce destinele unor oameni. Un alt mesaj revoltător vine din partea unui parlamentar agramat care i-a îndemnat pe elevi: „Pune-ți (sic) mâna pe carte!”. Din câte am învățat noi pe vremea când eram la școală, „puneți” se scrie fără cratimă în acest context. Dar ce știm noi, că doar suntem proști! Dacă eram deștepți, ajungeam parlamentari… sau primari!

Telegraf 11.09.2017

23 august 2017

BOGĂTANII ȘI SĂRĂNTOCII CARE NE CONDUC

Filed under: Ştiri judeţene — lucian visa @ 17:18

S-au plâns mereu că nu primesc suficienți bani pentru munca depusă în cadrul administrațiilor locale ale căror activități le coordonează, dar de puține ori s-au făcut analize ale averilor pe care primarii le dețin. Împreună cu partenerele de viață au reușit să strângă averi frumușele și vi le prezentăm și noi. În primă fază, ne vom concentra pe declarațiile de avere ale primarilor de municipii și orașe din județul Constanța, concluziile le veți trage dvs. pentru a nu fi acuzați că încercăm trimiterea de săgeți spre o zonă sau alta. Noi spunem doar atât: Cristian Radu este cel mai bogat primar din zona urbană a județului Constanța. Vrabie de la Medgidia se află la polul opus, nu are nici măcar casă de locuit, iar primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a câștigat la LOTO.

De departe, cel mai avut edil din mediul urban este Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia. Declarația sa de avere este cea mai stufoasă și cuprinde terenuri moștenite și mai multe clădiri. De asemenea, a trecut în declarația de avere ceasuri și bijuterii în valoare de 30.000 de euro, obiecte pe care le-a dobândit, potrivit documentului, în timp. Revenind la terenuri, am decis să publicăm lista cu terenurile pe care le deține edilul din Mangalia pentru a avea o imagine reală asupra modului în care moștenirile îl… lovesc pe un primar an de an. Iată lista completă a terenurilor pe care Cristian Radu le deține în tot județul și pe care le-a trecut în declarația de avere:

  • teren intravilan în Năvodari – Mamaia sat în suprafață de 2.556 mp, pe care l-a moștenit în anul 2013;
  • teren agricol în Albești în suprafață de 23,5 ha, pe care l-a moștenit în anul 2013
  • teren arabil intrabilan în comuna Limanu în suprafață de 6,65 ha, pe care l-a moștenit în anul 2013;
  • teren agricol în comuna Tuzla în suprafață de 10.650 mp, pe care l-a obținut prin contract de vânzare – cumpărare în anul 2007;
  • teren intravilan Constanța în suprafață de 927 mp, pe care l-a moștenit în anul 2013;
  • teren intravilan Năvodari în suprafață de 498 mp, pe care l-a dobândit în anul 2016;
  • intravilan arabil în comuna 23 August în suprafață de 19.000 mp, pe care l-a moștenit în anul 2016;
  • teren agricol în comuna 23 August în suprafață de 50.000 mp, pe care l-a moștenit în anul 2016;
  • teren intravilan arabil în comuna Limanu în suprafață de 29.000 mp, pe care l-a moștenit în anul 2017;
  • teren intravilan arabil în comuna Limanu în suprafață de 24.000 mp, pe care l-a moștenit în anul 2017;
  • teren intravilan arabil în comuna Limanu în suprafață de 30.000 mp, pe care l-a moștenit în anul 2017;
  • teren intravilan arabil în comuna 23 August în suprafață de 4,94 ha, pe care l-a moștenit în anul 2017;
  • teren agricol în Constanța în suprafață de 48.000 mp, pe care l-a moștenit în anul 2017;
  • teren agricol în Constanța în suprafață de 18.392 mp, pe care l-a moștenit în anul 2017.

La capitolul clădiri, primarul din Mangalia deține o casă de locuit în Constanța, în suprafață de 414,38 mp, imobil pe care l-a moștenit în anul 2013 și, de asemenea, în declarația sa de avere mai sunt trecute 3 spații comerciale după cum urmează:

  • spațiu comercial în Constanța în suprafață de 268,13 mp, pe care l-a moștenit în anul 2013;
  • spațiu comercial în Constanța în suprafață de 98,09 mp, pe care achiziționat în baza unui contract de vânzare – cumpărare în anul 2013;
  • spațiu comercial în Constanța în suprafață de 143,80 mp, pe care l-a achiziționat în baza unui contract de vânzare – cumpărare în anul 2013.

Cristian Radu deține două mașini, ambele marca BMW, ambele achiziționate prin contracte de vânzare – cumpărare, una în anul 2010 și cea de-a doua în anul 2012. De asemenea, Cristian Radu a înstrăinat în anul 2016 un teren în orașul Năvodari pentru care a primit, în baza unul contract de vânzare – cumpărare suma de 51.500 euro. Are conturi și depozite bancare la mai multe bănci. În ceea ce privește veniturile, familia Radu – Cristian și Bianca – trăiesc din salarii. Astfel, Cristian Radu primește anual de la Primăria Mangalia suma de 48.086 lei și Bianca Radu – angajata a APC are un salariu anual în cuantum de 21.085 de lei.

Primarul Constanței a câștigat… 168 de lei la LOTO

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța ar trebui să conducă un Logan, conform declarației de avere, însă știm bine că, zilnic, edilul urbei parchează în fața sediului administrației locale un… BMW. Făgădău a moștenit în anul 2013 un teren intravilan în Palazu Mare, în suprafață de 1.000 mp. Deține două apartamente în municipiul Constanța, unul cumpărat în anul 2006, în suprafață de 64,91 mp și un apartament cu o suprafață de 61,99 mp, imobil pe care l-a moștenit în anul 2013.

Edilul Constanței are un credit contractat în anul 2016 la OTP Bank România SA în valoare de 81.183,6 lei (sold credit iunie 2017), contract care are data scadentă 16.07.2026. La capitolul venituri, primarul are un venit anual de 52.848 de lei. Soția sa, Monica Făgădău, are un salariu anual în cuantum de 84.055 lei și provine de la SC POSEIDON MANAGEMENT SRL.

În declarația de avere, Decebal Făgădău a trecut și câștigul pe care l-a obținut la… LOTO. A câștigat suma de 168 de lei. Totodată, familia Făgădău, prin intermediul soției primarului, primește difidende de la SC CARDIOSCAN SRL Timișoara în valoare de 20.819 lei și de la SC POSEIDON MANAGEMENT SRL suma de 18.246 lei.

Primarul din Cernavodă locuiește într-un apartament de 57 mp

Primarul orașului Cernavodă, Liviu Negoiță, deține 1.034 mp de teren extravilan în localitate, pe care l-a dobândit prin contract de vânzare – cumpărare în anul 2004 și un apartament în suprafață de 57 mp, imobil pe care l-a cumpărat în anul 1999. De asemenea, edilul din Cernavodă a trecut în declarația de avere două mașini: un Peugeot din 2004 și un Land Rover din 2002, ambele fiind achiziționate în baza unor contracte de vânzare – cumpărare.

Familia Negoiță, Liviu și Dorina, trăiesc din salarii. Primarul primește anual 23.430 lei și soția sa, angajată a BRD Sucursala Cernavodă, are un salariu anual în cuantum de 52.454 lei.

Viorel Ionescu de la Hârșova: două terenuri în intravilan, casă și o mașină Hyundai

Viorel Ionescu, primarul orașului Hârșova, deține două terenuri trecute în intravilan: unul în suprafață de 360 mp obținut prin contract de vânzare cumpărare în anul 2006 și unul în suprafață de 120 mp obținut tot prin contract de vânzare – cumpărare în anul 2009. Familia Ionescu locuiește la casă, un imobil construit în anul 2010 și care are o suprafață de 298 mp. Viorel Ionescu conduce un Hyundai din anul 2010 pe care și l-a achizționat prin contract de vânzare – cumpărare și are un credit din anul 2013, cu dată scandentă anul 2018. Soția sa obține venituri și activități independente fiind avocat. Singura precizare pe care se impune să o facem privește faptul că aceste informații sunt cuprinse în declarația de avere disponibilă pe pagina de internet a administrației locale și care e datată în anul 2016!

Iulian Soceanu: terenuri, mașini și o hală de producție

Primarul orașului Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu, deține mai multe terenuri trecute în intravilan, respectiv 380 mp din 2010 obținut prin concesiune și alte două terenuri obținute prin concesiune – 1.100 mp și 32 mp, ambele obținute în anul 2014 prin contracte de vânzare – cumpărare. Edilul din Techirghiol deține o casă de locuit din 2011, în suprafață de 200 mp și o hală de producție de 600 mp din anul 2014. Totodată, Soceanu a trecut în declarația de avere și un spațiu comercial în suprafață de 32 mp obținut prin contract de vânzare cumpărare, dar și două mașini, un Volksvagen din 2006 și un Audi din anul 2011, ambele achiziționate prin contracte de vânzare – cumpărare. Are un venit anual de 43.104 lei, iar soția sa, Mariana Soceanu, este economist la SC IulMar Fashion SRL și primește un salariu anual de 8.000 de lei și încasează dividende de la aceeași SRL în cuantum de 47.500 de lei.

Primarul Saghiu nu are casă, conduce un Range Rover Sport și are datorii pe numele soției

Valentin Saghiu, primarul orașului Murfatlar are doi copii, pare să nu aibă unde să locuiască, în declarația sa de avere nefiind trecut niciun imobil în acest sens, conduce un Range Rover Sport din anul 2016 pe care l-a achiziționat prin cumpărare. În schimb, pe numele soției sale, Ivonne Saghiu, familia are două credite; o refinanțare din anul 2016 în valoare de 88.599 lei care are termen scandent anul 2016 și încă un credit în valoare de 15.459 lei, contract încheiat anul acesta cu Piraeus Bank și care are termen scandent anul 2020.

Valentin Saghiu încasează de la Primăria Murfatlar un salariu anual de 45.324 lei, iar soția sa, angajată a Consiliului Județean Constanța, primește un salariu de 81.506 lei.

Chelaru de la Năvodari, sărac lipit într-un Renault din 2001

La o primă vedere mai că ai vărsa și o lacrimă la consultarea declarației de avere a primarului din Năvodari. Florin Chelaru nu are casă, terenuri, alte imobile, conduce un Renault din 2001… ruginit – dacă ne gândim la anul fabricației, iar soția sa… croșetează și încasează anual pe un PFA suma de 33.000 de lei. De asemenea, Chelaru aduce acasă anual de la Primăria Năvodari suma de 34.200 lei.

Valentin Vrabie – sărac și dator!

Primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, nu are casă, nu deține terenuri, nu are mașină sau bunuri imobile. De asemenea, edilul Medgidiei are spații necompletate în declarația de avere și la capitolul bijuterii conturi bancare, depozite, fonduri de investiții. În schimb, Vrabie are un credit la BCR din anul 2014, este scandent în anul 2019, valoarea trecută în declarația de avere a creditului fiind de 46.350 lei. Valentin Vrabie are un indemnizație anuală de la Primăria Medgidia în valoare de 24.848 lei.

Menționăm că primarul orașului Eforie, Nicolae Robert Șerban, nu are declarația de avere afișată pe site-ul oficial al instituției publice a cărei activități o coordonează. Un alt asemenea caz este primarul orașului Negru Vodă, Petre Urziceanu.

Mihaela Tirpan, ordinea.ro 22.08.2017

11 iulie 2017

Noul prefect de Constanţa, Ioan Albu: „Am ales să plec din PNL deoarece era un partid mort, mic şi de familie

Filed under: Ştiri judeţene — lucian visa @ 17:24

Începând de ieri, judeţul Constanţa are un nou prefect, în persoana fostului director al Direcţiei Agricole Constanţa, Ioan Albu. El l-a înlocuit în funcţie pe Adrian Nicolaescu, care va ocupa funcţia publică de inspector guvernamental. 

Învestirea în funcţia oficială a avut loc, ieri, la sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ. La eveniment, au fost prezenţi şefii serviciilor deconcentrate, angajaţi ai Prefecturii, dar şi ai Consiliului Judeţean Constanţa, precum şi familia noului prefect. Ulterior, Ioan Albu a depus jurământul de credinţă în noua funcţie, după care a ţinut să menţioneze că mulţumeşte celor care l-au susţinut pentru a ajunge în această postură.

„Înainte de orice, doresc să mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi m-au sprijinit ca să obţin această funcţie. Mulţumesc în mod deosebit celor de la PSD care m-au propus. De asemenea, vreau să mulţumesc fostului prefect Adrian Nicolaescu, cu care am avut o colaborare bună din postura mea de director al Direcţiei Agricole Constanţa. În continuare, îmi doresc o transparenţă decizională, iar relaţia cu primarii din judeţ şi cu şefii deconcentratelor să fie una bună. Vom identifica, în continuare, împreună problemele din judeţ”, a spus prefectul Ioan Albu.

În altă ordine de idei, el a spus că va veni cu o echipă nouă în Prefectură, în jur de cinci persoane, care să fie profesionişti pe diverse domenii.

v v v

La rândul lui, prezent la eveniment, preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, l-a felicitat oficial şi i-a urat succes în noua funcţie. „Îl cunosc pe Ionuţ Albu. Am fost amândoi consilieri judeţeni: eu de la PSD, el de la PNL. Sunt convins că experienţa sa în funcţia de director al Direcţiei de Agricultură Constanţa, dar şi cea în administraţie îl va ajuta pe domnul Albu să gestioneze nevoile judeţului. Dacă la Consiliul Judeţean echipa era completă, iată că acum şi la Prefectură echipa s-a întregit. Îi voi acorda tot sprijinul pentru a reuşi împreună să creştem nivelul de trai al cetăţenilor judeţului Constanţa”, a declarat preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu.   v v v

Noul prefect, Ioan Albu, are 36 de ani, este căsătorit, are o fetiţă şi, în curând, aşteaptă un nou urmaş. El este fiul fostului secretar de stat Gheorghe Albu. Ioan Albu a fost consilier judeţean în mandatul 2012-2015 din partea PNL Constanţa. Ulterior, el a trecut la PSD Constanţa, fiind numit director la Direcţia Agricolă Constanţa.

Am fost membru PNL vreo patru ani. La timpul respectiv, în urmă cu doi ani, când am ales să plec din PNL în PSD, am plecat deoarece am considerat că PNL era un partid mort, mic şi de familie. Tot atunci, am găsit în PSD o echipă schimbată, tânără, cu mulţi alţi tineri care au promovat pe criterii profesionale. De o săptămână nu mai sunt membru PSD, acum sunt apolitic”, a răspuns noul prefect, întrebat fiind de ce a plecat din PNL.

Potrivit CV-ului, Ioan Albu a absolvit Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, specializarea Agricultură, Universitatea „Ovidius” Constanţa. De asemenea, el este absolvent al Facultăţii de Drept, specializarea Drept, Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Este doctorand la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Bucureşti.

Noul prefect al Constanţei mai deţine un master în specializarea Management şi Dezvoltare Rurală – Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Bucureşti.

Carmen Mocanu, Cuget Liber 11.07.2017

1 aprilie 2017

Aeroportul din Tuzla va purta numele primului său comandant

Filed under: Ştiri judeţene — lucian visa @ 16:47

Aeroportul Internațional din Tuzla va purta, de acum încolo, numele primului comandant AVIASAN din Constanța, Alexandru Podgoreanu. Anunțul a fost făcut de directorul Regional Air Services, Adrian Vasilache, în timpul unei conferințe de presă pe care a susținut-o cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la prima misiune AVIASAN la Tuzla. Totodată, Școala de Aviație din cadrul Aeroportului Tuzla va purta numele lui Tudor Greceanu, unul dintre eroii mai puțin cunoscuți ai României, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial și a făcut închisoare în timpul comunismului. Vasilache a afirmat că Școala de Aviație de la Tuzla le oferă cursanților, la absolvire pe lângă licența de pilot, și un exemplu. Iar Tudor Greceanu este cel mai potrivit exemplu de eroism, spune Adrian Vasilache. Mai multe despre Alexandru Podgoreanu și Tudor Greceanu puteți citi în ediția de duminică, 2 aprilie.

ISTORIA AEROPORTULUI INTERNAȚIONAL TUZLA

În 27 martie 1967 de efectua prima misiune de zbor în locul în care, în prezent, funcționează primul aeroport privat din România. Se întâmpla într-o zi de joi. Atunci, piloții AVIASAN decolau pentru prima dată de la Tuzla, scriind istorie în aviația utilitară de la malul mării. Din acel moment, AVIASAN, care a fost înființat în 1958, la Constanța, a devenit, treptat, vârful de lance al aviației sanitare românești. Numai în primul an de funcționare la Tuzla, piloții au zburat 1.600 de ore în misiuni de transport medical (bolnavi, material biologic, medici specialişti) şi în intervenţii agricole. Din februarie 1982 și până în 1997, AVIASAN Tuzla a funcționat doar în sectorul aviației utilitare, care a pierdut, încet, teren odată cu declinul activităţii agricole din perioada post-decembristă.

RENAȘTEREA ȘI SUCCESUL

În iunie 1999, aerodromul, aflat în ruină la momentul respectiv, a fost cumpărat de Regional Air Services, care a deschis primul aeroport privat din România. „Sunt inginer de aeronave şi, deşi în 1999 aveam o afacere prosperă în alt domeniu, nu mă simţeam împlinit profesional. Visam să zbor şi să ajut oamenii să zboare. Pentru mine nu a fost o afacere, a fost o iniţiativă ivită din pasiune şi, la început, dintr-un pic de nebunie. Şi acum, când revăd acest film, mă mir: ţin foarte clar minte că, plimbându-mă prin clădirile delabrate şi hangarul ruginit, vedeam cu totul altceva, vedeam cu sufletul că aici, într-o zi, ar putea fi ceva frumos. Tuzla a fost la început doar un vis şi a devenit o afacere pe parcurs”, a povestit directorul general Regional Air Services, Adrian Vasilache. În 2016, Tuzla a ajuns să ocupe locul al doilea la nivel naţional, după Aeroportul Otopeni, în privinţa numărului de mişcări de aeronave, cu 22.000 de aterizări şi decolări. La acest succes au contribuit oameni deosebit de pasionați, unii dintre ei fiind angajați la aeroport încă de la prima misiune.

Telegraf 01.04.2017

4 februarie 2017

LIVE TEXT. „Cred că un altfel de protest poate trimite un mesaj suplimentar guvernanților” Protestul Mămicilor, organizat la Constanța⁠

Filed under: Ştiri judeţene — lucian visa @ 17:43

De la ora 16.00, astăzi, pe platoul din fața Prefecturii Constanța sunt așteptate să participe mămicile, care vor protesta împotriva deciziilor guvernamentale.

„Ei au venit cu huliganii, noi venim cu copiii. Sâmbătă, așa cum ne-ați propus, hai să ne luăm copii de mână, în brațe, în cărucioare, pe umeri, și să facem cel mai pașnic și colorat protest. După ora 18:00, îi putem lăsa în grija bunicilor. Noi rămânem în stradă sa le apărăm viitorul!În fapt, România nu e a noastră, e a lor”, se arată într-un mesaj postat pe Facebook.

Astăzi, mai multe mămici, alături de copii lor, protestează și în București.

UPDATE 5, ora 17.14

Copiii aplaudă și fluieră, mămicile au cântat imnul și platoul Prefecturii s-a umplut de desene pe asfalt. Pentru unii micuți s-a făcut ora de somn, iar mămicile încep să se retragă, însă spun că sunt cu sufletul alături de protestatari în continuare.

UPDATE 4, ora 16.43

Femeile au spus că au ales această modalitate pentru că vor să își arate solidaritatea față de manifestanții care participă de câteva zile la marșurile din Constanța și alte mari orașe ale României. Înfofolite în haine groase și cu pruncii lipiți de piept mămicile vor un protest pașnic.

UPDATE 3, ora 16.31

S-au strâns deja peste 100 de mămici și copii în fața Prefecturii din Constanța. Copiii joacă fotbal, șotronul, au baloane în mână și pancarte cu mesaje.

„Primul meu cuvânt: RUȘINE”, „Copiii iubesc România, nu hoția”, sunt doar câteva dintre mesajele pe care le transmit.

De asemenea, jandarmii au oferit copiilor popcorn și au primit de la cei mici flori.

UPDATE 2, ora 16.15

În aceste momente s-au adunat aproximativ 50 de părinți și copii. Aceștia sunt înarmați cu pancarte, fluiere și vuvuzele.

UPDATE 1, ora 13.30

Georgiana Tanaru, doctor în istorie, inițiatoarea protestului de mămici de la Constanța, spune că ideea acestui protest a venit în urma exemplului celor din București și situația personală că nu a putut participa la mitinguri din cauze ce țin de rutina de noapte firească a bebelușului ei și a oricărui bebeluș.

„Ideea a avut la bază două motivații: mai întâi, exemplul furnizat de cei de la București, care organizează, tot azi, un protest pașnic sub coordonarea celor de la #corupțiaucide, și apoi situația personală: ca mamă de bebeluș, nu am putut participa la proteste decât o dată, din cauze ce țin de rutina de noapte firească a oricărui bebeluș. Dar eram cu inima alături de protestari și am realizat că la fel ca mine sunt și alte mămici, care nu puteau participa din aceleași motive. Și mi-am dorit pentru orașul nostru, care s-a mobilizat atât de puternic în acest zile, să aibă parte de o dovadă de solidaritate și civism și din partea noastră, a mamelor. Așa s-a concretizat ideea pentru care am beneficiat de sprijinul dezinteresat al comunității online «Romania Democratică». Cred că un altfel de protest, al mamelor alături de copiii lor, poate trimite un mesaj suplimentar guvernanților: dacă au ajuns ca mamele să iasa în stradă cu ce au mai de preț pe lume, cred că trebuie să vă adresați o altă întrebare. E cunoscut rolul mamelor în istorie, în declanșarea unor mișcări de stradă, caci instinctul matern este foarte dezvoltat și se activează de urgență în caz de pericol. Acum suntem în pericol. Este o lecție de civism!”, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, Georgiana Tanaru.

Georgiana Tanaru a predat cultură civică, iar acum se află în concediu de creștere a copilului.

Cătălin PALIU Loredana IRICIUC Nicoleta BACIU, Ziua de Constanța 04.02.2017

26 octombrie 2016

Candidaţi băgaţi pe gât. Proştii votează!

Filed under: Ştiri judeţene — lucian visa @ 17:07

De ce importăm candidaţi din afara Constanţei? De ce nu sunt partidele în stare să-şi pună şi să-şi susţină proprii oameni în competiţiile electorale? Nu se găsesc în ditamai PNL-ul sau PSD-ul oameni suficient de bine pregătiţi pentru a reprezenta cu cinste Constanţa?

Ne-am săturat de implanturi nefericite precum Remus Cernea, Mădălin Voicu, Manuela Mitrea sau Răzvan Condurăţeanu, trimişi să-şi ia mandatele din buza ţării, unde pare că s-a răsturnat căruţa cu proşti. Trebuie trimise minţi luminate de la Bucureşti să ne fure voturile pentru ca odată aleşi să-şi pună palma-n fund şi să-şi facă propriile jocuri sau ale celor care îi protejează, uitând cu desăvârşire că, la un moment dat, au fost aleşi la Constanţa.

De ce oare ne consideră cei de la Bucureşti atât de idioţi încât ne bagă pe gât tot ce au aruncat sau au refuzat celelalte organizaţii din ţară? Din păcate, că vorbim de PSD, PNL sau PMP, nu înţeleg obedienţa cu care înghit candidaturi care nu au nici cea mai mică legătură cu Constanţa, oameni care până mai alaltăieri ştiau de oraşul nostru doar dacă veneau vara la mare în Mamaia.

Constănţenii trebuie reprezentaţi de constănţeni şi nu de ciumpalaci politici paraşutaţi de la centru. Chiar nu se găseşte niciun lider de partid care să pună piciorul în prag?

Cosmin Zaporojan, Cuget liber 26.10.2016

21 octombrie 2016

Suspans la Hârșova! Coafeza numită în funcția de manager a Spitalului, REVOCATĂ

Filed under: Ştiri judeţene — lucian visa @ 16:49

Surpriză la Hârșova! Alina Elena Chivu, tânăra coafeză numită de primarul Viorel Ionescu în funcția de manager a Spitalului ar putea fi revocată! Cel puțin, așa intenționează Adrian Nicolaescu, prefectului județului Constanța. „Primarul orașului a dat o dispoziție prin care a numit manager la Spitalul Hârșova. Noi am verificat acea dispoziție și am constatat că sunt niște lucruri în neregulă. I-am înapoiat-o și i-am solicitat să-și revoce dispoziția. Noi nu am revocat nimic, ci doar i-am solicitat să-și reanalizeze dispoziția, așa cum prevedere legea. Acum primarul a primit de la noi notificarea și are obligația să reanalizeze dispoziția. Dacă nu o revocă, pasul următor este să mergem în instanță și să solicităm anularea. Instanța va hotărî până la urmă. Am arătat motivele de ilegalitate, în principal legat de condițiile pe care trebuie să le îndeplinească managerul ca să ocupe funcția respectivă”, a precizat prefectul.

Replica 21.10.2016

17 octombrie 2016

BOMBĂ în Biserica Ortodoxă: IPS Teodosie, pus sub control judiciar de DNA!

Filed under: Ştiri judeţene — lucian visa @ 19:01

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a fost adus la DNA luni, 17 octombrie anul curent, pentru audieri. Acesta este acuzat de luare de mită (ar fi fost filmat în timp ce lua 500 de euro de la o persoană care s-a dat drept preot), dar la mijloc este vorba despre ferma Nazarcea și fodurile APIA.

Update:

La orele 15.00, IPS Teodosie a ieșit din sediul DNA Constanța, dar nu a dorit să facă declarații! Va fi cercetat sub control judiciar.

Oficial de la DNA:

IPS Teodosie a fost adus la sediul DNA Constanța, luni, 17 octombrie, în jurul orei 13.30 și a stat până la 15.00. La ieșire nu a dorit să facă declarații. Ulterior, procurorii DNA au anunțat că acesta a fost pus sub control judiciar pentru luare de mită și folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. Alături de el vor fi cercetați și Stere Beca, Bogdan Petrișor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu și Ciprian Ioan Cojocaru, mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, dar și Aurelia Ștefan, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Declarații false la APIA: Teodosie spunea că are suprafețe cu vii pe rod pentru a obține fonduri. Când colo… culturile nu existau

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: „în perioada 2010 – 2016, inculpatul Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului împreună cu ceilalți inculpați au folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene. În declarațiile prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafețe agricole având categoriile de folosință vii pe rod cu struguri pentru vin / vii pe rod cu struguri nobili pentru vin, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi (ar fi vorba de ferma Nazarcea – n.r.). De asemenea, un alt aspect fals prezent în cuprinsul declarațiilor depuse în perioada respectivă a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) și cerințele legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, sănătatea publică, sănătatea animalelor și sănătatea plantelor, reglementate prin legislația națională, pe toată suprafața agricolă a exploatației și pentru activitatea agricolă pe care o desfășoară”, potrivit unui comunicat al DNA. În continuare, procurorii au arătat că faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.356.973 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 148.610,21 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei, în anul 2016 plățile nefiind încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei).

Mită în valoare de 500 de euro de la un preot! Teodosie nu mai are voie să desfășoare activități cu caracter decizional

În primăvara anului 2016, inculpatul Teodosie Petrescu, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană suma de 500 de euro. Banii respectivi au fost primiți în legătură cu îndeplinirea, de către inculpatul Teodosie Petrescu, a îndatoririlor sale de serviciu ce decurg din calitatea de Arhiepiscop al Tomisului, în sensul de a dispune ca persoana în cauză să primească remunerație legală pentru activitatea pe care o desfășura într-o parohie. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Petrescu Teodosie, trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, să nu desfășoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri publice/europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/ Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuși, să nu se apropie de ceilalți suspecți/inculpați din dosar, de martori, experți și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia. Inculpatului Petrescu Teodosie i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpatului și suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Replica 17.10.2016

« Newer PostsOlder Posts »

Powered by WordPress