Mangalia – politica locală

9 iulie 2020

De ce NU vor USR și PMP să facă ALIANȚĂ cu PNL Mangalia

Filed under: PNL — lucian visa @ 16:56

Partidul Naţional Liberal organizaţia Mangalia a lansat, zilele trecute, o invitaţie către organizaţiile locale municipale ale Partidului Mişcarea Populară şi Uniunii Salvaţi România, pentru o discuţie, în vederea realizării unei alianţe electorale pentru Mangalia, în perspectiva alegerilor locale din acest an, ce are drept scop o bună guvernare locală în perioada 2020-2024 şi, de asemenea, continuarea şi finalizarea proiectelor de dezvoltare comunitară.

Din păcate, liderii celor două partide nu au dat curs invitaţiei PNL la dialog.

”Credem, în continuare, că această alianţă electorală, care să sprijine un singur candidat pentru funcţia de primar, realizată in jurul principalelor obiective de dezvoltare locală ale celor trei formaţiuni politice, ar fi în avantajul cetăţenilor Mangaliei, care s-au săturat de dispute politice sterile.

Deşi calendarul electoral ne obligă la decizii rapide, ne menţinem invitaţia deschisă şi propunem data de 16 iulie 2020, pentru aceeaşi întâlnire, în vederea perfectării unui protocol de colaborare şi stabilirea criteriilor pentru o alianţă electorală în interesul Mangaliei. Având mai mult timp de gândire şi de consultare cu membrii şi simpatizanţii, avem speranţa că liderii PMP şi USR vor da curs acestei invitaţii.

Nu este o alianţă împotriva a ceva, ci pentru ceva, pentru cetăţeni şi pentru Mangalia.

Sondajele de opinie arată că simpatizanţii PNL, USR şi PMP susţin, într-o majoritate covârşitoare, o asemenea alianţă (din rândurile votanţilor USR, 65% s-au exprimat în favoarea unui candidat comun, din rândul PMP 78%, iar votanţii PNL susţin, în proporţie de 69%, această variantă.).

Totodată, sondajele noastre confirmă că, PNL poate câstiga şi majoritatea în Consiliul Local şi funcţia de Primar. Dar, noi ne dorim o alianţă inclusivă, de 2/3 în Consiliul Local, cu care să trecem cele mai importante proiecte pentru Mangalia.

Avem încredere în discernământul acestor lideri şi suntem siguri că, în final, vor pune, deasupra orgoliilor, interesele propriilor alegători şi locuitorilor Mangaliei, în general”, transmite Organizația PNL Mangalia.

M.P., Replica 09.07.2020

20 Comments

  1. Poate că cei din USR și PMP nu vor să fie slugi, precum cei din PNL sau din partidul tragi apa.

    Comentariu prin lucian visa — 9 iulie 2020 @ 17:00

  2. Se cauta cu ardoare acele 2/3 din voturi in consiliul local pentru a se da atacul final la patrimoniul orasului. Fara 2/3 nimic nu poate fi miscat in patrimoniu sau instrainat. Mizele sunt inca mari. Averile mari abia acum urmeaza sa se faca. Cine nu vrea de buna voie, printr-o alianta, va fi fortat sa o faca, sau de ce nu chiar santajat. Game on!

    Comentariu prin Reporter — 9 iulie 2020 @ 21:45

  3. Daca de la PMP stiam ca sunt oamenii lui Iorgus,de la USR chiar nu ma asteptam.Ce pot dori,cand ei vin cu un candidat de max 12-13%?

    Comentariu prin Anonim — 9 iulie 2020 @ 23:51

  4. Planul USR este simplu ,chiar ei au declarat vor schimbarea conducerii administrative din Primarie si atit .
    O schimbi dar ce faci in continuare cu o majoritate in Consiliul local? Cu PSD nici vorba ,cu PNL nici atit.Un primar fara sa fie sustinut de o majoritate in Consiliul Local este taiat din start la miini si picioare.Daca vor binele Mangaliei sa se puna la masa de negocieri si sa se ia decizia cea mai buna pentru cetateni.

    Comentariu prin CETATEAN — 10 iulie 2020 @ 6:35

  5. Majoritatea in consiliul local da liber la abuzuri si hotie. Consiliul local trebuie sa fie echilibrat si sa poata sa se opuna. Avem deja experienta unei majoritati de slugi si se vede unde a dus.

    Comentariu prin Anonim — 10 iulie 2020 @ 8:23

  6. Cinste lor ca nu vor sa se vanda lu Radu

    Comentariu prin Anonim — 10 iulie 2020 @ 8:24

  7. https://www.dezvaluiri.ro/noroc-chior-la-primaria-mangalia-primarul-si-3-apropiati-au-castigat-sume-fabuloase-la-jocuri-de-noroc-cel-putin-asta-reiese-din-declaratiile-de-avere/

    Comentariu prin Anonim — 10 iulie 2020 @ 14:28

  8. Sondaj oficial PNL :Radu Cristian 33% , Iorguş 32% , Moroianu 20% , Paris 8%, Crãciun 7% .

    Comentariu prin Anonim — 10 iulie 2020 @ 16:10

  9. 32% e pentru O2zy !

    Comentariu prin nabuco — 10 iulie 2020 @ 16:17

  10. Și 104 % pentru ceilalți candidați.

    Comentariu prin lucian visa — 10 iulie 2020 @ 17:16

  11. Alegatorul de servici, partea goala a paharului …
    https://www.youtube.com/watch?v=gTqiuMZYfOI

    Comentariu prin nabuco — 10 iulie 2020 @ 17:29

  12. Sondaj oficial este acesta
    Radu Cristian 41%,Iorgus 21%,Menabit 15%,Moroianu15%,Paris 7%,Craciun 1%
    Favorabilitate de a mai crește doar Radu și Menabit

    Comentariu prin Anonim — 10 iulie 2020 @ 17:30

  13. Pt. #12
    Ai inceput negocierile cu UpM ?

    Comentariu prin nabuco — 10 iulie 2020 @ 17:35

  14. Stati ca nu sa terminat
    Un candidat puternic care va rasturna tote sondajele va veni saptamana viitoare

    Comentariu prin Ion — 10 iulie 2020 @ 18:04

  15. S-au lenevit studentii lui colgiu.I-au bagat cifre din burta si s-au dus la plaja.

    Comentariu prin anonim — 10 iulie 2020 @ 18:39

  16. PNL 30% PSD 25% USR 11% Pro Rom 11 % Alianța Naționaliștilor 9 % P.M.P. 4% Altii 10%

    Comentariu prin Adi — 11 iulie 2020 @ 13:23

  17. CANDIDATUL UNIUNEA DEMOCRATA MANGALIA SI AL UNIUNE DEMOCRATA A TATARILOR TURCO-MUSULMAN DIN ROMANIA (UDTTMR )MANGALIA V-A LUA 30%.IAR LA CONSILIU V-A AVEA 3 CONSILIER LOCALI

    Comentariu prin AYNUR — 11 iulie 2020 @ 20:51

  18. Ultimul sondaj
    RADU Cristian 43%
    OZZY 27%
    Iorgus 24%
    Moroianu 16%
    Paris 8%
    Dan Moldovan 6%
    Craciun 2%

    Comentariu prin CETATEAN — 12 iulie 2020 @ 6:29

  19. Pt CETÂȚEAN . Furi curent domnule …Radu Cristian 35% , Iorguş 33% . Restul nu mai conteazâ . Probabilitate ca RC sâ piardâ 100%

    Comentariu prin Anonim — 12 iulie 2020 @ 16:05

  20. Cetățene de la bloc, nu-l umfla pe Radu, in loc de porc. Că-ți fură tot din casă și-ti f.te și femeia.

    Comentariu prin Anonim — 12 iulie 2020 @ 17:59

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress