Mangalia – politica locală

14 august 2018

RĂZBOI ÎN PSD. ECATERINA ANDRONESCU CERE DEMISIA LUI DRAGNEA!

Filed under: PSD — lucian visa @ 16:14

Senatorul PSD, Ecaterina Andronescu, a trimis o scrisoare deschisă către membrii PSD, în care le explică că violențele din Piața Victoriei au fost picătura care a umplut paharul. Andronescu îi cere în mod deschis demisia lui Liviu Dragnea.

”SCRISOARE DESCHISĂ

S.O.S. PSD

”Urgența și dramatismul acestor zile fierbinți de august, când ne aflăm deja în al 12-lea ceas, când încă mai putem face ceva pentru a ne salva ca țară și ca partid de la un dezastru major, spre care ne îndreptăm vertiginos, ca membru loial al PSD, ca profesor și ca cetățean al României, fac un apel cât se poate de responsabil la toți colegii factori de decizie în acest moment ai PSD, la toți cei care odată au ocupat asemenea poziții în PSD și la Președintele actual al PSD domnul Liviu Dragnea „să nu dăm foc” țării și PSD-ului.

Ceea ce se întâmplă în acest moment în PSD și în țară nu este în regulă, s-a mers și s-a ajuns totuși prea departe, iar noi, cei din PSD, ca partid de guvernare, ne place sau nu, va trebui la un moment dat să decontăm absolut toate facturile acestei situații critice.

Nu ne putem ascunde tot timpul de responsabilitate și să dăm vina pe alții.

Noi am fost votați să guvernăm, nu să ne plângem și să dăm vina pe alții, avem obligația față de țară și față de toți membrii PSD să fim un partid responsabil și să nu îi dezamăgim.

Dragi colegi din PSD, vă rog să fim obiectivi și realiști. Nu întâmplător am ajuns în această situație. De când există partidul acesta, noi am avut cele mai profesioniste guverne, iar în componența lor au făcut parte cei mai buni experți și profesioniști din țară.

Partidul a avut și are resurse umane de foarte mare calitate și specialiști adevărați, dar din nefericire componența actualului guvern nu este expresia PSD-ului și nu reprezintă nivelul și capacitatea profesioniștilor din partidul nostru.

Se poate compara acest guvern cu guvernele anterioare ale PSD-ului? Se poate compara acest guvern cu guvernele Văcăroiu, Năstase sau Ponta? Nu, în niciun caz. Acest guvern nu mă reprezintă nici pe mine, nici pe dumneavoastră, dragi colegi, nici PSD-ul, nici România. Acest guvern este expresia unei singure persoane, ceea ce nu este în regulă.

În acest moment dăm motive și ocazii gratuite opoziției și adversarilor noștri politici să ne atace și, ce este și mai dureros, dăm motive solide poporului să se alieze cu adversarii noștri politici și să se ridice împotriva noastră.

Este momentul să ne trezim și să luăm în serios responsabilitatea majoră pe care ne-a încredințat-o poporul: SĂ GUVERNĂM ȚARA. Dar, pentru a atinge acest obiectiv, noi cei din PSD trebuie să facem urgent două lucruri:

1. Să venim în cel mai scurt timp cu un Prim-ministru și un guvern PSD de super profesioniști și să guvernăm țara, iar partidul are suficienți specialiști pentru un asemenea guvern.

2. Pentru binele României și pentru binele PSD-ului, președintele partidului trebuie să facă un pas în spate, să dea dovadă de responsabilitate și maturitate și să facă un act de mare curaj și demnitate politică și să se retragă din fruntea partidului. Motivele sunt suficiente, le știm cu toții și nu le voi expune acum.

Dacă lucrurile acestea nu se vor întâmpla acum, urgent, vom pierde guvernarea, iar noi ca partid vom ajunge la dezastru, iar în locul unui guvern PSD de profesioniști, pe care am putea să îl avem, ne vom trezi iar cu un guvern de amatori, cum am mai avut, iar țara, în an de Centenar, se va duce și ea înspre prăpastie, spre disperarea noastră și bucuria multora care nu ne vor puternici, uniți și consolidați în slujba României.

Dragi colegi PSD-iști de bună credință, bine intenționați, responsabili și iubitori de țară și de neam, ACUM este momentul testului nostru de maturitate!

Avem obligația și datoria să lăsăm copiilor și copiilor copiilor noștri o țară frumoasă, prosperă, sigură, democratică și puternică.

Dumnezeu să binecuvânteze România!

Cu toată prețuirea,

Ecaterina Andronescu”, arată Ecaterina Andronescu.

Cuget Liber 14.08.2018

11 august 2018

GARAJELE DIN MANGALIA: ‘Nu există Hotărâre de Consiliu Local pentru desființarea garajelor!’ VIDEO

Filed under: PSD — lucian visa @ 18:55

”Trebuie să precizez adevărul, pentru a informa corect cetățenii Mangaliei: Nu există Hotărâre de Consiliu Local pentru desființarea garajelor.

Pe pagina Primăriei Mangalia, în lista oficială, nu găsiți HCL cu acest subiect. Nu există nici măcar vreun proiect de dezvoltare care să necesite demolarea garajelor, pe care să-l fi aprobat Consiliul Local. Pentru că Primarul nu a inițiat vreunul.

Consiliul Local nu este implicat în chestiunea cu garajele, este doar Decizia Primarului, pe somații.

Iar proiectul de hotărâre pe care l-au refuzat pe ordinea de zi era vorba despre altceva, despre prelungirea contractelor pentru terenurile cu destinația LEGAL stabilită de garaje. Somațiile primarului sunt pentru construcțiile ilegale.

Dar cu cele legale ce facem? Nu le facem contracte? Le plătim despăgubiri în instanță?

Proiectul HCL este util primăriei. In aceeasi sedinta s-a aprobat constituirea dreptului la superficie pentru terenuri pe care se află garajele (cu etaj!). Cum s-a facut, dacă nu mai aveau contracte valabile? Consiliul Local nu a aprobat prelungirea contractelor pentru niciun garaj.

Avizul de legalitate pentru acele HCL de superficii s-a dat în baza unor convenții și contracte de închiriere care nu mai sunt valabile”. (Menabit Ozghiun, consilier municipal).

HUIDUIELI ÎN CONSILIUL LOCAL. UNDE S-A AJUNS …?- din nemernicie și minciună; când putea fi bunăînțelegere pentru binele Mangaliei.

Publicată de Menabit Ozzy pe Sâmbătă, 11 August 2018

mangalianews.ro

10 august 2018

Menabit Ozghiun: Pentru “Ziua Geamiei Esmahan”, bugetul alocat este doar pe hârtie! Propun revenirea la alocarea bugetară inițială, în valoare de 0 (ZERO) LEI”!

Filed under: PSD — lucian visa @ 19:47

”Stimati colegi,

Asupra proiectului de Hotărâre a Consiliul Local privind modificarea datei evenimentului “Ziua Geamiei Esmahan Sultan – Monument Istoric”, vă PROPUN următorul amendament: “REVENIREA LA ALOCARE BUGETARĂ INIȚIALĂ, ÎN VALOARE DE 0 (ZERO) LEI”.

Motivez amendamentul: Acest eveniment a fost propus de subsemnatul, în calitate de membru al comisiei SSÎC. Scopul acestui eveniment este comemorarea a 10 ani de la reabilitarea Geamiei Esmahan din Mangalia. Dar există și o altă motivație importantă pentru necesitatea acestui eveniment:

În trecut, în cărțile de istorie, geamia din Mangalia era considerată Mecca sărmanilor și pribegilor, lăcaș de pelerinaj pentru musulmanii din Balcani. Este cea mai veche geamie din România, este frumoasă și este întreținută de Cultul Musulman Mangalia, fără niciun sprijin de la Primărie sau de la Consiliul Local. Este cel mai vizitat obiectiv turistic din Mangalia.

Amintesc colegilor mei că musulmanii reprezintă 10% din cetățenii Mangaliei și plătesc taxe și impozite către Primărie, la fel ca oricare dintre cetățeni.

Amintesc colegilor consilieri locali și Primarului că reabilitarea bisericilor, “Lumină de la malul Mării Negre”, pachetele pentru copii de sărbătorile de Paște și Crăciun (pentru care m-am luptat, alocare 50.000 euro), Orășelul Copiilor de Crăciun (proiect initiat de mine, 90.000 euro), pentru turismul ecumenic (65.000 euro), întreținerea cimitirelor municipale etc, au fost proiecte finanțate din Bugetul Local, care este constituit și din taxele și impozitele plătite de cetățenii musulmani.

Vă rog să fiți atenți la următoarea afirmație: De fiecare dată, când musulmanii au câte o solicitare, sunt ținuți pe la uși, sunt primiți cu o atitudine de parcă ar fi cerșetori, sunt mințiți, sunt plimbați de la un funcționar la altul, de la primar la viceprimar, și tot nu li se rezolvă solicitările. Iar atunci când li se alocă fonduri pentru un gard la cimitir, de exemplu, și după 6 ani li se reamintește, li se cere umilință și recunoștință.

Am propus evenimentul cu alocare inițială de 0 (zero) lei, pentru că sunt pragmatic și știam că primăria mai mult va încurca lucrurile, decât să ajute cu buget alocat. Am gândit corect și doresc să revenim la bugetul anterior de zero lei, deoarece nu mai vreau să fim umiliți din cauza imposibilității Primăriei de a achita cheltuielile necesare unui astfel de eveniment.

Bugetul alocat este doar pe hârtie.

Comunitatea musulmană a invitat oficialități ale statului turc, sunt invitați oficialități ale unor primării din Bursa, Istanbul etc, sunt invitați artiști de renume mondial, care vin din Turcia, din Tunisia, din Maroc, pentru a avea un act cultural de calitate.

Biletele de avion trebuie plătite dinainte, nu după câteva luni de la eveniment, sau la anul. In concluzie, Primăria nu poate contribui cu nimic pentru acest eveniment, deoarece susține de 2 luni că are conturile blocate și nici nu are vreo speranță să le deblocheze.

De aceea, vă solicit, stimați colegi, să tăiem alocarea de buget care nu ajută cu nimic, deoarece practic nu există. Am sa propun Muftiatului și cetățenilor musulmani din Mangalia să facem o festivitate mică în curtea Geamiei. Nu am să accept ca musulmanii să fie deposedați de cimitirele lor, nu am să accept să fim deposedați de geamie, pe motivul fals că geamia nu are acte.

Subiectul evenimentului aflat în discuție este “Aniversarea a 10 ani de la reabilitarea Geamiei Esmahan Sultan”, care a fost reabilitată arheologic de Ministerul Culturii din România, în colaborare cu Ministerul Culturii din Turcia. Nu ar fi existat nicio reabilitare și geamia nu ar fi fost monument istoric, dacă nu ar fi avut acte. Prin urmare, vă propun amendamentul pe care l-am menționat, să tăiem bugetul evenimentului, pentru ca este inutil, dacă este doar pe hârtie”.

Cu stimă, MENABIT OZGHIUN, 09.08.2018.

mangalianews.ro

6 iulie 2018

Menabit Ozzy‎: PROIECTUL CU ȘCOALA GALA GALACTION MERGE ÎNAINTE

Filed under: PSD — lucian visa @ 19:21

Multe peripeții, în proiectul cu construcția de clădiri pentru Școala “Gala Galaction”! O clădire despre care credeam că este a noastră – am dat noi și HCL că o dăm în folosință Școlii Gala Galaction, clădirea în care a fost PNL în trecut, iar pe partea cealaltă este Protoieria – de fapt clădirea este a statului, este a AJOFM (Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca) și dată municipalității doar în folosință.

Proiectul a fost refăcut, reconfigurat, regândit. Se lucrează la el, cu target de a se aproba in curând în CL, ca să fie depus pe axa 13.1.

Pe 7 iunie Primăria declara că: “prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 10”, http://mangalia.ro/…/scoala-gimnaziala-gala-galaction-din-…/

Dar, deja, din 18 mai solicitam să se depună pentru Axa 13.1:
https://www.facebook.com/groups/654029964744954/permalink/1063156070499006/

Deoarece: În cadrul acestor apeluri, o cerere de finanţare respinsă într-una din etapele procesului de evaluare, selecţie şi contractare, se poate redepune.

După problemele apărute cu proprietatea acelei clădiri, cât și din motivul că pe axa 10, sunt deja depuse proiecte in valoare de 270% față de fondurile alocate, dl Popa Ciprian, pesoana care se ocupă de proiecte în Primărie, a decis depunerea proiectului pentru axa 13.1.

În ianuarie 2018, am propus studiul de fezabilitate, bugetul local s-a aprobat cu suma de 128.000 lei pentru studiul de fezabilitate, am propus soluția și finanțarea. Dacă nu ar fi existat încăpățânarea – pentru că altfel nu știu cum să o numesc – cu ideea de a muta Colegiul Economic la internatele de la pod a consilierului Mihai Sorin, care l-a amețit și pe primar cu bazaconia aceasta imposibilă, nu s-ar fi pierdut atâta timp și s-ar fi descoperit problema de proprietate a clădirii respective încă din ebruarie și soluțiile pentru a ocoli proprietatea AJOFM nu ar fi fost ad-hoc. Ar fi fost timp să obținem chiar și o hotarâre de guvern, pentru a intra in posesia acelei proprietăți, să păstrăm proiectul inițial.

Sunt dezamagit, pentru că a se face ceva în Mangalia, în loc să ne luptăm cu factorii externi, ne luptăm mai mult cu încăpățânările unora cu funcții oficiale.

Sper să obținem finanțarea pentru construcția unei școli.

Menabit Ozzy, consilier local, 06.07.2018.

mangalianews.ro

4 iulie 2018

USR spune că democraţia a fost cotonogită de deputați prin votul pe Codul Penal

Filed under: PSD — lucian visa @ 16:18

Deputatul USR, Stelian Ion, membru în Comisia specială parlamentară pentru legile justiției, a declarat, miercuri, după adoptarea modificărilor la Codul penal în plenul deputațillor, că este o zi tristă pentru România, pentru că parlamentarii care au votat acest proiect „au favorizat infractorii, nu doar pe cei care sunt acuzaţi sau ar fi putut fi acuzaţi pe viitor de fapte de corupţie, dar şi pe infractorii de drept comun”.

„Ziua aceasta este zi tristă pentru România, democraţia a fost cotonogită în plenul Camerei Deputaţilor, s-a votat un Cod penal în favoarea infractorilor. Practic, prin votul lor, deputaţii care au votat acest proiect au favorizat infractorii, nu doar pe cei care sunt acuzaţi sau ar fi putut fi acuzaţi pe viitor de fapte de corupţie, dar şi infractori de drept comun. (…) Oamenii trebuie să se hotărască ce ţară vor. Dacă vrem pe viitor să fim o ţară de combinatori, de abuzivi, de infractori, putem să mergem pe acest Cod penal şi putem să urmăm aceste indicaţii ale PSD-ului, acest model. Dacă însă vrem altceva, dacă vrem să urmăm modelele occidentale, trebuie să ne mobilizăm cu toţii şi îi îndemn pe toţi să facă un pas spre politică, să vină la vot, să nu stea nepăsători atunci când va veni momentul votului, pentru că prin aceste metode îi putem înlătura. Nu sunt partide acum care vă plac, dragi români, înfiinţaţi alte partide, faceţi ceva, fiţi alături de noi şi haideţi să ne luptăm împreună”, a precizat deputatul USR.

În context, deputatul a anunțat că USR va contesta la lege proiectul de lege privind modificările aduse Codului Penal.

„Cert este că nu va intra în vigoare această lege, va fi contestată la Curtea Constituţională. Am anunţat deja – alături de colegii din PNL mâine vom depune această contestaţie şi dacă a fost o limită la diferenţă de trei voturi e ceva care ne poate da speranţe, vom încerca să vorbim chiar cu cei din ALDE, din PSD, şi îi luăm om cu om şi unde există o posibilitate de dialog, cât de cât, trebuie să-i convingem pe aceşti oameni să-şi schimbe votul după ce se va întoarce de la Curtea Constituţională”, a afirmat deputatul.

Maria Stan, evz.ro 04.07.2018

22 iunie 2018

PSD Constanța se declară mai solidară ca oricând cu președintele Liviu Dragnea

Filed under: PSD — lucian visa @ 17:26

„Pârghii oculte au funcționat din nou în defavoarea democrației și justiției corecte, realizate doar pe bază de dovezi irefutabile și nu pe denunțuri obținute cu forța”

La câteva ore după decizia de condamnare a președintelui PSD a fost făcută publică, organizația județeană a social democraților constănțeni, „mai solidară ca oricând cu președintele Liviu Dragnea și conducerea legitimă a partidului, își exprimă, prin intermediul unui comunicat postat pe pagina de Facebook, susținerea față de liderul de la București. Redăm, în întregime, comunicatul social democraților constănțeni:

„Ziua de joi 21 iunie a.c. va rămâne în istoria României moderne ca un moment negru, în care o sentință juridică nedreaptă și aberantă, nefundamentată pe dovezi și fapte a interferat nepermis cu viața politică a țării.

Într-o vânătoare neobosită împotriva formațiunii politice care a câștigat categoric alegerile electorale, Partidul Social Democrat dar și împotriva liderului său, președintele Liviu Dragnea, pârghii oculte au funcționat din nou în defavoarea democrației și justiției corecte, realizate doar pe bază de dovezi irefutabile și nu pe denunțuri obținute cu forța.

Milioane de oameni care cred în construcția politică de succes a PSD și care i-au acordat încrederea, în Parlament și pentru Guvernul României au fost sfidați și desconsiderați de o decizie strâmbă, influențată de protocoalele ilegale și de presiunile străzii sprijinite de interese străine de interesele legitime ale României.

Organizația Județeană a Partidului Social Democrat Constanța este mai solidară ca oricând cu președintele Liviu Dragnea și conducerea legitimă a partidului, în încercarea de destabilizare îndreptată împotriva unei țări aflate pe drumul său, de succes economic în cadrul Europei unite și construirii unui viitor mai bun pentru cetățenii României.

Adevărul și Justiția vor triumfa în cele din urmă, iar dreptatea va fi fi restabilită.”

Telegraf 21.06.2018

13 iunie 2018

Fisură la vârf? O VOCE GREA DIN PSD şi-a prezentat scuzele pentru UN ATAC MURDAR, care a avut-o în prim-plan pe Halep

Filed under: PSD — lucian visa @ 17:57

Președintele organizației municipale a PSD Constanța, primarul Decebal Făgădău, dezaprobă postarea de pe Facebook a organizației județene a partidului în care Simona Halep este “huiduită de circa 20.000 de „fani” pe Arena Națională”. Edilul constănțean solicită ștergerea postării, cerând scuze Simonei Halep și familiei acesteia.

“Dezaprob total această postare, mă delimitez de ea atât eu cît și organizația pe care o conduc. Postarea nu aparține organizației municipale Constanța a Partidului Social Democrat și am solicitat administratorului pagini organizației județene să o retragă, încă de aseară. Performanța Simonei nu trebuie murdărită de lupta politică internă, oamenii politici trebuie să se încline în fața campioanei Simonei Halep, să o aplaude și îi mulțumească pentru modul în care reprezintă România. Aceleași aplauze se cuvin familiei și echipei sale. În cursul zilei de astăzi am adresat scuzele mele”, a declarat, Decebal Făgădău, pentru EVZ.

Decebal Făgădău, care este și președinte executiv al organizației județene a PSD Constanța, postase, sâmbătă seara, pe Facebook, după victoria constănțencei la Roland Gaross, “Bravo, Simona! Mulțumim!” Iar luni, intenționa să îl sune pe Stere Halep, tatăl Simonei, în încercarea organizării unui eveniment public în care constănțenii să o poată felicita pe concitadina lor pentru marea ei performanță. Ar fi aflat însă că Simona Halep nu va veni prea curând acasă, la Constanța, urmând ca evenimentul să aibă loc atunci când sportiva își va arăta disponibilitatea. Organizația județeană a PSD Constanța nu a șters, însă, postarea cu “huiduielile” împotriva Simonei.

Feri Predescu, evz.ro 13.05.2018

31 mai 2018

PSD-iştii constănţeni se pregătesc de marele miting la Bucureşti, cu gândul că poate încurcă autocarele şi ajung la alt eveniment. Senatorul Moga îi face cu ochiul lui Victor Ponta?

Filed under: PSD — lucian visa @ 17:33

Este o linişte suspectă la PSD Constanţa, iar taberele par să fi făcut pace, în aşteptarea unui deznodământ în ceea ce îl priveşte pe liderul Liviu Dragnea; la fel de importantă este şi decizia care o vizează pe şefa DNA, Laura Codruţa Koveşi. Cu sufletul la gură în aşteptarea concluziilor, social-democraţii încearcă să rezolve şi tema covocării la Bucureşti, la mitingul din data de 9 iunie. E o foială teribilă pe seama autocarelor care ar urma să ducă circa 4.000 de oameni la Bucureşti, la mitingul ba de susţinere a premierului Viorica Dăncilă, ba împotriva abuzurilor din justiţie (PSD nu pare hotărât care să fie titulatura manifestării – n.r.).

În toată această abrambureală, nici unul dintre liderii PSD Constanţa, fie ei preşedinţi (Felix Stroe, Decebal Făgădău) ori parlamentari, nu doreşte să facă declaraţii ori să lămurească o seamă de zvonuri ori speculaţii. Despre organizarea vreunei conferinţe de presă – nici pomeneală! Toţi sunt muţi şi cu greu le sunt smulse declaraţii cu ocazia unor evenimente de genul şedinţelor Consiliului Local Municipal, respectiv CJC. În toată debandada, organizaţia municipală a PSD Constanţa pare inexistentă, în timp ce tinerii de la PSD se întreabă: „Şi noi… cu cine votăm?”.

Pentru a se feri de întrebări incomode legate de partid, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, despre care se spunea la un moment dat că i-ar putea lua locul lui Felix Stroe la conducerea organizaţiei judeţene, nici măcar nu mai anunţă când se întâlneşte cu primarii. Apar în schimb imagini cu acesta ba de la zilele unei comune sau alta, ba de la semnarea unor contracte de finanţare a unor proiecte.

Liniştea suspectă de la PSD Constanţa nu este însă echivalentă cu o pace între tabere, ne declară mai mulţi social-democraţi. Nici unul nu are curaj să îşi facă publică identitatea, iar fiecare vine cu varianta lui în privinţa celor care ar „vâna” locul lui Felix Stroe. Unele variante coincid, altele fac referire la „trădări”, de dragul fostului şef al PSD, Victor Ponta, care doar ce şi-a lansat noul său partid, anunţând la Constanţa că a racolat şi un deputat: pe Mircea Titus Dobre, fost ministru al Turismului.

S-a comentat că ar urma să plece şi alţii la Partidul Pro România, însă momentan nu sunt semne în acest sens. „Radu Babuş şi George Vişan sigur nu pleacă”, declara Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa şi preşedinte executiv al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa. Declaraţia a fost făcută după o şedinţă a Consiliului Local Municipal, când nu a mai putut evita „confruntarea” cu presa nerăbdătoare să afle ce va face inclusiv el, dar şi ce părere are că prietenul său, Mircea Dobre, a plecat din PSD pentru a se înscrie în Pro România.

De altfel, Vişan a confirmat chiar el, pentru „Replica” de Constanţa, că nu pleacă din PSD. Dar, mai multe nu a vrut să comenteze, scuzându-se că e în vacanţă la momentul când a fost chestionat. La fel ca şi Radu Babuş şi George Vişan, este clar că nici deputata Cristina Dumitrache nu va părăsi PSD.

Deputatul MUT şi ABSENT Iulian Iancu

La fel de mut în ceea ce priveşte situaţia din PSD este şi Iulian Iancu. Pentru cei care au uitat, Iulian Iancu a fost „paraşutat” de la centru pe listele de candidaţi ai PSD Constanţa. el fusese, anterior, parlamentar de Botoşani. Nu este exclus ca la următoarele alegeri să îl găsim pe lista altui judeţ, dacă nu chiar a altui partid! Dar, Iancu a fost „dat”, acum ceva timp, drept potenţial înlocuitor al lui Stroe la conducerea PSD Constanţa. Orice tentativă de a purta un dialog cu celebrul deputat care abia dacă mai calcă pe la Constanţa a fost sortită eşecului.

Senatorii PSD Constanţa: Mihu e supărat pe şef, Brăiloiu e „alunecos”

În ceea ce îi priveşte pe senatorii PSD, Ştefan Mihu, despre care colegii spun că „a ieşit parlamentar la redistribuire, din greşeală”, e greu de spus ce soartă va avea în 2020 (dacă mai are loc pe lista de candidaţi), însă un mic detaliu a scăpat multora despre el. Oricât de „zen” ar părea şi de preocupat de floricelele din propria grădină (la propriu!), despre Mihu anumiţi social-democraţi spun că „are o supărare pe Dragnea”. „A încercat să îl promoveze pe fiul lui, ceva pe la Finanţe… A fost refuzat”, susţin mai mulţi social-democraţi constănţeni.

Ajungem şi la interesantul Liviu Tit Brăiloiu, despre care, la fel, se speculează că i-ar surâde postul de preşedinte al PSD Constanţa. La fel, există pesedişti care comentează că, în ciuda apropierii de Liviu Dragnea, „ar putea oricând să îi facă o figură, e rebel de felul lui”. „Are un stil alunecos. Ne-a lăsat pe toţi ca proştii, la sediul de partid, când organizaţia Constanţa strângea semnături de susţinere pentru miniştrii noştri, când a pierdut Mihai Tudose funcţia de premier. Pur şi simplu a plecat, n-a semnat, a zis că… a uitat”, comentează social-democraţii. Brăiloiu n-a fost însă disponibil pentru o discuţie pe tema asta ori pe alt subiect sensibil legat de partid, scuzându-se că e la Parlament, preocupat cu activităţile specifice de senator.

Unii ar urca în autocarele spre miting, poate-poate încurcă mitingul şi ajung în altă parte
Ajungem şi la senatorul Nicolae Moga, dar în contextul autocarelor care „ies în minus” pentru mitingul de pe 9 iunie. Astfel, problema autocarelor (se pare că nu prea sunt disponibile!?!) a scos la iveală şi un detaliu „picant”: „Sunt mulţi din PSD care nu doresc să se implice…”, ne-au declarat unii social-democraţi. A început şi o enumerare a celor pe care partidul s-ar fi bazat, dar care acum „au alte preocupări”; între cei enumeraţi, şi senatorul Nicolae Moga!

Situaţie ridică multe semne de întrebare, de vreme ce s-a speculat că ar fi un soi de „eminenţă cenuşie” într-una din taberele care vor să-i ia locul lui Felix Stroe la conducerea PSD Constanţa. Şi-atunci, de ce nu ar dori să demonstreze că e o forţă, că merită, că poate? Pe de altă parte, facem menţiunea că acelaşi Moga s-a supărat teribil că au fost publicate speculaţiile despre intenţiile sale de a-l debarca pe Stroe, negând acest lucru.

Colegii lui de partid continuă însă să-l menţioneze în discuţii, iar cea mai nouă ipoteză avansată de aceştia (care nu uită să amintească faptul că a fost la PNL!), este că Moga ar juca „la două capete”: „A discutat cu Victor Ponta. Şi, să nu uităm că se împacă bine cu fostul lui coleg de la Senat, actualul deputat Mircea Banias (lider al Pro România la Constanţa – n.r.)”. Insinuarea ar fi că… îşi lasă loc de „bună ziua” şi opotunităţi de colaborare pe termen lung, în cazul în care Liviu Dragnea e condamnat definitiv, iar viitorul va aduce PSD la aceeaşi masă cu Pro România lui Victor Ponta. Interesante comentariile social-democraţilor şi demne de menţionat, oricât de deranjat va fi Moga că este, din nou, subiect de presă!

Socotelile lui Horia Constantinescu

Nu în ultimul rând, îl amintim şi pe Horia Constantinescu, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, căruia îi surâde ideea unei schimbări la nivelul conducerii organizaţiei judeţene. Sau, dacă nu se poate aşa, măcar să „scape” de Decebal Făgădău şi, eventual, să candideze el la Primăria Constanţa din partea PSD – spune o „legendă urbană”.

A.C., Replica 31 mai 2018

24 mai 2018

Fostul ministru al turismului, Mircea Titus Dobre s-a alăturat partidului condus de Victor Ponta

Filed under: PSD — lucian visa @ 17:48

Lovitură pentru PSD Constanța! Fostul ministru Mircea Titus Dobre s-a alăturat partidului condus de Victor Ponta

Fostul ministru al Turismului, deputatul Mircea Titus Dobre, de la PSD Constanța, a anunțat, ieri, că părăsește formațiunea politică și se alătură proiectului inițiat de Victor Ponta. Mai exact, Dobre a anunțat că se înscrie în ProRomânia. Aceeași decizie a luat-o și deputatul Gabriela Podașcă. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă organizate de Victor Ponta la Constanța.

„Poate că o să spună colegii că sunt traseist politic, dar nu este aşa. Plec după 19 ani din partid. Un singur om a confiscat Parlamentul şi Guvernul. Nu am nimic cu nimeni de la PSD Constanţa. Dacă am avut ceva de zis, am zis în interiorul partidului, nu în exterior. Nu am dat niciodată informaţii pe surse, alţii s-au ocupat de asta şi îi ştiţi. Nu o să vorbesc niciodată urât de PSD-iştii adevăraţi. La ora actuală nu mai vorbim de PSD, partidul a fost confiscat. Victor îmi permite să vorbesc, până acum nu mi se permitea”, a declarat deputatul Mircea Dobre.

La rândul lui, fostul premier Victor Ponta a precizat că 10 deputaţi fac parte din partidul ProRomânia, motiv pentru care a anunţat că a depus o cerere pentru a înfiinţa un grup parlamentar.

„Nu vrem să fim Gică-contra şi să strigăm jos Dragnea. După ce lansăm agenda politică, ne vom ocupa de organizare. Toţi am învăţat mult de la PSD, iar Mircea Dobre nu se va ocupa doar de județul Constanţa, ci şi de alte judeţe. Cu Cazinoul am greşit când mi s-a zis să-l trec la Ministerul Dezvoltării Regionale, am fost convins atunci de fostul ministru Liviu Dragnea. Nu trebuie să repetăm greşelile”, a spus Victor Ponta.

Printre altele, fostul premier a mai explicat că partidul pe care l-a fondat va fi selectiv în privința oamenilor ce vor face parte din el și că pe 28 mai va avea loc lansarea partidului ProRomânia.

„Având un aşa cârmaci, care va scufunda PSD-ul ca Titanicul, noi am făcut o barcă, ce se numeşte ProRomânia. Ne permitem să fim selectivi. Nu vreau baroni, m-a durut destul de tare când a ieşit Iohannis cu lista în 2014 şi eu trebuia să îi apăr, deşi eram de acord cu Iohannis. Mazăre şi Constantinescu se numără printre baronii despre care vorbeam înainte”, a mai precizat fostul prim-ministru.

Referitor la zvonurile care îl privesc pe primarul de la Medgidia, Valentin Vrabie, precum că acesta s-ar înscrie în ProRomânia, Victor Ponta nici nu a negat, nici nu a infirmat.

„Nu ştiu exact, ştiu că a vorbit cu Daniel Constantin. Nu am avut ocazia să discut cu dânsul. O să avem grijă să selectam şi să vedem pe cine primim în partid. Nu mă interesează să vină nimeni doar pentru a aduce voturi”, a spus Ponta.

Totodată, în cadrul întâlnirii cu presa, fostul prim-ministru a criticat actualele decizii ale guvernului, despre care a spus că nu au făcut parte din agenda electorală şi spune că dacă ar fi ştiut, nu ar fi făcut campanie pentru PSD.

„Actuala guvernare este o ruşine pentru orice cetăţean şi pentru oricine ţine cu PSD-ul. Doar aici s-a întâmplat să dai jos un guvern ca să vină altul mai rău”, a conchis Victor Ponta.

În ceea ce privește viitorul politic al soției sale, Victor Ponta a spus că, deocamdată, nu știe dacă Daciana Sârbu va mai candida, la anul, din partea PSD la europarlamentare.

„Nu am discutat cu soţia mea despre intrarea ei în partid. Ne-am cunoscut în politică. Dacă mai candidează la anul, dacă o pune PSD pe listă, nu ştiu, nu vreau să vorbesc în numele ei. Deocamdată e de ajuns un membru al familiei în partid. Cred că fiecare om care stă pe picioarele lui îşi asumă deciziile”, a explicat Victor Ponta.

Sorin Hulubei, Cuget Liber 24.05.2018

Felix Stroe: Gestul lui Dobre este josnic, mizerabil, este un trădător!

Preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe, n-a avut nici cea mai mică idee că deputatul Mircea Dobre (purtător de cuvânt al PSD Constanţa) va părăsi partidul pentru a se înscrie în formaţiunea lui victor Ponta, Pro România!

Stroe a avut o reacţie virulentă la adresa fostului coleg de partid, declarându-se dezamăgit şi trădat: „Este o surpriză totală. Este un gest extrem de urât din partea lui. În această familie a PSD Constanţa, Dobre a fost respectat şi a fost ascultat de fiecare dată când a avut ceva de spus la şedinţele de partid, dacă a avut idei bune, ele au fost însuşite. Acest partid i-a oferit două mandate de deputat şi recomandarea pentru postul de ministru al Turismului”, a afirmat Stroe.

„E o mare dezamăgire (plecarea lui Mircea Dobre la Pro România – n.r.), este un gest josnic, mizerabil, este un act de trădare. Pentru Organizaţia Judeţeană a PSD Constanţa, el este un trădător”, a continuat Felix Stroe. Mai mult, a spus Stroe: „El nu are ce să reproşeze partidului şi nu are nici cea mai mică justificare pentru gestul său. Să se supere pe el, că poate atunci când a fost ministru nu toate lucrurile au fost întotdeauna bune. La fel şi eu, când nu am mai fost ministru, nu am fost supărat pe partid, ci pe mine, că nu am reuşit să fac toate lucrurile bine”, a conchis Stroe.

Alexandra CUCU, Replica 24.05.2018

26 martie 2018

CLĂDIRE DE ȘCOALĂ PENTRU “GALA GALACTION”?

Filed under: PSD — lucian visa @ 11:35

Nu am să uit niciodată discursul directoarei Popescu Adriana din sedinta Consiliului Local din 2016: https://www.facebook.com/ozzy.weekender/videos/2263927903633378/

Nu eram consilier local, nu aveam nicio treabă cu politica, nu am înțeles atunci, nu înțeleg nici acum, cum de este posibil să se cheltuie zeci de milioane de euro pe proiecte mai puțin utile, iar acestei școli să nu i se construiască o clădire unde să-și desfășoare activitatea.

Am învățat clasele primare la Școala Veche, cu dna învățătoare Bițan. Țin minte că ne-a căzut tavanul în cap, prin 1982.

Clasele 5-8 le-am învățat în clădirea Liceului nr.2, actualul Liceu Economic. Cursurile s-au ținut după amiaza, după ce liceul își termina orele. Iarna mă întorceam pe întuneric acasă.

Consilierii locali care erau pe funcții în 2016 au dat din cap în acea ședință, au aplaudat și au alocat buget pentru mansardare. Primarul a fost mai malițios, s-a apucat să atace verbal părinții veniți în ședință.

Cu această amintire, la începutul lunii Martie 2016, am spus unui prieten că m-am hotărât să ajung în Consiliul Local, pentru că este singurul mod în care pot să le deschid ochii “edililor” și pentru ce are are nevoie cu adevărat municipiul nostru. Nu cunoșteam pe nimeni din politică, erau mulți din politică care așteptau la rând, de ani buni, să candideze consilieri locali. Mi-am făcut un plan și l-am îndeplinit. În două luni am ajuns consilier local, iar la prima ședință de investire am fost propus viceprimar.

Și ce am făcut cu asta?! Din păcate, cei care au ajuns la putere s-au străduit și mai determinați să ruineze Mangalia. Probleme importante, pe care le are orașul, mi-au dat de luptă: bezna de pe străzi și din stațiuni, bălăriile care au năpădit municipiul încât devenise o junglă, etc. Am învățat administrație, pentru că trebuie să te pricepi, dacă vrei să faci ceva. Sincer să fiu, în consiliul local avem și un profesor care predă la această școală, într-o relație de obediență față de primar, eram convins că se va strădui pentru școala “Gala Galaction”.

Primul lucru pe care l-a făcut după alegeri a fost să voteze tăierea fondurilor alocate asfaltărilor, obținute prin inițiativă cetățenească (petiție semnată de 5% din populația cu drept de vot), cât și fondurile alocate școlilor.

Am prins configurarea a două bugete, cel pentru anul 2017 si cel de anul acesta. În 2017, datorită unei administrări precare a proiectelor sale, primarul a pierdut fondurile europene. Consecința a fost că a îngropat financiar municipiul nostru. Am ajuns să tăiem iarba în Mangalia prin voluntariat.

Primarul a susținut mereu că nu există posibilitate să i se construiască școlii “Gala Galaction” o clădire pentru cursuri sau o sală de sport, acolo unde se află școala în prezent. Soluția pe care o propun este simplă și eficace: există teren, doar că primăria nu a fost în stare să vadă.

Centrala termică din spatele școlii are o clădire destul de mare ca întindere. Utilajele folosite de centrală s-au modernizat, centrala termică are nevoie doar de 20-30 mp ca să-și desfășoare activitatea. Am identificat lângă panourile solare un spațiu unde s-ar putea construi o nouă centrală, cu costuri mici.

Intre centrala termică și gardul școlii se află un teren cu taluz și câteva garaje. In continuare se află o clădire veche, pe care am reușit să o dăm școlii în folosință anul trecut, prin HCL. […]

Terenul centralei termice, taluzul existent până în gardul școlii, plus terenul clădirii vechi care a fost dată în folosință școlii, cumulează spațiu de ajuns pentru a se construi o clădire mare si frumoasă pentru cursuri, plus o sală de sport.

Nimeni din primărie nu a văzut o astfel de soluție, zice viceprimarul. Soluția este simplă și eficace. Dacă se face intrare și pe partea cealaltă, nu vom mai avea ambuteiaj de trafic pe șoseaua Constanței.

La Dezbaterea Publică pentru bugetul 2018 am fost singurul participant. Singur cu propuneri. Am fost prezenți: subsemnatul, reprezentanții primăriei și presa:
https://www.facebook.com/ozzy.weekender/videos/2268430109849824/

Ca să fiu drept, la un moment dat a venit și consilierul Ciuraru, dar, ca de obicei, pe post de ficus, pentru ca in 2 ani de cand este consilier local nu a avut nicio propunere sau niciun amendament.

Dezbaterea Publică este oficială și obligatorie, face parte din procedura prin care se constituie un buget. Cetățenii pot participa si pot propune alocări bugetare pentru rezolvarea problemelor municipiului.

În această ședință am cerut alocare de buget pentru demararea documentațiilor în vederea realizarii unui proiect pentru construcția unei clădiri de cursuri și sală de sport pentru școala “Gala Galaction”.

Nu s-a întâmplat la întocmirea bugetului, am revenit cu solicitarea la rectificarea bugetară și s-a stabilit în ședința consiliului local, specificat și în procesul-verbal, că se va efectua un studiu de fezabilitate, in vederea realizării unui astfel de proiect, pe care l-am solicitat:

https://www.facebook.com/groups/654029964744954/permalink/1030896617058285/

Pe moment, fiind dornic să obțin acest prim pas în vederea rezolvării situației școlii “Gala Galaction”, de a nu se mai învăța în două schimburi, nu am realizat că a existat o opunere în consiliu, chiar de la consilierii Ciuraru Valentin și Mihai Sorin. Vizionând filmarea ședinței, am remarcat că s-a încercat o împotrivire, dar fiind surprinși de idee, nu au găsit motive logice să justifice împotrivirea, decât că ar trebui să mă duc mai întâi cu ideea, de parcă CNI, Guvernul sau Ministerul Fondurilor Europene aprobă idei, nu proiecte.

Dacă primăria va face documentația pentru acest proiect propus de subsemnatul, consilier local al municipiului Mangalia, am încredere că se va obține și finanțarea.

Cu respect și iubire pentru orașul meu,
MENABIT OZGHIUN, aka OZZY.

mangalianews.ro

Older Posts »

Powered by WordPress