Mangalia – politica locală

13 august 2018

Comunicat ALDE Mangalia din 13.08.2018

Filed under: ALDE — lucian visa @ 16:16

Primăria Mangalia trebuie din nou să dea înapoi banii cetățenilor încasați abuziv printr-o taxă ilegală

În urma petiției depusă la Prefectura Județului Constanța de către consilierul ALDE Nicolae Moroianu, Prefectul a notificat Primăria Mangalia cu privire la ilegalitatea taxei pe terenul intravilan pe care nu sunt edificate construcții. În urma notificării această taxă a fost anulată în ultima ședință de Consiliu Local.
Astfel, de la începutul anului, în baza unei taxe abuzive și ilegale, Primăria Mangalia a încasat de la cetățenii Mangaliei persoane fizice 12.000 lei/ha in loc de 8.500 lei, iar de la agenții economici 15.000 lei/ha in loc de 8.500 lei.
Somăm Primaria Mangalia să informeze toți cetățenii Mangaliei cu privire la acest fapt și să returneze banii cetățenilor și agenților economici fără a inventa proceduri complicate, cozi sau cereri, pentru că oamenii nu au făcut cereri să li se ia bani în plus. Solicităm Primăriei Mangalia să informeze locuitorii Mangaliei inclusiv prin ziarul pe care îl publică și distribuie din banii cetățenilor și care trebuie să fie un mijloc de informare și nu un omagiu adus primarului și „realizărilor” sale .
Reamintim locuitorilor Mangaliei că Primaria trebuie să returneze și banii încasați ilegal prin taxa de promovare și taxa de autorizație de funcționare din 2017 în urma hotărârii definitive în procesul intentat și câștigat definitiv de consilierii ALDE Nicolae Moroianu, Tănase Leonard si Dragoș Bociog, iar ca datorii depășite de termen ajunsesem anul trecut pe locul 2 in România și pe primul loc în Județul Constanța.
Solicităm din nou și pe această cale Primarului Municipiului Mangalia să facă publică situația economico-financiară la zi din care să reiasă lista obligațiilor de plată lichide și exigibile la zi ale Primăriei Mangalia și să declare criza financiară, dacă este cazul, așa cum îl obligă Legea 273/2006 si OUG 46/2013. Mangalia are nevoie, pînă nu este prea târziu, de un plan de redresare pentru a-și reveni din dezastrul în care a fost aruncată in ultimii 6 ani.

ALDE Mangalia

9 iulie 2018

Solicitare ALDE Mangalia

Filed under: ALDE — lucian visa @ 17:50

Mangalia se afla anul trecut pe locul 2 in topul datornicilor din Romania, avand peste jumatate din datoriile judetului Constanta!
Conturile primariei sunt poprite mai tot timpul de catre creditori, primaria pierde penalitati si despagubiri pe banda rulanta, furnizorii neplatiti ameninta cu sistarea serviciilor, pachetele pensionarilor nu s-au dat, bursele elevilor nu s-au platit iar fondurile europene cer returnarea banilor!
Asta desi Mangalia are un buget destul de generos, cheltuit insa iresponsabil…
Datorita acestor motive, am facut impreuna cu colegii mei cererea de mai jos. Nu am primit nici un raspuns in termenul legal de 10 zile!
Ce credeti ca are de ascuns primarul, de ce nu ne raspunde?!

FB, Nicu Moroianu

6 iulie 2018

Încă o hotărîre a CL Mangalia poate ajunge în instanță

Filed under: ALDE — lucian visa @ 19:27

m
t

12 iunie 2018

Comunicat ALDE Mangalia

Filed under: ALDE — lucian visa @ 16:45

Stimati cetateni ai Mangaliei,

Va aduc la cunostinta ca demersul de a ataca in instanta taxele
ilegale instituite pentru anul 2017 de catre primarul Radu Cristian si
votate de catre consilierii PNL si UNPR, demers initiat de mine
impreuna cu colegii mei de la ALDE, Leonard Tanase si Dragos Bociog, a
fost incununat de succes.
Curtea de Apel Constanta a decis ieri, definitiv, anularea taxei de
promovare si a taxei de autorizatie de functionare impuse ilegal
pentru anul 2017. Primaria Mangalia este obligata astfel sa restituie
aceste taxe tuturor celor carora le-au fost abuziv incasate !!!
Nu a fost o sarcina usoara, ne-am luptat cu avocati angajati de
catre primarie, probabil pe sume fabuloase , asa cum ne-am obisnuit…
Acest lucru ar fi putut fi evitat daca primarul si consilierii sai ar
fi ales sa respecte legea, intrucat le-am adus la cunostinta
ilegalitatea acestor taxe inca din sedinta in care au fost propuse si
votate si ulterior printr-o plangere prealabila.
Cei care au platit aceste taxe in 2017 trebuie sa solicite
rambursarea lor pentru ca, probabil, primaria va”uita” sa le
ramburseze din proprie intiativa.
Sunt bucuros ca am reusit inca o data sa imi fac datoria fata de
dumneavoastra!
Va multumesc,

Nicolae Moroianu
Consilier ALDE Mangalia

20 martie 2018

Consilierul local ameninţă cu instanţa şi acuză că a fost încălcată legea. Moroianu şi vila din Olimp: dedesubturile SCANDALULUI pe tema taxelor şi impozitelor

Filed under: administraţie publică,ALDE — lucian visa @ 10:27

Continuă războiul din sudul litoralului, cu acuzaţii grave şi premisele unor procese şi chiar plângeri penale. De câteva săptămâni, consilierul local ALDE Nicolae Moroianu insistă că taxele şi impozitele aferente anului în curs au fost stabilite cu încălcarea legii, în timp ce reprezentanţii Primăriei Mangalia declară că totul este şi legal şi a trecut şi de dezbaterea publică, nu doar de votul aleşilor locali.

Încrâncenarea lui Moroianu a fost pusă chiar pe seama unei „răfuieli personale”: „Domnul consilier are o problemă personală pe care nu reuşeşte să o rezolve aşa cum doreşte dumnealui. Acesta este adevăratul motiv pentru care critică orice iniţiativă a primarului”, susţin reprezentanţii Primăriei Mangalia. În replică, Moroianu susţine că problema taxelor nu are nici o legătură cu vila sa din Olimp – căci aceasta este „problema personală” invocată de subalternii primarului Cristian Radu – şi, mai afirmă consilierul ALDE, se va adresa instanţelor de judecată!

Consilierul Nicolae Moroianu susţine că modificarea impozitelor în sensul majorării pentru cei care deţin terenuri, dar nu au construit de ani de zile nimic pe ele, este nelegală. „Dacă Prefectura Constanţa nu s-a sesizat încă privind acest impozit, aşa cum ar fi trebuit să o facă, în prima şedinţă de Consiliu Local Mangalia voi merge cu un proiect de revocare a respectivei hotărâri. Ce explică ei (reprezentanţii Primăriei Mangalia – n.r.), legat de noul impozit, e de copii mici. Păi, de 6 ani de când e primar, Cristian Radu a observat abia acum că unii sunt proprietari de terenuri şi nu au construit nimic pe ele? Codul fiscal e clar: se impozitează terenul şi se impozitează clădirea. Nu poţi inventa încă o taxă. Când au fost vândute acele terenuri nu exista nici o clauză privind obligativitatea edificării unei construcţii pe respectivul teren. Pot taxa dacă terenul e neîngrijit, dar nu că proprietarul nu a construit pe el”, susţine Nicolae Moroianu.

Însă, a subliniat Moroianu, un alt aspect este mai grav: „Anii trecuţi, au spus că au convocat dezbatere publică pe seama proiectului privind taxele şi impozitele, dar nu s-a prezentat nimeni. Nu poate fi adevărat. Anul acesta, au organizat dezbaterea publică, am fost şi eu prezent, am depus amendamente…

A ajuns proiectul în şedinţa consiliului, însă nu aşa cum a fost prezentat la dezbaterea publică! au adăugat noua impozitare, ceea ce înseamnă o încălcare a legii. Nu aveau voie să adauge ceva în plus faţă de ceea ce s-a convenit la dezbaterea publică”, declară Moroianu. „Ştiu de la angajaţi de la Taxe şi Impozite că, oricum, programul de colectare nu poate fi modificat şi nu poate fi introdus separat acest nou impozit. Aşa că au început să colecteze impozit mărit de la toate categoriile de proprietari”, a adăugat consilierul ALDE.

Vila lui Moroianu: are nevoie sau nu de PUZ?

Evident, toate aceste declaraţii au fost contrazise de reprezentanţii Primăriei Mangalia, care susţin că „frustrarea” lui Moroianu vine din faptul că vrea să schimbe încadrarea vilei în care locuieşte, dar că nu poate rezolva „doar din pix” situaţia. „Dânsul a cumpărat un teren acum 10-12 ani de la SC Neptun Olimp şi a construit o vilă turistică, pentru că în zona respectivă asta permitea Planul Urbanistic Zonal (PUZ). Acum, dânsul doreşte să scoată vila de la încadrarea de vilă turistică, pentru că plăteşte mult la taxe şi impozite, şi să o declare drept locuinţă, să plătească mai puţin. I s-a explicat că nu se poate fără un nou PUZ, care să fie votat în Consiliul Local. Iar un PUZ înseamnă şi o cheltuială. Făcând opoziţie şi scandal pe orice temă, acum pe tema taxelor aferente anului în curs, dânsul vrea să forţeze mâna primarului, să îi fie rezolvată problema casei”, au precizat reprezentanţii Primăriei Mangalia. De cealaltă parte, Nicolae Moroianu spune că nu au legătură cele două speţe, dar a explicat şi cum stau lucrurile în privinţa vilei sale din Olimp.

„Dânşii trag de timp şi mă voi adresa instanţei până la urmă. Acum trei ani, s-a modificat Codul fiscal, în sensul că o societate comercială poate deţine şi o clădire rezidenţială, cum este cazul vilei în care locuiesc eu. Când am construit-o, situaţia era alta, nu putea fi încadrată decât la categoria vilă turistică, ceea ce înseamnă impozit de 1,5% din evaluarea clădirii. Deşi a fost declarată pensiune, ea n-a funcţionat niciodată în acest regim. Locuiesc eu acolo. Dacă intră pe regim de clădire rezidenţială, aşa cum permite acum Codul fiscal să o declar, plătesc de 5 ori mai puţin. Acum plătesc în jur de 120-140 de milioane lei vechi pe an. Având în vedere modificarea despre care vă spuneam, am mers la Taxe şi Impozite şi am cerut schimbarea încadrării, dar mi s-a explicat că nu se poate dacă nu scot o nouă autorizaţie de construcţie… Păi, construcţia există, iar o nouă autorizaţie înseamnă 20 şi ceva de mii de euro”, a explicat Moroianu. Mai departe, consilierul local a precizat că oricum i s-a spus ceva neadevărat şi că, între timp, a aflat că legea nu ar obliga decât la solicitarea unui certificat de urbanims şi a unei declaraţii dată la notar.

„M-am dus din nou şi le-am spus că am citit legile, m-am documentat. Din nou, au găsit altceva: să le demonstrez că am condiţii de casă de locuit, că am bucătărie şi living. Am făcut şi asta. Apoi, mi-au spus că există o hotărâre conform căreia nu aş avea voie în staţiune cu locuinţă… Păi, toţi vecinii mei au locuinţe în jur! Este şi un ansamblu rezidenţial – sunt locuinţe acolo, în zonă. E drept, ei au PUZ întocmit. Şi le-am spus: ‘trebuia de la bun început să îmi spuneţi că trebuie să fac PUZ’… O să îi dau în judecată şi fac şi PUZ-ul, deşi nu înţeleg de ce nu fac ei, de ce tot amână întocmirea Planului Urbanistic General pentru Mangalia şi staţiuni, să ştim exact ce e voie ş ice nu în fiecare zonă”, a mai spus Moroianu. „Oricum, chiar dacă fac PUZ, mi-au spus că în Consiliul Local nu va fi votat. Dar, eu nu fac opoziţie în Consiliul Local de dragul opoziţiei sau că am eu o problemă, ci din cauza măgăriillor pe care ei le fac, aşa cum v-am explicat: au introdus un impozit care afectează pe toată lumea, şi care este nelegal. L-au introdus pe blat, după dezbaterea proiectului privind taxele şi impozitele”, a conchis Moroianu.

Alexandra CUCU, Replica 20.03.2018

14 martie 2018

Războiul taxelor

Filed under: administraţie publică,ALDE — lucian visa @ 15:09

ÎNCĂ O LOVITURĂ PENTRU MANGALIOȚI. PRIMĂRIA ÎI ARDE ”DIN GREȘEALĂ” LA IMPOZITUL PE TERENURI

Consilierul local din Mangalia, Nicolae Moroianu, acuză că Primăria localității a încasat de la contribuabili impozite pe terenuri majorate ilegal cu 50% față de prevederile din Codul Fiscal.
Moroianu spune că s-a ajuns aici din două motive. În primul rând, Primăria a decis să majoreze cu 50% impozitul pentru terenurile fără construcții din intravilan, deși nicăieri în România nu se aplică o astfel de măsură. În al doilea rând, programul informatic de colectare a veniturilor locale, fiind proiectat în conformitate cu legea, nu permite o astfel de majorare. Din această cauză, Primăria a decis să încaseze majorarea de la toți proprietarii de terenuri din Mangalia, fără excepție. Consilierul local afirmă că mai multe persoane au cerut explicații cu privire la supraimpozitarea nejustificată. Aceștia ar fi fost informați de Serviciul de Taxe și Impozite al Primăriei că totul se datorează unei erori a sistemului informatic, urmând să primească banii înapoi sau compensări anul viitor. Moroianu califică întreaga situație drept ”escrocherie” și declară că va sesiza organele de urmărire penală

Iată mai jos comunicatul publicat de Nicolae Moroianu pe Facebook:

”Stimati cetateni,
Voi explica pe intelesul tuturor o “escrocherie”, prin care Primarul Radu Cristian incaseaza zilnic, nelegal, un impozit marit cu 50% de la proprietarii de terenuri din orasul nostru.
Astfel, pentru a incasa mai multi bani de la cetatenii acestui oras, care si asa se confrunta cu o situatie economica dificila, Radu Cristian a creat un nou impozit (mai mare cu pana la 50%) pentru terenurile amplasate in intravilan pe care nu exista edificata nici o constructie. Ne aflam in fata unei situatii unice in Romania, nicaieri, in nici un alt oras, nefiind introdus un astfel de impozit, care este in afara legii fiscale.
Datorita faptului ca acest impozit este unic la nivelul Romaniei, programul folosit pentru incasarea taxelor si impozitelor de catre Primaria Mangalia este adaptat legislatiei din Romania, care nu prevede acest impozit pentru terenurile fara constructii. In aceasta situatie, Radu Cristian a decis ca toata lumea sa plateasca impozitul marit, indiferent daca exista sau nu o constructie amplasata pe acesta.
Ne aflam, astfel, in situatia in care, toti cetatenii Mangaliei platesc impozitul pe teren marit cu pana la 50%, in mod total nelegal! Primarul a decis sa profite de bunavointa oamenilor si a incasat deja impozitul pe teren majorat, iar acelora care au observat aceasta marire li s-a adus ca justificare faptul ca este o “eroare a programului” si ca vor primi banii inapoi!
Situatia aceasta a fost creata printr-o metoda deja brevetata de Radu Cristian si echipa lui, fara dezbatere publica, deoarece in proiectul de taxe supus dezbaterii publice nu exista prevazuta aceasta marire cu 50% a impozitului pentru terenurile fara constructii. Ne-a inselat pe toti si a introdus un impozit nelegal “noaptea ca hotii”! (Dovada in fotografia atasata)
Cu regret va informez ca ma simt inselat, la fel ca dumneavoastra, pentru faptul ca in sedinta de consiliu am avut pe masa un proiect diferit de cel care a fost prezentat in cadrul dezbaterii publice.
De aceea, imediat ce am observat aceasta situatie, am decis sa va aduc la cunostinta si, totodata, sa imi cer scuze in fata dumneavoastra pentru faptul ca nu am sesizat pana acum modificarea adusa “noaptea ca hotii” proiectului de taxe si impozite pentru anul 2018.
Cu stima,
Nicolae Moroianu,
Consilier Local ALDE Mangalia”.

Adrian Cârlescu, ordinea.ro 13.03.2018

Viceprimarul Angelescu îi răspunde consilierului Moroianu!
RĂZBOIUL TAXELOR în sudul litoralului: ‘Unii au cumpărat terenuri cu gândul să facă speculă imobiliară’

Consilierul local Nicu Moroianu continuă „asaltul” asupra Primăriei Mangalia, acuzândul-l pe primarul Cristian Radu de o „escrocherie” prin care „încasează zilnic, nelegal, un impozit mărit cu 50% de la proprietarii de terenuri”. În replică, reprezentanţii Primăriei Mangalia susţin că impozitul mărit se aplică unui număr mic de cetăţeni, deveniţi proprietari de terenuri „în perioada privatizărilor marca Agathon şi în mandatele lui Zanfir Iorguş”. Respectivii proprietari au cumpărat terenuri cu destinaţia clară: construcții turistice, însă nici până în prezent nu au edificat vreo construcţie pe ele.

„Pentru a încasa mai mulţi bani de la cetăţenii acestui oraş, care şi aşa se confruntă cu o situaţie economică dificilă, Radu Cristian a creat un nou impozit, mai mare cu până la 50%, pentru terenurile amplasate în intravilan pe care nu există edificată nici o construcţie. Ne aflăm în faţa unei situaţii unice în Romania, nicăieri, în nici un alt oraş, nefiind introdus un astfel de impozit, care este în afara legii fiscale.

Întrucât acest impozit este unic la nivelul României, programul folosit pentru încasarea taxelor şi impozitelor de catre Primăria Mangalia este adaptat legislaţiei din România, care nu prevede acest impozit pentru terenurile fără construcţii. În această situaţie, Radu Cristian a decis ca toată lumea sa plăteasca impozitul mărit, indiferent dacă exista sau nu o construcţie amplasată pe acesta”, susţine consilierul local ALDE, Nicu Moroianu.

Reprezentanţii Primăriei Mangalia îl contrazic însă: „Impozitul mărit vizează doar terenurile pe care nu au fost edificate clădiri, deşi ele au fost vândute cu destinaţia clară, în vederea realizării unor investiţii”. „Domnul Moroianu probabil că se află şi dânsul în situaţia celor care plătesc impozit mărit”, au mai spus angajaţi ai primăriei.

„Administraţia locală are tot interesul ca în Mangalia să se investească, şi să nu rămână staţiunile în paragină doar pentru că unii au cumpărat terenuri acum câţiva ani, cu gândul să facă speculă imobiliară. Noi ce ar trebui să facem acum?

Să aşteptăm să crească preţurile la terenuri, ca cei care le-au cumpărat să le vândă mai departe, unor investitori serioşi, care chiar să construiască pe ele? Nu stăm să aşteptăm, aşa că încercăm să îi determinăm pe aceşti proprietari de terenuri să construiească unităţi de cazare şi aşa mai departe”, a declarat, la rândul său, Dragoş Angelescu, viceprimarul municipiului Mangalia.

Alexandra CUCU, Replica 14.03.2018

28 februarie 2018

Figurantul zilei : Nicolae Moroianu

Filed under: ALDE — lucian visa @ 11:06

A explodat din nou! Consilierul ALDE de la Mangalia, Nicolae Moroianu, reia scandalul cu primarul Cristian Radu! De data asta, Moroianu îi reproşează o taxă, iar pentru cei care deja s-au obişnuit cu războiul din sudul litoralului, ne aşteptăm ca zilele următoare să auzim reproşuri pe seama deszăpezirii, la vară – pe tema buruienilor… şi tot aşa, până la alegeri. Iar dacă tot vrea să candideze la primărie, Moroianu ar putea să-l anunţe şi pe Zanfir Iorguş, nu de alta, dar să nu se trezească „pe lângă” subiect.

Replica 28.02.2018

2 februarie 2018

Vrabie şi-a dat DEMISIA din ALDE!

Filed under: ALDE — lucian visa @ 16:42

Primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, şi-a dat demisia din ALDE. „Nu e ceea ce mi-am imaginat că va fi. Era timp pierdut, fără avantaje. Nu obţineam nici un avantaj pentru comunitate”, a spus Vrabie. „Am intrat la un partid mic, cu oameni foarte mici, care nu au dorit să crească. M-am săturat să fiu într-un partid care e sluga PSD-ului. Nu e ceea ce vor oamenii”, a mai comentat edilul. Conform acestuia, el nu îşi va pierde mandatul, pentru că a candidat independent, iar ulterior s-a înscris în ALDE: „Rămân independent acum, dar pot să mă înscriu când vreau, în fiecare zi, în alt partid, fără să îmi pierd mandatul”.

De precizat că demisia acestuia a fost înregistrată azi, 2 februarie, după ce, pe data de 31 ianuarie, la centru s-a decis ca primarul Medgidiei să fie înlocuit din funcţia de vicepreşedinte în cadrul Biroului Teritorial al ALDE Constanţa. O decizie care, după cum se poate observa, nu a convenit edilului.

Reprezentanţii ALDE Constanţa au precizat că vor lua act de demisia lui Vrabie în prima şedinţă a Biroului Politic Teritorial, convocată statutar.

De precizat că la Biroul Politic Central s-a decis înlocuirea lui Vrabie din funcţia de vicepreşedinte la nivel de judeţ Constanţa ca urmare a înregistrărilor apărute în spaţiul public cu edilul, dar nu numai.

A.C., Replica 02.02.2018

20 septembrie 2017

Domnule primar, nu vi se pare că se fură cam mult la Mangalia ? Scrisoare deschisă către Primarul Municipiului Mangalia, Domnul Radu Cristian

Filed under: ALDE — lucian visa @ 14:44

Domnule Primar

    În cei 5 ani de când ocupați această funcție ați cheltuit peste 120 de miloane de euro într-un mod lipsit de transparență și, aș spune eu, fără nici o legătură cu interesele și nevoile orașului pe care îl administrați, atâta vreme cât acești bani nu se regăsesc în infrastructura localității sau în bunăstarea locuitorilor ei. Infrastructura Mangaliei este într-o stare mult mai rea decât era în 2012 când ați preluat primăria. Străzile sunt distruse, iluminatul public nu funcționează, spațiile verzi sunt deplorabile.  Ați subfinanțat educația, sportul și cultura aducându-le la un nivel la care mai subzistă doar prin dăruirea și sacrificiile unor oameni de excepție care, prin forțe proprii, se zbat să facă ceva pentru orașul nostru. Nu ați reușit să atrageți fonduri pentru Mangalia nici măcar la nivelul comunelor din jur, iar majoritatea proiectelor europene care au fost totuși accesate au fost pierdute, probabil intenționat, din cauza proastei gestionări și a lucrărilor făcute de mântuială pe sume exorbitante, ajungând într-un final să fie decontate tot din banii cetățenilor.

Domnule primar, solicitați Consiliului Local aprobarea unui împrumut de circa 13 milioane de euro pentru a asfalta niste străzi in Mangalia. În anul 2004 când s-a încheiat „marea asfaltare” a Mangaliei, incluzând cartierul Colonisti, aceasta a costat circa 2,7 milioane de dolari, respectiv mai puțin de 2,5 milioane de euro. Pentru ce solicitați o sumă de peste 5 ori mai mare pentru niște lucrări similare? Se naște astfel o întrebare legitimă pe care mi-o pun eu, și-o pun cetățemii Mangaliei și pe care v-o pun și dumneavoastră : Domnule primar, nu vi se pare că se fură cam mult la Mangalia ?

Domnule primar, municipiul Medgidia are un buget de 2 ori mai mic decât Mangalia și totuși la Medgidia se asfaltează 49 de străzi, spațiile verzi sunt permanent îngrijite, se renovează școlile, stadionul, se finanțează sportul și are evenimente culturale de anvergură fără să se împrumute. Dumneavoastră de ce nu reușiți ? Ce vă lipsește ? Aveți majoritate în Consiliul Local, aveți tot executivul, toți directorii de servicii și direcții sunt oamenii dumneavoastră, „echipa” dumneavoastră. De ce la noi lucrurile se fac mai prost și costă mai mult decât în alte parți ?  Ce ne lipsește la Mangalia? Presupun că un primar onest și gospodar.

Acestea fiind spuse, domnule primar, vă solicit dumneavoastră, făcând în același timp apel la colegii consilieri care mai au un dram de conștiință, sa nu îndatorați cetățenii Mangaliei și copiii acestora. Ne dorim străzi asfaltate dar bugetul Mangaliei este unul generos și vă permite cu lejeritate, dacă sunteți gospodar, să asfaltați aceste străzi, la prețul corect, fără să ne împrumutăm. Dacă totuși considerați ca nu puteți, vă cer public să vă dați demisia și să lăsați pe cineva care poate.

 

Nicolae Moroianu

Consilier Local ALDE

1 august 2017

REFERENDUM PENTRU DEMITEREA PRIMARULUI DIN MANGALIA – DOBROGEA TV

Filed under: ALDE — lucian visa @ 17:19

31.07.2017

« Newer PostsOlder Posts »

Powered by WordPress